Iepurele „Lupu” sau Basarabia are nevoie de caractere

14 iunie 2009

A venit un lup din crâng
Şi umbla prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
pe copiii care plâng...

(Gh. Coşbuc)

Am urmărit foarte atent ce s-a vorbit despre plecarea lui Lupu din PCRM, şi nu pentru că m-ar fi interesat fenomenul Lupu, care într-adevăr există, ci pentru că m-a interesat fenomenul noi, cei care suntem consumatori de asemenea fenomene.


Aşadar, să pornim de la Declaraţia lui Lupu.

O, cât e de naivi suntem, şi cât de vulnerabili la mizeriile politice moldoveneşti! Am constatat încă o dată că noi, cei care ne considerăm „oameni de bună credinţă", avem un fel de o slăbiciune pentru trădători, pentru fel de fel de deşeuri umane care se reciclează în numele „statalităţii"! Ca să ne/le justificăm, facem trimitere la Biblie, invocăm pilda celui de al doilea obraz. Într-un cuvânt, iertăm.

Nu merg împotriva iertării, motorul moral al supravieţuirii noastre, fac o precizare însă: iertăm, dar nu uităm. Tragedia noastră, a basarabenilor, nu e în aceea că iertăm, dar în aceea că uităm şi facem eroi, martiri din fel de fel lepădături, iar câteodată - din călăii noştri.

Statul R. Moldova a fost creat de oameni cu caracter, dar va fi îngropat de oamenii fără caracter. Astăzi acest stat supravieţuieşte graţie caracterului Voronin. Şi caracterului Roşca. Fără Voronin şi Roşca această frunză galbenă - R. Moldova - demult ar fi căzut şi ar fi putrezit în toamna patriotismului electoral al moldovenilor...

Aşadar, să vorbim despre caracter. Regele Carol, neamţul adus să facă statul român, când s-a lovit de realităţile „României eterne", a spus o vorbă: nu avem nevoie de oameni, ci de caractere.

Nu ştiu dacă Lupu este un om deştept. Dar ştiu că e un fricos. Un laş. Un profitor. Un oportunist. Un conjuncturist. Vă amintiţi cum acest om „înalt, frumos şi deştept" îşi bătea joc de deputaţii din Opoziţie, cum le închidea microfoanele? Până o să vă amintiţi, vă invit să parcurgem Declaraţia lui Lupu. Citez: „De aproape două luni de zile întreaga societate a R. Moldova se află într-o situaţie dificilă, dureroasă, caracterizată prin speranţe şi dezamăgiri". Ei da?! Doar „de aproape două luni"? Adică, de atunci de când nu i s-a oferit dlui Lupu funcţia de preşedinte? Citez mai departe: „Mă refer la un şir de acţiuni conştiente şi bine gândite în scopul polarizării extreme a clasei politice şi ca urmare a dezbinării societăţii". De ce oare îl deranjează atât de mult polarizarea, adică faptul că moldovenii, în sfârşit, au început să înţeleagă şi să aleagă? Şi încă un citat: „Mă întreb - oare această dezbinare, etichetare cu „comunişti" şi „liberali", „ai noştri" şi „ai voştri" şi „ai lor" şi este interesul naţional? Corespunde voinţei şi opţiunii întregii societăţi?". De când Lupu se întreabă - de când Voronin nu l-a propus la funcţia de preşedinte al RM? După acest „mă întreb", eu nu mă mai întreb nimic.

...În ce, aşadar, constă gestul eroic al lui Lupu?..

Nu-mi face nici-o plăcere să închei cu un citat din Voronin, dar nu pot lipsi cititorul de această plăcere. Fiind întrebat de ce Lupu a părăsit PCRM, bătrânul dictator a replicat: „Întrebarea trebuie formulată un pic altfel: de ce a intrat în partid, care sunt au fost scopurile lui?".

Constantin Tănase

5 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

super tare articolul, trebuie toti sa-l citeasca pentru ca e adevar pur. Tanase stie ce spune. Si in general de la inceput am presupus ca-i un joc murdar si-i doar un plan diabolic ai comunistilor, de altfel Lupu urmind in viitorul parlament oricum sa intre in coalitie cu PCRM-ul

Anonim spunea...

Foarte bun articol. Bravo!!!!!!!! In general politica este un fenomen compus din oameni. Iar in RM avem oamenii pe care ii avem. Noi ii judecam si noi ii iertam, dar ei isi fac interesele lor, asa a fost de la inceputurile formarii acestei tari. Acum trebuie sa asteptam, sa evoluam. Ma bucura ca astazi sunt mai multi decat ieri, maine vor fi mai multi decat astazi si asa vom scapa de mentalitatea comunista. E cam optimist mesajul meu si poate veti spune ca nu va fi aceasta niciodata,iar eu zic ca poate macar generatiile urmatoare.............

Anonim spunea...

de o luna si mai bine Lupu se joaca de mita si soarecele,de orice data lainterviu cu lurnalistii le raspundea o sa vedeti ,da asteptap cine o sa prinda soarecele mita oriLUPU MII RUSINE MIEIde jocurile lui prostesti sa va fie rusine d-nul lupu

Ela_ spunea...

In fata masivei si perversei campanii de dezinformare si manipulare pusa la cale de comunisti, rugam pe toti cetatenii de buna credinta sa ajute la dispersarea informatiilor adevarate in legatura cu abuzurile si minciunile raspandite de clica de la guvernare!! Basarabeni, downloadati fisierele aflate [url=http://s4.transfer.ro/storage/cd_anticomunist-7c6d5.rar]aici[/url] , faceti o copie si transmiteti mai departe! mai multe detalii pe [url=romanism.net]romanism.net[/url] . orice sugestii si idei privind grafica, slogane, afishe, postere, pliante, stickere anticomuniste sunt binevenite la : doina.leahu@rocketmail.com

Ela_ spunea...

imi cer scuze, mai postez odata link-urile:
http://s4.transfer.ro/storage/cd_anticomunist-7c6d5.rar
si aici : romanism.net . materialul e disponibil si pe torrenrs.md si pe transfer.ro

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: