Basarabia, altfel decât o știți

Text publicat in anul 2008:

“Floarea-soarelui
Ani de zile am stat cu spatele intors catre Basarabia. Am refuzat categoric subiectul, ca tema pentru “Formula AS”. Nu mi-am lasat niciodata inima sa tresara, desi stiam ca gresesc. Traiam o mare dezamagire. Dupa '89, sperasem atat de mult in minunea Unirii, asteptasem cu atata nadejde ca ea sa se intample cu adevarat, fusesem asa de mandra pentru romanismul manifestarilor de la Chisinau, asa de bucuroasa ca istoria nu se facuse nici praf, nici scrum. Era acolo, intreaga, in puhoiul de oameni ce ocupasera piata din capitala Moldovei, purtand pe piept tricolorul.

Ce-a urmat a fost groaznic. Mocirla, si de o parte si de alta a Prutului. Dezinformare, demagogie, minciuni. Pe scena Unirii urcasera papusarii. Inclusiv la televizor si in presa, unde "sora" instrainata devenise, brusc, o latifundie comunista, iar "fratii" regasiti, niste oameni duplicitari, nehotarati intre Romania si Rusia. Lenesi, alunecosi, bautori in exces. Hoti de buzunare si racheti. Si de un patriotism depasit, plangacios...

Sigur, simteam ca ceva nu e in regula in poveste. Ca se exagereaza, ca-ntotdeauna, pe negativ, dar era un negativ promovat cu atata insistenta, incat devenise convingator. Nici vorba de Basarabia, deci! Inainte sa trec peste podul cu flori, trandafirii se ofilisera...

Dar cand ceva e menit sa se-ntample, se-intampla. Mai ales daca e scris sus, in cer. Tot ce e hotarat printre stele se infaptuieste, intr-o buna zi, pe pamant. Si mai ales dragostea! Asa se face ca intr-o dimineata de vara, absolut pe neasteptate, m-am trezit cu un dor napraznic in piept. Un dor fara nume si chip, dar care urca de voia lui catre mine, dintr-o carte deschisa in fata mea. Basarabia. Un album cu fotografii... Brusc, aproape militareste, am hotarat ca un grup de redactori de la revista "Formula AS" sa treaca Prutul, inarmati pentru o... poveste de dragoste. Asa a si fost. O poveste de indragostire, pe care am trait-o fiecare in parte si toti la un loc. Dumnezeu era, din nou, foarte bun. In loc sa ma puna in genunchi, pe graunte, pentru trufia mea inlemnita, ma pedepsea obligandu-ma sa iubesc ceea ce dispretuisem atat...

Sa iubesc si sa implinesc. O iubire la prima vedere, cu fluturi bezmetici si inima oprita in loc. Basarabia era cu totul si cu totul de aur. Cu totul si cu totul altfel decat scenariul mizerabil difuzat pe televiziunile romanesti. Frumoasa! Bogata! Vie! Narcotizati, pur si simplu, ne-am oprit nu o data in drum, lasandu-ne coplesiti de bucuria realitatii pe care o descopeream. La ce sa chiuim mai intai? La privelistile unduitoare, deal-vale, deal-vale, acoperite de paduri seculare, din care nu lipsea un copac? La auzul a miliarde de glasuri de pasari pe care nici un zgomot nu le oprea? La vazul ogoarelor masurate cu cerul, dar lucrate nemteste, la ac, fara urma de parloaga sau julituri? La satele modeste, dar atat de curate si luminoase, cu case albastre si garduri de piatra spoite in alb? Sau poate la manastirile stravechi, voevodale, cu cei mai frumosi Cristosi din cati exista pe lume, sculptati in lemn sau pictati pe pereti? Sau la bisericile pline de credinciosi, asteptand, cuminti, spovedania?

Dar cel mai bine sa chiuim in fata basarabenilor insisi, fratii de peste Prut, pe care i-am gasit pretutindeni in cautarile noastre, bucurosi sa vada romani, ba chiar intorsi cu fata spre Romania, ca floarea-soarelui dupa soarele de pe cer. Iar dincolo de toate acestea, catre inima, mai in piept, un sentiment extraordinar de "acasa", de loc fierbinte, cunoscut, romanesc. Venisem la timp. Povestea de dragoste putea sa inceapa. Inima Basarabiei batea la fel ca inima noastra, partea ei dinspre soare rasare, de care nu ne putem lipsi. Dumnezeu sa ne-ajute! Ca sa dureze si sa fie implinite, marile iubiri au nevoie de sprijinul Lui.»
SANZIANA POP


“Stampila verde
Am in pasaport o stampila verde pe care scrie: "Moldova". Am trecut granita. Trec podul peste Prut si incep codrii. Pe zeci de kilometri, batrani, romanesti. Indicatoarele sunt scrise in romaneste. Casele au porti albastre si oamenii vorbesc romaneste. Cerul e limpede. Pamantul e frumos. Inima imi loveste in piept.

Cand ajung in Romania, intr-un loc pe care nu l-am mai vazut niciodata, ma cuprind, deodata, doua bucurii: bucuria noului si bucuria vechiului. Ma incanta lucrurile noi pe care le descopar si, in aceeasi masura, ma desfata acel tipar stravechi de romanism, pe care l-as recunoaste oricand, in orice loc romanesc. Si in Basarabia, peste tot pe unde calci, pamantul fosneste intocmai ca in Romania. Eu asa il aud. Intesat cu cetati dacice si oase de sfinti, roditor - de la atata sange cat i s-a dat. Dealurile au aceleasi spinari rotocoale. Graul miroase la fel, a grau crescut din pamant romanesc. Oamenii rad potolit, parca tematori sa nu ii banuiasca cineva daca le e bine. Prutul si Nistrul isi duc apele intr-un fel pe care parca il stiu deja de-acasa. Ma cuprinde bucuria vechiului, bucuria locului romanesc. Parca am mai fost aici. Poate am visat candva pamantul acesta, unde dacii au fost liberi intotdeauna si unde s-a vorbit mereu in limba asta dulce la miez si cu coaja aspra. Limba pamantului! O limba in care moldovenii au plans si au visat, chiar si atunci cand puteau plati cu viata pentru asta. Ascult graiul asta moldovenesc si imi pare asa de stravechi, incat cred ca toti lingvistii ar trebui sa faca plecaciune in fata lui.

Si apoi, e noul. La tot pasul ai cate o surpriza. Malurile ametitoare ale Nistrului, sapate ca fagurii, cu puzderie de chilii si biserici rupestre. Orheiul Vechi, cu o priveliste fara seaman. Crucile cu un brat povarnit. Chisinaul cel verde, intins pe sapte coline, ca un oras scufundat intr-un parc. Dubasarii, cu casele ciuruite de gloante. Tancurile de la granita cu Transnistria. Placintele cu cartofi si vinul de Purcari.

Aici pamantul miroase a ierburi sfinte si a soare. Eu asa il simt. Cred ca asa mirosea si acum cateva mii de ani, cand frumoasele de Cucuteni isi purtau pe crestet oalele din lut colorat. Imi inchipui ca multi romani care vin in Basarabia, mai ales pentru prima oara, simt asa, o emotie neclara, o stare care nu stiu de unde le vine. De acolo le vine, de la radacina pe care calca. O radacina de esenta tare. De cate ori ma gandesc la Basarabia, imi vin in minte versurile lui Mateevici, devenite imn. Poate pentru ca Basarabia inseamna pentru mine, inainte de orice, Limba Romana. "Limba noastra-i vechi izvoade, Povestiri din alte vremuri, si citindu-le-nsirate, Te-nfiori adanc si tremuri". Tremur. Oamenii vorbesc romaneste si casele au porti albastre.

Codrii se termina si trec inapoi podul peste Prut. E granita. Mai am in pasaport o stampila verde pe care scrie: "Moldova".”
AURORA PETAN


«Mana noastra dreapta
Ca sa descoperi adevarata Basarabie trebuie sa te smulgi din comoditatea ideilor luate de-a gata, sa indraznesti a indeparta paienjenisul de prejudecati si sa ocolesti muntii de gunoi turnat, an dupa an, la portile Romaniei de Est, de camioanele unei prese inconstiente, cand nu naimita.

Altminteri, ce "stii" despre Basarabia? Ca e o tara saraca, rusofila si romanofoba, furnizoare de prostituate frumoase si melancolice si de racheti pusi pe crime, un stat de lenesi si betivi, unde comunismul intarzie amenintator si in care razboiul civil este numai adormit, un taram din care Dumnezeu a plecat definitiv, lasand bisericile pe mana unor kagebisti in sutane, patria unor scriitori tributari stilului pasoptist... Viata adevarata, care clocoteste in venele superbei Basarabii, este redusa, in ecourile caricaturale de presa, la scandaluri politice si faptul divers, "senzational".

Dupa ani de amanari si dupa ce m-am imprietenit cu destui basarabeni vrednici, am fost si eu in Basarabia. Si m-a entuziasmat. Nu spun ca pe strazile ei curge lapte si miere, ca oamenii sunt toti purtatori de aripi ingeresti sau ca e un tinut, prin definitie, al excelentei profesionale. Dar cred ca Basarabia este nadejdea noastra binecuvantata.

Fiecare neam are nevoie, din cand in cand, sa-si improspateze rezervele de vitalitate, de curaj si de creativitate, spre a face un salt in istorie. Cred ca Basarabia este resursa noastra de ingenuitate, cutezanta, credinta si fantezie. Basarabenii au radacini puternice si sanatoase: limba si traditia. Ei fac politica vorbind limba romana si aparandu-si identitatea. Pentru basarabeni, Hristos nu e icoana, nici pricina de dezbateri teologice, ci Fratele mai mare, la pieptul caruia isi gasesc adapost si alinare. Patriotii basarabeni sunt veritabili cavaleri ai rezistentei, care si-au probat sentimentele prin jertfe, inimaginabile pentru "patriotii" nostri de hartie.

Basarabia este provincia romaneasca in care a avut loc cel mai mare genocid european: a treia parte din locuitori au fost decimati de comunistii rusi. Basarabia este partea sufletului romanesc pe care am uitat-o. Basarabia este mana noastra dreapta, de care am consimtit prea mult sa ne lipsim.»
CLAUDIU TARZIU

(Foto: Alecu Renita)
(Sursa: revista «Formula AS», Nr. 835, 2008)