1 decembrie – între început şi sfârşit

2 decembrie 2009
Pentru noi, românii basarabeni, ziua de 1 decembrie are o semnificaţie cu totul specială. Ea nu reprezintă o simplă sărbătoare naţională, nu doar o nouă ocazie de a vedea prietenii de cuget sau de a juca o horă. Această zi, pentru noi, este în primul rând o amintire despre înfăptuirea unui vis – formarea unei Românii Mari şi Libere – vis din care nu mai facem parte. Astfel, 1 decembrie este data la care basarabenii îşi uită prezentul şi se afundă cu sufletul în trecutul glorios.

În partea de vest a Prutului, însă, ziua naţională din anul acesta este una specială nu doar din perspectiva semnificaţiei sale istorice. 1 decembrie 2009 este ziua în care a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, eveniment ocolit cu iscusinţă de majoritatea posturilor mass-media.

Aplicarea acestui tratat are consecinţe tragice pentru statul român, iată doar câteva motive. Va creşte ponderea de vot a ţărilor mari din Europa: Germania (de la 8% la 17%), Marea Britanie, Franţa, Italia (8% -> 12%), astfel încât aceste 4 ţări vor deţine majoritatea, ponderea cumulată fiind de 53%. Statele membre nu mai au puterea de a-şi numi comisarii europeni, ci doar de a înainta candidaturi, care pot fi acceptate sau respinse de preşedintele comisiei europene. Va fi abolit veto-ul naţional în mai multe domenii: justiţie, imigraţie, energie, transport, turism, cultură, bugetul UE ş.a. Tratatul de la Lisabona constituie de facto constituţia unui stat federal, având superioritate faţă de constituţiile „provinciilor” sale, deci şi a României. Lesne de înţeles este că odată cu intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona, România îşi încetează existenţa sa ca stat independent, devenind la nivel oficial o provincie a Uniunii Europene.

Drumul pe care va fi dusă România de autorităţile europene de-acum încolo, este în afara stăpânirii noastre. 1 decembrie 1918 a fost ziua întruchipării idealului unei Românii Mari şi Libere, în iunie 1940 România a încetat a mai fi mare, iar la 1 decembrie 2009 Ea şi-a pierdut şi libertatea.

Unire în Adevăr şi Libertate, fraţi români!

Mai mult despre Tratatul de la Lisabona

3 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

TRAIASCA ROMANIA MARE ! TRAIASCA ROMANII ! TRAIASCA LIMBA ROMANA ! TRAIASCA TOT CE-I ROMANESC !

Andrei, +1 p-u articol !

Andrei Creacico spunea...

Mulţumesc!

Prin articol am vrut în principal să atrag atenţia asupra problemei, care nu poate fi cuprinsă în totalitate într-un singur articol, de aceea sper ca cititorii site'ului să nu se limiteze doar la el, ci să continue să se informeze

stamat spunea...

http://nit.md/news/Vandalii--au-ajuns-i-la-zidurile-unor-cldiri/?lang=ro

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: