Sheriff - Steaua: Ochiul din peluză !

3 decembrie 2009

Articol preluat de UNIMEDIA

Ora 16.00, eram deja la Offside, locul de unde trebuia să pornim spre Tiraspol, s-a apropiat o domnişoară extrem de frumoasă de la Realitatea TV din România, ne-a mai luat la întrebări, m-a filmat pe mine în tricoul în care eram, pe care scria naţionalist român. Ora 17.00 am plecat de la Chişinău spre Tiraspol, organizaţi, în 8 autocare. Ăstea pe lângă celelalte 4 plecate din altă parte. A fost vesel drumul spre Tiraspol. La vamă, pentru a evita aglomerarea şi rândul interminabil de maşini şi autocare, am strâns de la cei 600 oameni care eram câte 10 lei şi am dat şpagă şefului de post vamal Tighina 6000 lei, domnului Evghenii nu ştiu cum, am trecut deci fără rând şi am mers spre stadion. La stadion am fost primiţi ca Al Quaeda la Washington. Ni s-au interzis tricoloarele atât româneşti, cât şi moldoveneşti, ni s-au interzis banerele, tobele, la fete li s-a interzis cu genţi să intre. În sfârşit am intrat la peluza sud, cca 800 oameni, la început cam speriaţi şi plini de entuziasm iar apoi spre sfârşitul primii reprize parcă a intrat duhul lui Lăcătuş în noi. Mulţimea a devenit roş-albastră şi s-a început... La un moment dat, mă gândeam că Gigi Becali o să organizeze transport Chişinău - Bucureşti la fiecare meci al Stelei, asta la cât de înflăcăraţi stelişti eram. Ei şi meciul ca meciul, egalul a fost scorul echitabil, incidente la peluză nu s-au înregistrat. Vreo 2 miliţieni transnistreni au ţinut şi ei tonul la cântecele noastre, ceea ce ne-a amuzat foarte tare, era un nene acolo care ne păzea, apoi ştia cuvintele la cântece mai bine ca mine. S-a încheiat meciul, am cântat Deşteaptă-te Române în peluză, apoi am strigat România şi desigur Becali eşti o mizerie , fără care nu se putea. La ieşirea de pe stadion am observat-o printre noi pe frumoasa şi curajoasa Oxana Iuteş de la ProTV, am început vreo doi să o aclamăm dar ne-am dat seama că poate se ruşinează dumneaei şi am început vreo 200 oameni să strigăm ProTV, cred că Oxana a remarcat acest lucru. Ieşind afară sub cordonul miliţienesc spre autocare, câţiva fani ai Şerifului au început să ne înjure şi să ne arate fundul şi chiar organele genitale (din păcate nu aveam microscopul la noi, se vede că-s mai aproape de Cernobâl). Tot ei ne-au strigat: "идите к себе домой молдаване ебучие, здесь русская земля" şi "румыны фашысты" ei şi multe alte prostii pe care n-am chef să le scriu. Apoi noi desigur le-am mai reproşat câte ceva şi s-a început, sticle, sticle, sticle. Eram câţiva ultraşi şi huligani de la Zimbru Chişinău şi când am început a scanda Zimbru, suporterii tiraspoleni au muţit pur şi simplu, he he, nu s-au aşteptat la aşa ceva, căci de Zimbru se tem ca dracu de tămâie, apoi s-a început o învălmăşeală şi deja a intervenit miliţia ! Ei, în fine, am plecat spre Chişinău, drumul parcă era de pe la Las Vegas, luminiţe şi beculeţe la tot pasul, maşini - câteva mii. Uite aşa s-a mai scurs o zi din viaţa mea, o zi, de neuitat, pe care n-o voi uita încă mult timp, de altfel ca şi bara lui Kapetanos.

18 comentarii:

vadim288 spunea...

haha, ai uitat sa zici de faptul ca militia lor nu nea permis accesul pe stadion , timp de o ora , si intram cite unul intr-un cort , si e controla amanuntit

Alexandru Iachim spunea...

"Cea mai naşpă meserie
Este la jandarmerie
Şi pe noi ne doare-n pană
De miliţia transnistreană"

Dragoş Galbur spunea...

Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici în veci stăpâni.

Vadim, eu am încojurat şi m-am infiltrat printre fanii şerifului şi am intrat pe stadion =))

Alexandru Iachim spunea...

Iuteeeş Oxaaaana!!!!! )))

Dragoş Galbur spunea...

apropo a trecut pe linga mine domnul Zotta, presedintele executiv de la Rapid Bucuresti, normal ca am striga m**e rapid ))

1on spunea...

Nu l-aţi întrebat şi pe g**i ce face? Aşa, de curiozitate...

jeles spunea...

Felicitari pentru gest... va iubesc fratilor !!! Nu trebuia insa uitat adevaratul motiv pentru care v`ati dus acolo... M&%$ gigi... Pleaca !

Dragoş Galbur spunea...

Ultimile 10 minute numai "muie gigi" si "becali esti o mizerie" am strigat !

Adrian Macari spunea...

scandarile antibecali nu sau prea auzit... da in rest a fost atmosfera superba. Cu toate ca sunt Dinamovist am venit sa sustin steaua si sa strig muie sheriff.
La urma mi-a placut foarte mult initiativa voastra si scandarile pro-Romania.
Imi pare foarte mult ca nu am putut sa bag pe stadion steagul meu al Romaniei de 6 m2 ca era sa arate bine din tribune... muie jandramilor

1acolo spunea...

Frumos din partea voastra ca v-ati dus dupa echipa favorita pana in Transnistria,o zona considerata foarte periculoasa,cu risc mare,bravo voua,asta denota pasiunea voastra pentru echipa preferata.
Traiasca Romania Mare !
Basarabia e Romania !
Bafta !

Alex OF spunea...

Da Dragos,la fel cum ai spus si tu nu voi uita aceasta zi prea curind...poate cea mai frumoasa zi din viata mea... Totul a fost formidabil(mai putin politia si rezultatul).

Dragoş Galbur spunea...

Da, m-a deranjat enorm comportamentul militiei lui Smirnov, nici cu cainii nu se comporta asa cum s-au comportat ei cu noi. Cred ca ieri bugetul Transnistriei s-a imbogatit pe vreo 2 ani inainte ))

Alex OF spunea...

Si seful vamal din Trasnistria domnul Eugen poate sa lece linistit azi sa-si procure o masina noua din "virucika" de ieri... Dapa aia va merge la biserica sa se roage sa mai cada sheriff cu Steaua si in urmatoarele cupe Europene...;-))))

Anonim spunea...

Felicitari si RESPECT!
BASARABIA PAMANT ROMANESC!

Anonim spunea...

Salut

Alexandru Iachim spunea...

Octavian si Denis daca aveti video de ieri, postati-le pe youtube plz...

Livia spunea...

Comentatorii de pe ProTV Romania peste fiecare 10 min mentionau despre sustinatorii de la Chisinau ai Stelei,prezenti la meci :)

Radu Galbur spunea...

A fost un vis Romanesc!!!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: