Propagandă sau adevăr: Legenda Kalașnikov

Anunţul de la Moscova că s-ar putea renunţa la vestita armă Kalaşnikov ar trebui urmat de un alt anunţ în care să se recunoască adevărul din spatele acestei legende. Ca de obicei în Uniunea Sovietică lucrurile stau altfel decât au fost prezentate de propagandă, iar adevărul trebuie să iasă la lumină, mai bine mai târziu decât niciodată.

Legenda vestitei arme începe cu bătălia de la Briansk din 1941, unde a fost rănit sergentul-major tanchist Mihail Kalaşnikov. În timpul convalescenţei sale a auzit pe mulţi soldaţi sovietici plângându-se de inferioritatea armamentului lor faţă de cel al naziştilor (aici trebuie spus că sovieticii aveau în dotare puşca semiautomată Tokarev, superioară oricărei alte arme deţinute de nazişti care nu se ruşinau să le captureze şi să le folosească). Sergentul-major Mihail Kalaşnikov a luat decizia să inventeze o armă mai bună care să ducă la înfrângerea naziştilor. Peste ani, după căderea Uniunii Sovietice, Mihail Kalaşnikov avea să spună că el toată viaţa ar fi vrut să proiecteze maşini agricole, nu arme – însă invazia nazistă l-a obligat să inventeze un instrument al morţii. Destul de brusc, sergentul de tancuri a devenit proiectant de arme şi în anul 1947 a propus o armă revoluţionară: puşca de asalt AK-47, adoptată mai apoi de întregul bloc sovietic, exportată în toate regiunile unde s-au dus lupte de gherilă sponsorizate de Kremlin.

Legenda sovietică perfectă: un om simplu, fără mari studii de inginerie sau rezistenţa materialelor se hotărăşte să dea totul pentru patrie şi reuşeşte să scoată la iveală o armă care să asigure supremaţia armatei sale. Doar că o legendă supravieţuieşte atâta vreme cât faptele reale nu sunt cunoscute. Şi realitatea este că în anul 1943, inginerul german Hugo Schmeisser îi propunea lui Hitler o armă revoluţionară MP-43 (redenumită ulterior Stg-44) care este aproape identică cu ulteriorul AK-47. Hugo Schmeisser provenea dintr-o familie de armurieri cu tradiţie, tatăl său fiind unul dintre cei mai cunoscuţi armurieri europeni, a studiat în atelierele lui Theodor Bergmann (unul dintre pionierii armelor automate) şi a inventat primul pistol-mitralieră folosit pe scară largă în Primul Război Mondial, mai puţin cunoscutul MP-18. Ce se trece sub tăcere este faptul că Hugo Schmeisser a fost capturat în anul 1945 de Armata Roşie şi transportat la Ijevsk – acolo unde, coincidenţă! lucra şi Mihail Kalaşnikov la proiectarea unei noi arme. Hugo Schmeisser avea să stea în Uniunea Sovietică până în 1952 şi a murit în 1953, la scurtă vreme după întoarcerea sa în Germania, fără să lase vreo mărturie cu privire la ce a făcut în perioada captivităţii. Mihail Kalaşnikov a recunoscut abia în 2009 că Hugo Schmeisser „a contribuit” la proiectarea AK-47. Însă în ce a constat mai exact această contribuţie doar arhivele mai pot scoate la iveală.

Analizele publicate de mai mulţi ani de diverşi experţi occidentali subliniază faptul că AK-47 este o îmbinare a elementelor de succes din mai multe arme: carabina americană M1-Garand şi puşca de asalt germană Stg-44. Acest lucru şi faptul că Hugo Schmeisser a lucrat aproape şapte ani în atelierele de proiectare de la Ijevsk aruncă o undă de lumină asupra adevăratului inventator al AK-47. Legenda se destramă. Şi Statele Unite s-au folosit intens de specialiştii nazişti în armament pe care i-au capturat. Însă nu au născocit legende despre sergenţi care au inventat arme revoluţionare. Nu este niciun secret că Wernher von Braun a fost cel care a inventat rachetele naziste şi cel care a proiectat mai apoi rachetele americane. Nimeni nu ascunde faptul că mitraliera germană MG-42 a influenţat major dezvoltarea generaţiilor ulterioare de mitraliere occidentale. Doar în Uniunea Sovietică a fost nevoie de o amplă operaţiune de propagandă pentru a ascunde faptul că Moscova comunistă a colaborat cu Berlinul nazist. Iar cazul AK-47 este unul minor în această îndelungată colaborare.

George Demian