Republica Moldova, lider la exportul de arme în Angola

13 noiembrie 2009
Republica Moldova a fost, în ultimii doi ani (2007-2008), principalul furnizor de arme în Angola, arată cele mai recente date ale Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), scrie Business Expert. Astfel din cele 66 de unităţi de tehnică militară procurate de Angola în aceşti doi ani, 60 au fost din Republica Moldova şi 5 din Cehia. Potrivit SIPRI, a fost livrată tehnică de zbor. Vitalie Vrabie, ex-ministrul Apărării în perioada 2007-2008, neagă existenţa unor livrări de arme sau tehnică militară în Angola. „În aceşti ani, din Moldova nu a fost efectuată nicio livrare de arme sau avioane militare în Angola”, a declarat domnul Vrabie, precizând că nu ştie de unde s-au luat datele SIPRI.

În acelaşi timp, raportul privind vânzările şi achiziţiile de armament pentru perioada 2004-2008, publicat de SIPRI la finele lunii aprilie 2009, informa că din anul 2001 şi până în 2008, Moldova a efectuat doar livrări de avioane militare de transport second-hand marca Antonov în Angola. În total, în cadrul a patru tranzacţii în această ţară africană au ajuns în perioada 2001-2008, 25 de avioane, inclusiv cinci An-32/Cline, zece An-12/Cub, două An-24/Coke şi opt An-72A/Coaler-C.

Chiar în anul 2008 a figurat livrarea a zece avioane de transport militare An-12/Cub şi şase An-72A/Coaler-C, modernizate până la livrare. Dacă ţinem cont că potrivit datelor noi precizate ale SIPRI în 2008, în total în Angola, au fost livrate 37 unităţi de tehnică, restul de 21 au fost ori componente pentru avioane, ori altă nu se ştie ce. Din păcate SIPRI nu oferă cifre privind valoarea acestor livrări.

Sursa: Business Expert

5 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

Sincer, nu stiu, ori sa ma bucur ori sa pling citind acest articol)) mare armament mai avem si noi ca inca sa-l exportam, ei, da ce n-ar fi facut como pentru dolarasi))

Dragoș Galbur spunea...

tin minte anul asta a ars la Chisinau la aeroport un avion din asta de transport, pai sunt sigur ca exporta arme in Angola, pentru ca am vazut video, pompierii il stingeau cu apa, spuma din aia, iar el mai tare se aprindea... nu-i curat ceva aici.

Daniel Moscalenco spunea...

Dragos, asa arde kerosenul cu care se alimenteaza nava :-)

Citind articolul mi se creaza impresia ca noi suntem o tara serioasa producatoare de armament, pe cind noi nici vinul care-l producem la noi nu-l putem realiza in afara tarii normal.

Sclifososo spunea...

din moldova shi in cecenia se exporta mult armament, acuma eu cred nu se mai intreaba de ce transnistria ii trebuie rusiei shi de ce intaliblitate intre tre sa fie. in depozitele armatei 14 in 92 era atita armament ca moldova putea mentzine un razboi mondial timp de 3-4 ani, noua ne mai trebuie nishte rachete inter-continentale shi in genere trnsnistrai devine centrul universului

Tatiana Botnaru spunea...

Beciurile Moldovei paremise nu numai cu vin sunt pline ... dar si cu armament!
Vre-ti sa procurati un armament poftim in beci ...
)))

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: