Text publicat in revista Viata Basarabiei, august, 1933:
« Viata unui sat si mai ales a unei provincii intotdeauna provoaca un ecou mai mult sau mai putin simtit si asupra vietii populatiei de peste hotarele sale si, in deosebi, asupra confratilor sai de sange; iar fluviile, cari eventual o despart, intaresc si mai mult acest rasunet.
(…) Inainte de razboiul mondial (primul razboi mondial – n.n.), cand Nistrul nu constituia un hotar radical de despartire dintre moldovenii de pe ambele sale maluri, durerile si bucuriile vietii lor se incrucisau frateste peste apele spumoase ale acestui fluviu moldovenesc.
Flacaii si fetele se inrudeau prin casatorie, gospodarii se uneau prin munca, iar copiii prin jocuri, canotaj, patinaj si alte distractii corespunzatoare anotimpurilor. In zilele de sarbatoare si mai ales ale Craciunului, daca se intampla ca feciorii de gospodari basarabeni sa le ia pe dinainte celor de peste Nistru, angajand din timp lautarii vestiti pentru joc (hora), nu se isca intre ei nici un fel de suparare, caci «jucausii» un modul cel mai lesnicios treceau de pe malul stang pe cel drept, satisfacandu-si cu prisosinta bravura voiniceasca in hora frumoaselor basarabence.
Cand insa oboseala devinea generala si lautarii aveau prilejul sa-si intareasca « vocatia muzicala » cu o masa in prealabil pregatita de fruntasii satului, oaspetii transnistrieni nu erau lasati in nebagare de seama, ci erau poftiti de prieteni pe la gazde spre a se infrunta din belsug cu glume spirituale, zicatori cu mai multe intelesuri si cu pilde pline de finetea humoristica a taranului nostru roman. Cu aceeasi dragoste erau tratati si feciorii basarabeni de catre fruntasii transnistrieni, atunci cand aveau ocazia sa devina oaspetii unei zile a hramului satesc.
Si slava Domnului, ca satele moldovenesti pe malul stang al Nistrului sunt tot atat de numeroase ca si pe cel drept. Dar nu numai feciorii, candidati de insuratoare, petreceau in asemenea imprejurari. Gospodarii in putere, patronati de mosnegi, formau adevarate companii. Iar in ziua de Sf. Vasile uraturile adolescentilor treceau fara nici o greutate de pe un mal pe altul.
Cand insa seceta stepelor rusesti se napustea uneori asupra satelor insirate pe ambele maluri ale Nistrului, moldovenii transnistrieni nu mureau de foame ca astazi. Numeroase familii de prin acele sate se indreptau spre inima Basarabiei; altii ajungeau tocmai la Prut si cu bratele vanjoase isi castigau painea de toate zilele, spre a putea intampina la vetrele lor si bataia crivatului de iarna.
Moldovenii de peste Nistru nu se avantau in largul Rusiei, spre a-si usura la nevoie existenta, fiindca in majoritatea cazurilor nu cunosteau limba ruseasca, dupa cum inca si acuma cei mai multi nu o cunosc; iar moldovencile transnistriene se temeau de muscali, asa dupa cum aveau groaza de dansii si moldovencele basarabene sau cele din vechiul regat, atunci cand muscalii invadau tara cu razboi, fie ca pretinsi aliati sau ca dusmani pe fata.
Dar legatura dintre romanii transnistrieni si basarabeni nu slabea, sub toate aspectele vietii, nici in anii de belsug. O serie de orasele asezate fata in fata pe ambele maluri ale Nistrului, pornind dela Hotin si pana la Cetatea-Alba, intretineau un schimb foarte viu de legaturi comerciale cu tot felul de produse agricole si industriale. Acest schimb se facea in limba moldoveneasca (romaneasca – n.n.) si comerciantii mai de seama, de obicei evrei, concentrand prisosul de produse, mai ales agricole, in cantitati mai mari, erau nevoiti sa cunoasca limba moldoveneasca, sau sa intretina experti moldoveni in reteau lor comerciala.
Tighina si Tiraspolul erau oraselele cele mai insemnate in privinta concentrarii produselor de tot felul, fiind legate prin cale ferata cu cele mai indepartate centre economice si comerciale ale Basarabiei si Transnistriei. Cea mai mare suburbie a renumitului port Odessa si astazi isi metine numele de « Moldovanca ».
Insa orasul cel mai apropiat de capitala Basarabiei era Dubasarul, situat pe malul Nistrului, la o departare de 45 km de Chisinau si legat prin comuna Criuleni cu o sosea, care pe timpul acela era foarte bine intretinuta. Din punct de vedere comercial, Dubasarul revaliza cu Orheiul, care de asemenea e legat de Chisinau, prin bifurcare de aceiasi sosea si se gaseste tot la o departare de 45 km de capitala Basarabiei. In Dubasar erau pe vremuri cei mai buni fierari moldoveni.
Se trimiteau carute noi, bine legate si usoare, cu melodioase sunete metalice in siraguri a cate 40 exemplare, nu numai la iarmaroacele din Chisinau, dar mai ales la Orhei, Balti si tocmai la Ocnita. Multi romani transnistrieni de prin satele din imprejurimile Dubasarului se ocupau exclusiv numai cu carausia, data fiind lipsa de cai ferate in aceasta regiune. Majoritatea dintre ei tineau cea mai intensa legatura de transport cu capitala Basarabiei, deoarece Chisinaul, prin cotiturile Nistrului, se apropie simtitor de unele sate transnistriene. Astfel satul Cosnita, ce sta in fata Vadului Voda si a Dubasarilor vechi de pe malul basarabean, se gaseste la o distanta numai de 18 km de Chisinau.
Comertul cu cai era considerat cel mai rentabil. Satul Lunca, din marginea orasului Dubasar, excela prin astfel de « liveranti », adica negustori de cai, caci asa se numeau cu mandrie comerciantii moldoveni de soiul acesta. Negotul cu vite, cu cereale, tutun, fructe de tot felul si chiar vin a contribuit foarte mult la intarirea numerosilor gospodari de prin satele moldovenesti de peste Nistru.
De aceaia si astazi comunistii lupta din rasputeri pentru distrugerea « culacilor » moldoveni incapabili, dupa expresia bolsevicilor, de a intelege doctrina sovietelor. Se stie ca in ultimul timp intreaga massa moldoveneasca din R.S.S.A.M. sufera cele mai grozave prigoniri din partea autoritatilor sovietice, fiind considerata ca cea mai retracta tuturor intreprinrerilor comuniste. »
St. Balan
(Este redat limbajul textului din revista Viata Basarabiei, august, 1933)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: