Protestul românilor transnistrieni înaintat Ligii Națiunilor

Text publicat in revista Viața Basarabiei:

In ședința Comitetului pentru ajutorarea refugiaților moldoveni transnistrieni s’a cetit un memoriu de protest contra masacrelor în masă a moldovenilor ce voesc a scăpa din «raiul» bolșevic venind la noi. Dăm mai jos textul memoriului destinat a fi adus la cunoștința Ligii Națiunilor.

Pe malul stâng al Nistrului, dela Kameneț-Podolsc și până la Marea Neagră locuește o populație de 700.000 români-moldoveni blânzi și umili, începuturile așezărei acolo în preajma stepelor fără sfârșit ale Europei răsăritene, a acestei frânturi a neamului nostru, se pierd în negura vremurilor, existând indicii istorice, că moldovenii au ocupat acele locuri încă de pe vremurile expansiunei românilor dela munți spre răsărit și-a descălicărei Moldovei, veacul al XVI.

Acești moldoveni, străjerii românismului la Orient, plugari de meserie, au fost întotdeauna cei mai umili, blânzi și ascultători supuși ai statelor de cari erau stăpâniți. Cu toate că nici odată în cursul veacurilor acești români n’au aparținut vre-unei formațiuni politice de stat românesc ei au știut să-și păstreze intacte până în zilele de astăzi conștiința lor de moldoveni, obiceiurile lor și dulcea limbă strămoșească.

Vicisitudinile istoriei au vrut ca acum 14 ani acești români să fie înglobați în Uniunea Sovietică, iar începând din anul 1925 să fie desființați de către guvernanții acelei Uniuni pentru a forma o pepinieră pentru creșterea și cultivarea unei noi generații de români comuniști cu scopul de a-i arunca apoi în momentul oportun în contra fraților lor din statul român, distrugerea căruia Uniunea Sovretică o urmărește.

Această pepinieră poartă denumirea de « R. A. S. S. M. » sau « Republica Moldovenească », cu capitala provizorie Tiraspol. Potrivit scopului urmărit sovietele au înființat școli moldovenești, în cari se predau copiilor moldoveni doctrinele comuniste într’o limbă stâlcită moldovenească de către profesori, adunături de ocazie, căci moldoveni pentru acest scop nu se pot găsi. In acelaș timp sovietele au procedat și urmăresc metodic distrugerea religiei, obiceiurilor și a familiei moldovenilor. Li-se confiscă produsul muncii lor, li se sechestrează averea, ori cât de mică ar fi ea, și îi silesc cu forța de a se înscri în gospodăriile colective « kolhozuri », unde ei sunt sortiți unei existente de sclavi, muncind toată viața sub conducerea unor comitete și neprimind în schimb nici măcar atât cât trebue omului pentru a nu muri de foame. In modul acesta Sovietele storc toată vlaga din populatia moldovenească cu scop de a o întrebuința pentru răsturnarea « lumei capitaliste », prin propaganda comunismului în lumea întreagă, organizarea rebeliunilor, crearea dumpingurilor, etc.

Dela o vreme încoace, însă Sovietele și-au dat seama că truda lor pentru creșterea generației de români, propagatori ai comunismului, nu dau roadele la cari se așteptau și că din contra, moldovenii sunt inadaptabili în realizarea doctrinelor comuniste preconizate de Soviete. Atunci guvernul comunist al republicei a dispus ca moldovenii treptat să fie depărtați în Siberia și în regiunea Arhanghelsc din Nordul Rusiei unde nu-i așteaptă decât moartea. De trei ani durează deja aceste deportări, la început în cazuri separate, iar dela o vreme încoace în mase compacte.

Toți refugiații scăpați cu viată din R. M. declară, că în ultimul timp moldovenii sunt zilnic îmbarcați în vagoane și trenuri întregi și expediați în Siberia, bărbații separat de femeile lor și acestea separat de copiii lor. Nimeni însă în R. M. nu îndrăznește nici măcar prin gând să protesteze în contra acestor măsuri bestiale întrebuințate de guvernanți, căci contra acestora sunt gloanțele revolverilor și mitralierilor. Aceasta nu este decât aducerea la îndeplinire a planului infernal sovietic de a extermina complectamente această populație românească neadaptabilă comunismului.

In asemenea împrejurări moldovenii transnistrieni cu evlavie și nădejde își îndreaptă privirile și gândurile lor spre România libera spre frații lor, unde, cu toate accesele grele ale crizei economice, domnește ordinea, legile și libertatea. Neavând din ce alege, ei își părăsesc pământurile și căminurile lor strămoșești și în disperarea oarbă de a-și salva singura avere ce le-a mai rămas pe lume, darul lui Dumnezeu, viața, se aventurează în fuga peste Nistru, în România. Această disperare oarbă a românilor transnistrieni a ajuns în ultimul timp la gradul când ei nu mai au ce alege: or moartea în Siberia ca sclavi la lucrările forestiere, depărtați de ai lor, or moartea imediată pe malul Nistrului, având totuși în ultimul caz o mică speranță, că vor reuși în întunericul nopții să se furișeze neobservați prin cordoanele grănicerilor sovietici și vor scăpa astfel cu viață.

Sovietelor, însă nu le convine să scape de moldoveni în felul acesta, căci, se știe de toată lumea, că orice fugar din Uniunea Sovietică este cel mai înfocat și cel mai eficace propagandist contra comunismului.

De aceia Sovietele au înzecit și au însutit numărul grănicerilor la Nistru, înfăptuind astfel un atât de puternic sistem de pază, încât scăparea refugiaților este aproape imposibilă. Și totuși, cu toate aceste măsuri draconice din partea Sovietelor, Moldovenii în disperarea lor fac ultimul efort instinctiv pentru a-și salva viață, și încearcă să fugă în România... Ei au mai fugit și înainte, câte unul și prin locurile mai adăpostite, acum ei fug în mase compacte, cu zecile și sutele, cu femeile și cu copii lor...

Numai oamenii cari știu sigur, că n’au scăpare de la moarte se pot aventura în asemenea treceri, neavând altă speranța decât aceea, că poate grănicerii se vor îndura de ei, văzând grupuri de oameni cu femei și copilași mici, fugind, și că de milă se vor face că nu-i văd...

Regimul sovietic, însă nu știe de milă... și astfel, moldovenii fugari sunt împușcați în masă cu mitralierile, cu zecile, cu sutele, fără nici o cruțare pe tot lungul Nistrului.

Puțini supraviețuitori din masacrul, care a avut loc de curând în pădurea Olăneștilor, de lângă Ovideopol, unde grănicerii sovietici au măcelărit într’o singură noapte peste 40 de moldoveni, povestesc despre viața lor în R. M. lucruri lugubre, cari ne înspăimântă și ne îngrozesc. Numai cu o noapte mai târziu, în dreptul Tighinei au fost masacrați cu mitraliere peste o sută de fugari moldoveni, în ochii mulțimii care de curiozitate s’a adunat pe malul nostru, privind cu groaza masacrul de pe malul sovietic, fără ca măcar unul singur din acei nenorociți să ajungă până la malul românesc. Și asemenea tragedii în masă se petrec zilnic la Nistru.

In aceste zile, când disperarea tuturor moldovenilor transnistrieni a ajuns la ultimă limită, văzând cum Sovietele își execută sistematic planul lor bestial de exterminare a populației lor românești, noi reprezentanții acelor Români, scăpați cu viață prin refugiu în România liberă, ne adresăm, supremului for al popoarelor și Vă rugăm ca protestul nostru în contra acestor masacrări în masă să răsune cu glas tare în lumea întreagă spre a se opri cu un ceas mai înainte aceste orori nemaipomenite în istoria lumii civilizate.

In numele celor mai sfinte principii de umanitarism, cari în totdeauna în cursul veacurilor au servit drept far înaintea tuturor popoarelor în calea lor spre lumină și civilizație, - noi protestăm în contra acestui măcel infernal de pe malul stâng al Nistrului. In numele principiilor înălțătoare de iubire către noi, astăzi apelăm la toți aceia, cari au știut să protesteze cu vehementă și cu îndârjire în toate cazurile similare de o importantă înfinit mai mică.

Unde sunt și de ce tac soldații umanitariști din lumea întreagă cari și-au ridicat atât de sus glasurile lor indignate contra executării comuniștilor Sacco și Vanzetti?

De ce o tăcere de mormânt domnește astăzi în rândurile acelora cari au știut să protesteze în toate colturile pământului contra împușcării accidentale a celor cinci comuniști dela Soroca?

De ce Camera engleză nu este astăzi sezizată de înterpelările indignate ale deputaților puși în mișcare de toți umanitariștii lumii?

Unde sunt acei Henri Torres și Henri Barbusse cari știu să ridice protestele lor în numele umanitarismului mondial or de câte ori cade un păr de pe capul comuniștilor?

Oare să nu fi ajuns încă la ochii și urechile lor strigătele de groază a bieților moldoveni de pe malul Sovietic al Nistrului? Nu sunt oare zilnic cercetați la noi de către ziariștii streini, moldovenii scăpați cu viată din aceste măceluri?

Noi așteptăm cu nerăbdare să se producă proteste la Geneva, la Londra, la Paris, la New-York în toate camerele de deputați, în toate ligile pentru apărarea drepturilor omului, în toată presa...

Nu putem să ne închidem ochii și urechile, să ne astupăm gurile și să rămânem și muți la țipetele de groază mortală și de ultimă disperare ale moldovenilor transnistrieni cari mor cu sutele și miile sub gloanțele mitralierilor și sub loviturile de baionete ale Hunilor din Uniunea Sovietică...

Semnat de membrii
“Comitetului Românilor Transnistrieni”

(Este redat limbajul textului din revista Viața Basarabiei, martie 1932)

(Sursa imagine: http://www.monument.sit.md/old-photos/)