Basarabia Pământ Românesc – Jaful teritorial din 1812

Istoria slavilor rasariteni, intre care se incadreaza si stramosii rusilor, este total lipsita de glorie. Cronicarii bizantini, singurii care stiau ceva despre ei, povesteau cu oroare cum obisnuiau sa-si macelareasca sefii de trib cu tot cu familii sau cum, ascunsi in apa mlastinilor, cu o trestie in gura, pindeau trecatorii pentru a-i jefui si fetele pentru a le viola. Nu au fost capabili sa-si formeze un stat, pina la aparitia unei populatii germanice nordice - varegii (vikingii din rasarit), stramosi ai suedezilor de astazi. Primul cronicar slav, Nestor, autorul scrierii „Povest vremenih let“ (Povestea vremurilor trecute), ne relateaza cum acestia, sub conducerea lui Rurik, Askold si Dir, au intemeiat intii Novgorodul, apoi Kievul, de unde si-au extins stapinirea asupra tuturor slavilor rasariteni. Cei mai multi varegi erau din tribul Ross - de aici denumirea de rusi - pe care-i chema Ragmar, Ditmar etc, adica germanii nordici, stramosii rusilor de astazi fiind numiti sloveni. Varegii germanici (cei mai multi, barbati) s-au casatorit cu femei slavone, s-au slavizat cu timpul, pastrindu-si numai numele de popor. La anul 864, datorita marelui cneaz al Kievului, Voldamar (Vladimir), si mamei sale, Helga (Olga), a fost adoptat crestinismul ortodox si rusii plus slovenii au intrat sub influenta Bizantului.
Moscova
Dupa marea navalire mongola din 1241, Kievul se prabuseste total, deja farimitat ca stat. Coroana Ruricilor, singura forma de legitimitate, era plimbata de la Novgorod la Iaroslav, de aici la Riazan, Suzdal etc, dar peste tot stapineau tatarii. Pe mosia cneazului Iurii Dolgaruki, se afla o localitate neinsemnata, numita Moscova. Pentru tatari insa, aici era locul cel mai potrivit pentru a colecta impozitele si alte contributii pe care le adunau din intreaga Rusie. Asa ca Moscova a devenit importanta cu timpul, cneazul de aici a primit coroana Ruricilor, iar centrul in care tatarii adunau darile a capatat titlul de Mare Cnezat.Acesti suverani ai rusilor se aflau in cele mai umilitoare raporturi cu stapinii lor. Cind trimisul hanului tatar sosea la marele cneaz, acesta era obligat sa-i ofere o cupa de lemn cu kumis (lapte de iapa fermentat), cel dintii stind calare, celalalt, in genunchi. Orice picatura de lapte cadea pe pamint - si tatarul avea grija de aceasta - era linsa de cneazul rus. 250 de ani a durat robia tatarasca, de care rusii au scapat in urma victoriilor lui Dimitrie Danskoi si a obtinerii titlului de tar de catre Ivan Vasilievici.Sub Ivan cel Groaznic, s-au ilustrat si rusii prin cruzimi interne, precum si asupra tuturor slavilor. Dupa o perioada de mari framintari, dispare dinastia Rurik si, din 1611, este instaurata cea a Romanovilor, aflata pe tron pina in 1917, dupa care, intreaga familie, inclusive fetitele nevirstnice, a fost masacrata de bolsevicii rusi, la ordinul lui Lenin.
Petru cel Mare
Tarul Alexei Mihailovici a facut timide incercari de modernizare, insa Rusia ramine un stat asiatic in esenta sa. Modernizarea sau europenizarea este realizata - la suprafata, cel putin - de fiul acestuia, Piotr Alexeici, cunoscut sub numele de Petru cel Mare. Inconjurat in permanenta de germani si olandezi in special, dar si de alti europeni, specialisti in cele mai diverse domenii, el ii „dreseaza“ pe rusi, folosind mijloace extrem de diferentiate, de la invatarea tehnicilor militare moderne, la taierea barbilor.Incurajat de succesele obtinute in razboaiele cu suedezii, se incumeta sa atace si Imperiul Otoman, cu sprijinul direct al principelui moldovean Dimitrie Cantemir si cel doar promis al munteanului Constantin Brincoveanu. Romanii au trecut atunci prin cel mai periculos moment din istoria lor: o victorie a rusilor in 1711, data fiind starea culturala de atunci, ar fi insemnat in mod sigur rusificarea noastra. Din fericire, la Stanilesti, armata rusa si neinsemnatele forte moldovenesti sufera o infringere zdrobitoare, urmata de o incercuire totala. Salvarea s-a datorat numai mituirii comandantului turc, marele vizir Ahmed. Legenda spune ca tratativele s-au facut in prezenta sotiei lui Petru, Ecaterina, care se afla in tabara militara ruseasca. Tarina Ecaterina s-a dus apoi la turci si i-ar fi oferit vizirului nu numai bani…Oricum, rusii au fost lasati sa plece, in caleasca tarinei fiind ascuns si Cantemir. Dintre moldoveni, cel mai lucid s-a dovedit Lupu Costache vornicul, care, inchis cu toate proviziile care ar fi trebuit sa ajunga la rusi in manastirea Bursuci-Epureni, a salvat Moldova de la situatia de a deveni pasalic. Marea greseala a lui Dimitrie Cantemir, cea de a-i chema pe rusi, s-a datorat atit lipsei de experienta politica, cit mai ales santajarii sale cu ideea comunitatii de religie ortodoxa, viclenie folosita in permanenta de rusi in stradaniile lor de a-i subjuga pe crestinii din Balcani.Refugiat in Rusia, Cantemir va contribui din plin la culturalizarea acestei tari, alaturi de Nicolae Milescu Spatarul - cel care a contribuit la scolirea lui Petru cel Mare - si de rudele sale din familia Bantes, care au intemeiat Universitatea din Marcona. Lui Petru cel Mare i se atribuie un testament prin care le lasa rusilor drept sarcina fundamentala cucerirea Constantinopolului. Istoricii rusi au negat existenta testamentului, insa intreaga politica externa, razboaiele duse confirma intru totul comandamentele presupusului testament.
Razboaiele ruso-turce
In numar de sase, in perioada 1711-1812, ele au insemnat o adevarata calamitate pentru poporul roman, care a aflat cu uimire ca rusii crestini pot fi mai cruzi decit turcii pagini. In timpul ostilitatilor, ambii adversari isi asigurau aprovizionarea cu alimente prin jaf la fata locului. Au aparut situatii paradoxale, ca acea descriere a cronicarului Ioan Neculce, la 1736: rusii jefuisera atit de crunt Moldova, incit cei ce scapasera cu viata refugiindu-se in manastiri mureau acum de foame.Salvarea a venit tocmai de la tatari, care au adus ceva griu. In perioadele 1771-1772 si 1774-1775, in timpul razboiului incheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi, rusii au organizat in intreaga Moldova recensaminte amanuntite, ceea ce demonstreaza cu claritate intentia unei anexari. In timpul luptelor, un general rus, avind probleme cu transportul, a spus: „Nu ma intereseaza cine trage tunurile si carutele, moldovenii sau boii, important este ca ele sa fie trase“.Dupa razboaie si paci succesive, in 1795, granitele Rusiei ajung la Nistru, pericolul pentru romani devenind iminent.
1806-1812
Prezenta lui Napoleon in prim-planul politicii europene, relatiile sale uneori contradictorii cu tarul rus Alexandru au determinat scurte perioade de ragaz pentru expansionismul rusesc inspre Dunare si mai departe. Tarul rus era tot mai iritat de cetele ravasite de Napoleon - cuceritor al unor vaste teritorii, consul pe viata si apoi chiar imparat, deci egalul sau ca legitimitate. Intrati in lupta, rusii sint batuti cumplit, alaturi de aliatii lor, in bataliile de la Austerlitz si Friedland.Apar, in mod firesc, si alte fronturi, unul dintre acestea instituindu-se, din pacate, la noi, in urmatoarele imprejurari. Influentat de ambasadorul francez, Sebastiani, sultanul isi face curaj si ii destituie pe domnitorii Constantin Ipsilanti si Alexandru Moruzi, partizani declarati ai rusilor, in 1806, numindu-i in locul lor pe Alexandru Sutu in Tara Romaneasca si Scarlat Collimach in Moldova, amindoi simpatizanti ai francezilor. Sub acest pretext, generalul rus Michelson (multi comandanti rusi erau de origine germana) patrunde in principatele romane la 16 octombrie 1806 si, de frica, sultanul ii reintegreaza pe vechii domnitori, prieteni ai rusilor. Acestia nu se multumesc numai cu atit, ci pun noi si umilitoare conditii pentru turci.Trupele rusesti inainteaza fara sa se incurce cu vreo declaratie de razboi, aceasta petrecindu-se abia pe 27 decembrie 1806. Pe plan european, tarul cedeaza in fata lui Napoleon, are loc celebra intilnire de la Tilsit, pe 25 iunie 1807, urmata de tratatul de neagresiune. Angajindu-se sa nu mai intervina in Europa, unde recunoaste prioritatea francezilor, tarul primeste mana libera in privinta Turciei. Tratatul avea si clauze secrete, Napoleon urmind sa mijloceasca o pace intre rusi si turci, iar daca, dupa trei luni de la un angajament fata de acesta, sultanul nu se tinea de cuvint, Imperiul Otoman urma sa fie impartit intre imparatul francez si tarul rus.Operatiunile militare se desfasurau favorabil pentru rusi. Avangarda comandata de contele Dolgoruki ocupa, la 12 noiembrie, orasul Balti, iar la 14 noiembrie, trece Prutul pe la Sculeni. Alti generali „rusi“, Essen si Mehlendorf, cuceresc cetatile Hotin si Tighina, aflate sub stapinirea directa a turcilor, ca raiale. Pe parcurs, incitati de victoriile obtinute, nu mai tin seama de clauzele tratatului incheiat cu Franta. Napoleon ii scrie lui Alexandru pe 2 februarie 1802, propunindu-i un tirg rusinos, care nu pune deloc la socoteala vointa popoarelor: rusii ar fi urmat sa cucereasca si sa anexeze principatele romane, iar imparatul francez sa faca acelasi lucru cu Prusia si majoritatea posesiunilor acesteia.Cu timpul, „impartelile“ includ pretentii tot mai mari. Pe linga Tarile Romane, Rusia isi doreste acum si Serbia, si Bulgaria, si chiar visul lui Petru cel Mare, Constantinopolul, Bosforul, Dardanelele. Sirul tocmelilor continua, in paralel cu desfasurarea evenimentelor militare, destul de incetinite, pentru ca Rusia se angajase intr-un razboi cu Suedia, iar Turcia avea probleme interne.
Pregatiri pentru prada
La 15 aprilie 1810, Rusia isi anunta intentia de a incorpora ambele principate, Projuranschi prezentind si un proiect de organizare administrativa: ele urmau sa fie impartite in patru gubernii: Basarabia, Moldova, Oltenia si Muntenia.In toamna anului 1810, cind armata rusa de la Dunare trece sub comanda contelui Nicolae Kamenski, la cererile de mai sus se adauga independenta Serbiei si o despagubire de 20 de milioane de piastri. Deoarece relatiile cu Franta se deteriorau de la zi la zi, rusii isi intensificau eforturile de razboi. Kamenski este inlocuit cu mai capabilul Kutuzov, care obtine o victorie hotaritoare la Slobozia, pe 2 octombrie 1811.In consecinta, la Giurgiu, incep tratative pentru pace. Initial, marele vizir se arata dispus sa cedeze rusilor Moldova, pina la Siret. Sultanul, care tot mai spera intr-un ajutor francez, accepta ca hotar doar Prutul, fara a ceda insa partea de sud a Basarabiei.Imputernicitul lui Napoleon se straduia sa intirzie cit mai mult deznodamintul razboiului, insa turcii se simteau tot mai slabi. Tocmelile asupra pamintului românesc vor continua cu inversunare, rusii insistind asupra granitei la Siret, iar turcii cedind treptat in problema sudului Basarabiei si a localitatilor fortificate Cetatea Alba, Ismail si Chilia.
Pacea de la Bucuresti
Negocierile se muta in capitala Munteniei, fiind gazduite in Hanul lui Manuc, un armean bogat care era agent secret al rusilor si a cautat mereu sa favorizeze uneltirile acestora. Pe 22 martie 1812, tarul ii permite lui Kutuzov sa accepte linia Prutului, insistind insa asupra tuturor slavilor despagubiri banesti pentru renuntarea la Muntenia si restul Moldovei.Pericolul francez se facea tot mai simtit. Kutuzov, viitorul erou national al rusilor, avea un comportament tot mai ticalos fata de moldoveni si munteni, acestia nu mai conteneau cu reclamatiile aduse tarului. Acesta hotaraste trimiterea la Bucuresti a amiralului Ciceagov, care sa-l inlocuiasca. Noul demnitar rus era impotriva unor noi cuceriri teritoriale si prefera in locul lor unele avantaje militare care sa sprijine Rusia in iminentul razboi cu Napoleon. Spre nenorocirea romanilor, Ciceagov ajunge prea tirziu la Bucuresti. Kutuzov forteaza situatia, recurgind la diverse stratageme, intre altele aratind turcilor scrisori si harti de la Napoleon, adevarate sau false, preconizind o impartire a tuturor teritoriilor otomane. La cele de mai sus se adauga alte intrigi, si mai murdare. Iata cum le prezinta, cu rezervele de rigoare, istoricul Alexandru V. Boldur, a carui lucrare, „Istoria Basarabiei“, ne-a servit drept ghid pentru paginile de mai sus: „In literatura istorica exista o banuiala de tradare a intereselor turcesti din partea fratilor Dimitrie si Panait Moruzi, decapitati de turci, bazata pe faptul ca primului dintre ei i s-a dat de catre tar o mosie in Basarabia, in valoare de 100.000 lei (aur), ca in averea lui s-a gasit un inel cu briliante in valoare de 15.000 piastri si ca, in sfirsit, fratele lui, Panait, a tinut neinminata curtii turcesti o scrisoare a lui Napoleon, prin care imparatul francez il sfatuia pe sultan sa nu faca pace cu nici un pret“. Pacea s-a facut, turcul a platit, cu pamint romanesc insa.Am ajuns la capatul unor evenimente istorice care au demonstrat convingator tendintele rusesti permanente de a acapara noi teritorii. Rusii au dovedit o bolnavicioasa foame de pamint chiar si atunci cind tara lor a ajuns cea mai intinsa din lume. Si fiindca, din nenorocire, istoria ne-a asezat in calea lor, ne numaram si noi intre victimele acestei lacomii, uneori de neinteles. Pe linga cotropirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Tinutului Hertei, profitind de imoralitatea comunistilor si a uneltei lor, politicianul cameleonic Petru Groza, ei, care aveau mii de insule si de arhipelaguri, s-au bucurat la cele 17 hectare ale Insulei Serpilor.Cu atit mai penibile ne apar slugarnicele justificari ale unor istorici de la Chisinau, ca Vasile Stati si Vasile Vieru, care sustin teza absurda ca, la 1812, Basarabia a fost eliberata de rusi. Asa-zisii istorici de mai sus par sa se simta in continuare in defuncta Uniune Sovietica, pe care o slujesc cu credinta dincolo de moarte. Nimic nu poate ierta jaful de pamint din 1812 si lungul sir de suferinte care i-a urmat.