Unirea Principatelor Române din 1859, serbată la Bălţi

24 ianuarie 2010
UPDATE
Reuniţi sub tricolor, un grup de cca 30 de tineri chişinăueni, membri ai Grupului de Iniţiativă „Spirit Românesc” (GISR), au desfăşurat azi o campanie de informare şi sensibilizare a locuitorilor oraşului Bălţi cu prilejul împlinirii a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Muntenia. Campania de la Bălţi a constat în organizarea unui Marş al Unirii de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” spre Piaţa „Vasile Alecsandri” din centrul urbei. Tinerii au depus flori, au recitat poezii şi au intonat melodii patriotice la bustul clasicului literaturii române Vasile Alecsandri, situat în scuarul Teatrului Naţional care îi poartă numele. După mai multe discursuri de evocare a evenimentului, tinerii au încins Hora Unirii în jurul bustului lui Alecsandri, după care şi la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din scuarul Primăriei municipiului Bălţi.

Potrivit unui comunicat, GISR este un grup apolitic, care promovează valorile naţionale româneşti pe teritoriul românesc de la Est de Prut, desfăşoară acţiuni ce au la bază patriotismul şi implicarea civică. GISR a fost constituit din dorinţa unui grup restrâns de români basarabeni acum mai bine de 6 luni. Printre alte acţiuni ale grupului au fost Comemorarea lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici, a lui Gheorghe Ghimpu, organizarea sărbătorii de 1 Decembrie la Chişinău, flash-mob-ul „Viză românească fără 500 de euro” şi Comemorarea Eroilor Revoluţiei Române în faţa Ambasadei României din Chişinău.

Ion Uruşciuc

Reactia presei locale din Bălţi:

Группа из примерно 15-20 молодых людей с румынскими флагами сегодня прошла шествием по площади от БГУ им. А. Руссо до памятника Василе Александри у одноимённого театра и далее к памятнику Штефану чел Маре у примарии.

Участники держали в руках транспаранты с прорумынскими лозунгами и скандировали по пути «Basarabia pămînt românesс!» («Бессарабия — румынская земля»). Таким образом они решили отметить 151-ю годовщину со дня объединения Валашского и Молдавского княжеств, известного в истории как «Малое объединение». Этим событием, произошедшим 24 января 1859 года, была заложена основа современного румынского государства.

«Мы считаем себя румынами в душе, поэтому вышли на площадь со стихами и песнями об объединении», — так объяснила акцию одна из девушек, шедших в группе.

По словам молодых людей, организатором мероприятия стала инициативная группа «Spirit Românesc» («Румынский дух»), а в шествии участвовали как бельцкие студенты, так и жители Кишинёва.

По информации газеты «Ziarul de Garda», инициативная группа «Spirit Românesc» была создана в 2008 году в результате дискуссий между пользователями социальных сетей, которые решили проводить к различным датам акции в поддержку идеи румынизма.

10 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

Putini, dar inceputul e destul de bun ! As fi vrut si eu sa fiu prezent dar din pacate conditiile climaterice nu permit circularea normala prin nordul tarii (( in fine Basarabia Pamant Romanesc, ma uitam azi ce putea a cacat prin Balti, da asta rusii s-au cacat cind au vazut tricolorul ))

Ivan Goncearuc spunea...

Poza e foarte frumoasa si inspira! Cel putin pe mine m-a inspirat.

Dragoș Galbur spunea...

Nu vezi la Balti asa ceva in fiecare zi, de fapt, nu vezi niciodata )) Respect lui Vasil Efros pentru initiativa !

Daniel Moscalenco spunea...

Bravo SR. speram sa mai fie organizate astfel de manifestari si in restul oraselor din RM.

IuzVac spunea...

a fost super... cand am mers cu masinile prin oras cand plecam deja am scos fiecare cate un tricolor...:D toti asa mirati :)))

Tolea spunea...

"Малое объединение" asa oare se traduce Marea Unire???

Tolea spunea...

http://videonews.ro/action/viewvideo/35171/Sarbatoare-de-Ziua-Unirii/

Asa sa sarbatoriti Ziua Unirii la Iasi

Dragoș Galbur spunea...

Tolea asta-i Mica Unire, cea Mare e pe 1 decembrie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Unire_din_1918

Anonim spunea...

au comemorat? mai bine zis au sarbatorit?

Dragoș Galbur spunea...

na bre v-am schimbat numai nu faceti atita zarva. mai bine ati deschide DEX-ul

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: