Urmașul lui Vișinski a eșuat la Chișinău

21 ianuarie 2011

După cum se ştie, alegerile parlamentare din Republica Moldova, care s-au desfăşurat la sfârsitul anului trecut, s-au soldat cu un rezultat care n-a permis nici unui partid să obţină singur majoritatea în Parlament. Lucrurile sunt cunoscute, dar e bine să ni le readucem în memorie.

Comuniştii au obţinut 42 de mandate, iar cele trei partide care alcătuiseră coaliţia proeuropeană, dar care au candidat separat, şi-au adjudecat împreună restul de 59 de mandate. Au fost necesare negocieri dificile şi lungi pentru formarea unei majorităţi, şi abia în ziua de 30 decembrie situaţia s-a clarificat: coaliţia, cu cele 59 de mandate, s-a refăcut şi s-a putut trece la formarea structurilor de conducere ale Parlamentului şi Guvernului.

Cinste lor!

Curând după ce s-a cunoscut rezultatul alegerilor şi s-a constatat că Partidul Comuniştilor nu a obţinut majoritatea absolută care i-ar fi permis să controleze toate structurile statului, a sosit la Chişinău dl Narîşkin, şeful Cancelariei prezidenţiale a preşedintelui Rusiei, D. Medvedev. El a încercat să împiedice refacerea coaliţiei proeuropene prin dislocarea Partidului Democrat condus de Marian Lupu, căruia i-a propus să se alieze cu comuniştii pentru a obţine împreună majoritatea absolută.
A urmat o perioadă în care trimisul Moscovei a alternat promisiunile cu ameninţările, dar, până la urmă, Lupu a rezistat. „Vizita” lui Narîşkin cu scopul de a influenţa viaţa politică dintr-un stat suveran nu are precedent în perioada de după căderea Cortinei de Fier, dar aminteşte de sosirea la Bucureşti, în luna februarie a anului 1945, a trimisului lui Stalin, Andrei Vîşinski, care, prezentându-se în audienţă la Regele Mihai, a bătut cu pumnul în masă pentru a impune guvernul comunist Petru Groza. Iar regele a cedat.
E adevărat că situaţia în România anului 1945 era alta: era stare de război, trupele sovietice controlau totul în ţară, aliaţii tradiţionali din Occident ai României ne abandonaseră, iar Partidul Comunist Român, sprijinit puternic de sovietici, era în plină ascensiune. Dacă facem insă o analiză atentă, vom constata că situaţia de azi a Republicii Moldova seamănă destul de mult cu cea a României din 1945. E drept că nu este război declarat, dar trupele ruseşti ocupă Transnistria – o parte însemnată a Republicii unde Armata 14-a face legea.
Pe de altă parte, din punct de vedere economic, Republica Moldova este acum mai dependentă de Rusia decât era România de URSS în 1945, iar Partidul Comuniştilor, sprijinit de Moscova, a fost şi continuă să fie extrem de puternic. În ceea ce priveşte sprijinul occidental pentru Republica Moldova, el este comparabil cu al democraţiilor occidentale faţă de România anului 1945, adică nesemnificativ.
În aceste condiţii foarte grele, Alianţa prooccidentală s-a refăcut şi a preluat guvernarea.
Nu pot să nu-mi exprim admiraţia pentru liderii partidelor care alcătuiesc Alianţa şi pentru structurile de conducere ale celor trei partide (semnificativ este faptul că, în ziua de 30 decembrie, când Consiliul de Conducere al Partidului Democrat, condus de Lupu, a decis dacă va merge în continuare alături de celelalte două partide democratice sau împreună cu comuniştii, s-au exprimat 80 de voturi pentru Alianţă şi doar cinci voturi pentru comunişti!).
Admiraţia noastră trebuie îndreptată însă pentru toţi membrii celor trei partide şi, în ultimă instanţă, pentru alegătorii de rând care au votat în proporţie de 59% pentru democraţie, pentru integrare europeană.
Cinste tuturor acestor fraţi ai noştri care, după 200 de ani de stăpânire rusească şi/sau sovietică, după imensele sacrificii care le-au fost impuse de guvernanţi (sute de mii de oameni ucişi sau deportaţi în Siberia), după propaganda terifiantă menită să le „spele” creierele, n-au uitat că sunt români şi s-au pronunţat pentru libertate şi democraţie!
Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au dat o lecţie clasei politice din România, trecând peste interesele şi orgoliile lor personale, şi au acţionat cu patriotism şi curaj. Încă o dată: cinste lor!

Greul abia acum începe

Guvernarea Alianţei pentru Integrare Europeană se va lovi de la început de dificultăţi majore. Comuniştii sprijiniţi de Moscova vor încerca să saboteze măsurile de asanare economică, democratizare şi eliminare a corupţiei pe care Alianţa va încerca să le introducă. Economia Republicii Moldova este în mare măsură dependentă de Rusia atât în ceea ce priveşte importurile, cât şi exporturile. Există riscul ca ruţii să impună condiţii economice care să facă şi mai grea viaţa într-o ţară cu sărăcie şi înapoiere endemică, moştenită de la regimurile comuniste.
O altă problemă dificilă a noii guvernări va fi cea a Transnistriei şi a prezenţei Armatei a 14-a. După cum se ştie, Occidentul se pronunţă formal împotriva regimului ilegal de la Tiraspol sprijinit de Armata a 14-a, dar nu a întreprins nimic serios pentru a rezolva efectiv această problemă, fiindcă nu vrea să-şi înrăutăţească relaţiile cu Rusia. Care va fi atitudinea noului guvern instalat la Chişinău în această problemă? Dacă acceptă actualul status quo, înseamnă că se va confrunta în continuare cu ameninţările de la Tiraspol şi celei ale Armatei a 14-a.
Dacă iniţiază o politică de renunţare la Transnistria şi de acordare a autonomiei sau chiar independenţei acesteia, înseamnă că îi abandonează pe fraţii moldoveni din stânga Prutului. O adevărată dilemă politică din care Republica Moldova nu poate ieşi fără o schimbare a politicii generale a guvernelor occidentale. În fine, problema realipirii la Patria-Mumă, România.
Oficial cea mai mare parte a noilor guvernanţi declară că sunt adepţi ai independenţei Republicii Moldova, dar ideea reunificării există în conştiinţa basarabenilor, iar unii o proclamă explicit. Soluţia integrării europene care va echivala cu o dispariţie de facto a frontierei de pe Prut nu va duce la renunţarea unificării atât în sufletele basarabenilor, cât şi în acelea ale românilor din dreapta Prutului.
Iată doar câteva dintre problemele majore ale noii guvernări de la Chişinău şi fără îndoială că vor mai fi şi multe altele pentru care în acest moment nu se pot da soluţii. Rămâne ca efortul guvernanţilor să se concentreze spre ceea ce poate fi soluţionat pe termen scurt şi mediu: democratizarea reală a ţării, echilibrarea economică, extirparea corupţiei (inclusiv a clanului Voronin), apropierea tot mai concretă faţă de România şi efortul de integrare europeană.

Ce trebuie şi poate face Occidentul pentru Republica Moldova

În primul rând, să înţeleagă că, prin poziţia ei geografică, Basarabia reprezintă un teritoriu care, în funcție de evoluţiile viitoare, poate aduce frontiera Uniunii Europene pe Prut sau chiar pe Nistru.
În al doilea rând, să recunoască faptul că, la fel ca ţările baltice, Basarabia a fost răpită Europei în urma criminalului pact Riebbentropp-Molotov şi că menţinerea ei în sfera de influenţă rusească înseamnă acceptarea, fie şi parţială, a acelui pact.
Apoi, să ia act în mod oficial de genocidul comis de sovietici în această provincie românească: sute de mii de oameni ucişi şi/sau deportaţi, sărăcirea ei cumplită şi împingerea ei spre actuala înapoiere. Dacă principiile care stau la baza Uniunii Europene reprezintă realităţi asumate, şi nu vorbe goale, este o datorie a UE să acţioneze efectiv pentru reparaţiile materiale şi morale pe care le merită Republica Moldova.
Nu în ultimul rând, liderii europeni să facă recurs la istorie şi să recunoască oficial că Basarabia, provincie tradiţional românească, a fost răpită cu forţa în anul 1812, cu intenţia de a o rusifica. Dacă n-au reuşit, se datorează unei extraordinare vitalităţi a sentimentului naţional românesc, ce merită toată admiraţia împreună cu acţiuni politice pentru înlăturarea unei nedreptăţi istorice criminale.

Ce trebuie să facă România

Să continue, dar cu mult mai multă fermitate, politica de sprijinire a Republicii Moldova, pentru asociere şi apoi admitere în UE, fără a renunţa la ideea că Basarabia este teritoriu românesc.
Majoritatea românilor vibrează la suferinţele fraţilor lor de peste Prut şi sunt dispuşi să-i ajute.
Există însă compatrioţi de-ai noştri, puţini la număr, dar plini de orgolii egoiste, care susţin că „Basarabia nu prezintă interes pentru România”. Ei trebuie să-şi revizuiască opiniile în această privinţă şi să vină alături de toţi românii care vor sa-i ajute pe basarabeni. Dacă nu o vor face, va veni momentul când li se va aplica epitetul pe care l-ar putea merita: trădători.
Fie ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi pentru a lua exemplu de la fraţii noştri basarabeni şi, pentru a ne face datoria naţională, ajutându-i.

1 comentarii:

Anonim spunea...

"Nu în ultimul rând, liderii europeni să facă recurs la istorie şi să recunoască oficial că Basarabia, provincie tradiţional românească, a fost răpită cu forţa în anul 1812, cu intenţia de a o rusifica." - маразм крепчает.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: