De Hramul “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, la Merenii din Anenii Noi a fost dezvelită o Troiţă în memoria jertfelor represiunilor comuniste. Aceasta a fost ridicată, cu suportul organizaţiei teritoriale a PL, pe locul din centrul satului de unde la 6 iulie, 1949, au fost deportate în Siberia 84 de familii de mereneni (284 de persoane, inclusiv copii).
Evenimentul a adunat în scuarul din preajma Casei de Cultură, de la mic la mare, peste 400 de persoane - localnici şi oaspeţi, printre care foşti deportaţi, rude şi descendenţi ai acestora. Numele celor deportaţi au fost afişate, în premieră, pe un panou, lângă Troiţă, spre a putea fi citite, cunoscute şi pomenite. Lucrarea, sculptată în piatră de Cosăuţi, a fost sfinţită, după o slujbă de pomenire, de un sobor de preoţi. Foştii deportaţi, aflaţi în viaţă, au reprodus, prin amintirile lor, filmul calvarului prin care le-a fost dat să treacă şi din care “nu toţi avut scăpare…Nu am mai crezut că va veni timpul în care să se spună cu glas tare lucruri adevărate despre ceea ce s-a întâmplat cu noi atunci în 1949 şi chinurile prin care am trecut. A fost de nedescris. Ridicarea acestei Troiţe, spre pomenirea celor pierduţi, poate că îi va face mai împăcaţi pe cei care nu au ajuns ziua de azi şi s-au pierdut în pământuri străine, fără să ştie şi să înţeleagă pentru ce au fost condamnaţi…”, îşi depăna gândurile în faţa adunării Constantin Roşca, unul dintre deportaţii satului, pe atunci un copil de zece ani.
De sărbătoarea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, în republică au fost dezvelite şi sfinţite alte nouă Cruci comemorative: la Peresecina (Orhei), Baraboi (Donduşeni), Drăsliceni (Criuleni), Sărăţica Nouă (Leova), Chişcăreni (Sângerei), Manoileşti şi Vulpeşti (Ungheni), Cociulia (Cantemir) şi Dereneu (Călăraşi) în amintirea victimelor represiunilor comuniste. Cu o zi mai înainte, în amintirea celor pierduţi în calvarul deportărilor sovietice au fost dezvelite alte două Troiţe în orăşelul Ialoveni, cu participarea preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al R. Moldova.
De la adoptarea Decretului prezidenţial, privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice şi dezvelirea Pietrei Comemorative din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, în republică au fost inaugurate 14 Troiţe şi alte însemne comemorative consacrate victimelor regimului sovietic de ocupaţie.
Departamentul de Comunicare și Imagine al PL
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: