195 de elevi și 25 de profesori au fost reţinuţi la Doroţcaia

2 septembrie 2011



Elevii şi profesorii din Grigoriopol, care în această dimineaţă plecau la şcoala din satul Doroţcaia, au fost reţinuţi de către vameşii transnistreni.
Svetlana Jitariuc, profesoară la liceul din Doroţcaia spune că elevii învaţă în aceste condiţii de refugiu de 10 ani."Ieri am fost reținuți, dar astăzi, însă, au cerut actele la verificare, ale elevilor şi ale profesorilor. Ne-au spus că în trei zile trebuie să fie listele, copia certificatelor de naștere.Să ne adresăm la Tiraspol să fie examinate, dacă nu, atunci nu vom putea circula", a precizat Jitariuc.
Profesoara afirmă că vameşii nu au niciun drept să reţină persoanele, "pentru că ne încalcă dreptul la circulație, la liberă exprimare".
În total, în autocarul care a fost oprit de vameşi erau 195 de elevi și 25 de profesori. Aceştia şi-au început activitatea la ora 13:53, după ce au fost eliberaţi.
O altă profesoară, Valentina Ctitor, spune că atât profesorii, cât şi copiii s-au stresat în urma acestei situaţii. "Este un deranj care nu ar trebui să fie. Suntem cei care nu am avut un loc acolo în orășel să avem o școală. În țara noastră suntem în exil", spune îngrijorat dascălul.
"Listele sunt necesare, dar sperăm că vom ieși la ore. Noi vom apela la organismele internaționale, care pot și trebuie să ia atitudine", a mai spus Valentina Ctitor.
Şeful Biroului vicepremierului pentru Reintegrare, Gheorghe Balan, susţine că acest subiect va fi pus în diecuţie. "Nu putem concepe așa acțiuni ca fiind drept normale. Nu pot pătimi copiii pentru că vor să învețe. Subiectul va fi abordat cu reprezentantul responsabil în domeniu de la Tiraspol", a promis Balan.
De 9 ani, elevii şi profesorii liceului "Ştefan cel Mare" din oraşul Grigoriopol parcurg, zilnic, 34 de kilometri, până în Doroţcaia. Asta după ce autorităţile transnistrene au închis şcoala cu predare în limba română din localitatea lor.
sursa: publika.md

5 comentarii:

Josan Cornel spunea...

porci, idioți, debili, animale...

Anonim spunea...

si asta nu e agresiune domnilor???? ce este atunci?

de ce copii trebuie sa creasca in asa stres?

Anonim spunea...

Asta e faţa adevărată a """"""INDEPENDENŢEI"""""" impuse de SLUGILE Călăilor Ocupanţi Ruşi,"""""""""stataliştii-maldavanişti-pragmatici"""""""""".
Doar prin MINCIUNILE ORDINARE şi prin URA ÎNTRE FRAŢI create de aceşti slugoi ai Călăilor Ocupanţi Ruşi-
MONSTRUOZITATEA,
ABOMINAŢIA,
RELICVA MOLOTOV,
HIDOŞENIA LUI STALIN,
RUŞINEA NEAMULUI ROMÂNESC numita „respubliKAKA maldavski”

ÎNCĂ mai există.
ÎNCĂ.
Dar nu pentru mult timp.
MANKURŢII „statalişti-maldavanişti-pragmatici” din Basarabia nici nu ştiu câţi ROMÂNI basarabeni REFUZĂ SĂ UITE CINE SUNT!

Că vor „statalişti-maldavanişti-pragmatici” sau nu,că vor stăpânii lor RUŞI sau nu,
RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Noastră Mamă ROMÂNIA ESTE ÎN PLINĂ DESFĂŞURARE!

Anonim spunea...

Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune:

fragment din declaratia colonelului Kravcenko, luat prizonier in luptele de la Tighina:

“Am vazut cum Kostenko, impreuna cu niste soldati, l-au batut pe politistul Valentin Purice, care cazuse prizonier.
L-au batut cu pumnii, cu picioarele, cu patul armei.
Apoi l-au batut in picioare de viu pe o cruce de scindura.
Kostenko era beat.
Isi batea joc de Purice, arzindu-l cu stelutele de la epoleti incinse in foc, pe care i le infigea in cap. Valentin Purice era viu.
Apoi l-au aruncat in Nistru.”
(cadavrul politistului Valentin Purice, ucis la 29 martie, a fost scos din Nistru 2 aprilie)


(Victor Barsan, Masacrul inocentilor, Bucuresti, 1993)

Anonim spunea...

Călăii OCUPANŢI RUŞI în acţiune:

Banenco Eugenia, locuitoare din orasul Dubasari

“Pana la 29 aprilie 1992, am locuit pe adresa indicata, impreuna cu sotul meu si cu cei trei copii. In noaptea spre 30 aprilie, la ora 1.00, a sunat cineva la usa. Sotul s-a ridicat din pat, s-a apropiat de usa si a intrebat cine este. Atunci a rasunat o impuscatura din pistol-automat.

Toata magazia de cartuse a fost descarcata in el. A fost gaurit cu 28 de gloante.

Cand am aprins lumina, m-am ingrozit.
Sotul insangerat se zbatea intr-o baltoaca de sange si, in ochii copiilor speriati ce strigau de-asupra lui, a murit.
Paretii erau ciuruiti de gloante, iar noi eram plini de sangele ce curgea din sotul meu.


A fost o noapte ingrozitoare, mai ales pentru copiii mei, de 12 si 4 anisori. Ucigasul si-a descarcat arma si a plecat multumit ca a ramas cu un moldovean mai putin. As vrea sa citeasca toti aceste randuri si sa stie o lume intreaga ce pot face “fratii nostri mai mari” din Rusia si care este adevarata fata a politicii lor.”

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: