Naționalistul român Sergiu Lașcu, declarat persona non grata în Ucraina

30 iulie 2012

Joi, 26 iunie, o delegație din partea Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă, în frunte cu liderul acesteia Sergiu Lașcu, a plecat din Chișinău la Cetatea Albă (Pământ Românesc, temporar ocupat de Ucraina), unde urma să viziteze vechea cetate a Moldovei și să se întâlnească cu românii din această regiune. Însă, spre mirarea tuturor, automobilul cu care se deplasau camarazii basarabeni a fost reținut de vameșii ucraineni. După cinci ore de așteptare, ofițerul Serviciului de Securitate a adus la cunoștință lui Sergiu Lașcu că acesta este declarat persona non grata și că este interzis să intre pe teritoriul Ucrainei timp de cinci ani. Motivul acestei hotărâri a fost organizarea unor acțiuni  în Sudul Basarabiei și Bucovina de Nord, care atentau “la integritatea statului ucrainean”. După întocmirea Procesului Verbal, delegația a fost întoarsă înapoi.
Reamintim că în ultimii trei ani, la inițiativa lui Sergiu Lașcu, a fost desfășurată o campanie de promovare a românismului și trezirea conștiinței naționale a românilor din Sudul și Nordul Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța. În cadrul campaniei, delegații Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă s-au întâlnit cu comunitățile românești, au pus bazele înființarii a trei biblioteci în regiunile Reni, Ismail și Cetatea Albă, aducând peste 10.000 de cărți românești cu caracter istoric, unionist, naționalist și Creștin-Ortodox, au contribuit la construcția primei Bisericii Românești din Sudul Basarabiei din Hagi-Curda și la Paraclisulul Sf. Ap. Andrei din Reni, au înființat o filială a organizației care luptă activ pentru drepturile Românilor.
În legătură cu aceste abuzuri din partea statului ucrainean, liderul Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă Sergiu Lașcu a declarat: “Nici o interdicție, la fel ca nici un hotar artificial nu pot să ne oprească din lupta sfântă pe care o ducem pentru eliberarea pământului strămoșesc și a fraților noștri contropiți de străini. Basarabia este pământ românesc, la fel ca și Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Vom lupta pentru acest pământ, căci ne aparține. Dacă securitatea ucraineană crede că prin asemenea interdicții poate stopa lupta pentru eliberarea națională a neamului românesc, ei se înșeală amarnic, noi nu vom ceda nici o palmă de pământ! Noi nu vom închide ochii la farădelegile și abuzurile față de frații noștri din partea statului ucrainean. Dacă nu pot eu, va veni altul în locul meu, însă lupta va continua până la capăt! Noi nu uităm cine suntem și care sunt hotarele Țării noastre”. 
Biroul de Presă al Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă

Ismail Pământ Românesc
Ismail Pământ Românesc
Cărți pentru Reni
Monumentul lui lenin din Reni distrus de luptătorii anti-comunişti
Mormintele Ostaşilor Români din Reni
Cu Pr. Curtev la Paraclisul Sf. Ap. Andrei din Reni (Paraclisul Mitropoliei Basarabiei)
Cetatea Albă Pământ Românesc
Hagi-Curda Pământ Românesc
Cu d-nul Tudor, luptător pentru drepturile Românilor din sudul Basarabiei
Sf. Biserică cu hramul “Sf. Treime” din Hagi-Curda
Cărți pentru Sudul Basarabiei și Bucovina de Nord
Cărţi pentru sudul Basarabiei și Bucovina de Nord
Cărţi pentru sudul Basarabiei și Bucovina de Nord

Un antrenor de box reținut la Bălți pentru denigrarea AIE și instigare la ură

29 iulie 2012

Un bărbat din Bălţi este suspectat de distribuirea unor pliante cu un conţinut denigrator. Este vorba despre fotografii ale liderilor politici din Moldova îmbrăcaţi în uniformă nazistă, dar şi despre un îndemn la o acţiune de protest a Partidului Comuniştilor, scrie Publika TV


În pliante apar premierul Vlad Filat, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu şi primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, îmbrăcaţi în uniforme naziste.

Pliantele mai conţin imagini cu monumentele vandalizate la începutul săptămânii, dar şi o invitaţie la protest din partea Partidului Comuniştilor. Materialele nu au niciun indiciu privind tirajul şi tipografia la care au fost tipărite.

Bărbatul, suspectat că le distribuia în cutiile poştale, este un antrenor la o şcoală de box din Bălţi. Poliţia susţine că acesta a fost reţinut, la sesizarea mai multor locuitori.

Potrivit poliţiei, în maşina bărbatului au fost găsite 90 de pliante cu un caracter defăimător.

"Bărbatul a fost reţinut. În automobilul lui au fost depistate un număr de pliante de acest gen. Cazul dat se investighează", a menţionat Elena Pavliuc, ofiţer de presă al Comisariatului de Poliţie din Bălţi.

Suspectul nu-şi recunoaşte vina şi spune că cineva i-ar fi pus pliantele în automobil.

Bărbatul este cercetat în baza Codului Contravenţional. Dacă vina lui va fi dovedită, el riscă o amendă de până la 1200 de lei sau 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Reprezentanţii PCRM din Bălţi nu au fost de găsit pentru a comenta incidentul. În schimb, deputatul comunist Grigore Petrenco a declarat, pentru Publika TV, că nu are informaţii despre acest caz.

Basarabia de după independență menționează că bărbatul reținut este antrenor al unei școli de box din Bălți.

29 iulie - Ziua Imnului Naţional ”Deșteaptă-te Române!”



Astăzi, 29 iulie este sărbătorită în toată România Ziua Imnului naţional Deşteaptă-te, române”. În mai multe oraşe din ţară au fost organizate ceremonii festive cu acest prilej.

Pe data de 29 iulie 1848, "Deşteaptă- te române" a fost cântat pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Acesta a fost interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol.

Imediat după Revoluţia din Decembrie 1989 "Deşteaptă- te române" a fost ales imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Nicolae Timofti: ”Rușii din Republica Moldova trebuie să învețe limba română.”

27 iulie 2012



Minoritatea rusă din Republica Moldova se bucură de toate condițiile și drepturile ce i se cuvin, însă etnicii ruși trebuie să manifeste mai mult interes pentru a învăța limba oficială a statului, în semn de loialitate și respect față de țara în care trăiesc.

Declarația a fost făcută de președintele Nicolae Timofti, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o în această după-amiază cu ministrul-adjunct de Externe al Federației Ruse, Grigorii Karasin, aflat în vizită de lucru la Chișinău.

Totodată, șeful statului s-a referit și la problema transnistreană. Timofti i-a spus lui Karasin că Federația Rusă trebuie să-și retragă munițiile și efectivul de militari din stânga Nistrului, în conformitate cu angajamentele sale internaționale.

„Forțele de menținere a păcii din zona de securitate și-au epuizat misiunea și ar trebui să fie înlocuite cu un contingent civil sub mandat internațional”, a declarat Timofti.

Președintele a mai menționat, că în ultima perioadă Republica Moldova și Federația Rusă și-au intensificat relațiile politice și economice și și-a exprimat încrederea că „raporturile dintre cele două țări vor continua pe aceeași notă pozitivă și ascendentă, după principiul de egalitate între state”.

La rândul său, Karasin s-a pronunțat pentru soluționarea treptată a problemelor care există între cele două maluri ale Nistrului și a salutat în context contactele din ultima perioadă între premierul Vlad Filat și liderul administrației de la Tiraspol, Evghenii Șeviciuk.

Oficialul rus a reiterat poziția Federației Ruse cu privire la importanța asigurării integrității Republicii Moldova și acordarea unui statut special regiunii transnistrene.

sursa: jurnal.md

Cel mai tânăr participant la Jocurile Olimpice vrea UNIREA Republicii Moldova cu România


Dan Olaru a obtinut cota olimpica la proba masculina de tir cu arcul pentru Republica Moldova, a carui port drapel va fi la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Are numai 15 ani, este cel mai tanar participant roman la Jocurile Olimpice de la Londra si voluntar al Platformei Civice Actiunea 2012.
Reporter: Ai participat la diverse actiuni unioniste, de exemplu, la marsul de pe 13 mai, cand a fost comemorata implinirea a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de catre Romania. Ce anume te determina sa participi la astfel de manifestatii?
Dan Olaru: Deoarece suntem un singur popor si sper ca totusi va fi unirea si vom deveni ca si inainte o tara mare.
Reporter: Cine te-a invatat pe tine sa fii patriot? Cine te-a invatat pe tine ca esti roman?
Dan Olaru: Mama m-a invatat, deoarece este profesoara de istorie si tot timpul mi-a spus ca suntem romani si nu moldoveni si ca vorbim limba romana.
Reporter: Pe 27 iulie, cand va avea loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vara de la Londra, tu vei purta drapelul Republicii Moldova,. Speri ca intr-o zi vei purta tricolorul la competitii de acest fel sau cum gandesti tu viitorul tau sportiv?
Dan Olaru: Da, sper ca voi putea concura pentru o Romanie Mare, e un vis de-al meu si tare imi doresc acest lucru.
Reporter: Si cand crezi tu ca se va implini idealul unirii?
Dan Olaru: In vreo cinci-sapte ani. Eu asa zic.
Reporter: Tu, de exemplu, la antrenamente, impreuna cu colegi de-ai tai ai mai avut discutii despre romanism? Adica, tu afirmi ca esti roman la scoala sau la antrenamente?
Dan Olaru: Da, afirm si pana acum n-am avut probleme cu acest lucru si colegii de la antrenamente, deoarece sunt mai mult cu comunistii, spun ca ,,sunt probleme tale acestea si ai parerea ta si gandeste cum vrei”. Noi nu ne confruntam cu treaba aceasta.
Reporter: Vei mai participa la actiuni unioniste?
Dan Olaru: Da, voi participa la manifestațua organizata la Balti, pe data de 5 august, unde peste 500 de tineri vor marșalui pe strazile celui mai mare oraș din nordul Basarabiei.
Reporter: Care e mesajul tau pentru cei care vor afla ca esti cel mai tanar sportiv roman la jocurile olimpice de la Londra?
Dan Olaru: Sa aiba increde in mine si sa-mi tina pumnii ca sa ocup un loc bun.
Reporter: Asa o sa facem. Mult succes! 

Maestrul Eugen Coşeriu ar fi împlinit astăzi 91 de ani


“A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică. Din punct de vedere istoric şi practic este o absurditate, o utopie şi din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi deci un act de genocid etnico-cultural”.


Maestrul Eugen Coşeriu, ar fi împlinit astăzi 91 de ani. S-a născut la 27 iulie 1921, în comuna Mihăileni, fostul judeţ Bălţi. A fost unul puţinii filologi romanişti, de talie mondială. A fost Doctor în Filologie şi Filosofie, autorul a unui număr de peste 50 de volume şi a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogăţirea metodologiei disciplinare lingvistice. A fost ales membru de onoare a Academiei Române (1991). Conform afirmaţiei lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coşeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al ştiinţelor omului”.

Eugen Coşeriu a absolvit liceul “Ion Creangă” din oraşul Bălţi, apoi şi-a continuat studiile în filologie la universităţile din Iaşi, Roma şi de filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 şi 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 şi 1963 fiind profesor-invitat şi la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 şi până la sfârşitul vieţii a fost profesor la Tübingen. Mai multe generaţii de discipoli ai lui Eugen Coşeriu constituie Şcoala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa al aproape 50 de universităţi din întreaga lume. A vorbit peste 80 de limbi.

Opera ştiinţifică a lui Eugen Coşeriu n-a cunoscut prea multe ediţii în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză şi alte limbi. Traducerea în româneşte a Lecţiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viaţa academică de la Chişinău şi Bucureşti. Lucrarea este una de referinţă în domeniu, apariţia ei marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coşeriu, lingvistul Mircea Borcilă, “un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii ştiinţifice a marelui savant şi de emancipare a teoriei lingvistice româneşti”, dat fiind că “în contextul numeroaselor cărţi de acelaşi gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste Lecţii de lingvistică generală se disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea epistemiologică şi vastitatea orizontului investigaţional, prin temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale lingvisticii contemporane şi, nu în ultimul rând, prin limpezimea şi claritatea cu care sunt înfăţişate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic”. (Vezi: Eugen Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Editura ARC, 2000, Cuvânt înainte de Mircea Borcilă). Totuşi, în mod evident, concepţia coşeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care şi l-au propus discipolii marelui filolog.

Eugen Coşeriu a menţinut legături strânse cu mediul ştiinţific românesc şi cu baştina, revenind deseori atât în satul său natal, cât şi la Bucureşti, Cluj, Chişinău. În calitatate de om de ştiinţă nu a ezitat să-şi susţină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicţie cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de “purificare lingvistică” la care recurg autorităţile de la Chişinău, promovând ideea existenţei unei limbi moldoveneşti, în cadrul conferinţei ştiinţifice Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia şi Bucovina, Eugen Coşeriu a reiterat opinia, pe care a susţinut-o mereu, că “a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică. Din punct de vedere istoric şi practic este o absurditate, o utopie şi din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi deci un act de genocid etnico-cultural”.

În comunicarea susţinută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iaşi-Chişinău, 6-9 iunie 1994) Eugen Coşeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice şi stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conţine de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic şi al “arealului“) a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor ştiinţifice comise de susţinătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coşeriu în mod deosebit este menţinerea acestei unităţi, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Ştiinţifică “Limba română şi varietăţile ei locale” (Bucureşti, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii fiind că: “limbă a culturii şi limbă de stat este limba română pentru întreg spaţiul carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independenţa Republicii Moldova ca stat, tot aşa cum nu subminează independenţa Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoaşterea limbii engleze ca limbă oficială, de stat, a acestor ţări”, pentru că, le aduce aminte Coşeriu oponenţilor săi, “graniţele politice nu au coincis şi nici nu pot coincide cu cele lingvistice“.

La Tübingen, Germania, la 7 septemrie 2002, Eugeniu Coşeriu s-a stins din viaţă lăsând în urma sa un tezaur ştiinţific de o valoare universală. Mă mândresc cu acest ilustru om, care s-a născut pe meleagurile unde am copilarit şi eu.

RM-post 1991: Cartea românească e confiscată în 1996

25 iulie 2012
“Dar poate cea mai tensionata perioada a relatiilor româno-române de dupa 1994 a fost determinata de topirea voita, de catre autoritatile de la Chisinau, a cartilor provenind din ajutoarele românesti colectate in țara.

In urma unor investigatii ale bi-saptamanalului “Țara”, au iesit la iveala procedeele noilor autoritati de stat ale Republicii Moldova in legatura cu donatiile de carte româneasca ale fundatiilor si asociatiilor culturale din România. Cartea româneasca era confiscata pentru “cercetari”, iar apoi trimisa in cuptoarele complexului “Moldcarton”.

Trecerea peste frontiera de pe Prut nu a fost niciodata usoara. Fostii vamesi sovietici, de origine rusa, au ramas mult timp in functii de conducare si au facut numeroase sicane. Astfel, in noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 1996, in ajunul celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerile prezidentiale in care s-au confruntat decisiv fostul presedinte Mircea Snegur si fostul presedinte al Parlamentului, Petru Lucinschi, regizoarea românca Nicoleta Toia a petrecut noaptea la punctul de frontiera Leuseni, acolo unde, timp de sase ore, a trebuit sa dea explicatii pentru un transport de carte sub forma de donatie.


La acea vreme, in urma intamplarii care a facut ca toate cartile sa fie retinute la vama fara a se cunoaste destinatia lor ulterioara, Nicoleta Troia declara indignata la Chisinau, chiar in ziua in care românii serbau Ziua Nationala:

„La expozitia la care trebuia sa expun cartile, mi s-a indicat cu batjocura sa depun actul de confiscare, in timp ce cartile urmau sa fie „studiate”si urmam sa le primesc inapoi, la o data neprecizata. Nu vamesii au fost interesati de carti, ci granicerii. La Ministerul Securitatii Nationale, unde am incercat sa aflu amanunte despre aceasta actiune, ofiterul de sreviciu mi-a spus ca nu stie nimic”. Nici pana la ora actuala nu se cunoaste soarta acestei donatii de carte româneasca.

In aceeasi zi de 1 decembrie 1996, la punctul de frontiera Albita-Leuseni a sosit poetul Adrian Paunescu. Granicerii din Republica Moldova l-au controlat in amanuntite in bagaje si i-au confiscat toate cartile si casetele pe care le avea asupra sa. (Relatiile incordate cu autoritatile din Republica Moldova durau din 1994 cand Adrian Paunescu a participat ca reprezentant si observator din aprtea Consiliului Europei la alegerile parlamentare din Republica Moldova din 1994 si a sustinut, in ajunul scrutinului, un cenaclu tip „Flacara” pur „unionist”.)

Dar cazul devenit simptomatic in acest context a fost cel al unui transport de carte româneasca furat la 19 decembrie 1996, chiar in fata Bibliotecii Nationale din Chisinau, intre orele 13.15 si 13.20. Rapiditatea cu care a fost descarcat transportul din microbuzul Wolkswagen B-15-FCR, apartinand Fundatiei Culturale Române, lasa sa se presupuna o mana profesionista. In mijlocul zilei, intr-un loc supercirculat, hotii necunocuti au furat carti in valoare de 44 de milioane de lei – aprozimativ 15 mii de dolari la acea vreme – destinate institutiilor culturale din Republica Moldova, dupa cum a declarat la acea vreme Florin Ungureanu, administratorul tipografiei Fundatiei Culturale Române. Cartile furate erau destinate fondului Bibliotecii Nationale din Chisinau.

In incercarea de a da de capat acestor disparitii dubioase a ajutoarelor de carte româneasca si in baza unor informatii primite, jurnalistii de la „Țara” au descins la combinatul de carton „Moldcarton”, aflat la cativa kilometri dupa localitatea Sangera, in drumul spre Tighina. Era unul dintre cele mai mari combinate de profil din Europa si folosea, prin topire, orice fel de maculatura. O tona de hartie de orice fel era cumparata cu 490 lei moldovenesti, adica circa 100 de dolari la acel moment.

Aici ajungeau toate donatiile de carte româneasca confiscate la intrarea in Republica Moldova. Intr-adevar, au fost gasite, inventariate pachete de carto legate la tipografiile din Bucuresti, Cluj sau Iasi, noi, vandute sau aduse sub forma de maculatura. In pachete erau carti de acelasi fel, apartinand editurilor „Eminescu” din Bucuresti, „Facla” din Timisoara, „Porto-Franco” din Galati, „Pontica” din Constanta, „Albatros” din Bucuresti. Ele purtau stampila unei biblioteci, „BRAMARM”, care nu era altceva decat institutia care gira transformarea peste noapte a cartii românesti noi in maculatura, utilizand acte fictive.


Dintre cartile invetariate in lotul destinat topirii, se aflau volume precum:
Mihai Eminescu „Opera literara”
Ion Creanga „Amintiri din copilarie”
Lucian Blaga „Poezii”
George Cosbuc „Cantece de vitejie”
Costache Negruzzi „Alexandru Lapusneanu”
Anton Pann „Povestea vorbii”
Culegerea de colinde „Astazi s-a nascut Hristos”
Ion Luca Caragiale „O faclie de Paste”
Bogdan Petriceicu Hasdeu „Razvan si Vidra”
Emil Garleanu „Din lumea celor care nu cuvanta”
Octavia Goga „Poezii”
Alexandru Davila „Vlaicu-Voda”
Cezar Petrescu „Calea Victoriei”,
ca si un numar mare de volume din literatura universala traduse in româna.


Toate aceste intamplari neplacute au avut loc, printr-o stranie coincidenta, in ajun si dupa alegerea lui Petru Lucinschi presedinte al Republicii Moldova.”

Sursa: Iulian Chifu “Basarabia sub ocupatie sovietica si tentative contemporane de revenire sub tutela Moscovei”, ed. Politeia-SNSPA, 2004, Bucuresti.

Mihai Moroșanu – cel care a împiedicat transferarea monumentului lui Ştefan cel Mare

24 iulie 2012

Printre cei care s-au impotrivit sovieticilor si au pierdut ani din viata prin temnite din cauza ca au luptat pentru demnitatea nationala se numara si Mihai Moroşanu.

S-a născut la 21 noiembrie 1939 în com. Drepcăuţi, jud. Hotin, în familia ţăranilor Victor şi Tatiana Moroşanu. Către 1949, averea familiei consta din 2 ha pământ, o oloiniţă, o vacă, trei porci şi grădina de lângă casă. Doar tatăl lucra pentru a-i întreţine pe cei patru copii minori, pe mama şi bunica. Trecut în lista chiaburilor, tatăl este arestat în aprilie 1949 şi condamnat la şapte ani, iar la 6 iulie acelaşi an familia este deportată dincolo de Ural, în reg. Kurgan, pentru toată viaţa. La doar 15 ani, în Siberia, Mihai, în urma unui accident de muncă, îşi pierde mâna dreaptă. Familia se întoarce abia la 14 iunie 1958. Bunica lui Mihai n-a rezistat doar două săptămâni - ea a murit in Siberia la 31 mai.

Mihai urmează şcoala din sat, iar în 1961 devine student la Facultatea de Inginerie a Universităţii de Stat, transferată în 1964 la Institutul Politehnic „Serghei Lazo” (RSSM). În timpul vieţii, a refuzat categoric să fie membru al organizaţiilor de tip sovietic, precum cele comsomoliste sau comuniste.

Mihai Moroșanu a incalcat codul statornicit care prevedea ca romanii moldoveni sa fie docili si sa admita, fara replica, dogma despre suprematia fretelui mai mare – in speta rusii. Viitorul inginer s-a indoit de o asemenea superioritate. A spus-o in gura mare: “Voi, rusii, sunteti o calamitate pentru Moldova si cel mai bun lucru pe care trebuie sa-l faceti ar fi sa va luati talpasita. In loc sa cheltuiti bani cu intretinerea trupelor voastre, mai bine v-ati renova economia, caci intr-o buna zi o sa va treziti cu industria la pamant”.

Actiunile sale memorandistice l-au adus alaturi de Frontul Popular Moldovenesc si, in final, in boxa acuzatilor.

In tentativa de a lichida identitatea romaneasca a locuitorilor din stanga Prutului, in special, in contextul aparitiei miscarilor de contestare a ocupatiei si rusificarii, autoritatile sovietice au procedat, in acea perioada, la un adevarat atentat la valorile istorice ale vremurilor de demult.

Mihai Moroșanu era în anul IV, când la unul din cursuri, profesorul anunţă că, potrivit concepţiei sovietice de arhitectură, în fiecare piaţă trebuie să fie amplasat doar un monument. Şi întrucât în Piaţa centrală a Chişinăului (pe atunci, Piaţa Victoriei) sunt două monumente, al lui Lenin şi al lui Ştefan cel Mare, ultimul urmează să fie transferat în faţa Cinematografului „40 ani ai Comsomolului” (actualmente, „Gaudeamus). Aşa hotărâseră autorităţile. Moroşanu încercă să explice ilegalitatea acestei decizii, dar nu a fost luat în seamă.

În aceeaşi zi, Moroşanu vede că în preajma cinematografului într-adevăr se construieşte un nou soclu. Merge la arhitectul-şef al oraşului, la Comitetul orăşenesc de partid şi explică fărădelegea care urma să se producă. Nimeni nu-l asculta - statuia lui Ştefan cel Mare trebuie reamplasată.

Pentru a împiedica transferarea monumentului, Mihai Moroșanu expediază o scrisoare lui Ivan Bodiul, prim-secretar al PCM, şi începe strângerea de semnături printre studenţi, în total a adunat vreo 3000 de semnături. In adresa catre autoritati anunta ca oricine se va atinge de statuia lui Stefan-Voda va fi considerat “un dusman al poporului moldovenesc si va fi tratat ca atare”. Tanarul Morosanu a reusit sa ia legatura cu multi oameni din oras si din provincie si sa-i convinga sa i se alature.

La 11 octombrie 1964 (la 12 octombrie se împlineau 40 de ani de la formarea PC al RSSM), la Chişinău se afla o delegaţie numeroasă din „republicile-surori”, care participa la sădirea „Aleii Prieteniei” din Parcul central. Tot atunci, Moroşanu şi mai mulţi tineri depun flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, cu o panglică pe care era scris „Din partea tineretului din Moldova”.

Sesizate autoritatile sovietice au oprit actiunea. Dar nu au uitat nici o clipa cine le-a dat planurile peste cap. De atunci, initiatorul memoriului de protest nu s-a putut deplasa nicaieri fara un urmaritor de la KGB. Acest agent a pus la cale compromiterea si trimiterea sa in judecata.

A fost convocata o adunare generală a studenţilor anului IV la care se discută „purtarea tov. Moroşanu”. Adunarea, „pentru fapte antisovietice şi naţionaliste”, solicită rectoratului exmatricularea studentului. Rectoratul susţine decizia şi-l dă afară pe Moroşanu. În scurt timp, el se angajează maistru la Uzina de beton armat nr. 2 din Chişinău.

După un an, încearcă să se restabilească la studii. Nu reuşeşte însă. În anul următor, obţine aprobările necesare, cu excepţia semnăturii decanului, unde urma să ajungă pentru aprobare la 28 iulie 1966. Vrând să-şi procure o cămaşă, traversează bd. Lenin şi intră în magazinul „Sintetika”, aflat vizavi de Rectoratul Institutului Politehnic (actualmente bd. Ştefan cel Mare, colţ cu str. Mitropolit Petru Movilă). La tejghea se afla o domnişoară, pe care M. Moroşanu o roagă în română:
- Daţi-mi, vă rog, o cămaşă surie de opt ruble şaizeci de copeici.
- Vorbiţi în limba rusă, a fost răspunsul.

Moroşanu continuă în română. Tânăra îi întoarce spatele.
În discuţie se implică o femeie suspectă pe care Moroşanu o observase la intrarea de la Institut.
- Până la venirea puterii sovietice umblaţi în opinci şi izmene, iar acum nu doriţi să vorbiţi în limba rusă! a ţipat tipa.

Moroşanu a replicat că asemenea vorbele sunt insulte. Nu apucă se termine propoziţia, că suspecta l-a învinuit de huliganism şi naţionalism. Tot atunci, Mihai Moroşanu a fost reţinut şi escortat la secţia de miliţie a raionului Frunze. În acea zi i-a fost intentat un dosar penal, conform art. 218 - huliganism şi art. 71 - încălcarea egalităţii naţionale şi rasiale, Cod Penal al RSSM.

Ancheta preliminară a durat două luni. Au fost interogate peste 40 de persoane: studenţi şi profesori, activişti de partid, comsomol şi sindicat, martori ai incidentului de la magazinul „Sintetika”. La presiunea anchetatorului, unii colegi şi-au amintit de vorbele spuse de studentul rebel când se aflau la culesul strugurilor:
„Monumentul lui Ştefan cel Mare trebuie să stea în centrul Pieţei din Chişinău şi „trebuie de văzut la ce s-au gândit persoanele care au instalat aici monumentul lui Lenin”.

Alţii au invocat vorbele lui de la practica geodezică (Moroşanu nu a condamnat afirmaţiile poetului rus Evtuşenko, făcute de acesta în timp ce se afla peste hotarele URSS). Câţiva muncitori au venit cu „probe” de „naţionalism” de pe când Moroşanu lucra la uzină. Toate învinuirile au fost respinse de cel acuzat. S-a solicitat şi o informaţie din dosarul prin care tatăl lui a fost condamnat, iar familia - deportată în Siberia, o probă în plus pentru anchetator.

Între timp, în mâna kaghebiştilor a ajuns o scrisoare pe care M. Moroşanu, împreună cu câţiva prieteni, intenţionau s-o trimită Postului naţional de radio din România. Iată conţinutul ei:
„Dragă redacţie! Ascultând programa Dumneavoastră muzicală de seară, noi, pentru prima dată, am auzit cântecul de jale „Mioriţa”, de marele poet Vasile Alecsandri. Şi acum, cu mare rugăminte, ne adresăm la Dvs. să ascultăm încă o dată acest cântec. Cu stimă, Mihai Moroşanu, Ion Soltanu, Vasile Drăguţanu. 8.VIII.1966”.

Rechizitoriul a fost întocmit de Procuratura RSSM la 30 septembrie 1966, iar procesul de judecată a durat zece zile. Cele discutate la proces au constituit două volume. Nici la proces Moroşanu nu şi-a recunoscut vina.

Pedeapsa aplicată lui M. Moroşanu a fost una maximă prevăzută de art. 71 CP pentru „infracţiuni de naţionalism” - trei ani privaţiune de libertate în lagăr cu regim comun. A fost internat într-un gulag din Matveev-Kurganski, reg. Rostov. Cu zece luni mai devreme de expirarea termenului de pedeapsă, la 14 septembrie 1968 (în legătură cu aniversarea a 50-a a „Marii Revoluţiei Socialiste din Octombrie”) este eliberat la 20 august 1990 de către Prezidiul Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti.

E nevoie de mai mult spaţiu pentru a relata persecuţiile l-a care KGB şi partidul comunist l-au supus pe Moroşanu după eliberare. Printre acestea: refuzul de a-l angaja la serviciu; interdicţia de a-şi vizita unchiul din România; lupta cu sindicatele; eliberarea din funcţie în 1984 şi restabilirea prin proces de judecată; avertismentul procuraturii în cazul în care participa la mitingurile organizate la Chişinău după 1987; cazul de judecată cu Victor Smirnov, fost secretar al II-lea al PCM, pe care l-a câştigat, precum a câştigat şi procesul împotriva lui V. Atamanenco, autorul articolului „Averse, reverse şi extremităţi” publicat la 24 iulie 1989 în „Moldova Socialistă”, prin care Moroşanu era învinuit de acţiuni ce cădeau sub incidenţa Codului Penal etc.

După evenimentele din 7 aprilie 1989, când chişinăuienii au blocat desfăşurarea paradei militare, Biroul CC al PCRM s-a întrunit de urgenţă pentru a condamna cele întâmplate. Printre organizatorii manifestărilor, criticaţi atunci dur, s-a numărat şi Mihai Moroşanu. Despre el s-a spus că este un naţionalist şi extremist care trebuie să fie arestat şi scos în afara republicii.

Sursa: Timpul.md (17.12.2010, articol de Mihai Tasca);
Iulian Chifu, Basarabia sub ocupatie sovietica, ed. Politeia-SNSPA, Bucuresti, 2004

La Bălți monumentele sovietice vor fi păzite de ”народные дружины”



Provocări masive din partea comuniștilor au loc în aceste zile la Bălți. După ce Acțiunea 2012 a anunțat că va organiza un marș unionist în localitate, la 5 august, comuniștii au reacționat în stilul lor caracteristic. Au împânzit tot orașul cu inscripții de genul svasticii, crucei celtice și alte simboluri naționaliste, spre a da vina pe ”fasciști” adica pe români, după spusele lor. Astfel comuniștii din localitate încearcă să mobilizeze etnicii ruși și simpatizanții comuniștilor pentru ca pe 5 august să nu permită unioniștilor să mărșăluiască prin localitate, creând deci o stare tensionată de haos.

Vice-primarul de Bălți, Octavian Mahu, un xenofob și un antiromân declarat, a spus că: ”Vandalizările recente ale monumentelor sovietice din Bălți se datorează faptului că actuala guvernare a interzis prin lege simbolurile comuniste.” Tot el a mai declarat că monumentele sovietice din Bălți vor fi păzite de gardieni civili, sau așa numitele ”народные дружины”, ca în perioada sovietică.

Amintim că la alegerile locale din 2011, la Bălți comuniștii au luat 63,49% din voturi, câștigând și majoritatea covârșitoare în consiliul municipal.

sursa: Basarabia de după independență

Menţinerea Transilvaniei în joc: scopurile tactice ale sovieticilor

23 iulie 2012

„Motivul pentru care Budapesta nu a făcut (asemenea) presiuni asupra Cehoslovaciei şi a Iugoslaviei a fost acela că Moscova le garantase graniţele, dedarând în acelaşi timp România drept pradă, transformând-o astfel în unica ţintă „legitimă“ pentru revizionismul maghiar. Révai a fost limpede în această problemă, afirmând că Ungaria „nu ar putea emite pretenţii asupra Iugoslaviei şi nici „nu poate prezenta Cehoslovaciei solicitări de reanexare, nici măcar de modificare a frontierelor “, deoarece sovieticii le garantează integritatea teritorială.(5)

Stalin a încurajat, cel puţin parţial, pretenţiile Ungariei cu scopul de a menţine România concentrată în întregime pe problema Transilvaniei, înainte de încheierea tratatului de pace. În chestiune erau două elemente ale participării României în război care, dacă nu erau dirijate cu atenţie de Moscova, ar fi putut complica serios controlul sovietic postbelic asupra ţării.

Primul era faptul că Moscova nu reuşise să încheie un tratat internaţional care să legalizeze invadarea şi anexarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei din iunie 1940 (aşa cum făcuse, spre exemplu, cu anexările finlandeze în Tratatul de la Tartu din martie 1940).(6) Ca o ironie, din iunie 1940 până în aprilie 1941, românii au insistat să încheie un asemenea tratat pentru a preveni ulterioare solicitări teritoriale sovietice (spre exemplu, forţele sovietice au anexat câteva insule dunărene româneşti, în octombrie 1940), dar Moscova intenţiona să obţină noi teritorii în Bucovina, Moldova şi Dobrogea.(7)

Când Kremlinul a decis să oficializeze anexările, în primăvara lui 1941, era prea târziu. După cum semnala Bucureştiul ambasadorului său de la Moscova:

[...] este preferabil ca raptul Basarabiei şi al nordului Bucovinei să rămână în categoria unui act de forţă pe care România nu l-a acceptat. Noi nu avem nici un interes să legalizăm acest act, oferind sovieticilor un titlu legal pentru nu menţinerea acestor provincii [...] Nu este intenţia guvernului român să renunţe la poziţiile de principiu şi să recunoască unilateral soluţiile sovietice.(8)

Aceasta a creat două probleme: prima, referitoare la pretenţiile sovieticilor pentru acele teritorii, şi a doua, referitoare la pretenţia României că a dus un război just - jus ad bellum - care i-ar fi acordat, în mod normal, statutul de victimă mai degrabă decât de cel de agresor.

România a fost, de fapt, singurul aliat din Axă care a avut o cauză legitimă, conform legilor internaţionale, pentru a intra în campania din Răsărit. De aceea, devenise imperativ ca România să recunoască formal Basarabia şi nordul Bucovinei ca teritorii sovietice, înainte de campania estică, atât în armistiţiu, cât mai ales în tratatul de pace.(9) Ameninţarea României cu pierderea Transilvaniei a fost un argument puternic pentru a convinge Bucureştiul să accepte solicitările sovietice, redefinind astfel retroactiv România drept stat agresor şi anulând pretenţiile sale legale faţă de Basarabia şi de nordul Bucovinei.

A doua problemă serioasă a fost creată de reintrarea României în război de partea Aliaţilor, după ce forţele germane au început să bombardeze Bucureştiul, pe 24 august 1944.(10) Acest fapt a fost considerat de Moscova un rău necesar, dar util, pentru că puterea armatei române era prea mare ca să fie lăsată acasă şi destul de importantă ca să poată da un ajutor serios mai departe în lupte.

România a trimis pe front 538 536 militari şi a suferit 167 525 de pierderi în această campanie de opt luni, un efort militar care l-a depăşit pe cel al aliatului francez sau chiar şi pe cel al Italiei cobeligerante.(11) De fapt, contribuţia militară la cauza aliată s-a situat pe locul patru pentru întreaga perioadă a războiului, depăşită numai de URSS, Marea Britanie şi SUA, şi ar fi trebuit să îi aducă statutul de stat cobeligerant.(12)

Cobeligeranţa i-ar fi adus un loc la masa negocierilor, lucru pe care autorităţile sovietice - ca şi predecesorii ruşi la 1878 şi 1918 - au luptat să-l evite cu orice preţ. În contrast cu situaţia din acele două războaie, Moscova subordonase direct forţele române sub comanda sa şi le ţinea total izolate de aliaţii occidentali, care nu doreau în nici un caz să intre în dizgraţia sovieticilor şi să pună în pericol cooperarea postbelică.

De aceea, (sovieticii – n.n.) au pus veto la propunerile aliate de acordare a cobeligeranţei şi au impus un embargo asupra discuţiilor referitoare la contribuţia militară a României, care a rămas în vigoare peste un sfert de secol.(13) Din nou, Transilvania a părut o monedă de schimb acceptabilă pentru cobeligeranţă care, dată fiind prezenţa covârşitoare a forţelor sovietice în ţară, nu ar fi putut avea consecinţe prea mari.

Şi distragerea atenţiei de la eforturile de a schimba compoziţia etnică din acea parte a Basarabiei care rămăsese în RSS Moldova se poate să fi fost o cauză a sprijinului oferit de Moscova pretenţiilor Ungariei. Negarea identităţii şi a etnogenezei româneşti - percepută de sovietici ca o justificare legitimă pentru separarea de România a teritoriilor şi a populaţiei - a fost un element central în acest efort. Un secretar al Comitetului Central moldovenesc se plângea, în 1945, că trebuiau să facă presiuni serioase cu argumentul că „locuitorii originari ai Moldovei până în secolul al XV-lea au fost slavi", teză susţinută cu încăpăţânare de istoricii sovietici care afirmau că, atunci când au sosit strămoşii vorbitori de latină ai moldovenilor, aceştia „au găsit pe teritoriul Moldovei o populaţie slavă“, astfel încât „slavii erau strămoşii direcţi ai moldovenilor pe teritoriul RSS Moldova”.(14) Aceasta a servit şi argumentelor maghiare contra continuităţii daco-romane pe teritoriul Transilvaniei şi pentru stabilirea ungurilor în secolul al X-lea, dacă nu pe un teritoriu gol, măcar pe unul nelocuit de români.

Biserica, depozitarul tradiţional al conştiinţei naţionale în timpul îndelungatei perioade de suzeranitate otomană, constituia un pericol deosebit pentru atingerea acestui scop. După cum nota şeful securităţii moldoveneşti (sovietice) în iunie 1946, Biserica se angajase „într-o activitate duşmănoasă antisovietică“, sprijinind regimul de ocupaţie românesc, românizând populaţia prin atragerea în organizaţii naţionale, colaborând cu organele legale române („organe de pedeapsă ale ocupantului”), „denunţând activiştii sovietici", raportând „observaţiile asupra stării de spirit a populaţiei” si angajându-se „într-o propagandă naţionalistă antisovietică”.(15) Securitatea moldovenească a lichidat 17 grupări religioase şi organizaţii între 1944 - 1946, şeful acesteia subliniind „tendinţa clericilor de a organiza activitatea inamică cu scopul menţinerii influenţei româneşti asupra populaţiei credincioase, prin intermediul Bisericii”.(16)

Deportările, atât cele declarate, cât şi cele deghizate ca realocări de muncitori, şi oportunităţile de stabilire „în terenuri virgine” au continuat în ritm rapid. De exemplu, în 1945, a fost solicitată deportarea a 5 000 de chiaburi (kulak în limba rusă).(17) Între 1946-1947, în Ucraina aflată încă sub conducerea lui Hruşciov, autorităţile sovietice au provocat foametea, direcţionând-o mai ales asupra etnicilor români (moldoveni).(18) Între 115 000 şi 200 000 de ţărani moldoveni au murit de foame sau de boli provocate de aceasta.(19)

Dat fiind că definirea românilor ca „popor contrarevoluţionar” intrinsec, a cărui „dispariţie” ar însemna „un pas înainte” pentru cauza revoluţionară, fusese inclusă în ideologia comunistă timp de un secol, Moscova nu a putut înscrie acum epurarea etnică şi chiar genocidul împotriva românilor la rubrica „luptă de clasă”.(20)”

Larry L. Watts «Fereste-ma, Doamne, de prieteni… Razboiul clandestin al Blocului Sovietic cu Romania», editura RAO, 2011

Note:

(1) „Matematică pentru milioane“, Time, 1 iulie 1946. Vezi şi The Manchester Guardian, 19, 20 iunie 1946. Delegaţia a propagat o linie de dezinformare pentru a-şi justifica pretenţiile, afirmând fals că, spre deosebire de România, Ungaria nu contribuise militar la efortul de război al Axei. Din contră, comandanţii germani au lăudat contribuţia ofensivă a forţelor maghiare în 1941. Fenyö (1972), pp. 33-34.

(2) Nészabadság, 13 august 1945; Attila Kóvari, The Antecedente of Today’s National Myth in Rumania, 1921-1965, Hebrew University of Jerusalem, Ierusalim, 1983, p. 130.

(3) Fenyö (1972), pp. 33-34.

(4) Vezi şi Larry L. Watts, Incompatible Allies: Small State Alliance Behavior in Wartime, Umea, Umea University Press, 2003, mai ales capitolul IV „Military and Economic Contribution“,pp. 217-238.

(5) Implicarea clară e dovedită prin faptul că România nu a fost protejată printr-o astfel de garanţie. Joszef Révai, „Asupra păcii maghiare”, Szabad Nép, 28 aprilie 1946; Nastasă (2002), document 107, p. 329; ASB, CC al PGR, Cancelarie, dos. 36/1946, f. 1-2. De asemenea, Gerö a declarat că Budapesta nu va asculta Moscova dacă se emiteau pretenţii legate de Praga. Mevius (2005), pp. 118-119.

(6) Refuzul României de a anexa teritoriul sovietic, în ciuda insistenţei lui Hider, a compli¬cat în continuare sarcinile de propagandă ale sovieticilor, la sfârşitul războiului. NARA, State Department Records, Office of Strategic Services Research and Analysis Report #1518, Rumania: The Present Situation, 17 decembrie 1943, p. 14; Erich von Manstein, Verlorene Siege, Bonn, Athenăum-Verlag, 1955, pp. 210-212; şi Deutsche Heeresmission in Rumänien, memorandum, n.d., CRS, DHMR 76152 citat în Alexander Dallin, Odessa, 1941-1944: Studiu de caz asupra teritoriului sovietic sub ocupaţie străină, Iaşi, Centrul de Studii Româneşti, 1998, pp. 57-60.

(7) Documents on German Foreign Policy (DGFP), seria D (193 7 - 1945), volumul XI, Washington D.C., Government Printing Officer, 1954-64, Document 75, pp. 126-128, şi documentele 81, 130, 236, 328, 380, 381, 403. În 1940 sovieticii „amânau stabilirea frontierelor astfel încât să poată avansa mai departe în teritoriul românesc şi să influenţeze trasarea frontierelor cât mai mult în favoarea lor“. Ibidem, document 380, pp. 654-672. Vezi şi Foreign Relations of the United States, 1941, volumul I, Washington, D.C., Government Printing Office, 1958, pp. 274-275 şi Ibidem, 1940, volumul I, Soviet Relations with Other Powers, pp. 507-512; Dallin (1942), p. 239; Gerhard L. Weinberg, A World At Arms: A Global His- tory of World War II, Cambridge, Cambridge University Press, 1994a, pp. 99, 137; Geof- frey Roberts, The Soviet Union and the Origins of the Second World War: Russo-German Relations and the Road to War, 1933-1941, New York, St. Martin’s Press, 1995, pp. 125-126.

(8) MAE, fond 71, URSS, vol. 136, 1940, f. 338; Grigore Gafencu, Jurnal1940-1942, Bucureşti, Globus, 1996, pp. 88-89. Conducerea comunistă a Republicii Moldova insista încă din 2008 ca România să accepte includerea stipulărilor Conferinţei de Pace de la Paris ca o precondiţie pentru un tratat bilateral, în scopul resuscitării dezinformării sovietice că ar fi existat un tratat şi că România ar fi comis o agresiune împotriva Moldovei în război.

(9) Moscova a insistat pentru o astfel de recunoaştere încă din 1941. S-a privit cu uşurinţă faptul că Secretarul de Stat al SUA, Cordell Hull, i-a semnalat lui Averill Harriman la Moscova, referitor la armistiţiu că, din moment ce Moscova „luase poziţia fermă că aceste provincii se situau în interiorul «frontierei de stat sovietice stabilite în 1940 de un tratat între Uniunea Sovietică şi România»", şi din moment ce părea „să existe disponibilitatea din partea românilor de a considera pierderea acestor provincii ca inevitabilă", Departamentul de Stat „nu doreşte să introducă această problemă în actualele discuţii pentru armistiţiu". NARA, Department of State Records, 740.00119EW/8-2744, telegrama nr. 2 073, 27 august 1944.

(10) După avertizarea repetată a Berlinului că cele două ţări se vor despărţi dacă nu va fi menţinut frontul, la 23 august 1944, Bucureştiul a oferit, şi comandantul german de la Bucureşti, generalul Ernst Gerstenberg, a acceptat, un termen de retragere de 15 zile. Aceeaşi ofertă a fost ulterior făcută de Mannerheim şi acceptată de comandantul german din Finlanda, generalul Lothar Rendulic. Spre deosebire de Rendulic din Finlanda, Gerstenberg şi-a călcat cuvântul şi a bombardat capitala, provocând reintrarea instantanee a României în război împotriva forţelor germane şi maghiare. Legenda „trădării" româneşti fost după aceea propagată de ceilalţi membri ai Tratatului (mai ales de maghiari şi est-germani), iar duplicitatea generalului neamţ Gerstenberg a fost îngropată foarte adânc.

(11) Regatul României, Memorandum asupra contribuţiei militare şi economice a României la războiul împotriva Germaniei, Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe, 1945, p. 13. Forţele româneşti au luptat şi în Austria, şi în Cehoslovacia. Vezi şi Axworthy et. al. (1995), pp. 185-218.

(12) Chiar dacă cele 400 000 de trupe poloneze folosite în URSS s-ar adăuga la cele 195 000 trimise pe Frontul de Vest de Polonia (fără a lua în considerare cele două divizii de români formate în URSS), pierderile poloneze pe câmpul de luptă au rămas semnificativ mai mici decât pierderile armatei române.

(13) Neacceptarea cobeligeranţei a negat efectiv şi efortul României în favoarea Aliaţilor. În 1995, România nici măcar nu a fost invitată la cea de-a 50-a aniversare a victoriei aliate.

(14) AOSPM, fond 51, inventar 3, dosar 242, £ 49; N.A. Mokhor, Ocherki istorii moldausko-russko- ukrainskikh sviazei [O scurtă istorie a contactelor moldoveano-ruso-ucrainene], Chişinău, Ştiinţa, 1961, p. 23. Vezi şi Mokhor, Ocherki istorii formirovania moldaoskovo naroda [O scurtă istorie a formării poporului moldovean], Chişinău, Cartea Moldovenească, 1978.

(15) Pasat (1994), p. 599; Şişcanu (1998), p. 109.

(16) Pasat (1994), pp. 584, 588.

(17) Şişcanu (1998), p. 101.

(18) Charles King, The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, Palo Alto, Hoover Institution Press, 2000, p. 96; Mihai Gribincea, „Deportările staliniste din Basarabia", în Adrian Pop, editor, Sub povara graniţei imperiale: Românii de dincolo de Prut de la ultimatumul anexării la proclamarea independenţei de stat, Bucureşti, Editura Recif, 1993, p. 47.

(19) Ibidem; Ani grei de colectivizări, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1990, pp. 227-229.

(20) Vezi Friedrich Engels, „Lupta maghiarilor", Neue Rheinische Zeitung, nr. 194, 13 ianuarie 1849, în Marx şi Engels (1977), p. 229.

Pe 5 august TOȚI ROMÂNII se strâng la BĂLȚI [VIDEO]

22 iulie 2012


Bălți, 5 august, ora 15:00, românii vor ieși din nou în stradă, de această dată la Bălți, str. Independenței nr. 52
Pentru cei care doresc să participe la aceste acțiuni, se organizează transport din Chişinău și București pentru ambele marșuri.
- CHIȘINĂU: Plecare la ora 07.30 / preț: 50 de MDL / Detalii la telefon 069547404 (Claudia)
- BUCUREȘTI: Plecare la 05.30 / preț: 50 de RON / Detalii la telefon 0722585679 (Radu)

Violențe între români și ruși la Cahul [VIDEO]




Revolte la Cahul. Un grup de membri şi simpatizanţi ai Partidului "Patrioţii Moldovei" şi ai Ligii Tineretului Rus s-au întrunit în oraş pentru a protesta împotriva condamnării regimului totalitar comunist şi a interzicerii simbolurilor comuniste, scrie publika.md.


Aceştia au blocat calea reprezentanţilor Consiliului Unirii şi ai Platformei Civice "Acţiunea 2012" care au anunţat că intenţionează să dea foc simbolurilor comuniste.

Simpatizanţii Partidului Patrioţii Moldovei au fost agresivi astfel încât poliţiştii au fost nevoiţi să intervină în forţă.

Publika.md menţionează că Platforma Civică "Acţiunea 2012" este formată din organizaţii neguvernamentale care susţin ideea unirii Republicii Moldova cu România.

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, critică intenţia Consiliului Unirii şi spune că astfel începe fascismul.

Hotărârea privind interzicerea simbolurilor comuniste, dar şi condamnarea crimelor regimului totalitar comunist a fost votată în ultima şedinţă a Legislativului din sesiunea de primăvară-vară de către coaliţia de guvernare.

Dosarele pentru admiterea la studii în România pot fi depuse de luni, la Cahul, Chişinău şi Bălţi

21 iulie 2012


De luni, 23 iulie, tinerii din Republica Moldova, care doresc să-şi continue studiile în instituţiile de învăţămînt din România, vor putea depune dosarele de admitere. Comisia mixtă de preselecţie a candidaţilor îşi va începe activitatea la Cahul, acolo unde se va afla la 23 şi 24 iulie, informează MOLDPRES.

Ambasada României în R. Moldova a anunţat astăzi că, în perioada 25 la 28 iulie, Comisia se va afla la Chişinău. Între 29 iulie şi 1 august Comisia de preselecţie a candidaţilor îşi va desfăşura activitatea în oraşul Bălţi şi va continua recepţionarea dosarelor tinerilor care vor să-şi continue studiile în România.

Potrivit Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, pentru anul academic 2012-2013, Guvernul României oferă cetăţenilor moldoveni 5 mii de burse de studii.

Metodologia de şcolarizare, care conţine lista actelor necesare pentru depunere, repartizarea pe specialităţi şi instituţii de învăţămînt poate fi accesată pe pagina electronică a Ministerelor Educaţiei de la Chişinău şi Bucureşti, www.edu.md şi www.edu.ro şi pe cea a Ambasadei României la Chişinău, chisinau.mae.ro.ile, notează MOLDPRES.

Un diplomat german, nedumerit că România a recunoscut Republica Moldova în 1991



Un diplomat german și-a exprimat nedumerirea față de recunoașterea Republicii Moldova de către România, în 1991, argumentând că Republica Federală Germania nu a recunoscut niciodată Republica Democrată Germană drept un stat străin, a declarat diplomatul Traian Pleșca pentru publicaţia moldovenească „Timpul".

"Imediat după ce s-a declarat independenţa Moldovei, eram la minister, mă ocupam de Germania, şi un diplomat german mi-a spus: Sunteţi nebuni? Cum puteţi recunoaşte independenţa Republicii Moldova? Moldova e a voastră, nu trebuie să o recunoaşteţi ca alt stat! Păi cum am făcut noi cu RDG-ul? Am recunoscut vreodată RDG-ul ca stat străin? Niciodată!'", a povestit diplomatul român Traian Pleșca.

"Dar slăbiciunile noastre, ale conducătorilor de după '90, se răzbună şi s-ar putea să ajungem în situaţia în care nu mai putem salva nimic. Vreau să subliniez, de fapt să avertizez, că simpla şi ipotetica aderare a Republicii Moldova la UE nu poate aduce cu adevărat o soluţie conformă cu destinul nostru naţional.

Unu, pentru că UE, în forma şi filozofia ei actuală, erodează consecvent statul naţional, este insensibilă la valorile naţionale, şi doi, UE promovează turbocapitalismul globalist - duşmanul feroce al ideii de naţional-naţiune, pe care o percepe ca un obstacol în calea maximizării profitului.

Este iluzorie şi extrem de păguboasă aşteptarea că UE şi NATO ne-ar putea fi de folos cu ceva în ce priveşte eventuala revenire a Republicii Moldova la patria-mamă.

Dacă nouă, la nivelurile oficiale, ne este teamă să articulăm clar dorinţa de reîntregire cu Republica Moldova, cum să nu fie perceput acest lucru ca o slăbiciune şi cum să nu fie exploatată aceasta de cei interesaţi?", a mai spus Traian Pleșca, aflat la misiunea de la Bonn în perioada reunificării Germaniei.

sursa: adevarul.ro

Problemele care au precedat şi au succedat comunismul

20 iulie 2012



“Pe lângă continuitatea structurilor, a personalului şi a atitudinilor partenerilor „apropiaţi“, existau de asemenea mai multe interese specifice care s-au menţinut după colapsul Uniunii Sovietice. (1) În puternic contrast cu relaţia polonezo-rusă, în care problemele frontierelor, ale identităţii naţionale şi ale opţiunilor politice fuseseră rezolvate în mare măsură înainte de sfârşitul Războiului Rece, problemele care au alimentat ostilitatea sovietică şi maghiară împotriva României s-au menţinut în continuare în noul mileniu, în consecinţă, cu toate că chestiunile Basarabiei/Moldovei şi Transilvaniei au rămas ţinte prioritare ale spionajului ungar sau sovietic încă de la sfârşitul Primului Război Mondial, aproape nimic despre operaţiunile maghiare sau sovietice nu a fost declasificat sau publicat.(2) Legea securităţii naţionale a Ungariei, de exemplu, stipulează clasificarea operaţiunilor de spionaj pentru o perioadă de până la 90 de ani, făcând improbabilă, pe termen mediu, posibilitatea unor revelaţii arhivistice, referitoare la perioada comunistă.(3)

Într-adevăr, structurile tradiţionale de cooperare au fost mult întărite prin similarităţile dintre diaspora maghiară postimperială şi mult mai numeroasa diasporă rusă „din vecinătate”, după colapsul imperiului sovietic. Ungaria a fost primul stat cu care Rusia a încheiat un tratat bilateral de ţară, în decembrie 1991, pregătit anterior la ambasada Ungariei de la Moscova (4). Moscova şi Budapesta au stabilit atunci relaţionarea oficială a disputelor etnico-teritoriale cu România, semnând în noiembrie 1992 o declaraţie comună de cooperare pentru Asigurarea drepturilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice ale minorităţilor, document desemnat de ambele părţi drept un punct de cotitură în relaţiile ruso-maghiare. (5)

Liderii postcomunişti din Ungaria au susţinut cu insistenţă autonomia teritorială a maghiarilor din Transilvania, reminiscenţă a campaniei revizioniste de decenii, lansată de Budapesta după Primul Război Mondial. (6)

Într-adevăr, cei doi care, în 1987, au întemeiat ceea ce urma să devină primul partid conducător al Ungariei postcomuniste - Forumul Democratic Maghiar - au fost Sándor Csoori şi István Czurka, ambii cunoscuţi pentru convingerile lor separatiste şi radicale de dreapta. (7)

După 1989, Csoori a devenit preşedinte al Federaţiei Mondiale a Maghiarilor, organizaţie care a fost înfiinţată în 1927 pentru a emite pretenţii teritoriale împotriva României (şi a Cehoslovaciei şi Iugoslaviei). Din fericire, acuzaţiile exagerate de încălcare a drepturilor minorităţilor, asimilare forţată, „genocid cultural” şi „etnocid”, care păreau plauzibile în perioada izolării Koniaim Războiului Rece, au făcut loc primelor misiuni de supraveghere din partea instituţiilor europene. (8)

Transparenţa referitoare la aceste aspecte ale relaţiei sale cu România lipsesc în egală măsură şi în cazul Rusiei/URSS-ului. La începutul anilor 1990, Kremlinul era intens preocupat de atracţia pe care o Românie stabilă, orientată spre Vest, ar fi putut să o exercite asupra Republicii Socialiste Moldova. La fel cum URSS propaga imaginea României ca având „o influenţă primitivă şi negativă asupra identităţii moldoveneşti”, ceea ce impunea protecţia sovietică împotriva „asimilării româneşti” în perioada Războiului Rece, dezinformarea rusă alimenta acum animozitatea Chişinăului şi Kievului împotriva Bucureştiului, prezentându-1 ca având „ambiţii teritoriale faţă de Moldova şi părţi ale Ucrainei pe care le pierduse în favoarea URSS, după cel de-al Doilea Război Mondial”, în timp ce descriau Moscova „ca fiind apărătoarea integrităţii teritoriale a vecinilor din nord ai României”. (9)

Kremlinul avea motive să se teamă de „ameninţarea românească” referitoare la controlul asupra RSS Moldova. Desigur, nu pentru că Bucureştiul putea forţa chestiunea, ci pentru puternica atracţie pe care ar fi exercitat-o o Românie prosperă şi consolidată asupra rudelor etnice de peste graniţă. La începutul anilor 1990, CIA considera că „presiunile separatiste vor continua să crească” în RSS Moldova şi că:
"Sentimentele naţionaliste din Moldova au fost întărite de evenimentele recente din România. E posibil ca ele să se intensifice dacă noul regim român va putea stabiliza ţara şi va începe să introducă un sistem politic democratic, viabil".(10)

CIA a ajuns la aceleaşi concluzii şapte luni mai târziu, după ce a semnat primul său tratat din Europa de cooperare mutuală cu România:
"în calitate de etnici români, moldovenii aşteaptă din partea Bucureştiului sprijin pentru reanimarea identităţii lor naţionale, mult timp oprimate. Ei speră, de asemenea, să pună bazele unei eventuale reunificări cu România". (11)

Opt luni mai târziu, comunitatea serviciilor de informaţii ale SUA a căzut de acord că, în timp ce Moldova va continua să încerce să obţină independenţa, „o deplasare a României către un mai puternic autoritarism îi va face, probabil, pe moldoveni să-şi dorească să rămână în Uniune”. (12)

Deci, ipotetic, Moldova sovietică putea fi păstrată şi apropierea Moldova - România putea fi blocată, împiedicând consolidarea autorităţii administrative şi progresul reformelor din România, încurajând turbulenţele, divizarea si reacţiile autoritare.

În cazul în care KGB-ul a tras concluzii privitoare la evoluţia relaţiei Moldova - România similare cu cele ale CIA, atunci este probabil că acesta a identificat un interes pentru continuarea instabilităţii din România. (13)

Este sugestiv faptul că peste 25 000 din cei 37 000 de turişti sovietici care au considerat România locul preferat pentru vizite sau tranzit, în cele două săptămâni anterioare revoluţiei din decembrie 1989, au ales să nu mai plece timp de aproape un an, până în octombrie 1990, după ce guvernul român le-a cerut oficial şi insistent să părăsească ţara. (14)

Focalizarea Rusiei pe relaţia Moldova - România a devenit mult mai intensă în 1993, când NATO şi-a deschis oficial uşa pentru noi membri, iar SUA au iniţiat primul program de asistenţă pentru România. O Românie stabilă, prosperă şi sigură ar fi exercitat o atracţie enormă pentru Republica Moldova şi, posibil, chiar şi pentru Ucraina.

Evgheni Primakov, director adjunct al KGB şi şef al Primului Directorat - redenumit rapid Sluzba Vheshnei Razvedki: SVR, la începutul lui octombrie 1991 - a condus campania împotriva extinderii NATO, insistând că România va trece cu agresivitate la emiterea unor pretenţii teritoriale dacă va fi admisă în Alianţa Nord-Atlantică şi îşi va anexa Moldova. (15) Primakov s-a implicat şi în dezinformările privitoare la discreditarea conducerii independente a României, afirmând, de exemplu, că „Ceauşescu a cerut să fie trimise trupe sovietice în România" pentru a-1 sprijini în timpul revoluţiei. (16) De fapt, conducătorul român protesta energic împotriva inexplicabilului aflux de „turişti" sovietici din ţară şi ameninţa cu „contramăsuri". (17)

Kremlinul postcomunist a încercat, de asemenea, să exploateze „eşecul" stabilirii de relaţii bune cu vecinii - o cerinţă premergătoare pentru statutul de membru NATO - ca pârghie de manevră a tratatului de alianţa cu România.

În efortul său de dezbinare a Chişinăului şi Bucureştiului, de exemplu, chiar şi cel mai dezinteresat ajutor şi asistenţă românească au fost etichetate drept amestec în treburile interne ale Moldovei, ajutând evident, în acelaşi timp, separarea regiunii Transnistria şi exercitând puteri monopoliste pentru adjudecarea conflictului Moldova - Transnistria şi a urmărilor acestuia. În acest sens, este sugestiv faptul că Primakov a primit sarcina de a se ocupa de conflictul „îngheţat“ dintre Moldova şi Transnistria după ce a deţinut funcţiile de şef al SVR şi de ministru de externe.

Emblematică pentru strategia Rusiei a fost condiţionarea tratatului bilateral cu Bucureştiul de includerea unei clauze care să excludă aderarea la alianţa nord-atlantică - condiţie asupra căreia nu a insistat (mult timp) în tratatele sale cu Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia.(18). Drept rezultat, România a fost singurul stat fost membru al Tratatului de la Varşovia cu care Rusia a refuzat să încheie un astfel de tratat de-a lungul anilor 1990. În cele din urmă, Moscova a acceptat să încheie un astfel de tratat, numai în iulie 2003, la aproximativ opt luni după ce NATO a anunţat oficial admiterea României şi la peste un deceniu după ce Rusia încheiase tratate simi-lare cu Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria. (19)

Insistenţa Rusiei, din 2008 - 2009, ca SUA să anuleze unilateral acordurile de înfiinţare a unor baze militare în România şi continua sa implicare în problemele Moldovei, într-o manieră care descurajează puternic relaţii mai apropiate cu România, indică persistenţa unor obsesii strategice foarte similare cu cele care au motivat ostilităţile anterioare ale sovieticilor faţă de România. Ca urmare, în viitorul apropiat, pare a fi redusă posibilitatea unor interese instituţionale care să aducă o clarificare a relaţiilor şi operaţiunilor Moscovei contra României, din perioada Războiului Rece.”

Larry L. Watts «Fereste-ma, Doamne, de prieteni… Razboiul clandestin al Blocului Sovietic cu Romania», editura RAO, 2011

Note:

1. Fostul şef al US National Security Agency, generalul William Odom, nota în 1998: „Ruşii vor avea probabil o capacitate reziduală destul de mare pentru a ne crea probleme serioase". Jane Perlez, „Touch Issue Of Bigger NATO: Spy Agencies“, The New York Times, 5 ianuarie 1998.

2. Deşi despre România apar informaţii accidentale în arhivele sovietice, referitoare de exemplu la operaţiuni interbelice contra Poloniei, activităţile legate de România rămân închise. Operaţiuni sovietice timpurii sunt descrise de fostul şef al spionajului românesc, Zaharia Husărescu, în Mişcarea subversivă în Basarabia, Chişinău, Tipografia de Stat, 1925; şi Charles Upson Clark, Bessarabia: Russia and Roumania on the Dniester River, New York, Dodd, Mead & Co., 1927. Vezi şi referinţele la România în Dal- lin (1955). Ofiţerii de informaţii români au publicat un număr de lucrări despre organizaţiile şi operaţiunile spionajului unguresc. Vezi Ioan Dumitru, Spionajul maghiar în România 1918-1940: însemnări documentare, Bucureşti, Editura Concordia, f.d.; Marian Ureche, Serviciile secrete maghiare, Bucureşti, I.S.I., 1992; Liviu Găitan, Serviciul de spionaj hortist, Bran, 1993; Nevian Tunăreanu, Organizarea şi activitatea desfăşurată de serviciile de informaţii maghiare împotriva României în perioada interbelică, Bucureşti, 1995; Constantin Aioanei, Nevian Tunăreanu, Acţiuni ale spionajului ungar împotriva României în perioada 1940-1950, Bucureşti, 1996; Traian-Valentin Poncea şi Aurel Rogojean, Spionajul ungar în România, Bucureşti, Editura Elion, 2007. Pentru structurile Securităţii din perioada comunistă a Ungariei, vezi Jânos Kenedi, Kis állambiztonsági olvasókönyv [Un ghid concis al Securităţii de Stat], Budapesta, Magveto, 1996; Lászlo Varga, „Watchers and the Watched“, The Hungarian Quarterly, vol. 38, nr. 146 (vara 1997), pp. 51-77; şi Raija Oikari, „On the Border of Propaganda and What Can Be Said“ în Ansii Halmesvirta, editor, Bridge Building and Political Cultures: Hungary and Finland 1956-19891 Hungarologische Beiträge, voi. 18,Jyväskylä, Finlanda, University of Jyväskylä, 2006, pp. 299-356.

3. Magyar Nemzet, 11 iunie 1999.

4. Interviul publicat de corespondenta Vlast, Marina Kalaşnikova, cu fostul ministru adjunct de externe al URSS, Ivan Aboimov, („Conducerea statului privea RDG-ul ca pe o unitate autonomă) în Vlast magazin, 26 aprilie 2005, pe: www.kommersant.ru. Conform lui Aboimov, continuitatea relaţiilor ruso-maghiare cu predecesorul sovieto-maghiar a fost subliniată explicit. Autorităţile maghiare s-au întâlnit mai întâi cu Gorbaciov, care îşi părăsea funcţia, şi imediat după ce a părăsit încăperea, cu succesorul său Elţîn.

5. Jorg K. Hoensch, A History of Modem Hungary: 1867-1994, New York, Longman, 1996, p. 334. Deşi proclamat de presă şi în declaraţiile publice ale conducerii maghiare ca o lovitură, acordul este caracterizat de Janusz Bugajski ca impus Budapestei şi stânjenitor pentru acei lideri în Cold Peace: Russia’s New Imperialism, Westport, CT, Praeger, 2004, p. 152. După cum nota un autor, la mijlocul anilor 1990, „Ungaria poate face presiuni asupra României prin cooperarea cu puternicele state vecine cu care are dezacorduri “, şi că „atât Rusia, cât şi Ucraina sunt aliaţii Ungariei atunci când este vorba despre probleme privind România... Acelaşi lucru este valabil şi pentru Bulgaria..Lászlo Maracz, Hungarian Revival: Political Reflections on Central Europe, Nieuwegein, Aspekt, 1996, p. 384.

6. Guvernul Forumului Democratic Maghiar din 1990 - 1994 a făcut din aceasta un element de bază al politicii sale. Guvernul FIDESZ al lui Victor Orban l-a revitalizat între 1998 - 2002, prin declaraţia lui Orban că „Budapesta trebuie să sprijine deschis aspiraţiile la autonomie ale minorităţii maghiare din Transilvania ca şi instituţiile adecvate acestei autonomii", specificând că intenţia partidului său „transcende tratatul de bază“ dintre Ungaria şi România. Erdélyi Naplö, 12 august 1997.

7. Hoensch (1996), pp. 285, 313-314.

8. Merită menţionat că instituţiile americane şi europene au evitat România în perioada 1989-1993, prelungind efectul unor asemenea acuzaţii. Cu toate acestea, la mijlocul anilor 1990, comisarul pentru minorităţi al Consiliului Europei, Max van der Stoel, şi organizaţii independente occidentale au denumit România un model pentru tratarea relaţiilor etnice.

9. Bugajski (2004), pp. 98,103-105 şi 216. Moscova a folosit tehnici similare de discreditare a tentativelor guvernului moldovean de a stabili relaţii mai strânse cu România, condamnându-1 pentru „românism" şi pentru „încercări de alungare a populaţiei slave peste Nistru". Ibidem, pp. 95-96.

10. Perestroika at the Crossroads: An Intelligence Assessment (SOV 90-10015), 1 martie 1990 (declasificat la 30 ianuarie 2001), pp. vi şi 3, CIA.

11. „USSR: Moldavia Signs Agreement With Romania”în National Intelligence Daily, marţi, 2 octombrie 1990 (declasificat în iunie 1999), p. 11, CIA.

12. Analiza Consiliului Naţional de Informaţii (NIE-11-18-1990), The Deepening Crisis in the USSR: Prospects for the Next Tear, 1 noiembrie 1990, p. 4, CIA.

13. In acea perioadă, agenţii sovietici încă nedemascaţi din cadrul CIA, precum Aldrich Ames şi Harold James Nicholson - ultimul având funcţia de şef al rezidenţei CIA din Bucureşti - este posibil să fi avut posibilitatea să furnizeze direct aceste evaluări KGB-ului.

14. Ceauşescu a protestat împotriva afluxului brusc de turişti de la Moscova, dintre care nici unul nu stătea la vreun hotel. Vezi Mircea Munteanu, New Evidence on the 1989 Crisis in Romania, e-Dossier no. 5, Washington D.C., Woodrow Wilson International Center for Scholars, decembrie 2001, pp. 3-11, CWIHP. Ancheta Senatului României asupra evenimentelor din decembrie 1989 menţionează un salt de la 30 000 de turişti sovietici în 1988 la 67 000 în 1989, precum şi o întârziere inexplicabilă în plecarea acestora. Vezi Depoziţia lui Petre Roman, transcript nr. 90/8.03.1994, Arhiva Senatului României, pp. 44-45. Conform prim-ministrului Roman, 30 000 de turişti ruşi au rămas în România peste un an, până când li s-a cerut oficial să plece, în octombrie 1990. Conform lui Roman, şeful SIE, Caraman, l-a informat numai la acea dată despre aceştia. Totuşi, încă din martie televiziunea română relata despre taberele sovietice.

15. Evgheni Primakov, „Opravdano li rasshirenie NATO? Osoboe mnenie Sluzhby vneshnei razvedki Rossii" [Este extinderea NATO justificată? Opinie a Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei], Nezavisimaia gazeta, 26 noiembrie 1993; Black (2000), pp. 8-9, 109-110 şi 157; „Intervenţia lui Primakov", Bruxelles, NATO HQ,(11 dec. 1996), 13 februarie 1998, www.nato.int: Bugajski (2004), p. 218.

16. Evgheni Primakov, Russian Crossroads: Toward the New Millenium, New Haven, Yale University Press, 2004, p. 131.

17. Vezi Munteanu (2001), pp. 3-11, în CWIHP. Foste surse din spionajul sovietic continuă să ofere justificări creative pentru prezenţa acestor „turişti". Spre exemplu, corespondentul Novovsti, Viaceslav Samoskin, aflat în România în perioada revoluţiei, a susţinut că „turiştii" făceau parte dintr-un acord economic dintre URSS şi Ceauşescu, care solicitase un număr garantat de 35 000 de turişti sovietici anual, „ca să cumpere bunuri româneşti", şi se întâmplase ca vizita lor să se concentreze la sfârşitul anului. Oana Bălan, „Reporter rus sub gloanţe româneşti”, Adevărul, 23 decembrie 2009. Agenţia de Presă Novosti (APN) a fost bine cunoscută ca front al spionajului sovietic, mai ales pentru „măsurile active “ ale Serviciului A al KGB. John Barron, KGB Today: The Hidden Hand, New York, Reader’s Digest Press, 1983, p. 446.

18. Rusia a avut un remarcabil succes în convingerea observatorilor occidentali că stagnarea în problema tratatului se datora pretenţiilor României de condamnare a pactului Hitler-Stalin. De fapt, Bucureştiul îşi dăduse încă din 1993 acordul pentru condamnarea inofensivă a tuturor „pactelor, dictatelor şi invaziilor”. Poziţia inflexibilă a României pro-Vest şi pro-NATO a fost cea care a rămas un litigiu cu Moscova.

19. Bugajski (2004), p. 98.