Iată fraţilor că şi fără noua guvernare deşeurile îşi găsesc locul în urnele lumii politice din Basarabia. Noul proiect ambiţios al ex-comunistului Ţurcan "Moldova Unită", începe să adune în el tot mai mult gunoi, normal că mă refer la foştii deja comunişti, ex-lideri ai tineretului comunist care au hotărât să părăsească fracţiunea PCRM în favoarea "Moldovei Unite". Mă bucură faptul că şi ei conştientizează că nenea Vova e dus cu pluta şi nu mai este în stare de a lua decizii normale şi că PCRM-ul nu ştie ce e aia dialog politic sau nu vrea să-l folosească.
Am ascultat reacţia lui Voronin în urma părăsirii în masă a unor membri din partidul său, am ajuns la concluzia că-"În PCRM sunt doar carierişti". Vreau să zic că avem în Parlament 101 de asemenea oameni, nu numai în PCRM, în cazul comuniştilor e un oarecare "mentalitet" Lupu, pe cât de spontan, pe atât şi de calculat, care are ca scop revenirea la putere prin orice metodă posibilă, fie chiar şi prin intermediul altui partid.
Revin la "Moldova Unită", deci consider că acest partid împreună cu PD-ul va scinda complet partidul comunist,se observă migrarea în masă a comuniştilor în aceste 2 partide. E spre bine? Răspund-"NU!", fiindcă comunistul şi în Africa comunist rămîne şi îşi schimbă mentalitatea doar când îi cântă clopotul bisericii şi i se bate ultimul cui. Deci cunoaştem faptul că în viitorul apropiat comunismul în Basarabia va fi interzis prin lege, pare o veste bună, dar dacă scindarea PCRM-ului a fost planificată? Mă rog, Ţurcan împuşcă 2 iepuri odată, scapă de Voronin şi devine automat democrat. În orice caz nu cred că lumea adunată în partidul lui Ţurcan va avea viziuni total opuse ideologiei comuniste,vor insista asupra limbei "moldoveneşti", vor nega apartinenţa noastră la neamul românesc şi etc. Aş mai vrea să menţionez că acest partid seamănă foarte mult cu partidul care acum se află la guvernare în Federaţia Rusă, "Edinaia Rosia", nu numai prin denumire ci şi prin aşa numita "diplomaţie" şi "democraţie" în viziunea lor.
În fine, îmi doresc mult să nu avem alegeri anticipate, căci mă tem că în cazul lor vom avea mult de pierdut.
4 comentarii:
Aşa o ţară mică, ca un sat practic, şi cu 1 milion de partide, referitor la rabla asta de partid MU, ce să zic, PCRM2 ... mi-a borâ
Mai bine numeau partidul Moldova Belita, ca tot beliti comunisti cum au fost asa si au ramas !
Denumirea parca a fost pusa de insusi Vladimir Nicolaevici
Mi se face rău deja de la toată goana asta după putere!!!
Nu pot ca oamenii să se împace cu gândul că gata s-a dus trenul!
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: