Bunici români - părinți moldoveni - nou-născut român

19 februarie 2011

Partidul Liberal vine cu ideea modificării Legii cu privire la perfectarea actelor stării civile. Potrivit deputatului PL, Ana Guţu, această iniţiativă a fost lansată după multiple solicitări din partea părinţilor tineri care întâmpină probleme la înregistrarea naţionalităţii copiilor nou-născuţi.

„Acum, în actul de naştere al copiilor se înscrie naţionalitatea în baza actelor de naştere a părinţilor. Însă, există bunei în viaţă care pot avea naţionalitatea de român, de exemplu, şi în baza actului de naştere a acestuia nu poţi modifica naţionalitatea nou-născutului. Vin cu propunerea de a-i pune pe toţi în condiţii egale. Mă refer la minorităţile etnice, găgăuzii, ucrainenii, ruşii, care pot să-şi înregisReze copiii la naştere cu naţionalitatea respectivă”, a explicat Guţu.
Deputatul a mai precizat că dreptul la autoidentificare este consfinţit în actele europene, iar Moldova, în conformitate cu legislaţia europeană, trebuie să ofere acest drept tuturor cetăţenilor.

Cu toate acestea, Ana Guţu are puţine şanse că proiectul va ajunge pe ordinea de zi a Parlamentului. „Această iniţiativă a fost propusă anul trecut şi nu a fost susţinută de AIE. Noi ştim că toate problemele ce ţin de sensibilitatea naţională : limbă, identitate, condamnarea comunismului, înaintate de PL nu sunt susţinute, invocându-se că nu este timpul potrivit.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: