Pentru o revoluţie conservatoare globală

Toate tentativele de constituire a unei internaţionale de dreapta, care ar fi capabilă să opună rezistenţă instituţiilor globalizatoare, au suferit eşec. În prezent nu au rămas decât nişte rămăşiţe jalnice ale unor alianţe dintre diverse grupuri marginale, incapabile de o strategie serioasă de luptă. Un exemplu este cel al Frontului Naţional European, care a ajuns să fie o organizaţie continentală mai mult decât marginală.

Nu mai vorbim de faptul că aceste grupări continuă să se limiteze la unele probleme de ordin local (rasism şi antiimigraţie), fiind incapabile să privească global toate procesele sociale, politice şi economice. A nu privi global în zilele noastre înseamnă a fi inapt de a te opune, înseamnă a privi ca un idiot cum se îneacă propria ta corabie. Cei care se numesc astăzi „naţionalişti” nu sunt decât nişte dezorientaţi. Ei apără statele care nu mai sunt naţionale; ei luptă împotriva efectelor imigraţiei, dar evită să spună care sunt cauzele acestui proces; ei se pronunţă pentru valori de dreapta, dar se consumă în populism electoral; ei luptă împotriva naţiunilor vecine şi dau apă la moară duşmanilor comuni, deturnând o cauză care ţine de existenţa tuturor popoarelor. În cele din urmă, ei s-au lăsat în aşa hal ademeniţi de viziunile socialiste şi liberale, încât nu mai ştiu dacă sunt de dreapta sau de stânga. „Naţionaliştii” sunt rămăşiţele jalnice ale vechii drepte care se mai plimbă ca o nălucă prin Europa. Naţionalismul european, dreapta europeană şi-au secat energia creatoare şi nu mai sunt capabile să propună un proiect alternativ monolitului ideologic comunisto-liberal. Nici o tentativă de creare a unor organisme revoluţionare de dreapta nu au reuşit să se ridice până la nivelul „Sfintei Alianţe”, prima internaţională conservatoare sau la nivelul „Europei Tinere” – mişcare pan-europeană de dreapta din anii 60 ai secolului XX, despre care nu se vorbeşte în niciun manual de istorie.

A patra teorie politică – o platformă pentru o nouă Internaţională

Radical naţionalismul (fascismul şi nazismul), a fost o încercare de a propune lumii o direcţie alternativă de dezvoltare (aşa cum a făcut şi comunismul), dar a suferit eşec odată cu înfrâgerea puterilor axei în cel de-al doilea război mondial. Peste câteva decenii şi comunismul a urmat aceeaşi cale, iar liberalismul şi-a instaurat monopolul ideologic absolut.
Astăzi se vorbeşte tot mai mult despre „a patra teorie politică” (după liberalism, comunism şi naţionalism) care ar putea deveni o platformă nouă pentru o mişcare internaţională capabilă să înalţe steagul revoluţiei globale. La nivel naţional, premisele pentru naşterea unei astfel de mişcări sunt create de aşa-numita „forţă a treia”, „calea a treia” (care se poziţionează în calitate de alternativă la proiectele comuniste şi liberale). Concreşterea acestora la nivel internaţional, coordonarea acţiunilor la nivel global, este un imperativ al vremurilor. În caz contrar, am putea suferi cu toţii un eşec asemenea celorlalte proiecte ideologice. Lumea postmodernă este cu un picior în groapă. Sarcina noastră constă în grăbirea acestui proces firesc şi preluarea cât mai grabnică a frâielor în mâini, spre a nu lăsa să piară civilizaţia umană în degradare şi anarhie. Umanitatea a căzut neputincioasă în genunchi. Nouă ne revine sarcina să o ridicăm în picioare şi să o scuturăm de colb. Trebuie să renunţăm la mentalitatea de sclav şi supus, înlocuind această condiţie cu o nouă viziune eroică şi elitistă. Nimeni nu o să facă acest lucru în locul nostru, pentru că noi suntem unicii stăpâni legitimi ai lumii acesteia.

Basarabia – teritoriul revoluţiei conservatoare

În schimbările profunde care urmează să inverseze axa lumii, Basarabia trebuie să-şi regăsească locul meritat. Noi trebuie să devenim unul din cele mai puternice focare ale revoluţiei conservatoare. În lumea în care au fost anulate noţiunile de timp şi spaţiu, Basarabia ar putea avea şansa să devină ceea ce a devenit Franţa pentru Europa în perioada marilor revoluţii pe întregul continent. Totul depinde doar de efortul şi de credinţa noastră în cauză.
Trebuie să devenim un punct de pe globul pământesc care ar acumula o doză înaltă de pasionaritate, ar acumula o cantitate nebună de energie care ar exploda într-o bună zi, revărsându-se asupra întregii lumi. Pare utopic? Să nu uităm că şi în trecut multe idei păreau nişte „glume proaste”, dar cu timpul glumele s-au îngroşat şi ceea ce a fost utopic în trecut, a devenit normă mai târziu. O utopie poate deveni realitate în măsura în care ne vom propune să realizăm acest lucru.

sursa: blogul lui Octavian Racu