Poezie inainte de somn...

E un popor! O limbă! Un singur Dumnezeu!

Eu v-am fost ca un tată, eu v-am tinut in braţă
Eu v-am iubit ca ochii, ca ţara, ca viaţa
Şi cu poveşti bătrâne v-am indulcit junia
Eu Arbore portarul... Dar omul in Domnie
Se schimba. Ne intreaba de cel batrân de zile
Căci la bătrani e slab capul, gândirile copile.
Sântem ca pleava stearpă, suntem frunze uscate
Pe care vântul vietei spre moarte le tot bate.

Ce ştim noi ? - (Voi trimiteti la regele polon
Ca el sa se unească cu totii la un loc
Sa daţi la turci razboaie. . . Şi Cârje cel cu minte
Cu leşii, cu maghiarii va ţese legăminte)
Si toate astea Doamne duc ţara la sicriu,
Eu. . . nu trebui s-o apăr . . . eu nu trebui s-o stiu.

- E grea cimilitura, prea grea jupân portare !
O ţara toată ştie, si voi să nu ştiti oare
Că apăr crucea sântă... Crucea plină de rază
Ea-i doamnă peste mine... e doamnă şi mireasă
Fapta şi isteţia, braţ de putere plin
La sânta cruce toate, eu toate le inchin.
Eu risipesc averea zidind altare sânte.
- Voi puneti cruce stearpă pe-a patriei morminte.
Cumplit se-ntoarce roata pe lumea grea de vină,
Si mintea n-are raze si ochii n-au lumină
O ! Dumnezeu vă bate cu ochi ce nu mai vede
Căci voi râdeti de dânsul: Cum puteti oare crede
Că el are nevoie de aur si avere -
O inima el cată, un suflet el va cere
Si voi ii daţi biserici, dati aur si mătase
Când de al vostru aur lui prea putin ii pasă
Si mintea cea curată si cugetul cel sânt
E tot ce cere Domnul la oameni pe pamant.
In inimi sade crucea, în inimi Dumnezeu,
Si cum c-al vostru suflet nu-l pot numi al sau
Dovada e viata cea fără frâu si ţintă
Noaptea voastră va râde, ziua voastră va cânta.
Matase, aur, inul de-argint tesut din tort
Pot să imbrace bine un corp si-un suflet mort
Pe când Moldova plânge bătută de argati
Năimiti de voi anume. . . voi râdeti si visati
Si afară de Moldova mai sânt si alte tări
Sorori a ţărei noastre, ce stinse de-dureri
Se zbat sub biciul celor, cu cari voi dati mână
Ca sa zdrobiti pe turcu cu dânsii impreună.
Crestini isi zic aceea, dar mai păgâni ca turcii
Vând robi pe bietii oameni-si pun in varful furcii
Pe oricine din oarneni, care le-ar spune: stati
Acesti sărmani sânt oameni, ca oameni vă sânt frati,
Astfel stă scris in legea cea sânt-a luiCristos,
Turcu-i mult mai de treabă, mai blând, mai omenos.
Litvanul este lacom . . . maghiarul e avar
Tătaru-i fărdelege, polonul e viclean.
Turcul e drept ca legea, firea lui e adânca,
Inima lui e bună, vorba lui e stâncă.-
Mai bine-n loc de-atine cu regii cei tirani
Ati trece in Ardealul robit de zeci de ani
Si craiului de-acolo să-i dati un crunt război
Să dezrobiti un popol cu lege, grai ca noi.
De-acolo unde Tisa mândră prin stâncile-i tresare
Pân-unde-aruncă valuri intunecata mare
E un popor! o limba! un singur Dumnezeu.

Mihai Eminescu