S-a dus încă un erou al neamului românesc...

5 iunie 2009
Cine a ordonat ridicarea noului zid chinezesc pe Prut?

Rusia sau SUA, NATO, UE sau altă organizaţie mondializatoare? Şi încă: de ce o fi atât de scumpă Basarabia, că cineva se bate aşa de tare ca ea să nu fie românească şi a României? De ce s-a grăbit noul ministru Cioroianu să anunţe la Radio Europa Liberă că România nu va mai acorda cetăţenie basarabenilor, imediat după ce a depus jurământul, fără să fi ajuns la ministerul de externe, fără să fi răsfoit mapa Basarabiei? Răspunsul la aceste întrebări este cam acesta – cineva, la Bucureşti sau în altă parte, a luat decizia de a scarifica Basarabia şi la începutul mileniului III.
Asta în condiţiile reunficării Germaniei, fără consilierea unui oarecare Kalman Mizsei (aşa cum face dl Cioroianu) şi acordării rapide a cetăţeniei tuturor etnicilor germani, ba chiar şi tuturor apropiaţilor acestora. Francofonia luptă cu tenacitate, inclusiv оn România, pentru „a apăra limba şi cultura franceză” (citat din statutul organizaţiei). Spania nu se lasă de Gibraltar, China de Taiwan, Japonia de Kurile. Iar peste trei milioane de români sunt maltrataţi în Basarabia cu deznaţionalizarea, sărăcia şi subcultura şi statul român tace. Mentalul basarabenilor este infectat şi dezorganizat cu ajutorul a zeci de posturi de radio şi televiziune, a sute de ziare şi reviste ruseşti, bloguri şi portaluri informaţionale pe Internet, iar conducerea de vвrf a României parcă nu ştie ce ştie absolut toată lumea, că Basarabia, chiar şi sacrificată, este pământ românesc.
Se spune că mintea lui Voronin e dusă pe câmpii atunci când batjocoreşte România şi poporul român. Poate – da, poate – nu! Că Voronin îşi cânta aria aşa cum i se trimit notele de la Moscova şi de la Internaţionala lui comunistă. El pune dimineaţa flori la monumentul teroristului Lenin, apoi trimite „nafig” România, NATO, economia de piaţă şi democraţia, apoi se jeluieşte apusului că democraţii au dat o lovitură de stat la alegerile locale din 3 şi 17 iunie, apoi merge la Catedrala Ortodoxă din Chisinau, aprinde lumânări şi îl învaţă pe mitropolitul moscovit al republicii Moldova că „Iisus Hristos a fost primul comunist”. România, însă, nu se amestecă nici măcar în treburile interne ale acestui mitropolit, care se autodenumeşte „al întregii Moldove”. Satul român uită că tocmai această sintagmă a desfiinţat România Mare оn 1940. Statul român nu vede că preşedintele Ungariei sărbătoreşte Ziua Naţională a Ungariei оn România. Statul român nu are ştiinţă de articolul unui mare grup de istorici şi arheologi ruşi, publicat la 6 iulie 2007 оn „Nezavisimia Moldova”, în care aceştia susţin că moldovenii, care trăiesc de la Nistru până la Carpaţi, sunt altceva decât poporul român. Ei demonstrează „ştiinţific” etnogeneza moldovenilor, care, în opinia lor, sunt nişte hibrizi recenţi, formaţi din cuplarea întâmplătoare, adică neroadă, a popoarelor nomade care au trecut оn ultimele câteva secole prin Moldova. Statul român a uitat că în trecutele secole, aşa cum ne spun cântecele bătrâneşti, chiar şi o posibilă însoţire a unei românce cu un străin era pedepsită cu moartea (vezi balada „Chira”). Statului român nu-i pasă că Voronin, ca şi sfetnicii lui (vezi recentul interviu al lui Vasile Stati, autorul dicţionarului moldo-român, din „Jurnalul Naţional”) susţin prin toată lumea că românii sunt romi, adică ţigani. Luni seara Jurnalul TVR1 arăta cum românii devastează Italia, fără a pomeni, măcar pentru uzul ambasadelor străine, că este vorba de un fel de a fi a unui trib nomad, o parte din care s-a oploşit pentru un timp şi pe pământul românilor, care sunt sedentari şi casnici, vorba lui Alecu Russo. Privind acel episod parcă nu se vedea că şi ţiganii din Serbia sau Slovacia sunt sârbi şi slovaci. Ascultând aventura noului viol al lui Voronin împotriva României parcă nu se vede vreo împotrivire a statului român la acest viol. Înţelegând toate astea parcă ne întunecăm şi mai mult. Slava Domnului că din acel întuneric întotdeauna a răsărit un Negru Vodă care a rezidit, tot prin sacrificiu, statornicia primordială a neamului românesc.

Andrei Vartic
regizor si publicist
Chişinău, Moldova

3 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

Un Mare Om !!! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

Anonim spunea...

Fie-i tarana usoara!Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aiba in paza sa!!!!

Anonim spunea...

cat despre articol dedic urmatoarele versuri:
Basarabia mi-e patria-mama
E zbuciumul inimii mele
E cuibul in care m-am nascut si crescut
E cuibul in care m-am nascut sa lup,sa-mi fac datoria!!!!
Indiferent de orice Basarabia e Pamant Romanesc!!!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: