Dmitri Medvedev va lansa o campanie de destalinizare a Rusiei

27 noiembrie 2010

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, va lansa o campanie de "destalinizare" a ţării, reamintindu-le ruşilor de crimele comise de fostul dictator sovietic Iosif Stalin, informează ziarul Vedemosti.
Rolul lui Stalin în istoria Rusiei va face obiectul unei întrevederi care va avea loc în ianuarie între Medvedev şi membrii Consiliului consultativ pentru drepturile omului.

Potrivit Vedomosti, Consiliul a elaborat un proiect pentru un program federal menit să omagieze milioanele de victime ale actelor de reprimare staliniste.

Proiectul include şi declasificarea arhivelor secrete sovietice, căutarea resturilor persoanelor care au murit în lagăre şi montarea de noi monumente pentru comemorarea victimelor.

Consiliul consultativ pentru Drepturile Omului îi va recomanda preşedintelui Medvedev să ofere "o evaluare politică şi juridică asupra crimelor totalitarismului", adaugă Vedomosti.

"Nu va fi un proces al lui Stalin. Va fi o evaluare a regimului. Pentru mine este clar că poporul sovietic a fost o victimă", declară consilierul prezidenţial Mihail Fedotov.

În acest context, Parlamentul rus a votat vineri un text care admite că masacrarea a mii de ofiţeri polonezi în 1940, în pădurea Katin, a fost ordonată de Stalin.

Timp de câteva decenii, Uniunea Sovietică a acuzat naziştii de comiterea acestor asasinate. Abia în 1990, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut responsabilitatea ţării sale în aceste masacre.

Regimul lui Stalin a fost marcat de acte de reprimare şi de execuţii, milioane de persoane fiind trimise în lagăre.

Dmitri Medvedev criticase în mai regimul "totalitarist" sovietic şi crimele "impardonabile" comise de Stalin.

Sursa: Mediafax.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: