«Prima mea grija a fost sa iau contact cu fortele politice care reprezentau fortele de stat. Domnul Maniu, orice ar spune astazi, mi-a oferit atunci pe Mihail Popovici si pe Aurel Dobrescu. La aceasta oferta i-am spus: «Domnule ministru, sunt timpuri prea grele pentru tara ca sa glumim». De aceea, domnilor, in guvernarea mea nu au figurat persoane marcante.
A sosit Horia Sima, gasit dighizat in cioban, la Brasov. El a venit pe baza unei miscari slabe puse la cale de SS-ul german. Horia Sima avea pretentii foarte mari. Am mentionat de la inceput ca o guvernare legionara ar fi fost dezastruoasa pentru tara, daca ar fi fost lasata singura. M'am situat pe aceasta baza la acceptarea unui guvern cu elemente legionare. S'a spus ca pozitiile dominante au fost ale lui Sima. Nu este adevarat. Armata o aveam eu, iar Internele generalul C. Petrovicescu, un bun, vechi si incercat prieten, al carui caracter si curaj se dovedise. El a fost singurul care, atunci cand eram surghiunit la Bistrita, mi-a adresat lungi felicitari si scrisori, stiind bine la ce se expunea in acel moment. Petrovicescu a intrecut cerintele lui Sima, insa a fost depasit. A gresit si a fost pedepsit.
Cu privire la guvernarea impreuna cu Horia Sima: pe aceia care au fost dusi la Jilava am facut sa-i salvez. Acolo se afla o garda militara pe care ma puteam bizui. Voiam sa-i salvez de gloantele pistoalelor celor care vroiau sa se razbune. Incepusem sa avem doua armate in stat. Eu ii lasam sa se uzeze, pentru ca nu aveam inca armata in totalitate de partea mea. Ea iesise din catastrofa granitelor.
Armata a venit spre mine atunci cand un soldat a fost stropit de benzina si ars de legionari. A fost un moment hotaritor pentru neamul romanesc. Armata singura a hotarat atunci.
Partidele politice s'au retras definitiv din calea mea. Le-am aratat ca un guvern de militari este ultima forma politica pentru un stat. Romania nu ajunsese in situatia sa aiba nevoie de el, ea avea rezerve. Dar politicienii s'au mentinut in refuzul lor de a participa la conducere. Tara isi sprijinea frontierele pe Liga Natiunilor, pe Mica Intelegere si pe fortele ei militare. Toate aceste edificii au fost prabusite…»
Presedintele tribunalului intrerupe vorbitorul, cerandu-i sa treaca la concluzii, raspunzand punctelor de acuzare ce i s'au adus. Maresalul cere sa fie lasat sa continue expunerea, avand nevoie sa arate pe de-a intregul faptele, desi neavand documentele la indemana pentru aratarea adevarului si disculparea sa. Este refuzat cu brutalitate.
Se trece la concluzii.
«Nu am premeditat si pus la cale primirea coloanei a V-a germane pe pamantul tarii. Nu am avut sprijin german. Dupa cum stiu sa-mi apar demnitatea de om, am stiut sa ma situez pe o linie justa, pentru ca nu sunt omul care sa faca tranzactii cu demnitatea poporului romanesc. Am sprijinit Romania pe Germania, pentru ca ea era singura care oferea garantie frontierelor. Am dat, constient de situatie, consimtamantul la trecerea trupelor germane prin tara. Nu aveam de ales. Orice rezistenta ar fi dus la prabusire. Am fi avut soarta sarbilor. Evreii, comunistii, politicienii au fost exterminati. Serbia a pierdut 800.000 de oameni. Generalul Nedici mi-a cerut ajutor: «Salvati-ne, ne omoara pe toti: croati, unguri, sarbi si noi intre noi!»
Am facut razboi cu Uniunea Sovietica, aceasta cerandu-mi-o onoarea poporului roman si imperativul timpului. Nu puteam periclita viitorul tarii. Orice s'ar afirma astazi aici, nici un om politic nu ar fi luat puterea in acele momente.
In ceea ce priveste ororile razboiului, se va cunoaste adevarata mea pozitie si cate eforturi faceam zilnic sa-i tin pe toti pe calea omeniei. Nu cer nici o favoare, dar sa se tina seama cand eu sunt judecat ca nu a fost razboi sa nu se comita cruzimi peste capul sefilor. De exemplu, lasand la o parte razboaiele din anchititate, sa luam razboiul de 30 de ani, razboiul de Secesiune, razboiul anglo-bur si altele. Mai mult, aviatia a distrus, contrar legilor razboiului; a facut zeci de mii de victime, ne-a omorat copii, studenti, a atacat spitale si biserici, distrugandu-le. De aceea sa nu se considere ca soldatii au tradat legile umanitatii; toti le-au tradat.
In ceea ce priveste aservirea bogatiilor tarii, acuzatie ce mi se aduce pe nedrept.
Daca mi-ati fi dat putinta sa va arat legile economiei, sa va arat ce acoperire buna avea moneda. S'au gasit patruzeci de vagoane de aur, pe cand Romania in toti anii de pace abia a adunat saisprezece.
Da, in 1944, Banca Nationala a Romaniei avea in seif 40 de vagoane de aur! Romania nu a dat nimic si a primit totul pe baza de acorduri: petrol, bumbac, cereale. Creditul era de 3%. Am salvat capitalul strain, telefoanele si chibritele. Noi nu am avut legi de vasalitate fata de Germania, ci de egalitate. Maresalul Antonescu, mi-am zis, nu putea fi generalul Nedici. Bugetul nostru de razboi a fost echilibrat fata de cel al razboiului trecut.
Cu privire la muncitori. Nu am scos niciodata armata contra muncitorilor. Nu am avut niciodata o greva. Cred ca nici un partid politic in aceasta tara nu poate arata o fila alba in aceasta problema.
De la toate institutiile, baionetele au fost retrase in cazarmi.
Am fost prezentat ca dictator. Stim ca acestia extermina pe adversarii lor. Eu pe cine am exterminat? Am suspendat Constitutia care era terorista. Eu am tins la o democratizare a ei. Presa nu a fost libera, era razboi. Permiteam numai publicarea evenimentelor si a faptelor, fara polemizari, care la noi ajung la trivial. Nici un evreu care a fugit din Transnistria si apoi a fost judecat in tara nu a fost executat. Peste 7.000 de legionari au fost reabilitati pe front. Pentru 1.600 de internati, era lagar la Targu Jiu, de 2.000 de paturi. Acest lagar a facut parte dintr'un plan al Marelui Stat Major, intocmit in timp de pace. Prin acel lagar s'a pus capat sau s'a pus frau nebuniei imbogatirii de razboi si a speculei. Va pot declara ca lagarul nu era niciodata complet.
Despre comunisti: acestia nu erau cu tara. Le-am oferit sa plece in Uniunea Sovietica pe care o socoteau drept patria lor. Cui a vrut i-am dat voie sa plece. Pe cei notorii i-am gasit in lagare sau inchisori, cu condamnari mai vechi. Eu nu i-am persecutat…»
Vociferari, urlete. I s'a luat cuvantul. Se striga «La moarte! La moarte!»
«In testamentul meu politic, daca voi mai avea timp sa-l scriu, voi spune:»
In sala s'a facut liniste deplina, se auzea doar ticanitul aparatelor de filmat. Era atat de multa lume, ca lipsea aerul, iar caldura sub dogoarea reflectoarelor cinematorgrafiei era de nesuportat. Oamenii, nemaiavand loc, se asezau pe jos si foarte aproape de boxa acuzatilor. Maresalul continua:
«Scump popor roman, sunt mandru ca am facut parte dintr'o natie cu dubla ascendenta, romana si daca, a carui istorie a fost luminata de stralucitoarea figura a lui Traian si de jertfa lui Decebal. Am luptat in doua razboaie pentru gloria ta. Sunt fericit sa cobor cu cateva clipe mai devreme langa martirii tai. Toti au luptat pentru dreptatea ta. Fostii mei colaboratori au incercat sa se desolidarizeze de mine. Eu nu ma desolidarizez de greselile lor. Las tarii tot ce a fost bun in guvernarea mea. Tot ce a fost rau iau asupra mea, in afara de crima!
Acest razboi, care s'a sfarsit cu infrangerea Germaniei hitleriste, nu va pune capat conflictului mondial deschis in 1914. Prevad un al treilea razboi mondial, care va pune omenirea pe adevaratele ei temelii sociale. Ca atare, dumneavostra si urmasii dumneavoastra veti face maine ceea ce eu am incercat sa fac astazi, dar am fost infrant.
Daca as fi fost invingator, as fi avut statui in fiecare oras al Romaniei.
Cer sa fiu condamnat la moarte si refuz dinainte orice gratiere.
In felul acesta voi fi sigur ca voi muri pe pamantul patriei, in schimb voi, nu veti fi siguri daca veti mai fi aici cand veti fi morti.
Am terminat. Dar, inainte de a incheia, vreau sa reamintesc: dupa cum Scipio Africanul a urmarit pe Hannibal peste campiile Frantei, ale Spaniei, ca sa-l infranga in nisipurile Africii, la Zama, razand de pe fata pamantului marea Carthagina, punand astfel bazele stralucirii Romei, ca si Themistocle si Vespasian, care au servit tara lor, si ei au murit in exil. Imi vine in minte, in aceste clipe tragice ale vietii mele, fara sa gasesc ca as fi putut fi comparat cu ilustrul general roman, cuvintele pe care, pornind in exil, le-a adresat de pe puntea corabiei poporului sau: «Iar tie, popor ingrat, nu-ti va ramane nici cenusa mea!»
Rostind aceste cuvinte, ochii maresalului erau in lacrimi. Cei de fata au pastrat liniste si condamnatii au fost scosi din sala.»
(Sursa: Larry Watts, 1986, citat de Pau Goma in «Saptamana Rosie, varianta 2008)
„Durerea trebuie să ne înveţe şi să ne înalţe. Popoarele adevărate îşi torc din nenorociri marile destine” (Ion Antonescu)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: