În Ţinutul Herţa, plasa Herţa din fostul judet Dorohoi, viaţa curgea molcom, între zilnici treburi gospodareşti si îndeletnicirile agricole. Nu se întîmplă mare lucru, iar evenimentele, din fericire, ocoleau ţinutul. Pictorul Arthur Verona (1868-1946) care a trăit şi a creat în tirgul Herţei îi spunea, tandru, „raiul meu”.
Aici se născuse pe 1 martie 1788 Gheorghe Asachi, chiar de „ziua Sfintei Dochii, humonima cu Dachia sau Dacia”, cum zicea el. Un eveniment trebuie să fi fost prezenta în 1808 a mitropolitului Moldovei, venit să sfinţească biserica „Sf. Spiridon”. Reclădită din zid, biserica domnească ridicată din lemn la 1756 şi declarată în 1894 catedrala ortodoxă românească. Herţenii nu erau însă indiferenţi la nevoile ţării, de vreme ce în 1877 au sprijinit aşa cum au putut, efortul de război, lucrând 112 falci si 36 prajini de pământ în folosul celor 87 de familii de rezervişti din ţinut. Tot atunci, satele Movila si Marmorniţa au dat oştirii 28 de cămăşi, 15 servete si 125 coţi de pânză.
După anexarea unei părţi a Moldovei de către Austria, localităţi din fostul Ţinut al Cernăuţilor rămase după 1775 în hotarele Moldovei continuă să figureze administrativ sub aceeasi denumire, pentru ca după 1789 să primească denumirea de Ţinutul Herţa. În 1939 Herţa avea încă peste 92% populaţie românească (potrivit Anuarului statistic al României.)
Ţinutul nu a făcut parte din înţelegerea sovieto-germană cunoscută drept ”Pactul Ribbentrop-Molotov” şi nu este menţionat în Nota ultimativă a sovieticilor din 26-27 iunie 1940. Şi atunci, cum a ajuns Herţa în componenţa U.R.S.S. şi acum a Ucrainei ?
În dimineata zilei de 29 iunie 1940 tancurile armatei roşii ocupă prin surprindere Herţa. Capitanul Ion Boros, Bateria 5 a Regimentului 16 Artilerie încearcă sa le oprească înaintarea, argumentând că zona nu fusese cedată prin convenţie. Este mitraliat, împreună cu sublocotenentul (r.) Alexandru Dragomir şi soldatul Iancu Solomon. Dragomir, rănit grav la picioare, ar fi putut fi salvat, dar sovieticii i-au interzis medicului român să-l panseze. Moare, peste o jumătate de oră, din cauza hemoragiei. Sovieticii trec cu tancurile peste tunurile românilor, dar la 11 km. de Herţa, în punctul numit Stejarul Scorburos îi aşteptau trupe ale Regimentului de Artilerie Bacău. Comandantul regimentului, colonelul Bota ordona foc de avertisment. Surprinse de hotărârea românilor, trupele bolsevice se opresc şi declară că „au greşit”. Greşeala a ramas. ( Pe data de 28 iunie 1940 regele Carol al II-lea notase în Jurnal: „…dupa cum m-am asteptat, U.R.S.S. nici nu vrea să stea de vorbă pe chestiunea Herţa”. „Eliberatorii” încep înca din 16 iulie 1940 arestările şi deportările. (Printre cei deportaţi este şi Avasiloaie Ilie, de 3 ani, din satul Hreatca…)
Pe data de 7 august 1940 Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. împarte teritoriul R.S.S. Ucrainiene in 23 de regiuni, formându-se şi regiunea Cernăuţi, incluzând marea majoritate a asezărilor din plasa Herţa a fostului judeţ Dorohoi.
Începând din vara anului 1944, după cea de-a doua „eliberare” sovietică, românii din Ţinutul Herţa sunt la abandonaţi teroarei roşii, martirizaţi prin întemniţare, tortură, gulaguri, „deschiaburiri”, înfometare dirijată, deportări. Geografia genocidului cuprinde lagărele de muncă de pe ţărmurile Mării Albe, regiunea lacului Onega minele de cărbune din Donbas, coloniile de muncă silnică din Karelia, Siberia. Puţini supravieţuiesc; şi mai putini revin acasă.
Satul Frunză este şters de pe faţa pământului prin bombardare. Satul Tanţeni este depopulat, locuitorii săi fiind deportaţi într-o regiune sudică a Ucrainei. (Există supravieţuitori care s-au întors la baştină.)
Pe data de 7 septembrie 1946 Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainiene adoptă „Decretul cu privire la păstrarea ( sic! ) denumirilor istorice”. Denumirile aşezărilor, nume păstrate vreme de veacuri, sunt schimbate. Satul Culiceni, de exemplu, sat atestat documentar încă din 1575, devine prin aplicarea decretului : Kulikivka. Pe data de 1 decembrie 1946, în conformitate cu împărţirea teritorial administrativă R.S.S. Ucrainiene, Ţinutul Herţa devine raionul Herţa, cu 24 de soviete săteşti.
Bustul lui Asachi este distrus, dar reapare, împreună cu o placă memorială pe peretele bibliotecii raionale, cinstindu-l pe (o superba expresie a „internaţionalismului” oniric…) „scriitorul român si moldovan care a militat pentru prietenia între popoarele rus şi ucrainian”. Ave…
În Herţa trăiesc cca. 32.000 români în sate compacte (există un singur sat ucrainian). Ziarul „Gazeta de Herţa” se tipăreşte în limba română. Orchestra populară „Plaiul Herţei” funcţionează în cadrul Casei de Cultură Herţa. Corul de copii „Osana” activează la biserica „Sf. Spiridon”.
Igor Mocanu
Sursa: mocanu.cartier.md
Aici se născuse pe 1 martie 1788 Gheorghe Asachi, chiar de „ziua Sfintei Dochii, humonima cu Dachia sau Dacia”, cum zicea el. Un eveniment trebuie să fi fost prezenta în 1808 a mitropolitului Moldovei, venit să sfinţească biserica „Sf. Spiridon”. Reclădită din zid, biserica domnească ridicată din lemn la 1756 şi declarată în 1894 catedrala ortodoxă românească. Herţenii nu erau însă indiferenţi la nevoile ţării, de vreme ce în 1877 au sprijinit aşa cum au putut, efortul de război, lucrând 112 falci si 36 prajini de pământ în folosul celor 87 de familii de rezervişti din ţinut. Tot atunci, satele Movila si Marmorniţa au dat oştirii 28 de cămăşi, 15 servete si 125 coţi de pânză.
După anexarea unei părţi a Moldovei de către Austria, localităţi din fostul Ţinut al Cernăuţilor rămase după 1775 în hotarele Moldovei continuă să figureze administrativ sub aceeasi denumire, pentru ca după 1789 să primească denumirea de Ţinutul Herţa. În 1939 Herţa avea încă peste 92% populaţie românească (potrivit Anuarului statistic al României.)
Ţinutul nu a făcut parte din înţelegerea sovieto-germană cunoscută drept ”Pactul Ribbentrop-Molotov” şi nu este menţionat în Nota ultimativă a sovieticilor din 26-27 iunie 1940. Şi atunci, cum a ajuns Herţa în componenţa U.R.S.S. şi acum a Ucrainei ?
În dimineata zilei de 29 iunie 1940 tancurile armatei roşii ocupă prin surprindere Herţa. Capitanul Ion Boros, Bateria 5 a Regimentului 16 Artilerie încearcă sa le oprească înaintarea, argumentând că zona nu fusese cedată prin convenţie. Este mitraliat, împreună cu sublocotenentul (r.) Alexandru Dragomir şi soldatul Iancu Solomon. Dragomir, rănit grav la picioare, ar fi putut fi salvat, dar sovieticii i-au interzis medicului român să-l panseze. Moare, peste o jumătate de oră, din cauza hemoragiei. Sovieticii trec cu tancurile peste tunurile românilor, dar la 11 km. de Herţa, în punctul numit Stejarul Scorburos îi aşteptau trupe ale Regimentului de Artilerie Bacău. Comandantul regimentului, colonelul Bota ordona foc de avertisment. Surprinse de hotărârea românilor, trupele bolsevice se opresc şi declară că „au greşit”. Greşeala a ramas. ( Pe data de 28 iunie 1940 regele Carol al II-lea notase în Jurnal: „…dupa cum m-am asteptat, U.R.S.S. nici nu vrea să stea de vorbă pe chestiunea Herţa”. „Eliberatorii” încep înca din 16 iulie 1940 arestările şi deportările. (Printre cei deportaţi este şi Avasiloaie Ilie, de 3 ani, din satul Hreatca…)
Pe data de 7 august 1940 Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. împarte teritoriul R.S.S. Ucrainiene in 23 de regiuni, formându-se şi regiunea Cernăuţi, incluzând marea majoritate a asezărilor din plasa Herţa a fostului judeţ Dorohoi.
Începând din vara anului 1944, după cea de-a doua „eliberare” sovietică, românii din Ţinutul Herţa sunt la abandonaţi teroarei roşii, martirizaţi prin întemniţare, tortură, gulaguri, „deschiaburiri”, înfometare dirijată, deportări. Geografia genocidului cuprinde lagărele de muncă de pe ţărmurile Mării Albe, regiunea lacului Onega minele de cărbune din Donbas, coloniile de muncă silnică din Karelia, Siberia. Puţini supravieţuiesc; şi mai putini revin acasă.
Satul Frunză este şters de pe faţa pământului prin bombardare. Satul Tanţeni este depopulat, locuitorii săi fiind deportaţi într-o regiune sudică a Ucrainei. (Există supravieţuitori care s-au întors la baştină.)
Pe data de 7 septembrie 1946 Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainiene adoptă „Decretul cu privire la păstrarea ( sic! ) denumirilor istorice”. Denumirile aşezărilor, nume păstrate vreme de veacuri, sunt schimbate. Satul Culiceni, de exemplu, sat atestat documentar încă din 1575, devine prin aplicarea decretului : Kulikivka. Pe data de 1 decembrie 1946, în conformitate cu împărţirea teritorial administrativă R.S.S. Ucrainiene, Ţinutul Herţa devine raionul Herţa, cu 24 de soviete săteşti.
Bustul lui Asachi este distrus, dar reapare, împreună cu o placă memorială pe peretele bibliotecii raionale, cinstindu-l pe (o superba expresie a „internaţionalismului” oniric…) „scriitorul român si moldovan care a militat pentru prietenia între popoarele rus şi ucrainian”. Ave…
În Herţa trăiesc cca. 32.000 români în sate compacte (există un singur sat ucrainian). Ziarul „Gazeta de Herţa” se tipăreşte în limba română. Orchestra populară „Plaiul Herţei” funcţionează în cadrul Casei de Cultură Herţa. Corul de copii „Osana” activează la biserica „Sf. Spiridon”.
Igor Mocanu
Sursa: mocanu.cartier.md
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: