Modă anti-creștină în instituțiile Uniunii Europene

16 decembrie 2011

Fostul Ministru al Apărării olandez, Eimert van Middelkoop, a spus că există o modă anti-creştină în instituţiile europene. Creştinilor li s-a spus să-şi găsească locul în Europa, dar ei se confruntă cu o secularizare agresivă şi cu eroziunea valorilor creştine în toate sferele vieţii.
De asemenea, Episcopul britanic Michael Nazir-Ali a spus că este “uimitor” faptul că o asistentă din Marea Britanie poate fi dată legal afară din slujbă dacă spune o rugăciune la capul unui bolnav, deşi creştinismul a înfiinţat şcolile, spitalele, azilele şi universităţile în Europa. Politicienii oferă “valori subţiri” ca respectul şi toleranţa, care însă sunt valori de sorginte creştină, diluate sincretist, însă aceste “mantre politice” nu pot asigura “coeziunea societăţii”. Numai depăşirea individualismului poate rezolva această problemă.
Episcopul Nazir-Ali a arătat izvoarele creştine ale conceptelor europene ca egalitatea şi diversitatea, care însă nu pot fi înţelese decât în contextul creştin al credinţei.
Diversitatea trebuie astfel înţeleasă ca “ospitalitate creştină”, mai degrabă decât multi-culturalism, care a dus la “segregarea şi izolarea comunităţilor” a spus aceasta. 

1 comentarii:

Masaj erotic Bucuresti spunea...

pacat ca se intampla asa ceva Doamne, nu ne parasi!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: