Cum se adună astăzi veșnicii homo sovieticus

Fara indoiala, Germania hitlerista trebuia distrusa. Pentru omenire, pentru nemti. Hitlerii nu trebuie sa invinga. Dar si URSS trebuia sa sufere infringere, caci nici Stalinilor nu trebuia sa li se ofere victorii. Trebuiau sa invinga aliatii – Marea Britanie si SUA. Si ar fi facut-o. Nimeni nu l-ar fi lasat pe Hitler la putere si la libertate, nimeni nu i-ar fi iertat Holocaustul. Numai fara noi.

“Se pot ofili floricelele, numai sa nu rugineasca mitralieristul ” – acest proverb occidental de pe timpurile “ОУН” si “УПА”, Stepan Bandera si Roman Suhevici, ar fi bine sa fie assimilate de provocatorii de la Sevastopol si Odesa, de hranitii lui Lujkov si Rogozin, care au plecat cu dolari de la Moscova in orasul antisovietic liber Lvov (adica intr-o manastire vestica) cu Statutul lor invechit, alcatuit din portretele lui Stalin, din panglici Sf.Gheorghe furate si cirpe rosii cu secera si ciocanul.

Ca intodeauna, provocatorii au ales reusit momentul: 9 mai – o sarbatoare a celor care si-au riscat viata pe front, care isi amintesc de tinerete, de camarazi si de “luptele in care, impreuna, cadeau”, – si nu preferata celor care li s-au alipit, care nu au luptat o zi, dar care au profitat de pe urma lor, de cele mai multe ori nascuti dupa 1945, dar care nu si-au impuns un degetel de dragul Patriei, impototonati, ca ciorile in pene de paun, in simbolurile cavalerilor cu Sfintul Gheorghe in piept (pacat ca nu-si fac si ordine din martipan), care cara dupa ei in Piata Rosie niste bucati de tabla balistica si care privesc salutul ca pe unul de bazar.

Nu-i poti numara – de la banalii cu panglici Sfintul Gheorghe in piept, moderatori de emisiuni televizate, pina la Putin si Medvedev, care au ajuns la un piar cotidian pe oasele a 27 de milioane de cazuti in acel razboi. Adaugati-le homo sovieticus, care s-au infiltrat in “Solidaritatea” germana si care au aruncat blestemuri asupra lui Nicolae Hramov, un adevarat antisovietic si disident numai pentru ca a remarcat pe buna dreptate (dupa stralucitul ziarist si unul dintre stilpii comunittii disidentilor – Aleksandr Podrabinek), ca, pe 9 mai, nu avem ce sa marcam, o sarbatoresc numai oamenii inculti si cetatenii sovietici, mereu obtuzi la minte.

Ziua de 9 mai este o sarbatoare corporativa a celor ce au luptat pe front (minus “вохра”, “Смерш” si “НКВД”). Debarasati-va de ei, civili, oameni ce nu au stat in linia de lupta, sobolani cu panglici straine, pentru ca nu ati stat in linia intii si nici in transee. Mai intii luptati – (numai nu in Afganistan, in Cecenia si nici in Georgia), dupa care vom mai discuta. Si eu sint veteran al razboiului impotriva totalitarismului, cu o vechime de 43 de ani, ba chiar si cu un ordin, pentru aceasta, din partea Lituaniei. Si noi am luptat, si colegii mei disidenti, multi au cazut pe cimpul de lupta. Da, am pierdut razboiul, nu am reusit sa eliberam Rusia de URSS, insa cine ar indrazni sa arunce cu o piatra in noi pentru aceasta? Si noi vom merge la moarte, avem si noi sarbatorile noastre coporative: 21 si 22 august – zilele revolutiei in 1991 si de la 4 octombrie – cind a cazut puterea sovietica. Noi sintem veteranii unui razboi pierdut si, asa nu ne este dat sa ii intelegem si nici sa ii veneram pe luptatorii de pe front din anii 1941-1945, care, si ei, si-au pierdut razboiul. Cum scria Iosif Brodski: “Spuneti acolo, sa nu mai fim treziti, sa nu ne deranjeze nimeni somnul… Ce e din faptul ca noi n-am invins, din faptul ca, o stiti, – nici nu am revenit!!!”

Pavel Kogan, Mihai Kulcitki, Boris, jucat de Batalov in “Zbara cucorii”, cei care au aparat Moscova, soldatii de la Cetatea Brest, Victor Nekrasov, Vasili Bikov, Veaceslav Kondratiev, Vasili Grosman, Iuri Levitanski – ei toti, vii sau morti, au vrut cum e mai bine, dar s-a intimplat ca intotdeauna. Pentru tara lor ei nu au reusit sa faca nimic – tara a putrezit in lagarul de concentrare stalinist, in Europa de Est, in Tarile Baltice, in Ucraina de Vest, in Bielarusi de Vest, in nefericita Basarabie – actuala Moldova, inrobita cu ajutorul lor si minata in cireada comunista. Marea Britanie si SUA si-au reeducat Germania lor si au facut-o democratie avansata. Iar noi am facut din partea noastra de Germanie o filiala a GULAG-ului. Asa ca tuturor noua, nu luptatorilor de pe front, pe 9 mai nu saluturi trebuie sa facem, ci sa varsam lacrimi. Pentru ca am pierdut nu numai razboiul, dar si viata, si viitorul.

Desigur, a lupta contra lui Hitler a fost corect sau laudabil. Dar si sa lupti contra lui Stalin a fost corect si demn de memorie vesnica. Aici sint egali toti veteranii: si cei care au luat Berlinul, si cei care au plecat in “РОА”, la Vlasov. Si aici iarasi are dreptate Colea Hramov. Si daca Vlasov in Manifest avea niste rinduri rele, manifestele Armatei Rosii nu erau mai bune. Iar Imnul Sovietic suna cu mult mai rau decit Imnul “РОА”. Si cit de invidiat este destinul patriotilor ucraineni (botezati la noi ca “nationalisti”), care, in rindurile “ОУН” si “УПА”, luptau, sub steaguri nationale, si contra fascistilor, si contra bolsevicilor!

Noi nu avem ce serba nici macar pe 8 mai. Lumea marcheaza linistit si modest sfirsitul razboiului al doilea mondial. Insa pentru noi el nu s-a incheiat pina in prezent. Rusia este ultimul agresor, ultimul aparator al Pactului Molotov-Ribbentrop. Ribbentrop este demult spinzurat si ingropat, in timp ce Molotov a renascut in Primakov, in Lavrov, in Putin, in Medvedev. Noi continuam ocuparea Moldovei, adica a Transnistriei, a Georgiei, adica a Samaceablo (Osetia de sud) si a Abhaziei, a insulelor japoneze si a unei parti a teritoriului finlandez si estonian.

Si este cu totul ridicol cind cerem, in ziua de 9 mai, recunostinta si aplauze de la popoarele asuprite de noi: de la ucraineni, estonieni, lituanieni, letoni si moldoveni. Pentru ei, aceasta zi este o tragedie nationala. Si pentru Georgia si Cecenia – la fel. In aceasta zi s-a inchis cu zgomot, in urma lor, usita custii sovietice si ele au devenit robii lui Stalin si ai NKVD-ului. NKBD si-a dezlegat definitiv miinile, cu forte proaspete a reluat operatiunile de represiune contra rasculatilor ucraineni si lituanieni. Cititi-l pe Soljenitin si pe Leonid Borodin! Priviti filmul “Noptile sub visin”! Ucraina de Vest a luptat pina in aanul 1956, provesticii mergeau in GULAG cu raioanele. Iar provocatorii din detasamentul “Moscova-Sevastopol” le-au carat steaguri rosii si portretele lui Stalin, contind pe faptul ca, in invalmaseala, vor fi caclati in picioare niste veterani si atunci se va putea racni in mare extaz contra acestui fapt.

Partidul lui Oleg Teagnibok “Svoboda” a crescut mult in ochii mei. Aceasta si autoritatile orasenesti de la Lvov au aparat demnitatea nationala. In Ucraina participarea la solemnitati in cinstea datei de 9 mai (ca si in Moldova, Georgia, Tarile Baltice si Europa de Est) – este un semn de tradare nationala. Ca si panglicile Sfintul Gheorghe si steagurile rosii.

Iar consulul rus m-a cutremurat. Treaba diplomatilor este sa stinga conflictele, nu sa le aprinda. El trebuie revocat si trimis direct la Mecca. Acolo sa dea foc Coranului la peretele principalului Monument sfint. Sau sa fie trimis la New York – sa puna, probabil, acolo flori la Ground Zero, in semnul memoriei teroristilor care au spart cu avioanele turnurile Gemenii. Sa puna coroane la Monumentul ostasilor-asupritori la Lvov este alogic celor doua happening-uri propuse. Ca bine ii mai invata la noi pe viitorii diplomati la “MGIMO”.

Si, in general, e de ajuns ca vesnicii homos sovieticus sa caute peste tot motiv pentru razbunare. Pentru aceste aberatii istoria deja s-a razbunat, si s-a razbunat exact pe noi. Si judecind dupa stilistica de la 9 mai, Rusia e deja in mormint, cu mult mai adinca decit buncarul cancelariei Reihului. Si nu trebuie adusi la funeraliile noastre si lvovenii. S-ar putea ca acestia inca sa aiba o nunta cu zestre europeana.