Biserica Ortodoxă Română (BOR) a primit un puternic șah de la Chișinău. Se știe, ortodocșii din Basarabia sunt astăzi împărțiți în două: pe de o parte, Mitropolia Basarabiei (majoritară) care în 1992 a revenit acasă, la BOR, așa cum a fost totdeauna, iar vicisitudinile istorice au deturnat-o cu cruzime și cinism; pe de altă parte, cealaltă mitropolie, intitulată a Moldovei, care preferă să se-nchine Moscovei.
Participând recent la o emisiune moderată de călugărul Savatie Baștovoi, intitulată „Pietrele vorbesc” (pe Jurnal TV Moldova), Mitropolitul Vladimir al Chișinăului și Moldovei (dependent de Moscova) a abordat problema canonizării unora dintre martirii perioadei comuniste.
Patriarhia Moscovei a canonizat în ultimii ani sute de asemenea martiri, pe când BOR, mai prudentă, a stat în expectativă, în pofida intenselor presiuni venite din media, diverse ONG etc. A fost amintit cu acest prilej și Valeriu Gafencu – unanim evocat drept un „sfânt al închisorilor”. Întrucât Valeriu Gafencu s-a născut în Basarabia, Mitropolitul Vladimir a declarat că intenționează să propună canonizarea sa, dar, pentru că a pătimit în închisorile din România, este nevoit să consulte Patriarhia BOR. Dacă BOR nu-l canonizează, atunci îl va propune spre canonizare Patriarhiei Moscovei…
În mod evident, BOR va trebui să ia o decizie, iar ieșirea din impas ar fi foarte simplă dacă va declara că încă analizează situația. Arhivele sunt imense și insuficient cercetate. Oricând pot apărea mărturii inedite fie din partea unor confrați de suferință, fie din arhive. În plus, există sfinți care au fost canonizați separat de Bisericile ortodoxe (presupuse a fi surori). Nu aici este problema.
Există cel puțin doi vectori de atac în cazul șahului pe care Mitropolitul Vladimir (citește Moscova) îl dă BOR. Întâi, unul de imagine: vrând să arate credincioșilor din Moldova că rușii & rusofilii știu să aprecieze sfințenia, în comparație cu românii și BOR care, din păcate, au tăcut prea mult și impardonabil la acest capitol. În al doilea rând, se încearcă o forțare a deciziilor BOR care, se presupune, a avut rețineri în privința multora dintre martiri inclusiv din motive ideologice.
Nu este un secret pentru nimeni, bună parte dintre martirii închisorilor au fost legionari. Este limpede că BOR se ferește de un scandal, chiar dacă, conform mărturiilor, Valeriu Gafencu a avut cu adevărat o viață de sfânt…
Iată o situație politică, canonică, ecleziologică și spirituală deloc simplă. Din fericire, în perspectivă duhovnicească (spirituală) nu funcționează regulile șahului, nu există mat.
Sursa: savatie.wordpress.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: