Despre numele basarabenilor

Numele omului e o taină.

Teologul rus Pavel Florenski afirma: „Spune-mi numele tău şi am să-ţi spun cine eşti”, dând de înţeles că destinul nostru se conţine în numele fiecăruia dintre noi.

Tot el zice că un nume strâmb înseamnă şi un destin strâmb.

Satele noastre, moldoveneşti din zorii istoriei, sunt doldora de nume ruseşti.

Astfel că astăzi, după două secole de deznaţionalizare în galop a Basarabiei, dacă ne luăm după nume, se creează impresia că am fi mai degrabă o ţară de ruşi moldovenizaţi. Unul dintre scopurile celora care s-au lăţit peste noi a fost să ne fure numele şi identitatea şi să ne pricopsească cu nume şi identitate false. Pentru că nu au putut să ne schimbe sufletul, ei au făcut ceea ce le-a fost mai la îndemână: au atentat la numele noastre.

Timp de 200 de ani acestea au fost rusificate, ucrainizate, polonizate, slavonizate etc., s-a făcut totul ca ele să nu rămână româneşti. Această campanie neîntreruptă făcea parte dintr-o politică de stat atât în Rusia ţaristă, cât şi în cea sovietică, astfel încât Moldova de dincolo de Prut să nu aibă niciodată vreo pretenţie de a recupera cealaltă Moldovă, care urma să lase impresia a fi locuită de nemoldoveni.

Rusificarea Basarabiei în sec. XIX a început de la nume.

După 1812, conţopistul ţarist îl întreba pe ţăranul nostru:

– Как зовут ? („Cum te cheamă?”)

– Creţu.

– Будешь Кучерявый. („Vei fi Kucereavâi.”)

Pe un altul:

– Как зовут?

– Nu ştiu.

– Ты что, дурак? („Eşti tâmpit?”)

– Da, zicea acela fără să înţeleagă ce e întrebat.

Azi toţi nepoţii lui sunt Durac. Sau Duracov, ca celebrul istoric care se crede descendent din cazaci.

Ruşii ne-au deformat numele, ca să ne deformeze identitatea.

Cunoscutul cercetător al trecutului basarabean Gheorghe Bezviconi în articolul „Multe legende, multe adevăruri…” vorbeşte de colonelul basarabean „Coroev (Coroi)”, paranteza pusă de savant subliniind numele iniţial al moldoveanului Coroev.

În satul meu de baştină, Codreni, un sfert de sat e Untilă, iar alt sfert – Untilov. Au apărut şi vreo câţiva Untilo.

De regulă tinerii se duceau la armată Untilă, iar când reveneau erau Untilov sau Untilo.

În Ialoveni descendenţii marelui folclorist Petre Ştefănucă, împuşcat de Stalin, au fost rebotezaţi în Ştefaniuc şi Stepaniuc.

În Horeşti jumătate de sat e Palancică, iar altă jumătate Palanciuc.

La schimonosirea numelor şi-au adus contribuţia şi funcţionarii rusolingvi plătiţi de stat, dar şi moldovenii înşişi, care, de multe ori, se ruşinau de numele lor.

Dacă la alte popoare numele de familie sunt în strânsă legătură cu numele de locuri, cu prenumele sau patronimul părinţilor, numele moldovenilor provin în marea lor majoritate de la porecle.

În slavonă cuvântul „poreclă” înseamnă însuşi numele (pe un Tetraevanghel moldovenesc din secolul al XV-lea e scris, de exemplu: „…Княгиня Феодора, Драгна пореклом…”, adică: „… cneaghina Theodora, numită Dragna…” ), aceste noţiuni suprapunându-se şi identificându-se.

De cele mai multe ori poreclele însemnau un nume ironic, dat în bătaie de joc unei persoane, în legătură cu o trăsătură a aspectului ei exterior, cu o amintire a unei fapte ş.a., care veneau ca o completare a numelui de botez:

–Vasile…

– Care Vasile?

– A lu’ Pupăză.

Persoana respectivă sau cineva dintre rudele sale, trăise, se vede, vreo întâmplare legată de o pupăză.

La Ion Creangă găsim: „Mă întreceam cu fetele cele mai mari din tors şi ele din răutate mă porecleau „Ion Torcălău”!

Tot la el: „Am rămas noi acum… eu, Gâtlan, văru-meu Ioan, poreclit Mogorogea şi moş Bodrângă pe deasupra.”

Evident, Gâtlan şi moş Bodrângă sunt şi ele porecle, doar că ceva mai vechi, care, între timp, reuşiseră să se transforme în nume.

Vreme de aproape două secole conţopiştii ruşi şi sovietici i-au rebotezat cu sârg pe basarabeni: ca aceştia să-şi uite rădăcinile.

Babălău a devenit Babelev (Filip Babelev din Truşeni e fiul lui Ion Babălău).

Dohotaru – Dogaterev (în Floreşti).

Ifrim – Efremov (toate rudele din raionul Rezina ale politicianului Valeriu Efremov se numesc Ifrim).

Mihăilă – Mihailo (jurnalistul Ion Mihailo e fiul lui Mihail Mihăilă din Dănceni).

Pierdevară (Cherdevară) – Cherdevarenco (numele fostului ministru al Învăţământului).

Şaptecâini – Şaptichin (un ziarist din Cahul).

Caraion – Caraivan (un Caraivan din Rezina umbla să-i schimbe numele tatălui său mort, ca să poată obţine cetăţenie română).

Greceanu – Greceanâi (soţul dnei ex-prim-ministru).

Cârpală – Chirpalov (director la „Investprivatbanc”).

Hâncu – Ghinculov (numele marelui cărturar din sec XIX, născut la Hânceşti).

Putină – Putin (toţi purtătorii din Cigârleni îşi zic astfel ca să-i creadă lumea rude cu premierul rus).

Lupulova – o transnistreană, studentă la UTM, are părinţi care se numesc Lupul (cum nu ne cunoaşte limba, aceasta punea accente destul de necuviincioase numelui ei).

Tatăl unui cunoscut de-al meu era Morcov, iar fiul e deja Marcov.

Anume aceste schimonosiri le dau acum multă bătaie de cap tuturor celor care doresc să-şi recupereze cetăţenia românească: părinţii sunt Cojocaru, iar fiii – Cojuhari; tata e Ciocanu, fiul – Cecanu, fiica – Cecan, iar nepoţii – Cecanov: e aproape imposibil să dovedeşti că toţi aceştia sunt rude între ei.

Ş.a.m.d.

În aceeaşi perioadă au fost batjocorite şi prenumele noastre.

Toate prenumele (numele mici) care nu se pretau rusificării erau interzise.

Aurel Chiruţă din Chirileni, Ungheni îmi povesteşte că în 1953 a fost „botezat” în documente Vasile Chiruţă.

Consăteanul meu Napoleon Untilă s-a întors de la Chişinău, unde intrase la o şcoală, Anatoli Untilă. În capitala republicii i s-a spus că Napoleon e un prenume pe care poate să-l poarte doar pe ulicioarele satului nostru.

Un alt consătean Matei Untilă a revenit şi el de la Chişinău cu numele schimbat în Maxim Untilov.

Deformări asemănătoare se întâmplau şi la case mai mari. Scriitorul Bogdan Istru, care era după numele lui din buletin Ion Bădărău, îşi semna după război poeziile Ivan Bodârev.

Din păcate în cei 20 de ani de independenţă rusificarea numelor şi prenumelor continuă, de parcă ne-am afla în Rusia ţarilor sau în cea a lui I.V. Stalin şi L.I. Brejnev.

Ex-ministrul Vladimir Molojen a schimonosit până acum doi ani numele şi prenumele moldovenilor: într-o ţară „polietnică”, acestora urmând să li se piardă de tot numele lor româneşti. Astfel cei care erau notaţi în buletinele sovietice, spre exemplu, Vasilii Ivanovici – au fost trecuţi Vasile Ivan, Maria Ivanovna a devenit Maria Ivan, Anna Ivanovna – Anna Ivan ş.a., ministrul comunist insistând că aşa e corect. În ultimii 8 ani s-a umplut ţărişoara de ivani.

Ministerele Guvernului Filat au multe de făcut în sensul revenirii la firesc. Departamentul de Tehnologii Informaţionale, în fruntea căruia se află domnul Pavel Filip, pe care presa îl caracterizează ca pe o persoană principială şi competentă, are o misiune nobilă: să stopeze rusificarea continuă a numelor noastre şi să recurgă la corectarea acestora în concordanţă cu legile limbii, pentru ca legătura dintre părinţi, bunici, moşi, strămoşi şi copiii, nepoţii şi strănepoţii acestora să fie neîntreruptă în timp.

Nicolae Dabija