Tighina (din anul 1714 pana in anul 1774)

In a doua jumatate a sec. al XVII-lea – inceputul secolului al XVIII-lea, Tighina a devenit atragatoare pentru negustorii evrei si armeni. Calatorul suedez Eneman mentioneaza la Tighina greci (adica romani de rit greco-ortodox), armeni si evrei.

In secolul al XVIII-lea Poarta tot mai mult este ingrijorata de eventuale miscari separatiste ale beilerbeilor de la pereferii. Din aceasta cauza, ea schimba foarte des beilerbeii. In 1714-1715, la Tighina au detinut aceasta functie pe rand Sirke Osman pasa, David Mehmed bei, Abaza Kogia Mustafa pasa, Dervis pasa etc. La 3 februarie 1719 Dervis pasa a fost inlocuit cu Murza Mehmed pasa.

Dupa sporirea numarului ostasilor de la Tighina ei au inceput sa treaca pe teritoriul aflat sub autoritatea domnului Moldovei, utilizand pamanturile pentru a face aratura si pasunatul vitelor. In Cronica Ghiculestilor, la 1727, se mentiona ca nogaii «ocupasera cu forta, acum 30 de ani, si o parte din tara, dupa cum benderliii luasera o alta parte a Moldovei».

In 1727 nogaii din Bugeac si Edisan aflati in stanga Nistrului s-au rasculat impotriva autoritatilor turco-tatare. Rasculatii au jefuit populatia Tighinei si altor teritorii din spatiul carpato-nistrean. Dupa inabusirea rascoalei, nogaii urmau sa recupereze pagubele cauzate.

Paguba materiale si umane au suportat romanii din apropierea Nistrului si in anii razboiului ruso-turc din 1735-1739. Chiar in primul an de razboi, in satele orheiene de la hotarul raialei Tighina a iernat o oaste de bosnieci. Marele logofat Sandu Sturza, insarcinat cu cazarea acestora, a pregatit «iernatul pe la Orhei, in satele de langa Davidova, nu departe de Bender, imprastiind pe locuitorii acestor sate in alte sate». Dupa plecarea bosniecilor, satul Davida nu s-a mai restabilit.

In iarna anului 1737-1738, in Tighina a bantuit ciuma. Trecand prin aceste locuri la inceputul anului 1738, diplomatul englez John Bell mentiona: “Deoarece ciuma bantuise la Bender in tot cursul anului precedent si murise aproape toata populatia orasului, noi, ajungand cam la o mila de oras, am parasit drumul luand-o spre dreapta. N-am putut sa vad Benderul decat de la distanta. Dar se stie ca este o cetate importanta, bine si serios fortificata cu intarituri corespunzatoare. ».

In 1739 in apropierea Tighinei s-a aflat o mare armata otomana, Mannstein, adjutantul lui Munich, comandantul armatei ruse, relata: « Pentru a insela pe inamic si a-l obliga sa faca marsuri inutile sau sa tina o parte mare din oaste la Bender, a fost trimis un mare detasament de cazaci spre Soroca, cu ordinul de a raspandi in drumul lor zvonul ca in cateva zile vor fi urmati de o parte din armata. Acest zvon fals il facu pe seraskerul Vali-pasa sa se opreasca aproape 15 zile la Bender cu grosul armatei ».

Dupa batalia de la Stauceni (28 august 1739), 3 000 de ieniceri au plecat spre Tighina. Poarta a poruncit seraskerului de Bender « sa se ridice pentru paza cetatii amintite cu cetele de osti de sub comanda sa ». Insa, in curand s-a incheiat pacea ruso-otomana.

Un anonim turc din 1740 face o descriere succinta a Tighinei. “Benderul a ajuns cetate insemnata ce trebuia sa fie sub comanda unui vizir. Acum are un zid dublu si un sant adanc. (…) Nistrul (ii) da apa de baut. La Bender se mai gasesc bai frumoase, moschei si piete. »

Starea buna a fortaretei era mentinuta pe contul taranilor romani. Astfel, spre exemplu, Constantin Mavrocordat poruncea serdarului de Lapusna-Orhei : « Pentru 800 leaturi si 850 de merticuri ce trebuiesc la Bender pentru treaba odailor si hambarelor, a topciilor de acolo sa oranduiasca pe tinut…, sa le plateasca cu bani precum s-au platit si alta data ». In aceeasi carte de porunci a domnitorului sunt mentionati salahorii moldoveni, care de trei luni munceau la cetate si urmau sa fie platiti din vistieria tarii. Autoritatile de la Tighina mai cereau o suma suplimentara de bani. Cu alte cuvinte, intretinerea cetatii Tighina si a garnizoanei ei era o grea povara pe umerii tarii.

Turcii de la Tighina, pentru utilizarea pamanturilor din asa-numita fasie « doua ceasuri » din apropierea Bugeacului, erau impusi in continuare sa plateasca boierilor si vistieriei plata de arenda. Unii dintre ei incercau sa se eschiveze sub diferite pretexte. Insa Constantin Mavrocordat cerea ca arendasii sa achite plata pentru arenda, apeland la autoritatile otomane de la Tighina. El cerea sa fie pedepsiti turcii din Tighina care incalcau legile pe teritoriul Moldovei, iar femeile din Moldova care au nimerit in haremurile turcesti sa fie eliberate.

In 1749 Constantin Mavrocordat a alungat o parte din lazii (negustorii musulmani) din Moldova, care, achizitionand produse alimentare pentru aprovizionarea Istanbulului, comiteau abuzuri fata de populatia romaneasca locala.

In 1753 un cronicar relateaza despre actiunile lui Matei Ghica: « Acest domn, pe baza unui puternic firman, si-a dat o deosebita silinta sa curete cu totul intreaga tara de lazi, precum si tinuturile de langa Hotin si, mai ales, pe cele de langa Bender, Orhei, Lapusna si Soroca, care erau pline de casle si de vite ale turcilor care pricinuiau raialelor suferinte… Alt domn nu izbutise sa faca nimic in acea parte a Benderului, deoarece nici imparatia nu voise atunci sa sileasca pe otomani de acolo sa plece de pe pamanturile Moldovei, temandu-se ca nu cumva sa izbucneasca vreo tulburare, deoarece ienicerii din acea cetate erau in numar mare si multi dintre ei erau de mult pe acest loc si, mai ales, ca nu aveau pamant indeajuns pentru pasunatul vitelor si pentru arat ».

Desi in oras se afla administratia otomana, care pentru desemnarea lui utiliza numele de Bender, majoritatea populatiei romanesti din Moldova continua sa-l numeasca Tighina. Trecand in 1755 prin Moldova, calatorul polonez Joan Karol Mniczech relateaza: “Moldova este impartita in Tara de Sus, si cea ce este de Jos; cea de Jos se intinde spre rasarit, de la Iasi, unde este resedinta principelui, pana la Bender, pe care moldovenii il numesc Tighina ».

Autoritatile locale erau obligate sa gazduiasca ambasadorii otomani si straini care treceau prin oras. In luna februarie 1755, prin Tighina a trecut solul otoman Dervis Mehmed pasa, care pleca spre Petersburg. In 1757, prin Tighina a trecut solul Istanbulului trimis la Sankt-Petersburg cu o misiune diplomatica. In toamna anului 1758 solul otoman, afland ca la Tighina bantuia iarasi ciuma, a trecut in sens invers Nistrul pe la Soroca.

In aceeasi perioada, romanii din Moldova au participat la refacerea Tighinei si altor cetati otomane din regiune.

O descriere succinta a orasului si activitatii lui economica face diplomatul francez Peyssonel, care in 1759 a vizitat Moldova. Conform opiniei lui, Benderul este cel mai important oras din Basarabia (referire la teritoriul Basarabiei precum era inteles pana in 1812 – n.n.). El este mare, foarte puternic si foarte populat. Printre contribuabilii din oras calatorul francez numeste moldovenii, armenii si evreii. La Bender sa vand cantitati mari de marfuri aduse din Basarabia si din alte parti. Negustorii turci, armeni, evrei, romani aduc stofe de la Iasi, Bucuresti etc. La Tighina este cautata cafeaua adusa de la Istanbul. Tighina importa multe marfuri industriale prin intermediul orasului Moghiliov din statul polonez.

Autoritatile de la Tighina erau obligate sa manifeste un respect deosebit fata de hanii tatari. Baronul de Tott, diplomat francez de origine maghiara, venind in iarna anului 1768-1769 din Crimeea, relateaza: « Ne aflam inca la o oarecare departare, cand am zarit pe guvernatorul acestui oras (Tighina – n.n.), care venea in intampinarea noastra. Cand se apropie hanul, acest vizir, urmat de o suita numeroasa, descaleca impreuna cu trupa sa si, apropiindu-se de acest principe, se inchina adanc, apoi se intoarse sa-l insoteasca, mergand pe jos inaintea lui, doar dupa aceasta dovada de respect a primit voie de a incaleca din nou si a insoti pe Kram Ghirai pana la Nistru, care ne despartea de cetate ». Pentru ca hanul sa poata trece mai usor peste Nistru, vizirul a construit un pod pe vase.

Cetatea Tighina se afla in calea ostirilor ruse, care incercau sa patrunda in Balcani in timpul razboiului din 1768-1774. In toamna anului 1769 armata rusa a ocupat partea de nord a Moldovei. La 9 octombrie generalul P. A. Rumeantev scria Ekaterinei a II-a ca la Tighina se aflau pana la 5 mii de locuitori si 200 ostasi. Autoritatile otomane cautau sa sporeasca numarul aparatorilor cetatii. La 28 februarie 1770, Hasan aga, unul din ofiterii lui Mehmed pasa de Tighina, avea misiunea de a angaja 1 000 de oameni pentru a lupta cu armata rusa.

In luptele pentru Tighina s-a angajat armata a II-a rusa, condusa de generalul P.I. Panin, care la finele lunii iunie 1770 a fortat Nistrul. Ea numara aproape 33 mii de ostasi. La inceputul lunii iulie cercetasii au adus o informatie gresita ca la Tighina bantuie ciuma, iar ganizoana ei este de 5 mii de ostasi.

La 15 iulie 1770, armata a II-a a inconjurat cetatea de pe ambele maluri ale Nistrului. Desi mai putin instruiti, turcii intreprindeau actiuni violente contra rusilor, cauzandu-le pierderi. Rusii au reusit sa constraiasca sub valul de pamant al cetatii o mina in care au introdus butoaie cu pulbere cu o greutate de cateva sute de puduri. La 14 septembrie s-a produs explozia, dupa care a urmat asaltul. Dupa cucerirea valului de pamant, rusii au inceput asediul cetatii cuprinse in flacari. Vreo 2 000 de calareti si-au croit drum printre asediatori retragandu-se peste Dunare. In dimineata zilei de 15 septmebrie Mehmed Emin a capitulat. Pierderile turcilor au fost evaluate la 5 000 d oameni. Cele ale rusilor erau de 6 236 oameni. In cetate erau 11 794 persoane de ambele sexe, inclusiv 5 390 de ostasi. Orasul a fost distrus.

In raportul din 22 octombrie 1772 al colonelului Korret aflam ca: « toate cladirile au fost arse in timpul asaltului asupra orasului Bender ». Primind stirea despre distrugerea orasului, imparateasa ar fi spus nemultumita ca, decat sa pierzi atat de mult si sa castigi atat de putin, ar fi fost mai bine sa nu fi luat Benderul.

Divanul Moldovei a trimis la Petersburg o delegatie, care a ajuns in capitala rusa in martie 1770. Ea ruga imparateasa Ekaterina a II-a sa intoarca Basarabia, « mai cu seama cetatea Benderului, care sta ca nevindecata rana in spinarea tarii », numind-o « cheia Bugeacului si a Dunarii ». Guvernul tarist rus insa a pus Tighina, cu tot cu cetate si localitatile din imprejurimi, in subordinea comandantului armatei ruse, P.A. Rumeantev.

Peste cateva zile dupa ocuparea Tighinei, autoritatile militare ruse au inceput sa mobilizeze locuitorii din satele apropiate se repare cetatea.

Din cauza concentrarii unui mare numar de ostasi si luptelor de pe teritoriul Moldovei, in apropierea Tighinei au aparut iarasi cazuri de ciuma. Spre exemplu, la 16 noiembrie 1770, ofiterul Kalanovski raporta colonelului Korret despre aparitia unui caz de ciuma in satul Copanca. O tiganca care a murit de ciuma a fost ingropata adanc in pamant, iar locuinta si lucrurile ei arse.

Dupa ocuparea Tighinei se faceau incercari de a restabili viata economica a orasului, legaturile lui comerciale cu alte localitati. Insa acest proces firesc era stopat de comportamentul abuziv al cazacilor.

Autoritatile militare ruse intentionau sa utilizeze resursele materiale si umane ale tinutului pentru a se folosi in scopurile proprii. La 9 februarie 1771 generalul german in serviciul Rusiei, Oto von Veisman, ordona sa fie stransa roada ramasa in camp pentru aprovizionarea armatei ruse. La 30 martie generalul cerea mobilizarea oamenilor care puteau sa lucreze la construirea si repararea corabiilor. El a mai poruncit sa fie transportate cu vehiculele localnicilor 40-50 tone de faina pentru comletarea depozitului care se afla la Tatarbunar. Autoritatile ruse au completat unitatile militare cu voluntari localnici. (Cel mai tanar era de 18 ani, cel mai in varsta de 23 ani.)

Autoritatile ruse au dat in arenda dreptul de percepere a rentei. De la 4 iulie 1772, pe un an de zile, din circumscriptia Tighina au fost arendate de negustorii greci din oras, Mark Tabacinikov si Anastas Iuriev cu 1500 de ruble.

In 1772, la tratativele de pace de la Focsani, rusii au inaintat cererea ca otomanii sa le cedeze Tighina si alte localitati romanesti, ocupate de Poarta. Ea a fost inaintata si la congresul de pace de la Bucuresti, care a avut loc in octombrie 1772 – martie 1773. Insa, pe parcursul tratativelor de pace de la Kucuiuk-Kainargi (10/12 iulie 1774), armata rusa urma sa parasesca teritoriul ocupat de ea in timpul razboiului. La Tighina si alte cetati ocupate, rusii erau obligati sa restituie tunurile otomane, iar alimentele si alte rezerve aveau dreptul sa le evacueze in interiorul tarii lor.

Sursa: Ion Chirtoaga, Targuri si cetati din sud-estul Moldovei (secolul al XV-lea – inceputul secolului al XIX-lea), Editura «Prut International», Chisinau, 2004)