Sfântă ni-i casa (17 ani de la asasinarea soţilor Teodorovici)

S-au dus... Ni i-au luat... Prea devreme... Eh, să fi fost Ion şi Doina acum printre noi, eram mult mai buni, mai iubitori, nu ştiam ce-i aia tiranie, comunism, ură, posibil şi Voronin avea să cânte Bucuraţi-vă Prieteni. Au trecut 17 ani, parcă mai ieri plângeam în faţa teleecranului, realizând că neamul românesc a pierdut o bucăţică din sine, dar nu realizam că acea bucăţică era chiar o bucată mare, prea mare pentru micul neam românesc. Ion şi Doina ne-au făcut într-adevăr să ne simţim români la noi acasă, aici în Basarabia, ne-au învăţat a iubi, a visa, a plânge, a cânta... E datoria noastră să transmitem lecţia lor mai departe, copiilor noştri, nepoţilor. Ei ne privesc de sus, ei cunosc în parte fiecare român, ei au fost cu noi în PMAN pe 7 aprilie, ei sunt şi astăzi, îi simt, pentru că dacă nu i-aş simţi, n-aş iubi atât de mult cele trei culori, n-aş iubi atât de mult tot ce-i românesc.

...Aţi învăţat o naţiune
Cum să lupte şi să iubească,
Voi doi sunteţi ca o minune
Pentru suflarea românească.
(Dragos Galbur)