Un preot care a criticat islamul şi grupările ultranaţionaliste a fost asasinat în Rusia

21 noiembrie 2009

Danil Sisoev a primit în mai multe rânduri ameninţări cu moartea. El a fost ameninţat de musulmani, afirmă centrul misionar pe care l-a înfiinţat, într-un comunicat.
Un preot ortodox, critic la adresa islamului, a sectelor şi a mediilor ultranaţionaliste, a fost asasinat joi în biserica sa din Moscova, au anunţat vineri anchetatorii, citaţi de agenţiile ruse de presă. Un bărbat care purta o mască de protecţie împotriva gripei porcine a intrat în biserica Sfântul Toma, din sudul capitalei, şi a tras de patru ori asupra preotului Danil Sisoev, în vârstă de 35 de ani, şi asupra unui ajutor, a explicat o sursă din poliţie pentru agenţia Interfax. "Preotul a decedat în timpul transportării la spital", a precizat comisia de anchetă a Parchetului. Ajutorul său, rănit grav la piept, se află la spital în "stare stabilă".

Anchetatorii nu exclud ca asasinatul să aibă legătură cu activităţile religioase ale victimei, a precizat comisia de anchetă a Parchetului, citată de agenţia ITAR-TASS.

Danil Sisoev a primit în mai multe rânduri ameninţări cu moartea. El a fost ameninţat de musulmani, afirmă centrul misionar pe care l-a înfiinţat, într-un comunicat.

El era criticat de organizaţiile musulmane ruse pentru comentariile privind islamul. De altfel, o jurnalistă musulmană a depus plângere împotriva sa pentru comentariile privind islamul.

În 2007, copreşedintele Consiliului Muftiului din Rusia, Nafigulla Aşirov, l-a numit "Salman Rushdie al Rusiei", după publicarea cărţii "Căsătoria cu un musulman", în care preotul critica modul în care sunt tratate femeile. În acelaşi timp, preotul le ajuta pe victimelor sectelor şi grupărilor oculte, al căror număr a crescut în Rusia de la căderea URSS.

Pe de altă parte, preotul critica mişcările ultranaţionaliste şi pe admiratorii lui Stalin, ceea ce atras numeroase neplăceri, a afirmat profesorul Andrei Kuraev, de la Universitatea de Teologie din Moscova, pentru postul de radio Ecolul Moscovei. "Numele său era foarte mult amintit în ultimele luni pe internet, după declaraţiile dure antistaliniste pe care le-a făcut. Era criticat, ironizat pe siteurile ultranaţionaliste", a spus Kuraev.

"Era un adevărat predicator şi misionar. Cred că a fost asasinat din cauza implicării sale active", a apreciat şeful serviciului de presă al Patriarhiei Moscovei, preotul Vladimir Viguilianski.

La rândul său, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, a îndemnat să "nu fie trase concluzii rapide împotriva unui grup sau altuia", în timp ce identitatea asasinaului rămâne necunoscută.

Sursa: Realitatea TV

4 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

posibil vreun membru Hyde Park sa-l fi asasinat ))

Andrei Cebotari spunea...

ap pe RASPUTIN cine l-o "zamacit"??:D:D
HP:D:D
prea destept si drept era popa:D

Timka spunea...

killeru' purta masca impotriva gripei porcine: " gripa porcina creaza victime, indiferent, daca esti sau nu infectat"

Anonim spunea...

Au mai facut un martir musulmanii. Pacat ca l-am pierdut pe par. Daniil, am privit cateva lectii ale sale, era bun misionar si predicator.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: