Au fost inaugurate acţiunile de comemorare a victimelor războiului de pe Nistru

27 februarie 2010
Acţiunile de comemorare a victimelor războiului de pe Nistru au fost inaugurare sâmbătă, 27 februarie, la Chişinău cu un festival desfăşurat în premieră „Porumbelul – simbolul păcii”. Veteranii şi oficialităţile au depus flori la Muzeul Militar din scuarul Casei Armatei şi au lansat 386 de porumbei în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în 1992, transmite Info-Prim Neo.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă, Eduard Maican, organizatorul acţiunii, a spus că „un ostaş care ia arma în mână visează la pace şi să se întoarcă viu acasă”.

„Zilele acelea au fost groaznice. Dar a trebuit să stăm la straja ţării, ne-am făcut datoria faţă de popor”, a spus veteranul de război Veaceslav Platon.

Combatantul Victor Chilinciuc şi-a exprimat speranţa că porumbeii care au zburat spre cer vor fi mesageri ai păcii, întrucât „pacea şi sănătatea sunt darul cel mai de preţ la care poate visa un militar”.

În cadrul festivalului „Porumbelul – simbolul păcii”, care a început cu un moment de reculegere, elevi ai liceului „George Meniuc” şi studenţi de la Institutul Militar „Alexandru cel Bun” au susţinut un spectacol literar-muzical. Pe holul Casei Armatei a fost vernisată o expoziţie de porumbei, cu sprijinul Asociaţiei columbofililor din Moldova. Mai mulţi veterani şi văduve de război au primit ajutoare financiare.

Războiul de pe Nistru a început în martie 1992. Acordul de încetare a focului a fost semnat câteva luni mai târziu, în iulie, de către Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

Parlamentul a declarat ziua de 2 martie – Ziua Memoriei.

Autor: Info-Prim Neo
Sursa: info-prim.md

2 comentarii:

Dragoş Galbur spunea...

Pentru toti doritori care vor sa mearga marti 2 martie la Cosnita, anuntati-ma din timp !

Daniel Moscalenco spunea...

si Chirtoaca fu gainatzat de un hulub azi, la casa armatei)))) parca vad ca saptamina viitoare comunistii vor face haz din acest incident

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: