"Mihai Viteazu" - cel mai titrat club de fotbal din Basarabia interbelică - este una dintre cele două echipe basarabene care au jucat vreodată în semifinalele campionatului României (prima dată acest lucru l-a reuşit formaţia ”Fulgerul” în anul 1925). ”Mihai Viteazu” este succesoarea echipei ”Viteaz” fondată de fraţii Vâlcov în anul 1920. De fapt, este vorba de una şi aceeaşi formaţie, care în 1925 îşi schimbă denumirea. Anii 20 ai secolului trecut s-au evidenţiat prin rivalitatea celor 3 cluburi chişinăuiene: Mihai Viteazu, Sporting şi Fulgerul. Şi dacă prima decadă a fost dominată mai mult de Sporting şi Fulgerul, în a doua jumătate a anilor 20 legea în Chişinău era făcută de către echipa fraţilor Vâlcov. Rivalitatea lor antrena numeroşi susţinători, grupaţi în mai multe tabere. Mihai Viteazu era o formaţie susţinută în special de funcţionari şi militari.
Meciurile din Chişinău se jucau pe ”Terenul nemţesc” de lângă Parcul Carol. Cei care nu iubeau fotbalul îi numeau pe fotbalişti ”nebuni”.
Regretatul Sergiu Cornilov spunea că ”în acea perioadă fotbalul se juca din plăcere. Echipe precum Mihai Viteazu, Fulgerul sau Sporting aveau foarte buni jucători, dar cu foarte modeste echipamente şi condiţii de pregătire. Fotbalul se practica pe bază de pasiune pură. Câte o primă ocazională sau câte o masă plătită de către susţinătorii (suporteri) echipei după vreun meci, constituiau "plata" fotbaliştilor de atunci…”
Primul campionat al Basarabiei
În toamna lui 1924 îşi ia începutul istoria campionatelor Basarabiei. În meciul de debut pe teren au ieşit două echipe care aveau cu timpul să scrie istoria fotbalului Basarabean: Sporting şi Viteaz. După prima repriză tabela de marcaj indica un scor alb, 0-0. În repriza secundă echipele au marcat cîte un gol, terminînd partida la egalitate. Între aceste două formaţii s-a dus o luptă acerbă pentru supremaţie.
În meciul decisiv Viteaz a ratat titlul, după egalul cu viitoarea campioană regională – Fulgerul, în componenţa căreia jucau mulţi fotbalişti de peste Prut. Scorul final a fost de 2-2. Viteaz chiar a condus după prima repriză cu scorul de 2-0, dar a fost egalată pînă la final. Chiar dacă în retur vitejii obţinuseră la 30 şi 31 mai două victorii consecutive cu 6-0 şi 5-2, ei nu mai reuşesc să se califice pentru următoarea etapă. Clasamentul final nu este cunoscut. Însă se presupune că Viteaz ar fi ocupat locul doi, după Fulgerul, care a finisat prima şi a reprezentat Basarabia în jocurile play off din Campionatul României.
În următorul campionat /1925-26/,după tur, Mihai Viteazu ocupa locul trei în clasament cu 2 victorii şi 2 înfrîngeri. A cedat în faţa celor de la Sporting şi Fulgerul. După ce a pierdut şi în retur în fața formaţiei Sporting, a devenit clar că echipa nu poate pretinde la mai mult în campionat şi va trebui să aştepte încă un an calificarea în faza finală.
Primul titlu din Basarabia
Abia în a treia ediție a Campionatului Basarabiei, echipa Mihai Viteazu și-a văzut visul cu ochii. În anul 1926 a început să se evidenţieze cvartetul Vîlcov, în linia de fund cu cel mai mare dintre fraţi - Vasile, care după puţin timp a lăsat fotbalul. În linia de atac juca tripleta Vîlcov: Colea / 17 ani/, Petea /16 ani/ şi Volodea /11 ani/. Printre alte nume tari ce au evoluat în sezonul 1926-1927 la Viteazu putem menţiona pe Vasilevschi, Antoniuc, Murea, Cuşchin, Svetcovschi.
1 comentarii:
FORZA MIHAI VITEAZU !!!
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: