7 aprilie 2009 ne amintește de 10 noiembrie 1989

28 februarie 2010
Aflarea lui Vladimir Voronin la putere a coincis în două rânduri cu tulburări în masă de mare rezonanţă. Pe când Voronin era ministru al Afacerilor Interne, pe 10 noiembrie 1989, mulţimea a luat cu asalt sediul MAI. În perioada când era Voronin preşedinte, protestatarii au pătruns în sediile Parlamentului şi Preşedinţiei. „Analiza acestor evenimente ne duce cu gândul la faptul că există o similitudine evidentă în organizarea devastării clădirilor administrative, a declarat generalul Ion Costaş, ex-ministru al Afacerilor Interne (1990-1992), într-o emisiune difuzată de postul de radio «Vocea Basarabiei».

Femeia, între grație și putere

Femeia – simbol al gingășiei, delicateții și frumuseții. Firavă sau puternică, își ascunde cu discreție toate dezamăgirile și suferințele în spatele un zâmbet discret în colțul gurii, zâmbet colorat ușor cu dezamăgire sau dispreț, în funcție de stare prin care trece. Ființă sensibilă, uneori e suficient un cuvânt sau o privire care s-o bulverseze și s-o facă să plângă cu amărăciune. Alteori e mai puternică, decât un perete din piatră. Nepoatele Evei au fost și încă sunt modele și surse de inspirație pentru mulți bărbați.

Conferință cu participarea Mișcării Național Creștine și Noii Drepte

Astăzi, 28 februarie, la sediul Mișcării Național Creștine, a avut loc o conferință cu participarea delegației din România în frunte cu șeful organizației Noua Dreaptă, Tudor Ionescu. La conferință s-au discutat diverse teme legate de activitatea naționalistă din România și Republica Moldova, dar și din întreg spațiul European. Totodată au mai fost discutate și planurile organizatorice în privința acțiunilor din luna martie. Tudor Ionescu a menționat că este foarte important ca mișcarea naționalistă să fie unită, dar pentru aceasta este nevoie, în primul rând de unitate între naționaliști. Reieșind din acestea, a fost luată decizia ca filiala Noii Drepte - Basarabia să se unească cu Mișcarea Național Creștină, formând o singură forță naționalistă în Basarabia! (mai jos vedeți foto de la eveniment)

Penibilitate made in Moldova

N-am putut să mă uit pînă la urmă! La un moment dat mă apucase o ruşine din ălea nebune că-s moldovean. Cît se poate, oameni buni, să fim penibili şi să ne batem joc de noi înşine?! Am început să vizionez, ca majoritatea concetăţenilor noştri cred, prima semi-finală pentru Eurovision, preselecţia naţională. Şi n-am putut!

Au fost inaugurate acţiunile de comemorare a victimelor războiului de pe Nistru

27 februarie 2010
Acţiunile de comemorare a victimelor războiului de pe Nistru au fost inaugurare sâmbătă, 27 februarie, la Chişinău cu un festival desfăşurat în premieră „Porumbelul – simbolul păcii”. Veteranii şi oficialităţile au depus flori la Muzeul Militar din scuarul Casei Armatei şi au lansat 386 de porumbei în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în 1992, transmite Info-Prim Neo.

Unirea, condiţionat

Vizita preşedintelui Băsescu la Chişinău, cu tot ce a urmat după ea, a pus la treabă mai multă lume. Comuniştii au iarăşi de lucru, Tiraspolul caută şi el să iasă în prima linie, Comratul la fel, Congresul ruşilor este şi el agitat, ca să nu mai zicem de experţii Kremlinului şi de presa rusă. Luaţi la un loc, aceştia se întrec în tot felul de scenarii apocaliptice, care ar ameninţa Chişinăul şi Bucureştiul cu noi conflicte şi dezintegrări teritoriale. Motivele? România şi R. Moldova şi-au dat mâna (în sfârşit), apropiindu-se «periculos de mult».

Canibalismul provocat de sovietici

26 februarie 2010

Este binecunoscut faptul, că foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor şi acţiunilor regimului sovietic. Oricât s-a străduit istoriografia comunistă să dea vina pe o consecinţă a fascismului şi a „secetei” din 1945 - 1946", n-a izbutit sa justifice politica antinaţională şi antiumană a regimului stalinist în aşa numita Republică Sovietică Socialistă Moldovenească.

„Toţi au murit"!

În anul 1947, când de acum mureau de foame zeci de mii de basarabeni, industria alimentară din RSSM a depăşit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2 la sută, a uleiului cu 39,5, a cărnii cu 32,5, a conservelor - cu 101,9 procente. Acest lucru îl aflăm din sursa oficială - gazeta “Moldova Socialistă" din 28 ianuarie 1947. Este evident, că aceste produse alimentare proveneau din producția sechestrată de la ţărani şi se exporta în URSS în timp ce producătorii din Moldova mureau de foame.
Cu regret, ceea ce vreau să vă prezint depăşeşte cu uşurinţă orice film de groază. Anul 1947, Canibalism în socialism. La dispoziţia cititorului punem câteva documente extrase dintr-un dosar al Procuraturii RSSM din acel an. Toate documentele acestui dosar poartă menţiunea: SECRET şi STRICT SECRET (sursa: Arhiva Naţională a RM. Fond.3085, inv. 1, dosar 129).

Canibalismul în RSSM era un secret de stat. Era categoric interzis de a vorbi sau scrie despre cruzimea NKVD-işlilor şi a activiştilor sovietici care luau toate rezervele de hrană ale băştinaşilor, măturându-le podurile. Nu veţi găsi nici o gazetă sau revistă sovietică din acei ani, în care să se menţioneze, cel puţin statistic cazurile multiple de canibalism. Secretul de stal era păstrat cu stricteţe. Nu voi face un comentariu pentru documentele care le pun la dispoziţia Dvs., stimaţi cititori, subiectul fiind prea pe înţelesul fiecăruia şi să ne ferească Bunul Dumnezeu de cele ce veţi citi mai jos. Este destul de dificil de vorbit despre canibalism. Cu atât mai mult despre canibalism în Basarabia, în estul Europei. Nu în Africa şi nici în Amazonia, ci la Chișinău, Bălți, Orhei, Cahul etc. E foarte greu de imaginat că în această provincie românească (lăsată rugilor în 1940 fără nici un foc de arma, reîntoarsă de Mareşalul Ion Antoncscu pentru o scurtă perioada din 1941 până în 1944 reocupat a de sovietici în acelaşi an), existau case „sigilate", pe ele fiind afişaţi inscripţia “Toţi au murit". E foarte greu de imaginat că în această parte a Moldovei copiii erau vînați pe străzi, aduși în case, omorâţi și mîncaţi...

STRICT SECRET 009-24 13.11.47. Procurorului General al URSS, tov. Gorșenin С. P. Raport special „Despre situaţia grea a populației din RSS Moldovenească"


Prin prezentul, consider de datoria mea si va informez despre următoarele:
Din cauza secetei și a neroadei, în Republică s-au creat condiţii extrem de dificile privind situaţia alimentară, care au adus complicaţii populaţiei, îndeosebi de la sate, în consecinţa - îmbolnăviri de distrofie în masă, creșterea mortalităţii și a cazurilor de canibalism. Din informaţia netotalizată, până la 5 februarie 1947 în Republică s-au înregistrat 213.000 bolnavi de distrofie, dintre care copii de vârsta pînă la 4 ani - 39.000, de la 4 la 14 ani - 33.000 oameni. Au fost instalate 14.000 paturi în barăci temporare. În total au decedat 9.000 oameni. Numărul bolnavilor si al decedaţilor cresc din zi în zi. De exemplu, de la 1 februarie până la 5 februarie, numărul bolnavilor de distrofie a crescut cu 24.000 de oameni. În aceste cinci zile au decedat 2.000 oameni. Au fost depistate 34 cazuri de canibalism (certificatele cu descrierea amănunţită se anexează). Republica a primit un ajutor considerabil din раrteа guvernului URSS. Au fost date dispoziţii procurorilor judeţeni, orăşeneşti și raionali de a controla cum a fost împărţit acest ajutor destinatari lor. Ţinând cont de situaţia creată in Republică, din zi în zi crește criminalitatea: banditismul, furturile, omorurile ş.a.
Toţi procurorii au primit dispoziţii pentru a activiza lucrul cu crimele nedescoperite. Drept consecinţă a situaţiei, s-au supraîncărcat închisorile si celulele de arest preventiv ale miliţiei.
La 6 februarie 1947 a fost adoptată o hotărâre a Biroului CC al PC RM, în care se menţionează creşterea criminalităţii în legaturi cu problema alimentara și au fost preconizate măsuri de acordare a ajutorului organelor MAI din partea organelor de partid și sovietice chiar a populaţiei pentru apărare şi pentru intensificarea luptei cu criminalitatea. Aceste lucruri am avut de relatat. Anexă pe 6 file. Procurorul RSS Moldovenești consilier judiciar de Stat, Colesnic.

Certificat despre cazuri de canibalism în Republica către 10 februarie 1947.

Judeţul Chişinău


1. La 23 decembrie, anul 1946. locuitorii satului Mileştii Mici, raionul Chişinău, Stici Eudochia Consta ntinovna, născută în 1910, moldoveancă și Popov Vera Ivanovna, născuţă în 1914 moldoveancă. în complicitate au tăiat și întrebuinţat ca hrăni pe fiica lui Stici, Stici Maria Petrovna. In vîrstă de 10 ani. Au avut intenţia de a o tăia pentru acest scop si pe fiica lui Popov, iar apoi pe a doua fiică a lui Stici - Nina, de 14 ani. dar ultima a fugit din casă. Stici și Popov sunt bolnave de distrofie.
2. La 17 ianuarie, anul 1947, în satul Caracui, raionul Kotovsk, ţăranca săracă Şvet E. E. a plecat la punctul dc repartizare a produselor lăsând acasă copiii: Serghei de 11 ani, Maria de 8 ani, Vasile de 5 ani și Vasilisa de 2 ani. În lipsa mamei, fiul mai mare, Serghei, a omorît-o pe sora de 2 ani. iar părţile moi ale corpului le-a fiert şi le-a mîncat cu ceilalţi copii. Toți copii sunt bolnavi de distrofie de gradul 2 şi 3, anterior, ei mâncaseră carne de pisici şi câini.
3. La 20 ianuarie, anul curent, locuitoarele satului Minjir, raionul Bujor, Mangurcean Nina Antonovna şi Grincovscaia Axinia Antonovna s-au înţeles între ele şi l-au răpit pe băieţelul Ţirşin Denis, de 9 ani, apoi l-au adus acasă la ele, l-au tăiat şi 1-au mâncat. Mangurcean N.A. şi Gruncovsacia A. A., născute în 1917 şi, respectiv, 1925, moldovence, au fost arestate.
4. La 22 ianuarie 1947, locuitorii satului Mileşti, raionul Koiovsk, Şcarevnea Stepan Stepanovici, născut în 1912, moldovean, ţăran sărac, în complicitate cu sora sa. Graur Anastasia Feodorovna, in vârstă de 48 de ani, au omorît-o pc fiica ultimei de 3 anişori, Parascovia, şi au mâncat-o. Peste cîteva zile, cu acelaşi scop, Şcarevnea a omorât-o pe sora sa, Graur A.F. În ianuarie curent, Şcarevnea a adus în casa sa patru cadavre de adolescenţi, dintre care unul la consumat drept hrană, altul l-a dat lui Şcarevnea Vera Antonovna, care locuicşte în vecinătate cu el, iar două cadavre ale unor fetiţe între vârste de 7-10 ani, le-a tăiat în bucăţi şi le-a dus în satul Cigherleni. În afară de acestea, tot la el în casă a fost găsit cadavrul unui adolescent de 14 ani fără cap, mâini şi picioare, ascuns în sobă. fiind învelit cu nişte haine. Şcarevnea este sănătos fizic, a primit deseori raţie alimentară, pe care, parţial, o vindea. Şcarevnea a fost arestat
5. La 27 ianuarie 1947, locuitorul S. Sofia, raionul Bujor, Cazac Pavel Vasilevici, născut în 1904, în complicitate cu fiul său Alexandru, născut în 1931, şi cet. Petruhin - 1933, au invitat în casa lor pe adolescentul Crista Vaşcu Horolovici, născut în 1934, l-au tăiat şi consumat ca hrană. Cazac a fost arestat.
6. La 28 ianuarie curenl, adolescentul dc 15 ani. Romanciuc Scmion Ga vrilovici, întorc.lndu-se do la piaţă din satul Bujor, a hotărât să înnopteze la cunoscuţii săi. Koman¬ciuc Ivan Vasilcvici, în vârstă dc 15 ani, şi fratele lui Komanciuc Grigorc Vasilevici. dc 12 ani. carc trăiau împreuna cu mama lor Romanciuc Măria Dmitrcvna, în vărstfl de 40 ani, lărancîi săracă. Noaptea, fraţii Romanciuc l-au omorikt pe Roman¬ciuc Scmion şi l-au mâncat.
7. La 24 ianuarie curent, locuitorii satului Mileştii Mici, judeţul Chişinău, Chihai Constantin Alexandrovici, născut în 1927, ţăran mijlocaş, şi Andronache Nadejda Andreevna, născută în 1930, au invitat-o în casa lui Andronache pe vecina Patroşcu Parascovia Pavlovna, o fetiţa născută în 1940, au tăiat-o în bucăţi cu scopul da a o întrebuinţa în hrană. Chihai şi Andronache au fost arestaţi.
8. La 25 ianuarie curent, locuitorii sătucului Tresteni, judeţul Chişinău, Caracuian Grigorii Andreevici, născut în 1903, țăran mijlocaş, l-a tăiat pe fiul său, lacob, născut în 1933, şi l-a mîncat împreună cu toată familia. Caracuian a fost arestat.

Judeţul Cahul


1. La 19 decembrie 1946, în satul Cazaclia, raionul Taraclia, locuitorii Terzinov Ivan Petrovici, Terzinova Parascovia Dmitrievna şi Carumaneţ ELena Ivanovna l-au omorât şi l-au mâncat pe copilul lui Caramaneţ, în vârstă de 6 luni, şi pe fiul lui Pruceanu (membru al sovietului sătesc), în vârstă de 8 anişori. Familiile Terzinov şi Caramaneţ au fost arestate.
2. La 23 decembrie 1946, în satul Taraclia, raionul Taraclia, cet. Randopula V. născută în anul 1919, bulgăroaică săracă, la 21 decembrie 1946 a născut un copil, iar la 23 decembrie 1946 l-a omorît şi l-a mîncat. Randopula a fost arestată.
3. În salul Baurci, raionul Congaz, cet. Ialanin Andrei Ivanovici, născut în 1916, găgăuz, cu acordul soţiei sale, la 7 februarie 1947, şi-a tăiat propria fiică, în vârstă de 6 ani, şi a mâncat-o. Ialanin a fost arestat.
4. În satul Beșalia, raionul Congaz, cet. Topal Elena Petrovna, născută în 1922, împreună cu sora sa, Zinaida Petrovna, născutăîn 1913, la 3 februarie au mâncat cadavrul cetăţcncei Celac Anghelina Cazimirovna.
5. În satul Beşalia, r. Congaz, cet. Cogan llia Grigoricvici, născut în 1921, a întrebuinţat pentru prepararea salamului cadavrul tui Gantatova Elena Stepanovna, în vârstă de 45 de ani.
6. În aceeaşi localitate, la 26 ianuarie 1947, cet. Ciacu Ghcorghii Gheorghievici, născut în 1912, ţăran sărac, găgăuz, a tăiat-o pe fiica sa, născută în 1940, şi a consumat-o în calitate de mâncare. La 28 ianuarie, tot acest individ l-a tăiat pe fiul său, în vârstă de 5 ani, o parte din carne a mâncat-o, iar alta a încercat s-o vândă la piaţă dar a fost arestat.
7. În satul Ciadîr-Lunga, ţăranul Colpacci Andrei Consiammovici şi soţia sa, la 3 ianuarie, au consumat în alimentaţie cadavrul fiului lor, Niil, născut în 1945, care murise de distrofic, iar la 9 ianuarie, toi ei au mîncat cadavrul mamei, Colpacci Teodora, în vârstă de 65 de ani, iar la 11 ianuarie l-au tăiat pe tatăl său Colpacci Constantin Constantinovici, în vfirstâ de 70 de ani şi l-au mâncat. Colpacci a fost arestat.
8. În satul Tomai, la 2 ianuarie, a murit ţăranul Carabacjac Piotr Petroviei, născut în 1896, Soţia sa. Carabacjac Maria Dmitrievna, n-a înmormântat cadavrul, ci l-a consumat ca hrană. Carabucjac a fost arestată.
9. Tot în această localitate, ţăranul Cimpoieş Vladimir Ivanovici, născut în 1919, şi soţia sa, Cimpoieş Ana Ivanovna, născută în 1923, au mâncat cadavrul mamei sale care decedase. Familia Cimpoieş a fost internată la spital.
10. La 20 ianuarie, în satul Beşalma, raionul Congaz, la cimitir au fost reţinuţi găgăuzii băştinaşi Amonova Maria Vasilievna, Boico Anastasia Haralampievna şi Topal Parascovia, care dezgropau cadavre şi le tăiau în bucăţi în scopul de a fi întrebuinţate ca hrană. Reţinuţii s-au dovedit a fi distrofici.
11. În satul Taraclia, raionul Taraclia, adolescentul Poslor Ivan Dmitricvici, în vârstă de 13 ani, bulgar, cu acordul mamei sale, Poslor Stipanida, a tăiat-o pe sora sa, în vârstă de şase anişori, şi au întrebuinţat-o ca hrană. Poslor a fost arestat.
12. În satul Cazaclia, raionul Taraclia, cetăţeanul găgăuz Mantanal A.V. n-a înmormîntat cadavrele fratelui şi sorei sale, ci le-a folosit în alimentaţie. Mantanal a fost arestat.
13. În satul Barceac, raionul Congaz, cet. Drogol G.G., născut în 1923, moldovean, n-a înmormântat corpul
neînsufleţit al copilului de 3 ani, ci 1-a consumat drept hrană. Drogol a fost arestat.
14. La 10 ianuarie în satul Taraclia. raionul Baimaclia, de distrofie au murit Cugureanu D.S. şi Cugureanu l.S. Sovietul sătesc a încredinţat înmormîntarea acestora Mariei Ichizli şi feciorilor acesteia, Dmitri, născut în 1927, şi Alexandru, născut în 1931. Ichizli Dmitri şi Alexandru au îngropat unul din cadavre, iar pe celălat l-au tăiat în bucăţi şi l-au adus acasă, unde l-au mâncat. Ichizli sunt bolnavi de distrofie.
15. În satul Vulcăneşti, raionul Vulcăneşti, cetăţeanul Anghiş Constantin. născut în 1899, a omorât şi consumat ca hrană pe fiica sa de patru ani şi pe o fată de 18 ani, Demilova Nadejda, care anterior lucrase servitoare la ospătăria uniunii de consum Vulcăneşti.
16. La 28 ianuarie. în satul Colibaş, raionul Vulcăneşti, Şchianu llie şi-a omorât propria fiică, Ecaterina, în vârstă de 12 ani şi a mâncat-o.

Judeţul Bender


1. La 12 ianuarie 1947, În satul Avdarma, raionul Comrat, Iazadji Nadejda, născută în 1907, provenită dintr-o familie de culaci, cu ajutorul fiicei sale Elena, născută în 1930, au tăiat o fetiţă de şapte ani, Grec A., şi au mâncat-o. Ambele au fost arestate.
2. La 25 ianuarie anul curent, în salul Dezgije, raionul Comrat, a murit dc slăbiciune Topal Evdochia, în vîrstă de 40 dc ani, de etnie găgăuză, şi cei trei copii ai săi. Între vârste de 2-10 ani. Cadavrele au stat în casă cinci zile. Vecina decedatei, Deli Ana, în vârstă de 42 de ani, a furat cadavrul fetiţei de 2 ani, 1-a tăiat în bucăţi şi l-a întrebuiniat ca hrană.
3. La 26 ianuarie anul curent, la locuitorul salului Volontirovca Şarov Grigore, născul în anul 1929, care este foarte sărac, a venit o fetiţă de 11 ani şi i-a cerut pâine. Şarov şi sora sa Şarov Ludmila, născută în 1926, au omorît-o pe fată, au tăiat-o în bucăţi şi au mâncat-o. Fraţii Şarov au fost arestaţi.
4. La 29 ianuarie, în salul Ursoaia, raionul Căuşeni, a decedat dc subnutriţie şi slăbiciune Bolgaru Agafia. La 20 ianuarie fiicele sale, Bolgaru H.P., născută în 1926, şi Bolgaru A.P., născută în 1931, au tăiat de la cadavru părţile moi şi le-a preparat pentru a fi mîncate.
5. La 23 ianuarie, anul curenl, în satul Sadaclia, raionul Roman, Cardarar Ioana, născută în 1906, în complicitate cu sora sa, au omorât pe fiul ei de şase ani. L-au tăiai în bucăţi, pe care l-au pus la fiert pentru a fi consumate ca hrană. Cardarar este de naţionalitate ţigancă. Avere şi pământ nu arc. Duce un mod de viaţă nomad. Ca pedeapsă ele au primit 120 kg dc îndemnizaţii alimentare.
6. La 14 februarie anul curent, Lunga Maria, născută în 1912, locuitoare a localităţii Romanovca, judeţul Chişinău, văduvă, a tăiat cadavrul surorii sale, care decedase la vîrsta de 12 ani, şi a întrebuinţat-o în calitate de hrană.
7. La 10 februarie, în casa lui Şerpu Leonid, născut în anul 1912, originar şi locuitor al satului Taraclia, raionul Căinări, a fost depistați cadavrul tăiai în bucăţi al unui copil, Uranda, născut în 1935. pe carc Şerpu la 9 februarie curent l-a che mat în casă, l-a omorât şi pregătit pentru consumaţie.

Judeţul Bălţi


La 30 ianuarie anul curent, locuitorii satului Glijeni, raionul Chişcăreni, Marineac Pavel, născut în anul 1918, a invitai la el acasă pe cetăţeana Malarciuc Maria, născută în anul 1928, pe carc a strangulat-o, a tăiat-o în bucăţi pentru a fi preparată şi consumată ca hrană. Marineac şi soţia sa sunt bolnavi dc distrofic de gradul I. Soţii Marineac au fost arestaţi.

Judeţul Orhei


La 13 ianuarie 1947, în satul Furceni, raionul Orhei, a decedat cetăţeanca Ţulan Ana. A doua zi, noaptea, vecinul acesteia, Gaspcr A., născut în 1899, a intrat în casa decedatei, a tăiat de pe cadavru carnea, a adus-o acasă şi împreună cu soţia sa, au fiert-o şi au consumat-o drept hrană. Peste câteva zile Gaspcr a decedat de distrofic.

Raionul Grigoriopol


În raionul Grigoriopol (malul stâng al Nistrului), în satul Şipca, Bulat Aculina, născută în 1910, celibatară, la 24 decembrie 1946, la ora 7 dimineaţa, l-a tăiat în bucăţi, cu toporul, pe fiul său de opt ani, apoi l-a fiert şi l-a mâncat. Bulat a fost arestată.

Din informaţia acestui certificat rezultă că până la 10 februarie 1947, au avut loc 34 cazuri de canibalism. Aceste cazuri au loc în toate judeţele republicii, în afară de Soroca şi unul din raioanele din stânga Nistrului. Ancheta privind aceste dosare e realizată de organele MAI, iar în unele cazuri, de anchetatorii Procuraturii.
Conform dispoziţiei Ministerului Afacerilor Interne al RSS Moldoveneşti, toţi cei învinuiţi de canibalism vor fi excortaţi în oraşul Chişinău, în închisoarea nr. 2. Pe multe dosare, ancheta s-a încheiat, dar, din cauză că mulţi învinuiţi sunt bolnavi de distrofie în formă acută, nu avem posibilitatea de a-i excorta în închisoare, fapt care reţine trimiterea lor în judecată în şedinţe închise ale Judecătoriei Supreme a RSSM. La 11.02.1947 primele trei dosare au fost trimise spre examinare Judecătoriei Supreme. Procurorul adjunct al RSSM pentru dosare speciale, Consilier judiciar de tat, clasa III (semnat) - Drugobiţki, 12 februarie 1947
Foametea care s-a abătut asupra Basarabiei odată cu venirea armatei roşii şi a puterii sovietice a fost una dintre cele mai îngrozitoare pagini din istoria basarabenilor. Numărul morţilor şi al distroficilor creştea necontenit. Conform datelor colectate de organele de ocrotire a sănătăţii, dacă la 25 decembrie 1946 erau înregistraţi în RSSM 53 mii dc bolnavi de distrofie, apoi la 1 februarie 1947 numărul lor crcecuse până la 190 mii.
În timpul foametei din anii 1945 - 1947 în RSSM au decedat, doar din motive de subalimentaţie,peste 200 mii deoameni...

Alexandru Moraru
Sursa: Revista de istorie Historia

Bălțiul, Kojedub și duhoarea sovietică

Că tot mă aflu la Bălți acum, nu pot să tac și să nu mă aprofund în veșnica-mi criză de nervi și tulburătoarea disperare ce-mi macină inima de român. De când mă țin eu minte, de mic copil cutreierând întreg Bălțiul, care-mi este atât de drag, din limba rusă nu ieșeam. Atunci însă eram preocupat cu o tonă de probleme minuscule ca virușii și nu atrăgeam atenție pericolului în care stătea să cadă Bălțiul ca într-o prăpastie. Acum când am mai crescut mă doare pentru că văd că nimic nu s-a schimbat. Dezamăgirea în toată pseudopolitica asta cretină e pe zi ce crește tot mai mare.

TOP 7 cele mai stupide morți ale unor personaje celebre!




1. Attila Hunul::


Una dintre cele mai negre prezente din istoria, Attila si-a condus armata catre glorie in Asia din Mongolia pana la marginea Imperiului Rus. Hunii au facut ravagii - au parjolit si distrus sate intregi in drumul lor spre dominatie totala.
Cum a murit? I-a sangerat nasul in noaptea nuntii.
In 453 AD, Atilla s-a insurat cu o fata tanara pe nume Ildico. In ciuda reputatiei sale de luptator feroce, cand venea vorbea de banchet, Attila manca si bea putin. In seara nuntii a facut exces si s-a indopat cu bautura si mancare. In timpul noptii a inceput sa-i sangereze nasul, dar Attila era prea beat sa observe. A murit inecat in propriul sange.
2. Tycho Brahe:
Un important astronom danez din secolul 16. Cercetarile sale i-au permis lui Isaac Newton sa descopere teoria gravitatiei.
Cum a murit? N-a ajuns la timp la baie!
In secolul 16, era considerata o insulta sa pleci de la masa in timpul banchetului. Brahe era recunoscut ca un mare bautor cu probleme la vezica. N-a ajuns la baie inainte sa inceapa banchetul, dar nici nu s-a abtinut de la bautura. Pentru ca era prea politicos sa se ridice de la masa, lui Brahe i-a explodat vezica. A murit 11 zile mai tarziu in chinuri groaznice.
3. Horace Wells
Pionier al anesteziei in anii 1840.

Cum a murit? S-a sinucis cu anestezice

In timp ce experimenta folosirea a diferite gaze ce ar ajuta la anestezie, Wells a devenit dependent de cloroform. In 1848 a fost arestat pentru ca aruncat acid sulfuric peste doua femei. Intr-o scrisoare redactata in inchisoare a dat vina pe cloroform pentru problemele sale. Patru zile mai tarziu a fost gasit mort in celula. S-a anesteziat cu cloroform si si-a taiat femurul cu o lama.

4. Francis Bacon:
Una dintre cele mai influente minti ale secolului 16. Filozof, scriitor, om de stiinta, despre Bacon se zvoneste chiar ca ar fi scris cateva din piesele lui Shakespeare.



Cum a murit? Indesand zapada intr-o gaina!

Intr-o dupa-amiaza din 1626, Bacon urmarea o furtuna de zapada si a fost lovit de ideea ca poate zapada ar putea fi folosita pentru a conserva carne in acelasi mod in care sarea era folosita. Bacon a cumparat o gaina, a ucis-o si apoi a incercat sa o umple de zapada. Gaina n-a inghetat, in schimb Bacon a murit de pneumonie.

5. Jerome Irving Rodale:
Parintele spiritual al miscarii pentru mancarea organica si creator al trustului de presa Rodale.


Cum a murit? In timpul unui show de televiziune!

Rodale s-a laudat toata viata ca va trai pana la 100 de ani doar daca "nu ma va strivi un taximetrist dependent de zahar". A murit insa la 72 de ani. Un atac de cord l-a ucis in timp ce participa la inregistrarea unui talk-show. Emisiunea n-a fost difuzata niciodata.
6. Eschil
Dramaturg grec cu 500 de ani inainte de Hristos. Multi istorici il considera parintele tragediei grecesti.
Cum a murit? Un vultur i-a scapat o testoasa in cap!
Legenda spune ca testoasele erau ridicate de vulturi, care pentru a le putea manca le dadeau drumul de la inaltime sperand sa le sparga carapacea de stanci. Unul dintre vulturi l-a confundat pe Eschil cu o stanca (pentru ca era chel) si i-a aruncat lui in cap testoasa!
7. Jim Fixx:
Autorul best-seller-ului "Cartea completa a alergarii" ce a pornit nebunia joggingului in anii 70.
Cum a murit? A facut atac de cord .... in timp ce facea jogging!
Fixx a plecat in obisnuita sa cursa de dimineata cand a fost doborit de un masiv atac de cord. Investigatiile legistilor au aratat ca arterele coronariene erau blocate in proportie de 70, 80 si 99%.
N-a prins topul, dar merita o mențiune: 
Dansatoarea Isadora Duncan a murit cu gatul rupt in timp ce-si conducea decapotabila. Esarfa ei era atat de lunga incat s-a prins in roata din spate a masinii si a strangulat-o pe Isadora.

„Luaţi-vă mâinile de pe monumentul eroilor-comsomolişti!”

În jur de 150 de utilizatori ai reţelei Facebook, membri ai grupului „Отстоим памятник Героям-комсомольцам!”, condamnă o decizie anterioară a Consiliului Municipal Chişinău (CMC) prin care s-a hotărât demolarea unui monument ridicat în cinstea „tinerilor patrioţi care au căzut în luptele pentru eliberarea Moldovei”. „În 2010, când se împlinesc 65 de ani de la Marele Război pentru apărarea Patriei, CMC a decis demolarea monumentului ridicat în cinstea tinerilor patrioţi care au căzut în luptele pentru eliberarea Moldovei.

Lupta pentru identitate în Basarabia

25 februarie 2010
Ca Europa să fie nu doar o sumă a 27 de ţări, ci şi o putere, toate naţiunile ei trebuie să-şi conştientizeze identitatea, scrie savantul german Matthias Buth. Nu doar cea politică, ci înainte de toate cea culturală. Cu alte cuvinte, zice reputatul cercetător şi scriitor, naţiunile europene urmează să se bazeze pe un câmp spiritual şi un ţinut lingvistic distinct. De bună seamă, fără un spaţiu cultural comun, un stat îşi pierde raţiunea de a fi.

Iaşiul şi Vasluiul, alături de românii din Tiraspol

Asociatia Tinerilor Romani din Afara Granitelor (A.T.R.A.G), impreuna cu grupul de actiune “Noii Golani” organizeaza vineri, 26 februarie, incepand cu ora 19.00 , un concert de hip-hop pentru din liceul Lucian Blaga (Tiraspol). Concertul va avea loc in Iasi, clubul Groove (fostul Ravers) din Copou (Bvd. Carol, nr.3, vis-a-vis de Time Out).
A doua zi, sambata, 27 februarie, in Rocambole Pub din Vaslui, de la ora 21.00, va avea loc un eveniment similar.

Ispita de a fi pătrunjel

24 februarie 2010
Orizonturile politice, după cum ar fi spus Ion Luca Caragiale, se limpezesc. Ceaţa se destramă. Noua guvernare democratică a repurtat prima sa victorie palpabilă. A demonstrat că Oleg Voronin, totuşi, există. Că nu-i un mit născocit de ziarişti. Că nu-i un vampir care trăieşte cu adevărat doar noaptea, ca să adoarmă sătul ziua. Fiul fostului preşedinte comunist, pe care până acum nu l-a văzut nimeni, s-a materializat. A compărut în carne şi oase în faţa procurorilor şi, totodată, a încăput în gura presei. Şi n-a dat de sminteală pe nimeni.

POZA ZILEI: Câinii și pisicile s-au unit împotriva lui Chirtoacă :)

23 februarie 2010

Cultura și identitatea românilor

Intre dialectele limbii romane, dupa cel dacoroman, al doilea ca importanta, tinand cont de numarul vorbitorilor, este cel aroman. Urmeaza cel meglenoroman, pastrat in comuna Cerna, din judetul Tulcea, precum si in Bulgaria si Turcia, si cel istroroman, pe cale de disparitie. De vreo cativa ani incoace, se vehiculeaza ideea ca aromana ar fi o limba diferita de romana, dar motivele acestei diferentieri se dovedesc a fi politice, nicidecum stiintifice.

EXCLUSIV: Dragoș Galbur - Basarabia Pământ Românesc

22 februarie 2010
În sfârșit am înscris și eu o piesă din cele aproape 50 compuse de mine. Pentru prima dată în viața am cântat hip-hop, nu îmi este caracteristic, dar rezultatul mă contrazice. Tema e aceeași, anticomunism, românism, aprilie, proteste... ceea ce ne frământă pe noi naționaliștii. Video l-am făcut și eu așa fugitiv, mulțumesc celor de la Timpul, mulțumesc lui Greg de la studio. Sper în toamnă să scot un întreg album cu muzică naționalistă. Vizionare și audiție plăcută:

Troica specială a NKVD-ului a executat 2424 de persoane

La ordinul „troicii” instituite de Moscova în RASSM, formată din ministrul de Interne, procurorul general şi primul secretar al Partidului Comunist, în perioada august 1937- noiembrie, 1938 au fost împuşcate peste 2424 de persoane, alte 236 persoane fiind condamnate la ani grei de muncă în lagărele de concentrare staliniste. Acestea sunt primele concluzii ale Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar, după ce au studiat arhivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Stă să înceapă Blogovăţul

Să zic că sunt adeptul participăriila diferite concursuri de acest fel - nu pot spune. Mai mult, mă irită toate felurile de a ieşi în frunte a vedetuţelor moldoveneşti de categoria celor care sunt peste tot (cum de Vera Terentiev nu are blog?!), nu le zic pe nume că le ştiţi voi şi aşa, unde nu dai tot peste ele nimereşti.

Îmi pare rău de cele 85% de tineri (sau mai puţin tineri) care cred că cineva le apreciază blogurile (multe pe bună dreptate).

Grigore Vieru citit şi de italieni

"Făgăduindu-mă iubirii - Orfeo rinasce nell"amore" de Grigore Vieru

14 februarie, o zi fermecătoare sărbătorită în întreaga lume de toţi îndrăgostiţii şi de cei ce cred în acest minunat sentiment.Pentru poporul român această zi mai are o semnificaţie importantă, şi anume ziua în care s-a născut marele şi iubitul nostru poet Grigore Vieru.

Pentru prima oară în ultimii 70 de ani, Bucureştiul şi Chişinăul par a vorbi aceeaşi limbă: româna

Recenta vizită a lui Traian Băsescu în Republica Moldova a refăcut, oarecum, simbolicul „pod de flori“ de peste Prut. Decisiv a fost contextul de la Chişinău: în locul unui comunist acru precum Vladimir Voronin, preşedintele României a găsit parteneri rezonabili, care ne consideră „fraţi" şi nu „asupritori", scrie Grigore Cartianu în Adevărul. Momentul e bun. Pentru prima oară în ultimii 70 de ani, Bucureştiul şi Chişinăul par a vorbi aceeaşi limbă: româna. Timp de o jumătate de secol (1940-1991), sub şenilele sovietice, moldovenii de peste Prut n-au putut să mişte-n front (cu o „pauză" de câţiva ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).

