Controlorii ruşi de la aerodromul din Smolensk, unde avionul preşedintelui polonez Lech Kaczynski s-a prăbuşit în aprilie, au indus în eroare piloţii în legătură cu poziţia aeronavei, a anunţat, marţi, la Varşovia comisia poloneză de anchetă, informeaza Mediafax.
Cu câteva minute înainte de aterizare, când avionul polonez se afla de fapt “mai sus cu 130 de metri şi deviase cu 80 de metri de la axa pistei (…) controlorii ruşi au declarat că poziţia acestuia este corectă, în loc să someze piloţii să rectifice cursul”, a declarat un oficial din cadrul comisiei.
Potrivit vicepreşedintelui comisiei, colonelul Miroslaw Grochowski, “controlorii, supuşi unei presiuni intense, au comis multe erori, nesprijinind suficient echipajul avionului în timpul aterizării pe condiţii extrem de dificile”.
“Controlorii se aflau la limita rezistenţei fizice”, după aterizarea in extremis a unui prim avion polonez, în timp ce un altul a renunţat să aterizeze, a adăugat colonelul.
Comisia poloneză de anchetă a subliniat “absenţa reacţiei, absenţa informaţiei că echipajul nu era pe pista bună”, din partea controlorilor care “ar fi trebuit să dea mai devreme (…) ordinul de a accelera”, o comandă care a fost dată până la urmă cu trei secunde după ce pilotul a început deja maneva la 70 de metri altitudine.
“Este dificil de acceptat, a afirmat el, că acest lucru nu a fost notat în raportul MAK” prezentat miercuri la Moscova, în care Comitetul interguvernamental de aviaţie a făcut din Polonia singurul responsabil în această catastrofă în care au murit preşedintele polonez şi alte 95 de persoane.
Comisia poloneză a subliniat, de asemenea, că turnul de control nu a transmis echipajului informaţii exacte despre condiţiile meteorologice nefavorabile, care erau “sub minimul cerut înainte chiar de decolarea de la Varşovia a avionului Tupolev prezidenţial”.
Comisia a prezentat, de asemenea, înregistrările comunicaţiilor dintre echipaj şi turnul de control, conversaţiile din interiorul turnului şi cele dintre controlori şi superiorii lor din exterior.
“Ipoteza unui atentat împotriva preşedintelui polonez este în prezent mai plauzibilă ca niciodată”, a afirmat ginerele preşedintelui polonez defunct, Marcin Dubieniecki, într-o declaraţie difuzată de agenţia PAP.
Avocat de profesie, Dubieniecki este în acelaşi timp soţul şi reprezentantul legal al Martei Kaczynska, unica fiică a fostului preşedinte şi care a manifestat deseori o neîncredere profundă faţă de Moscova.
“Există multe indicii potrivit cărora este vorba despre un atentat împotriva lui Lech Kaczynski”, a subliniat el luni, la postul de televiziune TVN24. El a prezentat drept motive “posibilitatea realegerii preşedintelui Lech Kaczynski, răzbunarea pentru (angajamentul său în favoarea) Georgiei şi interesele ruse în raporturile dintre Moscova şi Uniunea Europeană”.
În raportul său final publicat miercuri la Moscova, Comitetul interguvernamental de aviaţie (MAK) a decis că Polonia este singura responsabilă de catastrofă.
Dubieniecki a acuzat MAK că a vrut să ascundă o încercare a pilotului polonez de a lua din nou altitudine, cu 22 de secunde înainte de accident.
Această încercare “a eşuat pentru că echipajul a fost indus în eroare în legătură cu altitudinea (aparatului de zbor) şi a culoarului său de aterizare”, a declarat el.
Raportul rus provoacă o polemică aprinsă în Polonia. Premierul Donald Tusk l-a considerat “incomplet”, iar Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui defunct şi liderul opoziţiei conservatoare, l-a numit un “afront” la adresa Poloniei.
Potrivit acestui raport, preşedintele Kaczynski şi alţi oficiali polonezi au exercitat presiuni asupra echipajului, în condiţiile în care piloţii nu erau suficient de antrenaţi, şi au luat decizia de a ateriza la Smolensk “în condiţii inadecvate”, de ceaţă densă.
Echipamentele tehnice de pe aerodromul de lângă Smolensk, unde avionul s-a prăbuşit, la 10 aprilie, nu au avut nicio influenţă asupra accidentului, şi nici activitatea controlorilor ruşi, a conchis MAK în raportul său.
“Acest raport este un afront la adresa Poloniei”, a declarat Jaroslaw Kaczynski, liderul opoziţiei conservatoare poloneze, într-o conferinţă de presă, la Varşovia.
“Aceasta este consecinţa faptului că ancheta a fost lăsată pe mâna ruşilor. Raportul dă vina pe piloţi şi pe Polonia, în mod unilateral şi fără dovezi. Multe întrebări rămân fără răspuns”, a continuat el.
Potrivit raportului definitiv al Comitetului Interguvernamental pentru Aviaţie (MAK), prezentat într-o conferinţă de presă, la Moscova, preşedintele Kaczynski şi alţi oficiali polonezi de rang înalt au exercitat presiuni asupra echipajului avionului, în contextul în care piloţii nu aveau un antrenament suficient, luând hotărârea de a ateriza “în condiţii neprielnice”.
“În ceea ce priveşte ipoteza unui atentat (alimentată de dreapta conservatoare poloneză-n.r.), eu nu am auzit nimic care să o excludă, dar nici nimic care să o susţină” în raportul Comitetului, a mai declarat Kaczynski.
Premierul polonez, Donald Tusk, a hotărât să îşi întrerupă concediul şi să se întoarcă la Varşovia, pentru a se consulta cu ministrul Afacerilor Interne, Jerzy Miller, şeful Comisiei poloneze de anchetă asupra acestui accident, a declarat purtătorul său de cuvânt, Pawel Gras.
Un proiect de raport al Comitetului asupra cauzelor accidentului, transmis Poloniei la 20 octombrie, a fost considerat, la data respectivă, “inacceptabil” de către Tusk, iar Varşovia a transmis anchetatorilor ruşi 150 de pagini de “observaţii”.
Oficiali din cadrul Comitetului au declarat miercuri, la Moscova, răspunzând unei întrebări, că au luat în considerare “între 20 şi 25 la sută” dintre observaţiile poloneze.
“Raportul este incomplet”, a declarat, la rândul său, Edmund Klich, reprezentantul Guvernului polonez în cadrul Comitetului.
“Având în vedere că se publică discuţiile din cabina piloţilor, ar fi bine să se publice şi conversaţiile între controlorii (de trafic aerian) de la Smolensk şi Moscova, pentru a vedea dacă aceştia nu au fost supuşi, la rândul lor, unor presiuni”, a declarat el, pentru postul privat de televiziune TVN24.
Avionul Tupolev-154 care-l transporta pe preşedintele Lech Kaczynski, pe soţia acestuia şi alţi oficiali polonezi s-a prăbuşit, la 10 aprilie, încercând să aterizeze, în condiţii de ceaţă, lângă Smolensk, în vestul Rusiei. Toţi cei 96 de ocupanţi ai aeronavei prezidenţiale au murit.
Preşedintele polonez urma să asiste la ceremoniile care marcau împlinirea a 70 de ani de la masacrarea a aproximativ 22.000 de ofiţeri polonezi, prizonieri ai Armatei Roşii, de către poliţia secretă sovietică, în cel de-Al Doilea Război Mondial, la Katyn, în apropiere de Smolensk.
Mediafax
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: