Suntem inca tratati ca tara de mana a doua in Uniunea Europeana. Iar ca sa intram in NATO a trebuit sa indeplinim fel si fel de conditii. Dar cum a ajuns Romania, un regat, sa fie condusa de comunisti dupa alegerile din 1946, in conditiile in care avea mai putin de 1.000 de membri ai Partidului Comunist? Un fragment din memoriile fostului ministru plenipotentiar al Romaniei la Ankara, Al. Cretianu, despre cum Aliatii vestici ne-au dat pe mana Rusiei sovietice. Cine e de vina. Raspunsuri din colectia ziarului “Cotidianul”, de pe vremea liderului taranist Ion Ratiu.
“Pe 26 noiembrie 1946, Guvernul SUA a declarat oficial:
“Departamentul de Stat a primit rapoarte detaliate privind modul de desfasurare a alegerilor, iar informatiile continute in acestea fac sa fie pe deplin clar ca, prin manipularea registrelor electorale, a procedurilor urmate in dirijarea votarii si numararea voturilor, la fel ca si prin intimidarea, cu ajutorul terorismului, a elementelor larg democratice ale electoratului, dreptul de vot pentru o importanta parte a populatiei a fost, cu aceasta ocazie, efectiv negat. In consecinta, Guvernul SUA nu poate considera aceste alegeri ca o conformare a Guvernului roman ca garantiile pe care le-au dat Guvernele Stateor Unite, Marii Britanii si Uniunii Sovietice privind indeplinirea deciziilor de la Moscova”.
De partea sa, Guvernul britanic a declarat:
“Alegerile nu au fost nici libere, nici corecte. In timpul campaniei electorale, alte partide decat cele facand parte din “blocul” guvernamental nu s-au bucurat de o libertate deplina a cuvantului si a adunarilor. In plus, aranjamentele din ziua votarii au fost de asemenea natura, incat au permis falsificarea pe scara larga a rezultatelor, iar autoritatile romane au obtinut numeroase avantaje in urma acestui fapt In aceste circumstante, Guvernul Majestatii Sale considera ca rezultatele alegerilor din Romania nu reprezinta corect opinia poporului roman”.
Ei bine, cel putin atat, pentru marturie. Dar nici Washingtonul, nici Londra n-au dus lucrurile pana la capat. In schimb, nu mult dupa aceea, atat Statele Unite, cat si Marea Britanie au trect la incheierea mult asteptatelor tratate de pace, cu aceleasi guverne pe care le denuntasera inainte atat de categoric, incat le-a conferit acum o legitimitate complet nejustificata, atat de facto cat si de jure. Mai mult decat atat, Aliatii vestici, in contradictie directa cu propriile lor garantii, date la semnarea conventiei de armistitiu si in ciuda faptului ca trecusera doi ani de la sfarsitul ostilitatilor din Europa, au recunoscut, in Tratatul de pace, dreptul Rusiei sovietice de a continua ocupatia militara a Romaniei.
Rezultatul a fost ca Romania care, anterior intrarii Armatei Rosii pe teritoriul ei, avea mai putin de 1.000 de membri ai Partidului Comunist, a fost complet preluata de comunisti numai la un an de la semnarea Tratatului de pace. Cat despre partidele politice democratice, acestea au fost desfiintate in mod brutal, asa cum au fost si ziarele necomuniste. Desi partidul sau a fost interzis atat de Carol, cat si de Antonescu, si-a continuat opozitia de-a lungul acelei perioade, fara ca niciunul dintre acesti succesivi dictatori sa indrazneasca sa-l atinga cu un deget pe “Batranul Mare Om”.
Comunistii nu au avut insa asemenea scrupule. O Curte Martiala montata special l-a condamnat la inchisoare pe viata si, cativa ani mai tarziu, avea sa moara in chip jalnic in inchisoare. Moartea sa a fost adusa la cunostinta abia dupa trei ani. Bratianu, care a fost luat “sub supraveghere” curand dupa arestarea lui Maniu, a murit, de asemenea, in inchisoare. In cazul lui, comunistii nu s-au preocupat nici macar sa-l treaca prin formalitatile unui proces aranjat.
O data in plus, Moscova si-a urmat nestingherita modul ei de a proceda, in timp ce Aliatii din Vest se uitau staruitor in alta parte. In acel moment, Churchill ar fi putut foarte bine sa reamineasca lumii ca, daca sfatul sau ar fi fost urmat, nu ar fi existat “sateliti sovietici” in Sud-Estul Europei. Dar Churchill a considerat ca, atunci, nu era vreme de pierdut cu “v-am spus”, subiectul principal trebuind sa devina considerentele practice”.
Material preluat din suplimentul de istorie Arhiva al ziarului Cotidianul, editor - superbul Marin Bucur. Articolul a fost tradus de Mioara Chesu si publicat la 25 septembrie 1992
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: