Duminica Floriilor este sărbătoarea religioasă care simbolizează intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos si se sarbatoreste cu o săptămînă înainte de sărbătorile pascale. Nu doar semnificaţia religioasă sau ziua de nume fac din această sărbătoare una specială - ea ascunde şi multe tradiţii şi legende românesti.
Obiceiul Lazaritelor
Obiceiul a fost atestat numai in sudul tarii: Muntenia si Dobrogea. Totusi, acesta este circumscris intr-un areal sud-est european mai larg, ceea ce i-a determinat pe folcloristi sa-l ataseze unui stravechi strat cultural traco-elen.
Este adevarat ca in Evanghelia lui Luca se vorbeste de un anume Lazăr cel sarac, ca fratele Martei si al Mariei, despre care se spune ca a fost inviat de Iisus. Dupa aceasta minune, la intrararea in Ierusalim, locuitorii orasului l-au intampinat pe Iisus cu ramuri verzi. Dar, de la aceste date consemnate in Evanghelie si pana la ritologia pagana este, totusi, o distanta imensa.
Legenda românească spune că Lazăr era un tînăr fecior, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Într-o sîmbătă Lazăr a plecat cu oile pe cîmp, iar mama lui a rămas acasă să coacă plăcinte. Feciorul s-a urcat într-un copac să culeagă nişte muguri pentru animale, dar şi-a adus aminte de plăcintele mamei. S-a grăbit să coboare, dar a căzut şi a murit.
Pornind de la legenda că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, femeile au obiceiul ca în sîmbăta dinaintea Floriilor să coacă plăcinte şi să le împartă la sărmani, de sufletul morţilor. În trecut, în ajunul Floriilor, avea loc un ceremonial complex, numit Lazarita. La el participau numai fetele. Ceremonialul semăna cu o zi de colindat. Una dintre fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă şi colinda împreună cu celelalte pe la ferestrele caselor. Fetele formau un cerc şi povesteau pe o melodie simplă drama lui Lazăr. În tot acest timp Lazarita se plimba în cercul format de colindătoare. Fetele le aminteau oamenilor cum a plecat Lazăr de acasă cu oile, cum a urcat în copac să culeagă muguri pentru animale şi a căzut, despre moartea neaşteptată, cum i-a fost găsit trupul de către surioarele lui şi cum a fost el scăldat în lapte dulce şi îmbrăcat în frunze de nuc.
Originea obiceiului ar trebui cautata intr-una din formele trace ale cinstirii lui Dionysos care avea loc la inceputul primaverii, strans inrudite cu cele din antichitatea greaca despre Adonis si Afrodita, Attis la frigieni, Osiris la egipteni etc, in care baza scenariului ritual era moartea violenta a zeului, bocirea zgomotoasa in grup, iar in final invierea lui concomitent cu eruperea vegetatiei, in bucuria generala a cortegiilor participante.
Dupa acest scenariu, tipic pentru renovarea timpului anual sau sezonal, urma sarbatoarea prepascala a Floriilor. Zeita romana a florilor, Flora, in cinstea careia se organizau vestitele sarbatori de primavara, devenise foarte cunoscuta in Dacia romana. Sarbatoarea ofera insa numeroase practici populare legate de cultul mortilor pomeni, infigerea ramurilor de salcie in morminte, amenajarea si curatirea mormintelor, acte de divinatie in care se solicita ajutorul spiritelor mortilor. Ramurile de salcie, simboluri ale vegetatiei de primavara, erau la loc de cinste: se duceau la biserica pentru a fi sfintite, se foloseau la farmece si descantece, capatau valoare de medicament pentru vindecarea diferitelor boli, se pastrau pentru a opri prin mijloace magice grindinile si furtunile distrugatoare, pentru a fertiliza cu ele stupii si vitele, etc.
Crenguţele de salcie, între tradiţie, superstiţie şi leac
În ziua Floriilor credincioşii merg la biserică pentru a-l întîmpina pe Hristos. Tradiţia spune că în ajun se strîng braţe întregi de ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică pentru a fi sfinţite de preot. După ce sînt sfinţite sînt puse la icoană şi se spune că nu e bine să renunţi la ele pînă la următoarele Florii.
Crenguţele de salcie mai sînt puse şi la pomii fructiferi pentru a-i ajuta să rodească. Mulţi dintre oameni nici nu plantează pomi înainte de Florii, crezînd în superstiţia că aceştia nu vor rodi dacă nu vor avea ramura de salcie sfinţită. Unii împodobesc şi stupii în ziua de Florii şi asta pentru ca albinele să se bucure de binecuvîntare divină.
În timp ce în unele sate mîţişorii sînt aruncaţi în curte cînd începea să bată grindina, în altele sînt ţinuţi în casă de săteni pentru a se proteja de duhurile rele. Ramura de salcie sfinţită a fost dusă şi în sectorul terapeutic. Unii înghit mîţişorii pentru a se feri de boli, iar bătrînele se leagă la şale cu ele ca să nu mai simtă durere. Un alt obicei este ca părinţii să-şi lovească, uşor, copiii cu nuieluşa de la salcie cînd vin de la biserică. Se spune că aşa ei vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.
La mulţi ani tuturor celor care poartă nume de floare!
(Sursa: www.ftr.ro, www.ziuaveche.ro)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: