Tabere, excursii tematice în România, literatură și cât mai multe filiale ale instituțiilor românești în Republica Moldova. Asta își doresc tinerii etnici români din Basarabia, respondenții unui sondaj de opinie privind identificarea necesităților culturale, scrie arena.md, preluat de Romanian Global News.
Tinerii etnici români din Basarabia sunt mai familiarizați cu literatura, muzica, televiziunea și cinematografia română. Mai puțin cunoscute le sunt domeniile precum teatrul, radio și artele vizuale, arată datele sondajului, realizat în cadrul proiectului "Cultura română în viziunea tinerilor români din Republica Moldova şi Nordul Bucovinei".
Necesitățile culturale, pe care le-au evidențiat tinerii în sondaj, vor ajuta Guvernul din România, în special Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, să elaboreze politici mai eficiente în ceea ce privește beneficiarii săi direcți din afara țării.
La sondaj au partricipat 300 de tineri etnici români cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Proiectul, inițiat de Asociaţia Pro Democraţia Club Târgu Neamţ, în parteneriat cu Asociaţia pentru Integrare Europeană din Chişinău şi Liga Tineretului Român „Junimea" din Cernăuţi, este finanţat de Guvernul României - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: