Oare misiunea României nu constă în a realiza ceea ce Rusia n-a realizat? Istoria ei (a Rusiei, n.n) a început ca o adevărată renaștere a spiritului bizantin pe pământul slav, renaștere ce s-a oprit odată cu mutarea centrului de la Kiev la Moscova, unde spiritul lui Gengis-Han a devenit dominant. Tradiția acestuia o continuă bolșevismul, în măsura în care, cu mare forță, organizează totul. Or, tradiția bizantină nu-i oare demnă să renască la rândul ei? N-ar însemna oare o enormă îmbogățire dacă acest ton, care a răsunat împreună cu altele de-a lungul întregului Ev mediu și al cărui ecou a declanșat propriu-zis Renașterea italiană, s-ar auzi din nou? În Rusia n-ar putea să o facă. Ca esență, elementul bizantin a murit de multă vreme acolo sau a devenit ireal. Birocrația era moartă, ireală era educația, pe de-o parte, și Biserica, pe de alta, în măsura în care trebuie să continue Bizanțul viu. Numai în ținerea liturghiei continua să supraviețuiască autentic elementul bizantin viu, dar aceasta nu dintr-o concordanță religioasă ci datorită înclinației primare a rusului pentru teatru. În plus, religiozitatea rusească e pur rusească; e originar creștină în măsura în care creștinismul originar era primitiv, nu bizantin.
Or, nu știu cum stau lucrurile cu religiozitatea românească; ea nu mi-a produs o impresie adâncă. Cei mai înalți prelați mi-au părut acolo niște paradoxuri vii, în măsura care lasă să li se vadă un exterior care, pentru mine, cel obișnuit cu Rusia, apare asociat indisolubil cu gravitatea și cu strictețea, deși în realitate, ei sunt mai degrabă niște abați ai secolului al XVIII-lea; despre unii dintre ei erau colportate cele mai galante aventuri, care abia dacă le dăunau reputației. Însă, fără îndoială, Biserica românească vie. Numai acolo, Biserica greco-ortodoxă nu a încremenit. Și astfel, dacă religiozitatea necesară e prezentă, numai în România elementul bizantin ar putea să trăiască o nouă renaștere în sfera religiosului. În celelalte sfere, el poate să renască în mod absolut cert doar acolo.
Potrivit legii unicității evenimentelor, renașterilor se produc întotdeauna numai în corpuri noi. Astfel, Elada antică s-a reîntors, ca artă, în Renaștere, ca spirit în clasicismul francez, și, în sfârșit, ca filozofie, în corpul idealismului german. În Grecia, Elada nu va renaște cu siguranță. Dar nici Bizanțul, această monadă culturală în raport cu Elada antică. Pe el, în consider predestinat unei noi întrupări în slavism. Oriunde s-a întâmplat așa până acum, la bulgarii, la sârbii, la rușii medievali, manifestarea a fost autentică. Însă numai în punctele culturale cele mai înalte, întrucât distanța culturală dintre aceste popoare și Bizanț era mult prea mare. Dimpotrivă, în România, elementul bizantin va renaște în cea mai înaltă expresie a sa. (…) De-a lungul stăpânirii turcești, domnitorii Moldovei au continuat neîntrerupt doar tradiția bizantină. Or, influența culturală are aceeași pantă de curgere ca și apa. Așa cum estonienii și letonii vor continua spiritul baronilor baltici, și pe acelea al erei burgheze, toate manifestările culturale românești pe care le-am cunoscut poartă un caracter bizantin. De la bucătărie – e aproape identică bucătăriei rusești, de unde rezultă că amândouă își au obârșia în Bizanț – trecând prin spirit până la poezie.
Acest element bizantin este cel pe care românii, înțelegându-l greșit, îl iau drept “latinitate”. Astfel, misiunea lor Europeană, dacă au vreuna, ar trebui să fie neîndoielnic aceea de a deștepta la o nouă viață spiritul bizantin. Și desigur, această țară și acest popor pot avea un viitor mare.
de Hermann Keyserling (Analiza spectrală a Europei, Institutul European, Iași, 1993, pag.279-281)
sursa: Octavian Racu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: