Basarabii (partea I)

Descendenta Basarabilor din Asanesti este evidenta. Nu e greu de presupus cum au ajuns a domni in Tara Romaneasca o ramura a imparatilor Valaho-Bulgariei.

Registrele genealogice ale dinastiilor europene dau putine date despre tarile romane, Bulgaria, Serbia; sau nu includ deloc date despre ele. Cercetarea arborilor genealogici ai dinastiilor domnitoare in tarile vecine pentru perioada 1200-1400 ne permite sa concludem, ca tarile romane si transdanubiene erau ocolite, ca regula, de vecinii lor mult mai puternici. Exceptie face imperiul Valaho-Bulgar in timpul maririi lui – 1200-1400.

Religia crestina de rit ortodox e una din cauze, dar nu cea mai hotaratoare. Puternicia militara si situatia economica determinau nivelul de inrudire intre monarhi. Aceasta situatie a conditionat o inrudire stransa intre casele nobiliare romanesti, bulgare si sarbe.

Asa, de exemplu, in perioada ce i-a urmat lui Basarab, pentru care istoria dispune de date, observam urmatoarea situatie: o fiica a lui Basarab-voievod, Teodora, e casatorita cu Ioan Alexandru, tar al Bulgariei 1331-1371. Au avut patru copii: Mihail Asen, Ioan Stratimir, Ioan Asen, si o fiica. Ioan Stratimir, nepotul lui Basarab voievod devine domn al regiunii Vidin (1355-1365) si se casatoreste cu sora lui Vladislav-voievod, fiica lui Nicolae-Alexandru, adica cu o alta nepoata a lui Basarab, cu verisoara sa dreapta.

Vladislav-voievod, domn al Tarii Romanesti (1364-1377), a fost casatorit cu Chera Ana. Nu-i exclus ca ea a fost fiica lui Ioan Alexandru si Teodora, fiica lui Basarab, fiindca ea, iar impreuna cu ea si Vladislav, mosteneste intreaga regiune a Vidinului, aflata pana in 1365 sub stapanirea lui Ioan Stratimir (fratele sau).

Fiica lui Vladislav-Voievod, Slava, a fost casatorita cu regele Serbiei, Uros al V.

Aceasta situatie de inrudire, la sigur, a existat si in perioada premergatoare domniei lui Basarab. Noi nu stim, de exemplu, cu cine a fost casatorit Litovoi, Barbat, Seneslav, Ioan si alti voievozi romani. Dar aceste circumstante sunt foarte importante, uneori hotaratoare. Cazul lui Vladislav-voievod ne-o demonstreaza. Printr-o simpla casatorie se putea obtine o tara intreaga. Inscriptia deasupra tabloului votiv a lui Vlaicu Voda si a doamnei Ana cuprinde urmatoarele: «Vladislav, in Hristos dumnezeu credincios, voievod si domn singurstapanitor al pamanturilor Ugrovlahe, a Vidinului si intregii regiuni a Vidinului. Singurstapanitoarea Chera Ana, in Hristos dumnezeu credincioasa si doamna a pamanturilor Ugrovlahe, si a intregii regiuni a Vidinului».

Majoritatea cercetatorilor, care au studiat intemeerea statelor romanesti, au neglijat sau au ocolit argumentele de ordin genealogic si heraldic, mai ales dupa incercarea nu prea reusita a marelui Bogdan-Petreceicu Hajdeu de a demonstra provenienta Basarabilor pe baza argumentelor de ordin heraldic si lingvistic.

Basarabii, ramura a Asanestilor, romani transdanubieni, au patruns si s-au inaltat in scaunul domnesc al Tarii Romanesti, de altfel de ei adunate, prin aceleasi legaturi de rudenie, casatorii. Multimea datelor privind descalecatul Tarii Romanesti prin asta si se explica. Depinde cine si ce a descalecat.

Procesul de unificare a cnezatelor romanesti incepe inainte de Basarab. Cnezatul lui Litovoi, dupa invazia tatarilor din 1241, ramase cel mai puternic – tatarii n-au devastat acest cnezat. Nu e cunoscut faptul, de ce calugarii ioaniti n-au luat cnezatul drept cadou, cand l-a oferit cu atata marinimie Bella, regele Ungariei la 2 iunie 1247 – pamanturile transalpine. Probabil, Bella daruia ceea ce nu-i apartinea, sau ii scapa vadit din mana.

Voievodul Litovoi, dupa cum se vede dintr-o diploma a regelui ungar Ladislav al IV-lea Cumanul, dupa anul 1262, uneste la voievodatul sau alte pamanturi sau cnezate romanesti. (…) Putin ca a ocupat pamanturile dependente de Ungaria, Litovoi nici impozite nu platea. Era un inceput de stat independent – un descalecat in limba cronicilor vechi.

Drept, ca Litovoi n-a sustinut examenul de maturitate, pe care l-a sustinut mai tarziu cu succes Basarab in anul 1330. Ludovic al IV trimite o oaste in frunte cu magistrul Grigore, care infrange pe romani. Litovoi cade in lupta. Fratele lui, Barbat, cade in prizonierat, dar e rascumparat cu o suma «foarte mare» de bani, dupa cum spune acelasi rege. Se vede ca avea cine si cu ce rascumpara, de s-a inmuiat inima regelui asa rau pornit. Cnezatul era mare, probabil, permitea a aduna averi solide.

Cine i-a urmat lui Litovoi e greu de spus, fiindca el avea mai multi frati, minimum doi, dupa cum rezulta din aceeasi diploma a regelui Bella - el spune de «fratii sai».

Pornind de la faptul, ca in anul 1324 il gasim pe Basarab in fruntea unui stat roman mare si puternic, ca despotul de Loveci (pe atunci) Ioan Alexandru si fiul regelui Stefan Dusan iau in casatorie pe fiicele lui Basarab, ne vorbeste despre aceea, ca domnul Tarii Romanesti era dintr-o vita nobila si ca in perioada de la moartea lui Litovoi (nu mai tarziu de 1285) si 1307 cand e mentionat un mare voievod la sud de Carpati, pe teritoriul romanesc s-au petrecut evenimente foarte importante, ba chiar dramatice.

Aceasta perioada coincide cu slabirea regatului ungar dupa moartea lui Ladislas al IV-lea in 1290 si slabirea influientei tatare dupa zdrobirea lui Nohai de catre Tokta. Situaia a favorizat procesul de unificare a tarii. Ramasi fara tutela ungara, cnejii mai mici au capitulat sau au fost infranti de cnezatul lui Litovoi.

Istoria ne-a lasat numai numele tatalui lui Basarab – Tihomir (Thocomery). Documentul nu concretizeaza ca Tihomir ar fi fost voievod, dar insusi numele «Tihomir» ne indica faptul, ca Basarab si taica-sau erau nobili de clasa intai, cnezeasca.

Atat particula «io» din titulatura domneasca, cat si blazonul familiei mostenit pe linia patrimoniala ne demonstreaza, ca domnii Basarabi sunt o ramura a neamului Asanestilor. Legaturile de rudenie cu nobilii bulgari si sarbi ne vorbesc despre faptul ca Basarabii nu puteau «descaleca» din Fagaras, ca ei erau localnici, din regiunea danubiana.

Cum au ajuns asasinestii a domni in Tara Romaneasca e o problema. Aici pot fi numai trei variante ce tin de relatiile de rudenie. Calea violentei se exclude. (…) Personal, imi pare mai veridica (urmatoarea ipoteza – n.n.).

In 1246, un oarecare boier – Nicola Litovoi – e mentionat ca conducator al cetatii Melnic. Folosindu-se de faptul ca acesta era bolnav, imparatul niceian, Ioan Vitati, prin siretlic, fara lupta, a ocupat cetatea. E riscant dar cazul merita cercetat, daca acest Nicola Litovoi nu e Litovoi, cneazul romanilor, pomenit in diploma Ioanitilor din 1247. Teoretic e posibil asa caz: Nicola Litovoi pierde cetatea Melnic si se refugiaza la neamurile sale de la Nordul Dunarii. Aici putea sa devina cneaz, daca luam in consideratie viforul tataro-mongol, care trecuse prin apropiere 6 ani in urma, si care a putut secatui considerabil vita barbateasca.

Pana la Litovoi, Melnicul a apartinut lui Alexei Slav, nepot de sora a lui Ionita Asan (Caloian). La inceput el stapanea numai Tepina, cetate in Rodopii de Nord. Apoi, inca pe timpul lui Caloian, isi raspandeste puterea asupra Rodopilor de Apus si Pirin. Treptat separa domeniul sau de imparatia Valaho-Bulgara, recunoaste suzeranitatea lui Henric I de Flandra (1206-1216, imparat al Imperiului Latin), casatorit a doua oara cu fiica lui Ionita Asan. Alexei Slav se casatoreste cu fiica lui Henric, devine despot si isi muta resedinta la Melnic.

Nicola Litovoi era, probabil, fiul sau nepotul lui Alexei Slav. De date concrete nu dispunem, dar numele de Litovoi (corect Liutovoi) este nume compus, de cneaz. In traducere inseamna «luptator cumplit». Acesta este un nume de mare nobil (pentru sec. XIII). Asa ca Nicola Litovoi n-a fost un oarecare boiernas mic. Interesant e faptul, ca blazonul Basarabilor i s-ar potrivi de minune lui Alexei Slav: descendent din asanesti si inrudit cu imparatii de la Constantinopol.

Basarab a succedat la tronul din Arges in mod natural. Totodata, nu vad nici un temei, de ce n-am da crezare letopisetului Cantacuzinesc, care, cu toate ca il confunda pe Negru-Voda cu Radu I (1377-1383) in privinta localizarii mormantului, esentialul sau pare a fi adevarat: rudele predecisoare lui Basarab isi au radacinile si in Banatul Severinului, ce este foarte credibil pentru Litovoi si neamul sau.

Era necesar chiar pentru cnezatele romanesti, situate la est de Severin, de a intretine relatii stranse de alianta si rudenie cu nobilimea banateana. Banatul e si cea mai veche vatra de statalitate romaneasca, care cu unele intreruperi a persistat din antichitate, probabil. Inrudirea cu asanestii, fireasca, de altfel, vita nobila de romani transdanubieni, a facut numai sa sporeasca autoritatea si puterea cnezatului lui Litovoi.

(Grigore Jitaru, Anuarul II, 1995, Muzeul National de Istorie a Moldovei)