A murit actorul şi regizorul Victor Ştefaniuc

21 februarie 2010
În noaptea de sâmbătă spre duminică, răpus de o boală incurabilă, a decedat actorul şi regizorul Victor Ştefaniuc, maestru în artă, directorul artistic al Teatrului Municipal de Păpuşi „Guguţă”. Spectatorii şi-l mai amintesc şi după rolul soricelului Fofârlică pe care l-a interpretat în cadrul unei emisiuni televizate pentru copii alături de actorul Petru Hadîrcă (în rolul motanului Vasilică). Victor Ştefaniuc era şi directorul Festivalului Internaţional pentru Copii „Sub căciula lui Guguţă”, care se desfăşoară la Chişinău odată la doi ani. Discipolii lui Victor Ştefaniuc activează în prezent în unele dintre cele mai prestigioase companii teatrale pentru copii din lume. La 7 aprilie Victor Ştefaniuc ar fi îmlplinit 63 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Vasile Coroban – un model de conştiinţă românească

La Chişinău a fost marcat un centenar de la naşterea marelui cărturar, Vasile Coroban, critic literar, spirit enciclopedic, luptător temerar pentru valorile româneşti în perioada în care aceste valori erau interzise de regimul sovietic, învăţător şi mentor al multor scriitori, critici literari, savanţi din Republica Moldova, deveniţi între timp figuri emblematice ale spiritualităţii româneşti dintre Prut şi Nistru.

În arhivele MAI sunt descoperite cazuri de genocid

20 februarie 2010
Troica specială a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM), constituită din ministrul de interne, procurorul general şi primul secretar al Partidului Comunist de pe atunci, decidea împuşcarea zilnică de la 50 până la 230 de persoane. Documente ce demonstrează aceste fapte au fost depistate de către membrii Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova, în arhiva Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din R. Moldova.

A căzut Zidul Berlinului, o să cadă și sârma asta

Sapte echipe de graniceri moldoveni au inceput demolarea gardului de sarma ghimpata, amplasat pe frontiera dintre Romania si Republica Moldova, iar operatiunea este prevazuta sa se incheie pana la sfarsitul lunii martie. Gardul a fost instalat pe Prut de sovietici in 1940, iar o portiune de 80 de kilometri a ramas in preajma raioanelor Ungheni si Cantemir pana in ziua de azi, ca o relicva ruginita a trecutului. Acum, Executivul de la Chisinau spera sa absoarba fonduri europene cu care sa dezvolte zona de frontiera.

Țara Românească sau Marea Valahie

19 februarie 2010
Dupa cucerirea partiala a Daciei (105-106), atacurile dacilor liberi impotriva ocupantului au devenit din ce in ce mai aprige, pana cand, sub presiunea lor si a gotilor, romanii s-au retras la miazazi de Dunare. Indata a inceput si vanturarea neamurilor migratoare, primii veniti fiind gotii. Dupa un veac au navalit si primele triburi din Asia: hunii. Apoi au venit gepizii, vandalii, taifalii, victoalii si longobarzii, de neam germanic, iar in veacul al VI-lea avarii.

Efim Josanu lansează Cartea Jocurilor Olimpice la USEM

Am fost ieri invitat la lansarea volumului enciclopedic Cartea Jocurilor Olimpice, scris de Efim Josanu, la USEM (Universitatea de Studii Europene). TelefonulMaestrului m-a surprins: încă se face campania de promovare a cărţii! Am acceptat invitaţia fără a sta prea mult pe gînduri. Era vorba despre o prezentare în faţa Departamentului Jurnalism şi Comunicare Publică de la USEM, la care au fost prezenţi (spre mirarea mea) destul de mulţi studenţi.

Молдова сводит счета с коммунистами

18 februarie 2010
Молдавские правоохранительные органы всерьез заинтересовались доходами семьи экс-президента страны - лидера Компартии Владимира Воронина. Центр по борьбе с экономическими преступлениями и коррупцией (ЦБЭПК) намерен выяснить, за счет каких средств его сын Олег Воронин позволяет себе тратить в среднем по $500 тыс. в месяц. Фигурантом скандала может оказаться и сам экс-президент. Новые власти страны рассекретили его переписку с бывшим премьером Василием Тарлевым, в которой последний указывал президенту на коммерческие фирмы, способные оказывать "спонсорскую помощь".

Curtea clanului Voronin

Fraudele de milioane - rămase doar pe hârtie. Afacerile Guvernului cu firmele lui Oleg - tăinuite. Pentru „merite deosebite” - „Ordinul Republicii”. Odată cu venirea în fruntea Curţii de Conturi a Alei Popescu, hotărârile acestui organ de control care verifică corectitudinea gestionării banilor publici au devenit dintr-odată foarte sterile. Aproape că nu mai aveau nume ale persoanelor care se fac vinovate de gestionarea incoerentă a banilor publici, ale agenţilor economici şi altele.

Primele 3000 de cărți românești au ajuns la elevii din Moldova

În acest început de săptămână am dus la bun sfârşit prima acţiune din cadrul campaniei iniţiate de Liga Studenţilor Basarabeni din România. Cei care au dat startul au fost colegii mei de la Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, împreună cu mine.Pe parcursul lunii decembrie şi ianuarie am reuşit să adunăm 3 mii de cărţi şi câteva computere.Am adus cărţile una câte una, iar uneori şi câte mai multe. Îmi ziceam câteodată că sunt prea multe pentru o singură donaţie. De obicei acest lucru se întâmpla când ne vedeam nevoiţi să le transportăm în spate, pe umeri sau în braţe, ele fiind multe, iar timpul-scurt.

Publika TV - noua isterie a maselor

17 februarie 2010
Cică se lansează, în sfărşit. Şi fotografii am văzut, din studioul cel mare. E frumos şi întradevăr unic pentru piaţa din Moldova. Unimedia trîmbiţează despre lansare alături de alţi reprezentanţi ai postului de televiziune. E mare aşteptarea dar cam seamănă a foc de paie. Na, nu vreau să fiu cîrcotaş că e şi Grecu implicat acolo şi ştiu bine ce muncă a "tras" bietul om în ultimile luni, dar să vedeţi că la capitolul calitate vor fi slăbuţi.

Mihai Ghimpu: "Niciodată nu se va produce unirea cu România"

Potrivit site-ului ziarului „Komsomolskaia pravda”, ediţia din R. Moldova („Adevărul komsomolist”), Mihai Ghimpu a făcut declaraţia astăzi, 17 februarie 2010, la sediul redacţiei, unde a fost invitat la o discuţie cu cititorii. Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova, preşedinte al Parlamentului, preşedinte al Partidului Liberal, citat de „KP” :

„ Când se va uni Moldova cu România?

Nicolae Costin a fost asasinat prin iradiere cu Cesiu radioactiv

Consilierul municipal Oleg Cernei consideră că primul primar democrat al Chişinăului, Nicolae Costin, cunoscut ca un important luptător pentru cauza naţională şi fruntaş al Mişcării de eliberare naţională, nu a murit pur şi simplu de leucemie, cum a constatat expertiza medico-legală, ci a fost intoxicat cu de Cesiu radioactiv, substanţă care a fost introdusă în maşina sa de serviciu. Consilierul municipal a făcut această declaraţie marţi, 16 februarie, în cadrul unor ceremonii organizate de autorităţile de la Chişinău, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la moartea lui Nicolae Costin. Amintesc că anume Nicolae Costin a fost cel care a introdus denumirile românești de străzi din municipiul Chișinău (Iskra - București, Mira - Dacia, Lenina - Ștefan cel Mare, Vossoedinenia - Independenței etc.)

Moldova ia în calcul intrarea în NATO

Republica Moldova avertizeaza ca ar putea renunta la statutul de neutralitate ca urmare a schimbarilor geostrategice din regiune dupa decizia Romaniei de a gazdui scutul american antiracheta. Expertii militari spun ca renuntarea la neutralitate ar putea insemna intrarea Chisinaului sub umbrela NATO, mai ales daca Rusia raspunde invitatiei Tiraspolului si instaleaza rachete in regiunea separatista Transnistria. Republica Moldova analizeaza, cu ajutorul NATO, posibilitatea renuntarii la statutul de tara neutra, in conditiile in care Bucurestiul a acceptat sa gazduiasca elemente ale scutului american antiracheta.

Mișcarea Național Creștină își inaugurează sediul la Ștefan Vodă

16 februarie 2010
Astăzi, 16 februarie, în centrul raional Ștefan Vodă a fost inaugurat sediul Mișcării Național Creștine din Basarabia. Așa cum Mișcarea Național Creștină are ca scop redefinirea județelor în Republica Moldova, sediul filialei Ștefan Vodă va răspunde pentru întreg județul Cetatea Albă. Președintele filiale MNC Ștefan Vodă a fost numit naționalistul și poetul Oleg Gherman, din localitate. Amintesc că aceasta este deja a 2 filială a Mișcării Național Creștine, după cea din Nisporeni. În ultima perioadă Mișcarea Național Creștină își consolidează rândurile cu naționaliști din toată țara, totodată fiind sperietoarea nr.1 pentru comuniști și românofobi. Mișcarea Național Creștină are ca scop deschiderea filialelor în toată țara întru promovarea valorilor românești și creștin ortodoxe, cât și a românismului în întregime. În continuare un mic raport foto:

Mircea Snegur şi Petru Lucinschi ştiu să se distreze

Că tot locuiesc lângă viaductul de la Botanica, nu pot să nu abordez acest eveniment petrecut la 100 metri de casa mea. Recent s-a inaugurat aici un restaurant și un Trade Center mare și frumos, se numește "The Most". Zilnic trec pe lângă dar nu prea atrăgeam atenția ce-i acolo, până nu am intrat pe www.apropomagazin.md și am aflat totul. Ce să zic, din nou, casa arde iar baba se piaptănă, foștii președinți ai Moldovei în compania curvelor moscovite. Câteva poze de la eveniment și un comentariu pe măsură , referitor la eveniment și situația din țară.

"Ministerul" monumentelor sovietice e al Partidului De(r)mocrat

Un nou virus recent a fost creat în laboratoarele Partidului Democrat, posibil chiar de marii biologi Lupu și Diacov. Virusul, se spune că conține în el prostia, debilismul, curvia, lipsa de demnitate, lăcomia și încă câteva laturi negative, necunoscute încă. Cine-l contactează e supus prostiei pe veci. Virusul evadând din laborator a infectat se pare că întreg Partidul Democrat.
E de ajuns o veste bună să răsune în toată țara, faptul că a fost inaugurat bulevardul Grigore Vieru, și na, veșnic deștepții proști din nou la rampă. Că ce, ce treabă aveți voi să schimbați denumirea străzilor, și cum așa, dacă tot ați schimbat denumirea în Vieru, lăsați tot acolo monumentul pseudoeroilor comsomoliști, că doar Grigore Vieru mai că era comunist și ar fi fost pro acest monument.

Doisprezece pentru televiziune

Mă iau forii cînd mă uit peste lista cu candidaţii la funcţia de director Moldova 1. Şi nu că ar lipsi oamenii, cu adevărat buni de acolo, ci pentru faptul că realizez foarte bine că ăştia nu au nicio şansă. Şi doare mai tare decît mă aşteptam, mama dracului! Iată lista:

Brega Ghenadie
Lavric Aurelian
Grosu Alexandru
Ciubotaru Gheorghe
Grajdean Oleg

Republica Moldova lucrată pe la spate

15 februarie 2010
Încă pândit de jurnalişti, Vladimir Voronin este totuşi, politiceşte vorbind, o stea care apune. De nu ar purta după sine trena lungă, densă şi urât mirositoare a ilegalităţilor pe care le-a comis pe timpul cât s-a aflat în fotoliul de şef al statului, fostul preşedinte ar fi fost încă din vară exponat de muzeu. Dar aşa, cu această „bogăţie” asupra-i, numitul va fi încă mult timp înainte, cel puţin până atunci, când va intra după gratii, în topul personajelor căutate de jurnalişti. După debarcarea de la Putere, interesul faţă Voronin nu este unul strict politic. El atrage mai mult prin echilibristica lui verbală, prin stilul haios, tupeist şi obraznic de a vorbi, aproape identic cu jargonul interlop.

Hai să-l eutanasiem pe Chirtoacă așa cum eutanasiază el câinii

Da, hai să-l eutanasiem pe Chirtoacă, da ce n-am avea dreptul? E păcat așa-i? Da faptul că câinii sunt suflete vii care au dreptul la viață, iar ceea că sunt omorâți prin torturare, înfometare și prin niște metode oribile, nu -i păcat? Nu sunt de la Green Peace, nu sunt mare iubitor de animale, dar sunt totalmente pentru faptul ca fiecare ființă creată de mîna lui Dumnezeu să aibă dreptul la viață.

Mişcarea Naţional Creştină a depus flori la momântul lui Grigore Vieru

14 februarie 2010
Astăzi, de ziua Marelui poet român, Grigore Vieru, la Chişinău, membrii Mişcării Naţional-Creştine și-au dat întîlnire la mormântul poetului din Cimitirul Armenesc. Prezenţa lor, a tricoloarelor şi a florilor depuse s-au constituit într-un omagiu adus celui care în urmă cu 75 de ani s-a născut în satul Pererita, fostul judeţ Hotin, România, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru și a cărui dispariție fizică de mai bine de un an ne cutremură sufletele noastre, a celor vii și ne obligă sa

E timpul să revenim acasă

Pe data de 24 ianuarie 2010, dată cu o încârcătură istorică deosebită pentru întreaga suflare românească, la Chişinău a fost constituit Grupul de Iniţiativă pentru relansarea MURM şi, în paralel, pentru constituirea structurilor Asociaţiei PRO ROMÂNIA! Preşedinte al Grupului de Iniţiativă a fost ales Ilie Bratu, vicepresedinţi - dnii Dumitru Vengher şi Sergiu Laşcu, secretar - dl Alexandru Olevschi. Odată cu instaurarea la putere în R.Moldova a forţelor democratice şi proeuropene, s-au creat condiţii reale pentru reluarea eforturilor de constituire a unei formaţiuni politice care ar avea ca obiectiv major readucerea teritoriilor româneşti de la est de Prut

О лживости пропаганды ПКРМ

За последние несколько недель, одна за другой, прошли пресс-конференции, на которых, теперь уже бывшие члены ПКРМ, сообщили о своем уходе из данной партии. Большая часть ушедших из ПКРМ заявила о своем переходе в партию "Единая Молдова". Причем, ушло не "три-четыре" человека, как уверяют с привизгом подконтрольные ПКРМ средства массовой информации, а гораздо больше людей.
Что-же на самом деле происходит с ПКРМ? А вот что:

Районный Комитет ПКРМ с. Центр г. Кишинева покинуло 12 секретарей первичных партийных организаций.

A cui e România?

Un din ştirile zilei de ieri: „Mai mulţi tineri din Grupul de iniţiativă „Spirit Românesc" au protestat sâmbătă, 13 februarie, în faţa Ambasadei României la Chişinău, împotriva autorităţilor române, care nu au anulat obligativitatea prezentării sumei de 500 euro de către moldoveni.”
Interesant în acest eveniment, însă, nu este protestul în sine, şi nici măcar locul desfăşurării acestuia. Foarte grăitor pentru un om care citeşte printre rînduri este modul în care acesta şi-a căpătat deznodămîntul. Anume, doi tineri din grupul de iniţiativă respectiv au fost invitaţi în sediul ambasadei pentru discuţii. Care a fost răspunsul reprezentanţilor statului român la acţiunea tinerilor?

Protest în faţa Ambasadei României de la Chişinău

13 februarie 2010
Mai mulţi tineri din Grupul de iniţiativă „Spirit Românesc” au protestat sâmbătă, 13 februarie, în faţa Ambasadei României la Chişinău, împotriva autorităţilor române pentru că nu facilitează adoptarea actelor legale prin care cetăţenii R. Moldova ar putea intra în România fără a fi nevoiţi să demonstreze că dispun de suma de 500 de euro. Protestul s-a sfârşit cu împăcare după ce doi tineri au discutat cu diplomaţii români, transmite Info-Prim Neo.

Unirea Moldovei cu România ar duce la destabilizarea Europei de Est

Autoritățile moldovene și cele române au făcut primii pași pentru unirea Republicii Moldova cu România, scrie Nezavisimaia Gazeta. Potrivit publicației ruse, aceștia sunt acordarea de către autoritățile de la București a ajutorului financiar de 100 milioane de euro, lichidarea sârmei ghimpate de la Prut și intrarea în vigoare a Acordului privind micul trafic la frontieră. „Politologii consideră că a fost început proiectul unionist, dar unirea Republicii Moldova cu România ar duce la destabilizarea Europei de Est”, scrie Nezavisimaia Gazeta.

Frumuseţi VIP-uite

Nu ştiu cum pe voi dar pe mine găşcăraia de la VIP Magazin mă deranjează. Nu am nimic cu oamenii din redacţie, nu sunt invidios pe Ciorănică sau Marcel Toma (cu toate că îl preferam pe atunci cînd făcea jurnalism sportiv) dar cred că este exagerat, deja de mult timp, să alcătuiască topuri, în cele două birouri din Casa Presei, şi o mulţime de doamne şi domnişoare să-şi ocupe timpul votînd ceea ce au propus ăştia. Acum au făcut topul celor mai sexy femei din Moldova. Ha, ha, ha!

Șocant ! Muniţie folosită la 7 aprilie

Procuratura a avut nevoie de 10 luni pentru a ajunge la concluzia că în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 în Chişinău s-a tras cu gloante de lupta . Vă închipuiţi câte sute de ani vor mai trece până cazul 7 aprilie 2009 va fi lămurit ? Dacă pentru un lucru şi aşa evident să fie declarat oficial a fost nevoie de 10 luni, ce să mai zicem de circumstanţe neclare, organizatori, cine a ordonat, cine a executat? Adevarul este undeva la fundul mării, dar din păcate, Moldova nu are ieşire la mare !

Nu am nevoie de strada Puşkin

12 februarie 2010
Deşi nu locuiesc în Chişinău mă pronunţ ca strada ce poartă numele poetului rus Alexandr Puşkin să fie redenumită . Nu pun la îndoială creaţia poetului sau personalitatea sa , ştim cu toţii poezia "Procleatîi gorod Chişîneov" ( Chişinău - oraş blestemat ) , dar nu mă bizui doar pe o singură poezie şi pe aceea că el ne-a făcut pe toţi ţigani , vreau să accentuez că Puşkin este un poet rus , şi prin asta totul e spus deja , pe acest pământ românesc nu ar trebui să existe busturi sau monumente a valorilor altui popor , avem valorile noastre naţionale care deja se uită şi trebuiesc promovate .

Bulevardul Renașterii denumit bulevardul Grigore Vieru

Primăria mun. Chișinău a decis. Bulervardul Renașterii va fi redenumit în Grigore Vieru. O decizie în acest sens a fost luată de autoritățile municipale în cadrul ședinței din dimineața zilei de astăzi, transmite Info-Prim Neo. Pentru redenumirea străzii au votat toți consilierii, înafară de cei comuniști, care s-au abținut. Astfel, strada va purta numele Grigore Vieru de la Banca Națională și până la str. Albișoara, iar de la ultima până la str. Calea Orheiului, porțiunea de drum își va păstra denumirea veche - bd. Renașterii.

Mitropolia Basarabiei vs Mitropolia Moldovei

Cea mai grava criza a Basarabiei este criza spirituala. După decenii în şir de deznationalizare stalinista si comunizare au lasat in ceea ce era odinioara unul dintre cele mai fertile spatii ortodoxe romanesti un pustiu ateu lipsit de speranta. Kremlinul a impus Basarabiei in mod silnic autoritatea canonica a Patriarhiei Moscovei si a izgonit si deposedat biserica romana. In 1992, Patriarhia Romana a reinfiintat Mitropolia istorica a Basarabiei si absolut toti presedintii moldoveni, fie ca a fost vorba de Snegur, Lucinski sau Voronin, i s-au opus cu o furie neegalata decat de aceea a Patriarhului rus, Aleksei.

„Calvarul”, despre un basarabean condamnat la moarte

A fost nevoit să aleagă – dacă nu îşi trăda ţara, familia lui nu mai era în siguranţă. A ales familia şi a ajuns spion în armata sovietică. Mai târziu a fost condamnat la moarte de statul român. Este doar un fragment din viaţa basarabeanului Dumitru Ciobanu, acum în vârstă de 88 de ani. Experienţele tumultuoase prin care a trecut el şi familia sa în perioada deportărilor staliniste le-a adunat într-o carte, „Calvarul”, lansată ieri, 11 februarie, la biblioteca Onisifor Ghibu.

Voi aţi înţeles ceva? Eu – nimic...

11 februarie 2010
I-am privit luni seara pe cei patru lideri feţi-frumoşi „În Profunzimea”, moderată de Lorena Bogza, la PRO TV. Vreau să vă spun din capul locului că cel mai interesant lucru al emisiunii a fost titrajul mobil, adică mesajele oamenilor, trimise la PRO TV, care demonstrează marea derută, dezamăgire şi nedumerire. Oamenii par să nu înţeleagă ce se întâmplă în Republica Moldova. Speranţe mari, promisiuni şi umflări în pene, după care – nimic nu se schimbă, dimpotrivă, e tot mai rău. Şi îi asculţi pe liderii AIE şi vezi că ei nu ştiu cum să explice situaţia. Vezi că fiecare bâiguie când îi vine rândul, dar nimic inteligibil nu pronunţă.