Moldova, acolo unde pruncii se nasc deja ştiind 2 limbi

Limba moldovenească este, conform articolului 13 al Constituţiei Republicii Moldova, denumirea oficială în acest stat a limbii române. Autorităţile moldovene folosesc în unele documente oficiale termenul de „limbă moldovenească” cu referire la limba oficială a ţării; în alte documente sunt folosiţi termenii „limba de stat” sau „limba română”. Clasificarea sa ca limbă de sine stătătoare este puternic contestată între sfera politică şi sfera ştiinţifică. Sfera politică (susţinută de anumiţi sociologi, filologi sau istorici) susţine că o limbă „abstand” (istorică) sau „ausbau” (codificată de o academie) cum este bunăoară dacoromâna, poate avea glotonime/lingvonime diferite de la un stat la altul pentru a atesta astfel o identitate naţională aparte în fiecare stat. Majoritatea lingviştilor, filologilor şi istoricilor, îndeosebi printre cei specializaţi în limbile romanice de răsărit, precum şi o bună parte a populaţiei republicii Moldova care vorbeşte limba dacoromână ca limbă maternă, susţin dimpotrivă că limba moldovenească este o invenţie politică, ea fiind în realitate pur şi simplu limba română redenumită deşi au existat şi voci venite în sprijinul moldovenismului (cf. Vasile Stati). Totodată, în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, aceeaşi limbă este denumită „română”. În republica separatistă Transnistria, limba moldovenească este co-oficială cu limbile ucraineană şi rusă, iar în Găgăuzia cu găgăuza şi rusa.
Limba moldovenească nu este o formă scrisă a graiului moldovenesc, ci doar o denumire alternativă pentru limba română.La nivel oral, idiomul moldovenesc şi româna standard sunt uşor inteligibile, dar există diferenţe de vocabular, care au următoarele cauze:

• influenţa limbii ruse şi, într-o mai mică măsură, a limbii ucrainene, care sunt limbi dominante la nivel regional în Republica Moldova;

• regionalismele: faptul că Republica Moldova a fost separată politic de România după cel de Al Doilea Război Mondial (a se vedea cortina de fier), a micşorat oportunităţile de unificare a vocabularului. Astfel, multe cuvinte care au devenit arhaisme în România, dar care încă mai sunt folosite în comunităţi restrânse în provincia românească Moldova, au rămas în vocabularul de zi de zi al moldovenilor. De asemenea, câteva cuvinte şi calcuri ruseşti sunt încă utilizate. Totuşi, datorită influenţei mass-media şi a învăţământului, româna standard tinde să se impună şi în Republica Moldova.

Exemplu de „limbă moldovenească” din anii '20 (transpusă în alfabet latin): „De-amu v-o două luni di zăli, dicînd «Plugaru Roş» îşi lunjeşte discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirea sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî” (Petru Chior, comisar al poporului pentru învăţămînt în RSSA Moldovenească, în broşura Despre orfografia moldovenească” din 1929)
După declararea independenţei Moldovei în 1991, constituţia a continuat promovarea existenţei limbii moldoveneşti. O încercare din 1996 a preşedintelui moldovean Mircea Snegur de a schimba numele limbii în română a fost anulată de către parlamentul moldovean.
În 2002 guvernul Moldovei a încercat să dea limbii ruse aceleaşi privilegii ca limbii de stat, prin introducerea acestei limbi ca limbă străină obligatorie în ciclul primar de învăţământ – limba rusă este disciplină obligatorie în curriculumul gimnazial. Această măsură a stârnit un val de indignare în rândul populaţiei majoritare vorbitoare nativă de română, fiind organizate proteste împotriva acestei decizii în Chişinău şi în alte oraşe importante. În cele din urmă noile legi au fost suspendate.
În şcoli, limba se numeşte română, iar în primii ani de democraţie a fost studiată chiar cu manuale din România. Academia de Ştiinţe a Moldovei foloseşte termenul de limbă română. Înainte de 19 iunie 2006 majoritatea instituţiilor oficiale moldoveneşti foloseau acelaşi termen, inclusiv pe siturile lor web. O hotărâre a guvernului cu privire la modul de publicare a informaţiei pe paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet de la acea dată stipula că „informaţia pe paginile-web oficiale ale autorităţilor administraţiei publice va fi publicată, în mod obligatoriu, în limba moldovenească şi în limba rusă, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind funcţionarea limbilor”.
În 1993, Vasile Stati şi-a exprimat convingerilor ce susţineau existenţa unei limbi moldoveneşti de sine stătoare, diferită de cea română, în cartea sa „Moldovenii în lume”. Cartea sa conţinea o mulţime de neadevăruri şi falsuri, lucruri care i-au atras o mulţime de critici. Lui Stati i se părea totodată de neomis faptul că anterior, mulţi autori moldoveni îşi numeau limba moldovenească, de la Grigore Ureche la Miron Costin sau Dimitrie Cantemir.
Adepţii moldovenismului sunt de cele mai multe ori moldoveni care au crescut în familii mixte, în care numai unul dintre părinţi este moldovean(român). Astfel, mamele lui Vasile Stati şi Valeriu Reniţă sunt rusoaice, tatăl lui Constantin Starîş este ucrainean, mama lui Ion Berlinski este ţigancă, iar tatăl vitreg a lui Vladimir Voronin este rus.

Graiul moldovenesc îmbogăţit cu elemente de vocabular din limba rusă este preponderent folosit la nivel naţional. În oraşe (cu excepţia Transnistriei), româna moldovenească şi rusa sunt folosite într-un raport de 50:50, deşi dialectul moldovenesc câştigă teren în ultimii ani ca limbă oficială şi limbă vorbită de obicei. Un fenomen frecvent este folosirea cuvintelor şi construcţiilor ruseşti, a calcurilor de formă şi sens în limba vorbită în Moldova. De obicei, cuvântul rus vine declinat după regulile gramaticale ale limbii române. Există totuşi cazuri când o astfel de adaptare la forma de plural a substantivului este greoaie sau chiar imposibilă din punct de vedere fonetic. În acest caz, cuvântului îi este ataşat un articol enclitic la forma sa rusă de plural. Elocvente pentru această situaţie, care apare la substantivele ruseşti terminate în „-чка”, „-жка” (şi analog la cele cu terminaţia „-ска”, „-шка”, „-вка” printre altele) sunt exemple ca „tapocichile” (pantofii sport), „bulocichile” (chiflele), „leajchile” (bătătoarele), „sosischile” (cârnăciorii), „slivchile” (cremele). Vocabularul cultural şi terminologia ştiinţifică este aliniat în schimb limbii române.

Bibliografie

• Die Enzyklopädie des Europäischen Ostens, Mark A. Gabinskij:„Moldawisch” (Moldoveneşte)
• Dyer 1999, 2005: The Romanian Dialect of Moldova: A Study in Language and Politics (Studies in Linguistics and Semiotics), Lewiston, NY: Edwin Mellen Press
• Eremia, Ion. Falsificarea istoriei sau „Fenomenul Stati” în Republica Moldova, editura Cartdidact, Chişinău, 2003 ISBN 9975-932-48-8
• Lenore A. Grenoble: Language Policy in the Soviet Union (Springer 2003), ISBN 1402012985; p. 89–93.
• Valeria Guţu-Romalo: Evoluţia limbii române în Republica Moldova, în: Adriana Grecu: Unitatea limbii române cu privire specială la Basarabia şi Bucovina, Editura Academică, Bukarest 2004, ISBN 973-270985-5; p. 33–48
• Klaus Heitmann: Das Moldauische im Zeichen von Glasnost' und Perestrojka, în: Wolfgang Dahmen (editor): Romanistisches Kolloquium V, Fink-Verlag, München 1991, ISBN 3-7705-2674-0
• Klaus Heitmann: Rumänisch: Moldauisch, în: Günther Holtus (editor): Lexikon der romanischen Linguistik, Bd. 3, Niemeyer-Verlag, Tübingen 1989, ISBN 3-484-50234-7; p. 508–521
• Удлер Р. Я., 1976 — „Диалектное членение молдавского языка”, I—II, Кишинёв
• Gogin G., 1989: „Limba moldovenească vorbită”, Chişinău
• Comarniţchi V.A., 1959: „Expresiile dialectale «mai delicat», «mai pi cultură», «mai în politică», «în politică». Limba şi literatura moldovenească 2”, 72-73
• Turculeţ A., 1994: „Limba română în Basarabia”, Limba română 5-6, 38-39
• Ciurban G. 2008 Limba noastră romînă - limba dulce forewer (gasiţi doar la cele mai bune mese de la piaţa centrala)