Papa de la Roma, Urban al V-lea, numele de mirean Vilhelm de Grimoard, din familie de neam din Franta (1362 - 1370), organizand o cruciada antiotomana, la 24 iulie 1370 se adreseaza catre arhiepiscopii din Praga si Wroclav si catre episcopul din Kracowia, in care il numeste pe domntitorul Moldovei Latcu (1365 - 1375) «… duce al partii moldovenesti de natiune valaha» («dux Moldaviensis partium seu nationes walachiae»).
Asadar, tinand cont de cele mentionate anterior, si anume ca notiunile «valah – valahi», «limba valaha», «pamanutir valahe» etc sunt identice cu notiunile «român - români», «limba româna», «pamanturi românesti» etc., putem afirma ca acum 600 de ani, in a doua jumatate a sec. al XIV-lea, Cancelaria Papala si, deci, intreaga lume catolica stia ca Moldova este populata de «o parte a natiunii valahe», adica de o parte a natiunii române. Desigur, Cancelaria Papala cunostea ca celelalte parti ale natiunii valahe (române) erau in Muntenia si Transilvania. Prin urmare, avem inca o dovada in favoarea unitatii de neam a moldovenilor cu muntenii si transilvanenii.
Papa Pius al II-lea, numele laic Enea Silvio Piccolomini (1458-1464), umanist erudit, autor al teoriei potrivit careia românii descind din romanii exilati in Dacia, a incercat sa organizeze o liga antiotomana. In acest scop el a purtat tratative si cu Stefan cel Mare, despre care Papa Sixtus al IV-lea (1471-1484) spunea ca e «un adevarat atlet al credintei crestine». Pius al II-lea mentiona in lucrarea sa «Historia Rerum ubique gestarum lacorumque descriptio», ca «Valahia se intinde din Transilvania pana la Nistru, Dunare si Marea Neagra».
E si acesta un exemplu care demostreaza ca Papa de la Roma si, deci lumea catolica, intelegeau prin Valahia o tara care cuprindea toate teritoriile românesti. Nu incape indoiala ca si in sec. al XV-lea ca si in sec. al XIV-lea, pe timpurile lui Urban al V-lea, Cancelaria Papala era constienta de faptul ca «natiunea valaha», adica româna, populeaza intreaga Valahie, adica Transilvania, Muntenia si Moldova «pana la Nistru». Aceasta ne permite sa afrimam ca denumirea statului Moldovei prin «Rosovlahia» si «Moldovlahia» denota atat etnia valaha, adica româna, cat si locul amplasarii acestei etnii: in tara dinspre rusi si, respectiv, in Tara Moldovei. E acelasi lucru. Rezulta ca moldovlahii sunt românii moldoveni, iar rosovlahii si ugrovlahii - românii din teritoriile românesti dinspre rusi, adica din Moldova si, respectiv din teritoriile românesti dinspre unguri, adica din Muntenia.
Reprezentantul Poloniei, Jan Laski, episcop de Gnezno, accentua originea romana a locuitorilor din Principatul Moldova in raportul prezentat in primavara lui 1514 in fata Consiliului de la Lateran privind posibilitatile organizarii unei cruciade antiotomane, in care Moldova ar juca un rol important. Mai mult, episcopul subliniaza ca moldovenii insisi spun ca sunt romani. Laski trage concluzia aceasta chiar din afirmatiile bastinasilor, care erau constienti de originea lor romanica. Citam: «… caci ei (locuitorii Moldovei – n.n.) spun ca sunt ostasii de odinioara ai romanilor, trimisi aici pentru apararea Panoniei impotriva scitilor…».
Napolitanul Ferrance Capeci: rectorul Colegiului iezuit din Cluj, intr-o scrisoare a sa din 24 februarie 1584, mentionand numele limbii românilor prin termenul «romaneschi», confirma si unitatea etnica a purtatorilor acestei limbi din Moldova, Transilvania si Muntenia.
La ideea de convertire a românilor la catolicism s-a revenit indeosebi in sec. al XVI-lea, pe timpul Papei Grigore al XIII-lea (1572-1585) si al succesorului acestuia, Sixt al V-lea (1585-1590). Si de data aceasta ideea convertirii era asociata cu cea a inchegarii unei coalitii antiotomane, Moldova si Valahia, fiind sub suzeranitatea Portii, nu mai puteau servi drept scut al crestinitatii.
Cei mai activi agenti in promovarea scopurilor Cancelariei Papale erau iezuitii, cum ar fi Antonio Possevino (1533-1611) (a vizitat Tarile Române in 1582-1585), Giulio Mancinelli (1537-1618) (a vizitat Moldova si Tara Româneasca in 1586) si altii. Concluziile trase de ei la fata locului si in deplina cunostinta de causa sunt in favoarea romanitatii românilor, inclusiv a celor moldoveni. Mai mult, ei se conving de «caracterul autohton al constiintei romanitatii la români», precum si de «unitatea etnica a moldovenilor si muntenilor». Aceasta concluzie, spune A. Armbruster, «predomina in descrierea anonima a Moldovei, facuta probabil de un iezuit italian in anul 1587 cu scopul de a-l informa pe Papa Sixt al V-lea asupra Moldovei».
Este pretioasa mentiunea unui alt iezuit anonim – insotitor al lui Antonio Possevino – care, redactand in 1583 pentru Analele Societatii Iezuite o descriere a misiunilor lui Possevino in Transilvania, mentioneaza un stat populat de «romani» (pentru un strain e dificil sa simta diferenta in pronuntarea dintre «roman» si «român»). Esentialul consta in faptul ca iezuitul anonim este constient de situatia reala ca «romanii» locuiesc si in Tara Romaneasca, si in Moldova. El zice: «… Vechiul neam al romanilor, care-si zic pana astazi români si care coboara din fie coloniile romanilor, fie din cei care erau osanditi la munca in minele de metal. Limba lor dovedeste, de altfel, aceasta descendenta romana. Ei locuiesc si Tara Romaneasca, si Moldova».
Studiind problema etnonimelor si politonimelor in istoria Moldovei (sec XIV-XVI), cercetatorul chisinauian Pavel Parasca ajunge la o concluzie convingatoare privind constiinta nationala (româneasca) a moldovenilor. Citam: «… Izvoarele din sec. XIV-XVI sunt unanime in a ne transmite persistenta constiintei românesti a moldovenilor, in pofida faptului ca sub aspect politic ei constituiau o comunitate statala deosebita, cee a Tarii Moldovei, care le-a si imprimat numele politic respectiv. Constiinta unitatii etnonationale românesti nu le-a impiedicat celor trei tari române sa-si afirme existenta lor istorica in trei state separate, desi unitatea nationala trebuia sa dea si a dat nastere ideii unitatii politice care, la randul ei, trebuia sa contribuie si a contribuit si mai mult la cimentarea constiintei unitatii nationale românesti».
In prima jumatate a sec. al XVII-lea papalitatea isi reactiveaza propaganda catolica in Tarile Române. Rapoartele misionarilor Romei catre Papa ne ofera multe informatii interesante despre românii moldoveni.
Un misionar italian, Niccolo Barsi, care a calatorit in Orient (1632-1639) si a trecut de doua ori prin Tarile Romane, mentioneaza in descrierea calatoriei sale (1640) ca orasul moldovenesc Roman ii aminteste de Roma antica. Citam: «Si vede anco la citta di Romano, cosi detta da Roma, essendo i primi fondatori di quella stati Romani…».
Discutand cu un calugar moldovean, Barsi si-a dat seama de asemanarea limbii române cu cea italiana. De la calugarul moldovean Barsi a mai aflat ca «romanii au intemeiat aceasta tara, de aceea românii se bucura sa fie numiti romani» («E cossi vedete che hanno alcune parole turche, altre armene, altre greche, et altre italiane, e da qui nasce che la prima che poi essi cominciorno unitamente ad habitare vi posero nome Romano, perche Romani furono quelli che principio a questa terra dierono, auzi che loro istessi godono d'esser chiaamati Romani»). Avem, deci, inca o dovada a constiintei originii romanice la moldoveni.
Misionarul bosniac Marco Bandini (Bandulovici), mort in 1650 in Moldova, consemneaza si el o legatura a urbelor din partea locului cu Roma. Orasul Roman ii pare «quasi nova Roma».
In 1641 misionarul catolic bulgar Petru Bogdan Baksic (Baksev) (1601-1674), care viziteaza Moldova, scria in «Vizitarea apostolica a Moldovei» ca «moldovenii vorbesc româneste» («il Valacho»).
Un alt misionar afirma deja la 1671 ca moldovenii sunt de natie româneasca («della natione Wallacha»).
Gheorghe Ghimpu
(Sursa: «Constiinta nationala a românilor moldoveni», Gheorghe Ghimpu)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: