Condamnarea comunismului la Chișinău, o poveste fără sfârșit

7 februarie 2011

A reînceput bătuta pe loc a condamnării comunismului la Chişinău. Nu e timpul, poate altădată, dar poate că nu avem nevoie, cui foloseşte, de ce acum. Răspunsul este simplu: condamnarea unei crime împotriva umanităţii nu are termen de prescriere. Orice moment este bun pentru condamnarea unui regim politic criminal şi - în general - cu cât mai repede, cu atât mai bine. Perpetuarea minciunii nu este folositoare.

În anul 1942, generalul Ion Antonescu a ordonat deportarea a 25.000 de romi în Transnistria. Dintre aceştia 11.000 au murit de foame. Raportul Comisiei Internaţionale privind studierea Holocaustului din România afirmă că 280.000 de evrei din România au fost deportaţi şi ucişi. Pentru toate acestea Ion Antonescu a fost judecat şi executat. Legislaţia din România interzice şi pedepseşte negarea acestor crime, ca şi promovarea şi afişarea simbolurilor regimurilor care au săvârşit crime împotriva umanităţii.

Crimele săvârşite de regimul comunist în Basarabia sunt cât se poate de clar redate în chiar documentele produse de sovietici. Voi cita în rândurile următoare din volumul lui Valeriu Pasat care a scos la lumină încă în anul 2006 o mulţime de documente relevante din arhivele păstrate la Moscova.

Pe 21 mai 1941, Lavrenti Beria îi califica pe viitorii deportaţi din RSS Moldovenească drept infractori. În lipsa vreunei decizii judecătoreşti, mai mult de 30.000 de oameni au primit prin decizie guvernamentală statutul de „infractori”. Având acest statut, ei nu mai putea contribui la clădirea socialismului, aşa că în noapte de 12 spre 13 iunie 1945 ridicate 29.839 de persoane, dintre care 5479 au intrat direct în puşcării, iar restul de 24.360 au fost deportate în Siberia. Operaţiunea din acest an a vizat şi Ţările Baltice, iar pentru realizarea ei au fost repartizaţi 140 de lucrători operativi, 7.000 de colaboratori ai organelor de Interne şi Securităţii de Stat. Practic, o operaţiune militară împotriva unor civili neînarmaţi, desemnaţi drept „infractori” printr-o simplă decizie a guvernului sovietic.

Operaţiunea Sud, al doilea val de deportări sovietice din Basarabia, s-a desfăşurat în vara anului 1949, la câţiva ani de la încheierea războiului. În această operaţiune au fost angrenaţi 18.270 militari din trupele securităţii sovietice. Aceştia au fost asmuţiţi împotriva a 9.745 bărbaţi, 13.924 femei şi 11.381 copii - o altă vastă operaţiune militară sovietică împotriva unor civili cu un raport de un soldat sovietic înarmat împotriva a doi civili neînarmaţi. Tot documentele sovietice au consemnat modul în care s-a desfăşurat această ofensivă: în satul Străşeni soldaţii din grupul operativ l-au ucis în mod bestial pe cetăţeanul Croitor, care nu urma să fie deportat, dar pentru că nu le-a dat vin; în satul Pepeni un soldat a reţinut-o pe cetăţeanca Doroban, care nu urma să fie deportată, şi a ucis-o cu un foc de armă tras în spate; în satul Rece grupul operativ l-a ucis pe cetăţeanul Sârghi, care nu urma să fie deportat, şi pe cetăţeanca Budrug; în satul Lozova a fost ucis cetăţeanul Ciorescu. Enumerările de acest gen ar putea continua la nesfârşit.

Soldaţii care s-au luptat vitejeşte cu aceşti civili şi i-au înfrânt purtau la chipiu secera şi ciocanul. Acum fiecare din oamenii din Chişinău poate judeca dacă acest simbol merită să fie păstrat în spaţiul public şi dacă titlul de comunist mai este unul de mândrie.

de George Damian

1 comentarii:

Anonim spunea...

Holocaustul din Romania a fost o farsa istorica

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: