Documentele publicate in numarul de fata reprezinta „conspecte”, „expuneri” sau „informatii” cu privire la continutul unor discutii purtate de V.I. Potapov, seful Sectorului Romania al Sectiei CC al PCUS; V. Andrusceak, seful Sectiei Informatii si Relatii cu Tarile Straine a CC al PCM; si N. Mumji, loctiitor al sefului Sectiei Informatii si Relatii cu Tarile Straine a CC al PCM, realizate, aproape in toate cazurile, „la rugamintea CC al PC al Moldovei”.
In cadrul acestor convorbiri, V.I. Potapov i-a informat pe reprezentantii CC din RSSM cu privire la cursul si rezultatele tratativelor dintre oficialitatile sovietice si cele romane, care, dupa cum rezulta din documente, s-au derulat periodic, incepand din mai 1976, cand N. Ceausescu s-a intalnit la Snagov cu C.F. Katusev. Si au continuat pana in 1980.
V.I. Potapov relateaza despre intalnirile oficiale si de lucru care au avut loc la 5 august 1977, in Crimeea, intre L.I. Brejnev si N. Ceausescu; la 7 februarie 1978, la Moscova, intre N.N. Rodionov, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al URSS, si G. Badrus, ambasador al RSR in URSS; la 12 mai si 12 iunie 1978, la Bucuresti, intre St. Andrei, ministru al Afacerilor Externe al RSR, si V.N. Drozdenko, ambasador al URSS in RSR; la 13-14 octombrie 1978, la Bucuresti, intre delegatia PCUS, in frunte cu A.A. Gromiko, ministru al Afacerilor Externe al URSS, si delegatia PCR, in frunte cu P. Niculescu, membru al Comitetului Executiv Politic al CC al PCR; la 27 aprilie 1979, la Moscova, intre C.V. Rusakov, secretar al CC al PCUS, si G. Badrus, ambasador al RSR in URSS; la 1 august 1979, in Crimeea, intre L.I. Brejnev si N. Ceausescu.
Ultimul document din aceasta serie este o inregistrare a discutiei din 12 martie 1980 de la Bucuresti dintre V. Drozdenko, ambasadorul URSS in RSR, si V. Cazacu, membru al Comitetului Executiv Politic, secretar al CC al PCR.
Documentele evidentiaza atitudinea extrem de negativa a Moscovei fata de „cursul special” al Bucurestiului in domeniul politicii externe, dar reflecta, mai ales, disputa celor doua parti cu privire la tratarea unor probleme ale istoriei Romaniei, precum si a Imperiului Rus si Basarabiei si URSS si RSSM.
Era vorba, de fapt, dupa cum reiese din documente, de un dictat constant al liderilor URSS, care insistau ca oficialitatile din RSR sa abandoneze cursul politic «revizionist», sa refuze tratarea istorica «nationalista» si sa accepte in mod univoc punctul de vedere sovietic. Conducerea de la Bucuresti, aparandu-si propriile interese, a respins categoric pretentiile oficialilor de la Moscova.
La intalnirea din 5 august 1977, la initiativa lui L.I. Brejnev, au fost examinate «chestiunile legate de divergentele noastre privind tratarea unor probleme ruso-romane, sovieto-romane si moldo-romane, formarii si dezvoltarii poporului moldovenesc, natiunii moldovenesti, etc, care, ca si anterior, sunt interpretate incorect de literatura stiintifica si de presa periodica romana contemporana» (doc. nr. 1). L.I. Brejnev, ca si intreaga istroriografie sovietica, considera ca abordarile savantilor si politicienilor din Romania, care nu recunosteau caracterul «legitim» si «pozitiv» al actului anexarii Basarabiei la Imperiul Rus din 1812, sunt antirusesti si antimoldovenesti. Mai mult ca atat, el a dedus din aceste abordari ca Romania ar avea pretentii teritoriale fata de URSS.
N. Ceausescu, la randul lui, exprimandu-si nedumerirea fata de o asemenea viziune, a declarat ca “in literatura sovietica si, mai ales, in cea moldoveneasca se denatureaza – ca si mai inainte – urmatoarele trei grupuri de chestiuni: 1) se reabiliteaza politica tarismului in Balcani si in regiunea dunareana, aceasta fiind prezentata doar in plan pozitiv (mai ales in chestiunea romano-basarabeana); 2) este tratata incorect, ca si pana acum, chestiunea privind existenta poporului moldovenesc, limbii moldovenesti si natiunii moldovenesti separate; 3) ca si mai inainte, in literatura moldoveneasca, clasicii romani sunt numiti incorect moldoveni”.
Dupa cum mentiona N. Ceausescu, teza autorilor sovietici cum ca includerea, in 1812, a Basarabiei in componenta Imperiului Rus a fost “legitima si conform vointei popoarelor” este “absolut incorecta”. “Nimic nu a fost ligitm in acel act... Alipirea s-a produs impotriva vointei poporului si impotriva vointei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici sa spuna lucrurilor pe nume”.
In plus, sublinia N. Ceausescu, “sunt profanatoare afirmatiile autorilor moldoveni, care considera ca includerea Basarabiei in componenta Rusiei nu a fost decat un lucru pozitiv, ca aceasta includere a jucat pentru regiune un rol pozitiv. Cum ramane… cu definitia pe care o folosea V.I. Lenin, ca Rusia e inchisoarea popoarelor?”.
Intrerupandu-l pe N. Ceausescu, L.I. Brejnev a spus ca “afirmatiile acestuia nu au nici o logica, pentru ca anul trecut el a declarat ca Romania nu are pretentii teritoriale fata de Uniunea Sovietica si, in acelasi timp, cere sa recunoastem ca tarismul a ocupat candva neligitim teritoriile romanesti”. “Aveti cumva pretentii teritoriale fata de noi?”
N. Ceausescu a declarat ca Romania “nu cere niciun fel de teritorii de la Uniunea Sovietica, ci doar sa se spuna ca tarismul a ocupta pe timpuri pamanturi romanesti”.
L.I. Brejnev a replicat ca «aceasta pozitie e asemanatoare cu cea a Chinei referitoare la teritoriile Siberiei si Extremului Orient: astazi de la noi se cere se recunoastem ca acest teritoriu este al lor, iar maine vor cere ca noi sa-l si restituim. Insa noi nu vom face niciodata una ca asta.»
Liderul URSS nu a negat ca tarismul «urmarea scopuri de cotropire», dar, totodata, considera, asa cum se stipula in istoriografia sovietica, ca acesta isi propunea «obiective si aspiratii nobile – izbavirea popoarelor de jugul turcesc extrem de reactionar si alipirea acestora la societatea social-economica si culturala rusa, mai progresista la acea vreme. In ciuda faptului, ca tarismul a fost intr-adevar inchisoarea popoarelor, in comparatie cu iadul turcesc, aceasta inchiosoare era un rai: altminteri popoarele n-ar fi tins, veacuri la rand, catre Rusia. Acesta este un adevar istoric care nu trebuie negat. Noi am scris mereu despre asta si vom scrie la fel si in continuare.»
Abordand chestiunea «natiunii moldovenesti», N. Ceausescu a amintit ca “anul trecut” autoritatile romanesti au «promis sa recunoasca RSS Moldoveneasca si sa nu o ignore. Am facut aceasta, dar nu vom fi niciodata de acord cu ideea si nu vom recunoaste niciodata ca exista o oarecare natiune si o limba moldoveneasca separate.» (Aici el a facut trimitere la D. Cantemir, la unii ministri taristi si la lucrarile unor autori sovietici publicate in perioada 1927-1930, precum si la Marea Enciclopedie Sovietica editata dupa razboi, in care se spunea ca in spatiul dintr Prut si Nistru locuiesc romani.)
L.I. Brejnev i-a reprosat lui N. Ceausescu ca «nu trebuie sa ne bazam doar pe autori sau pe momente din lucrarile acestora sau ale unor personalitati, inclusiv Cantemir, care contin teze avantajoase pentru romani; lucrurile trebuie privite in mod real. Poporul moldovenesc, limba, cultura, constiinta lui nationala exista in mod real, a declarat el, si, oricat am nega acest lucru, el nu va inceta sa existe.» «Dumneavoastra, tov. Ceausescu, printre altele, ati fost la moldoveni si v-ati putut convinge ca ei exista in realitate…»
«Da, a ripostat N. Ceausescu, am fost, dar ei au vorbit cu mine romaneste».
L.I. Brejnev l-a indemnat pe N. Ceasescu «sa nu se agate de limba, chiar daca limbile moldoveneasca si romana ar fi absolut asemanatoare (desi nu e deloc asa), nici atunci nu va fi vorba de o natiune unica. Caci in multe alte tari popoarele vorbesc aceleasi limbi, dar sunt natiuni diferite (Austria si Germania, SUA si Anglia, tarile arabe, etc.) Si, in aceasta chestiune… dumneavoastra, Nicolai Andreevici, nu va situati pe pozitii marxiste».
Referindu-se la problema clasicilor, N. Ceausescu a declarat ca «o dovada ce confirma ca limba, natiunea moldoveneasca nu exista de sine stator e si faptul ca moldovenii fura clasicii romani si ii numesc moldoveni. Pana si pe M. Eminescu – adept inversunat al unirii Moldovei si Munteniei, care intotdeauna s-a considerat roman, este fondatorul poeziei romane, a facut foarte mult pentru dezvoltarea limbii si literaturii romane – moldovenii il numesc moldovean.»
L.I. Brejne nu a facut in aceasta chestiune nici o remarca, pentru ca, dupa cum a mentionat V.I. Potapov, «noi nu avem suficiente contraargumente».
La incheierea discutiilor cu L.I. Brejnev, N. Ceausescu a propus ca secretarii responsabili de probleme internationale din cardul PCUS si PCR – Rusakov si St. Andrei – «sa se intalneasca si sa se puna de acord asupra tuturor chestiunilor care ne preocupa». (va urma)
Gheorghe Negru
(Sursa: Destin Romanesc, 2010, an V (XVI) Nr. 3-4 (67-68))
Nota:
Gheorghe Negru s-a nascut la 27 septembrie 1955, in satul Zimovskoie, regiunea Tomsk (RSFSR), locul de deportare politica al parintilor sai. Licentiat al Facultatii de Istorie a Universitatii de Stat din Chisinau (1981). Cercetator la Institutul de Istorie al ASM. Doctor in Stiinte Istorice (1998). Din anul 2000 este seful Catedrei de Stiinte Socio-Umane la Academia de Transporturi, Informatica si Comunicatii din Chisinau. Autor a mai multor lucrari si articole consacrate politicilor culturale si identitare, miscarii nationale din Basarabia (1812-1918) si din RSSM.
In cadrul acestor convorbiri, V.I. Potapov i-a informat pe reprezentantii CC din RSSM cu privire la cursul si rezultatele tratativelor dintre oficialitatile sovietice si cele romane, care, dupa cum rezulta din documente, s-au derulat periodic, incepand din mai 1976, cand N. Ceausescu s-a intalnit la Snagov cu C.F. Katusev. Si au continuat pana in 1980.
V.I. Potapov relateaza despre intalnirile oficiale si de lucru care au avut loc la 5 august 1977, in Crimeea, intre L.I. Brejnev si N. Ceausescu; la 7 februarie 1978, la Moscova, intre N.N. Rodionov, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al URSS, si G. Badrus, ambasador al RSR in URSS; la 12 mai si 12 iunie 1978, la Bucuresti, intre St. Andrei, ministru al Afacerilor Externe al RSR, si V.N. Drozdenko, ambasador al URSS in RSR; la 13-14 octombrie 1978, la Bucuresti, intre delegatia PCUS, in frunte cu A.A. Gromiko, ministru al Afacerilor Externe al URSS, si delegatia PCR, in frunte cu P. Niculescu, membru al Comitetului Executiv Politic al CC al PCR; la 27 aprilie 1979, la Moscova, intre C.V. Rusakov, secretar al CC al PCUS, si G. Badrus, ambasador al RSR in URSS; la 1 august 1979, in Crimeea, intre L.I. Brejnev si N. Ceausescu.
Ultimul document din aceasta serie este o inregistrare a discutiei din 12 martie 1980 de la Bucuresti dintre V. Drozdenko, ambasadorul URSS in RSR, si V. Cazacu, membru al Comitetului Executiv Politic, secretar al CC al PCR.
Documentele evidentiaza atitudinea extrem de negativa a Moscovei fata de „cursul special” al Bucurestiului in domeniul politicii externe, dar reflecta, mai ales, disputa celor doua parti cu privire la tratarea unor probleme ale istoriei Romaniei, precum si a Imperiului Rus si Basarabiei si URSS si RSSM.
Era vorba, de fapt, dupa cum reiese din documente, de un dictat constant al liderilor URSS, care insistau ca oficialitatile din RSR sa abandoneze cursul politic «revizionist», sa refuze tratarea istorica «nationalista» si sa accepte in mod univoc punctul de vedere sovietic. Conducerea de la Bucuresti, aparandu-si propriile interese, a respins categoric pretentiile oficialilor de la Moscova.
La intalnirea din 5 august 1977, la initiativa lui L.I. Brejnev, au fost examinate «chestiunile legate de divergentele noastre privind tratarea unor probleme ruso-romane, sovieto-romane si moldo-romane, formarii si dezvoltarii poporului moldovenesc, natiunii moldovenesti, etc, care, ca si anterior, sunt interpretate incorect de literatura stiintifica si de presa periodica romana contemporana» (doc. nr. 1). L.I. Brejnev, ca si intreaga istroriografie sovietica, considera ca abordarile savantilor si politicienilor din Romania, care nu recunosteau caracterul «legitim» si «pozitiv» al actului anexarii Basarabiei la Imperiul Rus din 1812, sunt antirusesti si antimoldovenesti. Mai mult ca atat, el a dedus din aceste abordari ca Romania ar avea pretentii teritoriale fata de URSS.
N. Ceausescu, la randul lui, exprimandu-si nedumerirea fata de o asemenea viziune, a declarat ca “in literatura sovietica si, mai ales, in cea moldoveneasca se denatureaza – ca si mai inainte – urmatoarele trei grupuri de chestiuni: 1) se reabiliteaza politica tarismului in Balcani si in regiunea dunareana, aceasta fiind prezentata doar in plan pozitiv (mai ales in chestiunea romano-basarabeana); 2) este tratata incorect, ca si pana acum, chestiunea privind existenta poporului moldovenesc, limbii moldovenesti si natiunii moldovenesti separate; 3) ca si mai inainte, in literatura moldoveneasca, clasicii romani sunt numiti incorect moldoveni”.
Dupa cum mentiona N. Ceausescu, teza autorilor sovietici cum ca includerea, in 1812, a Basarabiei in componenta Imperiului Rus a fost “legitima si conform vointei popoarelor” este “absolut incorecta”. “Nimic nu a fost ligitm in acel act... Alipirea s-a produs impotriva vointei poporului si impotriva vointei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici sa spuna lucrurilor pe nume”.
In plus, sublinia N. Ceausescu, “sunt profanatoare afirmatiile autorilor moldoveni, care considera ca includerea Basarabiei in componenta Rusiei nu a fost decat un lucru pozitiv, ca aceasta includere a jucat pentru regiune un rol pozitiv. Cum ramane… cu definitia pe care o folosea V.I. Lenin, ca Rusia e inchisoarea popoarelor?”.
Intrerupandu-l pe N. Ceausescu, L.I. Brejnev a spus ca “afirmatiile acestuia nu au nici o logica, pentru ca anul trecut el a declarat ca Romania nu are pretentii teritoriale fata de Uniunea Sovietica si, in acelasi timp, cere sa recunoastem ca tarismul a ocupat candva neligitim teritoriile romanesti”. “Aveti cumva pretentii teritoriale fata de noi?”
N. Ceausescu a declarat ca Romania “nu cere niciun fel de teritorii de la Uniunea Sovietica, ci doar sa se spuna ca tarismul a ocupta pe timpuri pamanturi romanesti”.
L.I. Brejnev a replicat ca «aceasta pozitie e asemanatoare cu cea a Chinei referitoare la teritoriile Siberiei si Extremului Orient: astazi de la noi se cere se recunoastem ca acest teritoriu este al lor, iar maine vor cere ca noi sa-l si restituim. Insa noi nu vom face niciodata una ca asta.»
Liderul URSS nu a negat ca tarismul «urmarea scopuri de cotropire», dar, totodata, considera, asa cum se stipula in istoriografia sovietica, ca acesta isi propunea «obiective si aspiratii nobile – izbavirea popoarelor de jugul turcesc extrem de reactionar si alipirea acestora la societatea social-economica si culturala rusa, mai progresista la acea vreme. In ciuda faptului, ca tarismul a fost intr-adevar inchisoarea popoarelor, in comparatie cu iadul turcesc, aceasta inchiosoare era un rai: altminteri popoarele n-ar fi tins, veacuri la rand, catre Rusia. Acesta este un adevar istoric care nu trebuie negat. Noi am scris mereu despre asta si vom scrie la fel si in continuare.»
Abordand chestiunea «natiunii moldovenesti», N. Ceausescu a amintit ca “anul trecut” autoritatile romanesti au «promis sa recunoasca RSS Moldoveneasca si sa nu o ignore. Am facut aceasta, dar nu vom fi niciodata de acord cu ideea si nu vom recunoaste niciodata ca exista o oarecare natiune si o limba moldoveneasca separate.» (Aici el a facut trimitere la D. Cantemir, la unii ministri taristi si la lucrarile unor autori sovietici publicate in perioada 1927-1930, precum si la Marea Enciclopedie Sovietica editata dupa razboi, in care se spunea ca in spatiul dintr Prut si Nistru locuiesc romani.)
L.I. Brejnev i-a reprosat lui N. Ceausescu ca «nu trebuie sa ne bazam doar pe autori sau pe momente din lucrarile acestora sau ale unor personalitati, inclusiv Cantemir, care contin teze avantajoase pentru romani; lucrurile trebuie privite in mod real. Poporul moldovenesc, limba, cultura, constiinta lui nationala exista in mod real, a declarat el, si, oricat am nega acest lucru, el nu va inceta sa existe.» «Dumneavoastra, tov. Ceausescu, printre altele, ati fost la moldoveni si v-ati putut convinge ca ei exista in realitate…»
«Da, a ripostat N. Ceausescu, am fost, dar ei au vorbit cu mine romaneste».
L.I. Brejnev l-a indemnat pe N. Ceasescu «sa nu se agate de limba, chiar daca limbile moldoveneasca si romana ar fi absolut asemanatoare (desi nu e deloc asa), nici atunci nu va fi vorba de o natiune unica. Caci in multe alte tari popoarele vorbesc aceleasi limbi, dar sunt natiuni diferite (Austria si Germania, SUA si Anglia, tarile arabe, etc.) Si, in aceasta chestiune… dumneavoastra, Nicolai Andreevici, nu va situati pe pozitii marxiste».
Referindu-se la problema clasicilor, N. Ceausescu a declarat ca «o dovada ce confirma ca limba, natiunea moldoveneasca nu exista de sine stator e si faptul ca moldovenii fura clasicii romani si ii numesc moldoveni. Pana si pe M. Eminescu – adept inversunat al unirii Moldovei si Munteniei, care intotdeauna s-a considerat roman, este fondatorul poeziei romane, a facut foarte mult pentru dezvoltarea limbii si literaturii romane – moldovenii il numesc moldovean.»
L.I. Brejne nu a facut in aceasta chestiune nici o remarca, pentru ca, dupa cum a mentionat V.I. Potapov, «noi nu avem suficiente contraargumente».
La incheierea discutiilor cu L.I. Brejnev, N. Ceausescu a propus ca secretarii responsabili de probleme internationale din cardul PCUS si PCR – Rusakov si St. Andrei – «sa se intalneasca si sa se puna de acord asupra tuturor chestiunilor care ne preocupa». (va urma)
Gheorghe Negru
(Sursa: Destin Romanesc, 2010, an V (XVI) Nr. 3-4 (67-68))
Nota:
Gheorghe Negru s-a nascut la 27 septembrie 1955, in satul Zimovskoie, regiunea Tomsk (RSFSR), locul de deportare politica al parintilor sai. Licentiat al Facultatii de Istorie a Universitatii de Stat din Chisinau (1981). Cercetator la Institutul de Istorie al ASM. Doctor in Stiinte Istorice (1998). Din anul 2000 este seful Catedrei de Stiinte Socio-Umane la Academia de Transporturi, Informatica si Comunicatii din Chisinau. Autor a mai multor lucrari si articole consacrate politicilor culturale si identitare, miscarii nationale din Basarabia (1812-1918) si din RSSM.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: