"Nu pot vorbi şi decide pentru poporul moldovenesc. NATO nu este prioritate, UE este şi am anunţat clar acest lucru. R. Moldova este o ţară neutră, fapt menţionat în Constituţie. Trebuie să fie clar acest lucru pentru toată lumea, însă nu îneleg de ce pe teritoriul ţării noastre (n.r. Transnistria) se găsesc soldaţi străini. Iată aceste chestiuni trebuie rezolvate", a specificat premierul ţării noastre pentru aceeaşi publicaţie.
Întrebat de jurnalistul rus care sunt principalele teme de discuţie pe agenda cu Federaţia Rusă, Filat a declarat că primele chestiuni ţin de problema transnistreană, dar va vorbi şi despre chestiuni economice ce se referă la accesul produselor moldoveneşti pe piaţa rusă. "Pe de o parte dorim relaţii bune cu Rusia, dar pe de alta, în Vest ni se deschid mai multe oportunităţi, în timp ce în din partea rusă apar permanent bariere", a ţinut să menţioneze şeful Guvernului moldovean.
Referindu-se la creditul de jumătate de miliard de dolari promis de Federaţia Rusă, Filat a menţionat: "Cred că acum Federaţia Rusă poate demonstra că nu îl ajută pe Voronin sau Filat, dar ajută cătăţenii R. Moldova". Dialogând despre chestiunile economice, şeful cabinetului moldovean a vorbit şi despre deficitul bugetar de 12.5% al R. Moldova, oferind ultimul exemplu şocant pentru societatea moldovenească. "Nouă mii tone de grâu din ajutorul umanitar al Federaţiei Ruse au ajuns unde nu trebuie. Dorinţa Federaţiei Ruse de a ajuta cetăţenii R. Moldova a dus la beneficiul a 2 agenţi economici. Aşa s-a făcut politica în R. moldova până acum", a mai declarat Filat.
Jurnalistul rus s-a arătat foarte interesat şi de limba pe care o vorbeşte premierul moldovean, aflând într-un final că acesta vobeşte limba română. "Americanii se simt incomod că vorbesc în limba engleză?! Nu, deloc. Exact la fel şi noi vorbim limba română. Despre subiectul limbii niciodată în Moldova nu s-a vorbit competent. Da, eu sunt premierul R. Moldova, dar vorbesc limba română. Faptul că în Constituţie ea se numeşte moldovenească, e o chestie de conjunctura care a fost la momentul adoptării documentului. Dacă veţi întreba vorbitorii de limbă rusă din Chişinău ce limbă vorbim, vă vor spune - în română", a specificat premierul.
În interviul acordat publicaţiei ruseşti, la insistenţa jurnalistului, Filat a vorbit şi despre presupusa "Unire a R. Moldova cu România", spunând că nu este decât o invenţie a PCRM. "Ideea unirii cu România este rezultatul propagandei comuniştilor. Nu ascund că suntem interesaţi în relaţii normale cu România. Totodată, vom semna acordul de frontieră cu România cât mai curând. Moldova este o ţară independentă, iar oamenii care locuiesc aici se simt cetăţeni ai acestei ţări. Unirea nu este dorită de cetăţeni şi ea nu este posibilă din punct de vedere juridic", a opinat premierul moldovean.
Referindu-se la declaraţiile lui Smirnov că doreşte ca Transnistria să devină parte a Federaţiei Ruse, Filat a menţionat că acest aspect trebuieşte abordat altfel. "Smirnov a anunţat că vrea în componenta Rusiei de mai multe ori şi nu doresc să comentez declaraţiile acestuia. Noi vom vorbi cu oamenii - este nevoie de o altă abordare - reîntregirea trebuie să aibă loc între oameni, nu doar între politicieni. Noi vorbim despre pace, dar în regiune stau militari, armament, tancuri. Acest lucru este incorect, iar Rusia trebuie să demonstreze cum în mod pacifist poate fi rezolvat acest conflict", a subliniat Filat.
Referindu-se la anunţul comuniştilor că nu votează preşedintele propus de AIE, şeful cabinetului de miniştri de la Chişinău a declarat că din punct de vedere politic nu este convenabil pentru PCRM, dar gândindu-se la ţară, ar fi bine să lase într-o parte egoismul politic şi să dea o şansă R. Moldova să se dezvolte normal.
"Chiar dacă alegerile repetate vor avea loc, nu va fi o tragedie pentru Moldova. Oricum, sper că preşedintele va fi ales", a conchis acesta în interviul pentru Kommersant.
3 comentarii:
ma mindresc ca l-am votat pe Filat !
fara indoiala cel mai bun si plasat politic al RM!!!
Cat de bine vede situatia si ce decizii si comentarii tari ofera!!!
Bravo lui!!!!!!
vom trai si vom vedea...
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: