Imaginea pe care şi-a construit-o PCRM pe parcursul primului mandat, a fost una bazată pe dorinţele maselor, reflectate în sondajele de opinie. Plierea pe care a realizat-o PCRM pe dorinţele maselor şi promisiunile selectate doar din amintirile cele mai „frumoase” despre comunism, a fost una etalată de către analişti între 70-85%.
Un CV „aerisit”
- Are studii de inginer-economist, politolog, jurist.
- A început să muncească în anul 1961, în orăşelul Criuleni, ca director al brutăriei.
- Din anul 1966 pînă în 1971 a muncit în funcţia de director al fabricii de panificaţie din Dubăsari. Pe parcursul următorilor zece ani s-a aflat la muncă de partid şi în organele executive în raioanele Dubăsari şi Ungheni.
- Din anul 1983 este inspector, şef adjunct al secţiei organizatorice a CC al PCM.
- În anul 1985 a fost numit şef de secţie la Consiliul de Miniştri al RSSM, din acelaşi an pînă în 1989 a fost prim-secretar al comitetului orăşenesc de partid Bender.
- În anii 1989-1990 a muncit în funcţia de Ministru de Interne al RSSM. Pînă în septembrie 1993 s-a aflat în rezerva de cadre a MAI al Federaţiei Ruse.
- În anul 1993 a fost ales copreşedinte al Comitetului organizatoric pentru crearea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
- Din anul 1994 este primul secretar al CC al PCRM. Are gradul militar de general-maior.
- În anii 1980-1990 a fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM.
- În martie 1998 este ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al Biroului Permanent, preşedinte al fracţiunii parlamentare a PCRM.
- În februarie 2001 este ales din nou deputat în Parlament.
- Este căsătorit, are doi copii.
Acest CV apare pe site-urile oficiale, fără un cuvânt în plus sau minus. In ceea ce priveşte faţa virtuală sau ceea ce mai poarta numele de CV, în primul rând pentru adepţi, poate fi suficient, dar oricum este prea aerisit, dupa cum l-am şi întitulat. Aici m-aş centra pe sugerarea unui CV mai detaliat. Dacă acesta este suficient pentru cei care-l cunosc ca şi membru de partid, pentru viitor, adepţii săi care sunt foarte mulţi de o vârstă cât se poate de înaintată vor “dispărea” şi, atunci populaţia mai tânără va cere mai multe fapte şi o documentare mai amplă. Prin urmare ar fi dat bine la imagine.
Voronin controlează tot
După alegerile parlamentare din februarie 2001, liderul comunist Vladimir Voronin a concentrat, practic, toată puterea executivă, legislativă şi judecătorească în mâinile sale, direct sau prin intermediul oamenilor săi.
Vladimir Voronin a dorit întărirea rolului preşedintelui, după modelul rusesc, deşi comuniştii au fost cei care au schimbat Constituţia, iar Moldova a devenit o republică parlamentară. Cu toate acestea preşedintele moldovean îşi propunea la acea vreme, în mod demagogic, apărarea “drepturilor omului într-un mod mai vast” decât o fac alte democraţii.
Imediat după alegerea sa, Vladimir Voronin a făcut declaraţii surprinzătoare, dacă se are în vedere statutul său de preşedinte al unei republici parlamentare. “Trebuie să crească substanţial rolul preşedintelui ţării. Şeful statului trebuie să-şi asume răspunderea, în acest moment extrem de dificil, pentru formarea şi funcţionarea unei echipe unite, eficiente a structurilor superioare ale puterii de partid şi executive. În linii mari, poporului îi este indiferent cum colaborează puterile în stat”, a concluzionat Voronin. Pledoaria sa pare cu atât mai ciudată cu cât comuniştii au jucat un rol decisiv în modificarea Constituţiei şi transformarea Republicii Moldova într-o republică cu regim parlamentar. În plus, în discursul său, Voronin lăsa să se înţeleagă că ar dori sa cumuleze în continuare funcţia de şef al statului cu cea de prim secretar al Partidului Comuniştilor. Dar, ca membru disciplinat al formaţiunii, el a spus că se va supune unei decizii a congresului PC.
Astfel, devine cert faptul că, odată ales în funcţia de şef al statului, Voronin nu se gândea să se transforme într-o figură decorativă sau să piardă controlul asupra partidului său. Regimul comunist şi-a demonstrat, cu desăvârşire, calităţile autoritariste. Preşedintele Vladimir Voronin vrea, cu orice preţ, să controleze tot ce mişcă în republică. Este evident că îşi asumă rolul de Salvator-Călăuză apt să adune în jurul său o colectivitate considerabilă.
Schimbări în discurs
Ideile despre democraţie, enunţate de Voronin, nu sunt decât simple pledoarii retorice. În spatele acestor idei se ascunde dorinţa de a atinge si alte grupuri ţintă, altele decât adepţii deja bine cunoscuţi. Această iniţiativă îndrăzneţă a dat rezultate se pare la realegerea PCRM pentru a doua oară cu o majoritate impunătoare.
Rolul actorului politic sau, în particular, al puterii de stat este concilierea intereselor diverselor grupuri sociale, identificarea, pe această cale, a intereselor publice prioritare (ce rezultă din concilierea celor particulare) şi organizarea vieţii sociale în direcţia satisfacerii acestor priorităţi.
Trebuie ca statul să nu aibă prea mult de condus, adică Guvernul şi Parlamentul să nu intervină foarte mult în viaţa cetăţenilor (companiilor private şi chiar de stat) pentru a nu declanşa conflicte acute de interese.
Efectele guvernării lui Voronin vor crea mari probleme societăţii moldoveneşti în următorii 5-10 ani. Criza de libertate a atins cote maxime în timpul guvernării Voronin de la Chişinău. Trebuie să se ştie clar că fiecare individ are deplina libertate de a face tot ceea ce doreşte, în măsura în care el nu dăunează celorlalţi. Statul are dreptul de interveni în sfera individuală doar atunci când acţiunile cuiva lezează drepturile legitime ale altor oameni. Prin urmare, puterea politică trebuie limitată. Nerespectarea acestui principiu este caracteristică totalitarismului, care pretinde că statul are o libertate de acţiune în numele promovării “INTERESULUI DE STAT”.
Contraste şi divagări în discurs
Contrastele discursului reprezintă primul lucru care a atras atenţia toţi aceşti 8 ani de guvernare comunistă. Voi prezenta mai jos câteva spicuiri:
- “În procesul Mitropolia Basarabiei vs Guvernul RM este vorba de un conflict care are la bază motive politice, şi nu religioase. (…) Soarta Bisericii Ortodoxe din Moldova s-a hotărât la Bucureşti, fără a consulta oficialităţile din Republica Moldova, inclusiv cele bisericeşti, prin recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.” (spicuiri din scrisoarea adresată Curţii Europene pentru Drepturile Omului de către V. Voronin, din 21 septembrie 2001).
- “Interesul politic şi administrativ, adică de amestec direct în treburile statului suveran şi independent Republica Moldova, este patronat de România în spaţiul dintre Prut şi Nistru prin intermediul unor forte moldoveneşti pro-române. (…) Prin legiferarea Mitropoliei Basarabiei, expansionismul românesc va pescui mai uşor în ape tulburi în Republica Moldova.”
“Din cauză că partea română majorează, an de an, numărul burselor pentru tinerii din Republica Moldova, contribuind la exodul de minţi lucide din ţară, Ministerul Învăţământului propune, treptat, să stopeze această tendinţă în politica educaţională a României faţă de R. Moldova”. (Spicuiri din scrisoarea adresată de ministrul Învăţământului, Gheorghe Sima, preşedintelui V. Voronin, în iunie 2002).
- “România a rămas unicul imperiu din Europa, constituit din Moldova, Dobrogea şi Transilvania. Republica Moldova nu are nevoie de nici un fel de sprijin din partea României. Românii ba se vor fraţi, ba spun că ne vor acorda ajutor în Europa. Dar noi niciodată nu i-am rugat să ne ajute. Dacă nu vor înceta să aibă asemenea atitudine, problema relaţiilor moldo-române va ieşi din hotarele noastre. Vom ruga comunitatea internaţională să intervină. Altă cale de a scăpa de aceste rude nu avem”. (Fragmente din interviul acordat de V. Voronin postului TV NIT, la sfârşitul lunii decembrie 2003)
- “…să ni spuie nouă că suntem români? Care români? Dacă Ştefan cel Mare a format statul moldav cu 640 de ani în urmă, dar România ca stat unit e format cu 176 de ani în urmă? Când o apărut primii tovarişii români de pe capul nostru? Televiziune sî rupe că îs români, de unde români, uăi?! (…) Băi, unde aţi văzut voi aşa dictatură cum suntem noi? Şine dintrânşîi stă la puşcărie, şine din trînşii o fugit undeva? S-au dus toţi aşei care o vrut să se ducă sî-i ţână pantalonii lui Iliescu sau lui Năstase în România!” (Din discursul preşedintelui V. Voronin, ţinut în faţa membrilor Confederaţiei Sindicatelor Liberale “Solidaritatea”, la 23 aprilie 2003).
Dar...
Preşedintele Voronin nu înceta să şocheze. Mai bine zis, încerca din nou să şocheze. Căci pe cine mai uimeşte natura sa cameleonică, schimbările caleidoscopice ale feţei prezidenţiale?
Într-un alt discurs, el s-a declarat prieten cu România, dispus să ridice „la cel mai înalt nivel" relaţiile cu ea. "Sunt dispus să fac totul, ca aceste relaţii să fie ridicate la cel mai înalt nivel. Noi deja facem câte ceva în acest sens…”, a spus Voronin într-un interviu acordat Europei Libere.
Care este totuşi poziţia? Nu se ştie care este poziţia lui Voronin, căci acesta ba doreşte să fie prieten cu Occidentul, ba se întoarce în trecutul sovietic. Dihotomia pe care o adopta Voronin ar avea o explicaţie: din moment ce acesta reprezintă Partidul Comunist din RM el trebuia să-şi menţină ideologiile, teorille şi promsiunile pentru a nu dezamăgi electoratul care l-a ales. Pe de altă parte, Voronin îşi dădea bine seama că orintarea spre Occident şi renunţarea la tutelarea din parte Rusiei ar fi un avantaj enorm pentru Republica Moldova. Dar cum el a fost coordonat de către forţe de din afară (mai degrabă de către Rusia decât de către alte ţări europene), poziţia lui a fost mereu una dezechilibrată şi foarte şubredă.
Într-un alt discurs, Voronin a spus: “Dacă voi încerca să fac ceva cu un deget nu voi reuşi. Voi reuşi numai dacă îmi strâng pumnul. În unire este puterea partidului nostru. Mulţi ne-au prognozat falimentul şi izolarea internaţională. Nu s-a întâmplat pentru că la guvernare a venit un partid înarmat cu teoriile Marxist-leniniste şi cunoştinţele despre greşelile comuniştilor reformatori şi ale comuniştilor democraţi, care au fost la putere până la noi. ”
Declaraţia preşedintelui moldovean venea la o lună după ce mai mulţi diplomaţi occidentali îi sugerau verbal să abandoneze discursul “conducătorului de tip sovietic” şi să transforme partidul pe care îl conduce într-o formaţiune de orientare social- democrată.
Orientarea spre Occident presupune folosirea unei tactici de o altă natură. În contextual dat este improproiu să pozeze în postura comunistului autoritar. De aceea, discursurile concepute pentru apariţia lui Voronin în faţa europenilor sau americanilor scot în evidenţă politica “mielului blând”. Strategia în cauză este una a jocului la două capete: a amânărilor, tergivesărilor, a minimei rezistenţe şi a promisiunilor nesfârşite de revendicare a situaţiei sau de reorientare a politicii.
Populismul, singura realitate a discursului lui Voronin
Unul dintre obiectivele preşedintelui a fost mereu o “democraţie fără sărăcie” şi restaurarea încrederii populaţiei faţă de autorităţi. “Nemulţumirea populaţiei aruncate în mizerie, sărăcie şi anarhie criminală a atins nivelul critic. Într-un mod deosebit de dramatic a apărut întrebarea: va putea oare să supravieţuiască Moldova ca un stat suveran, ori îi este sortit să dispară de pe harta politică a lumii, precum au dispărut mii de state şi popoare în istorie?”, se întreabă demagogic Voronin. Pledoaria sa încearcă să pună sub semnul întrebării rostul şi înţelesul democraţiei într-o ţară sărăcită. “Noţiunea de autorităţi a devenit la noi un monument al cinismului şi indiferenţei, al hoţiei şi corupţiei. Cum putem să recuperăm încrederea oamenilor faţă de autorităţi? Principalul obiectiv este asigurarea şi protecţia drepturilor omului, în înţeles mult mai vast decât cel dat de democraţii din Republica Moldova. Însă, mai întii de toate, autorităţile sînt obligate să creeze condiţii pentru realizarea celui mai firesc drept al omului: dreptul la o viaţă decentă. Este moral să vorbeşti despre democraţie, cînd acest drept este încălcat în cel mai brutal mod?”, a continuat retoric Voronin, jusificînd, astfel, viitoarele sale manevre politice.
Obsesia lui Voronin s-a remarcat a fi aceea de a cultiva patriotism. Când vorbea despre patriotism discursul său politic căpăta o tentă patetico-siropoasă. Se făcea exces de comparaţii şi epitete irelevante de genul: casa părintească, belşug, pământ natal, ţară de sinestătătoare, compatrioţi devotaţi, inima şi sufletul moldoveanului, iubita noastră Moldova, stat prosper, revenirea şi renaşterea statalităţii moldoveneşti, lupta cu sărăcia, înlăturarea corupţiei din ţărişoara noastră, educarea curajului civic, cetăţeanul moldovean nu trebuie să stea în genunchi, etc. Şi toate acestea pentru a sensibiliza şi pentru a obţine impactul dorit.
În astfel de discursuri, poziţia lui Valdimir Voronin este foarte fermă, de fiecare dată ştie ce argumente să aducă pentru a-şi propulsa demagogia şi teoriile comuniste referitoare la Patrie. De fiecare dată se foloseau anumite sintagme şi expresii prestabilitae care păreau a fi decupate din manualele de istorie ale comunismului şi care nu exprimau în esenţă nici un mesaj deoarece faceau parte din categoria textelor (discursurilor) ce au la bază limba de lemn: “Moldova astăzi este o ţară care a reuşit să se mobilizeze în faţa pericolului pe care îl reprezentau problemele ce păreau de nedepăşit, cu care se confruntau cetăţenii ei acum mai bine de zece ani. Sărăcia, dezastrul economic, decăderea socială şi scindarea statului – toate aceste probleme astăzi deja nu mai par de nerezolvat. Noi învăţăm să le depăşim, noi învăţăm să ne unim eforturile, noi învăţăm să fim un popor, dar nu pur şi simplu o oarecare populaţie abstractă, fără de istorie şi fără de perspective. Noi conştientizăm faptul că statul nu înseamnă numai ambiţii simbolistice, nu înseamnă o verticală a puterii birocratice, care împarte societatea în „ai noştri” şi ”străini” ...
Având un discurs cât de cât democratic însemna să divagheze de la platforma politică propusă de partidul communist. În consecinţă, Voronin ar fi pierdut din notorietate la alegerile ce urmau în 2005, deoarece nu ar fi respectat teoriile comuniste lăsate prin moştenire de Lenin, Marx, Stalin.
Totuşi, Vladimir Voronin este o falsă imitaţie a ceea ce se presupune a fi un dictator. Cu toatea acestea, plebea îl ascultă şi îl venerează. Aşa că preşedintele Republici Moldova nu poate să-şi permită o abatere politică.
În concluzie, din toate cele expuse mai sus, reiese că discursul domnului Vladimir Voronin se caracteriza printr-o latură camelionică, cu puternice trăsături pupincuriste, dar şi cu un puternic iz autoritar.
Toate aceste deraieri de la sensul normal, această lipsă de coerenţă între ceea ce spune un şef de stat şi ceea ce face nu puteau să rămână fără consecinţe. De aceea în electorala 2009, PCRM în frunte cu Vladimir Voronin a înregistrat o scădere dramatică la nivel de notorietate, popularitate şi, în cele din urmă, credibilitate. Cu siguranţă cifra de 48 de mandate este una mai mult decât exagerată ţinând cont de condiţiile în care s-au desfăşurat alegerile din acest an. Consecvenţa e ceea ce poate asigura victorie, or aceasta a lipsit în totalitate în ultimii opt ani de guvernare comunistă!
4 comentarii:
moderatorii blogului insista asupra mentionarii sursei in cazul in care articolul va fi preluat!
multumiri anticipate!
foarte foarte tare articolul, multumesc pentru informatie Victoria... pacat ca nu multi il vor citi dar oricum se reflecta aici 99% din fata bolsevicului.
da da:)
iak-asa articole se scriu pe bancile facultatii:P:P
muzltumesc deinformatie
chiar imi prinde bine pu cursul de imagologie
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: