Patriotismul anticomunist din Basarabia

Sloganul electoral din anul trecut :”Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti” a fost şi rămîne actual deoarece ei n-au plecat prea departe. Chir dacă nu-s la guvernare sistemul creat de ei a rămas aproape intact. În acest sistem au rămas cadrele lor programate ca nişte roboţi într-o idee fixă şi consevatoare.

Acum,mulţi veniţi din acel sistem, se înghesuie la uşile diverselor partide politice. În special unii din cohorta intelectualităţii, oameni cu carte şi funcţii înalte. În unele partide sunt primiţi cu hurta, cum se mai zice în popor, în altele mai trec selectarea cîte unul-doi.

Mai toţi se dau mari luptători contra comunismului, contra lui Voronin, dar falsa rezistenţă a majorităţii dintre ei pe timpul celor 8 ani de guvernare comunistă mă face să nu prea cred în sinceritatea lor. Nu-i prea cred. Pasivitatea lor pe timpul de aur al comuniştilor aduce suspiciuni.

Gogomăniile comuniste, în special ale lui Voronin, în toţi aceşti ani erau trîmbiţate prin toate boxele nu numai la marele televiziuni republicane, ci şi acolo, pe loc, de către acoliţii lor locali. Ei şi ce. În toţi aceşti ani multe ecouri—atitudini, opinii, proteste, manifestaţii au trecut peste graniţele satului , a raionului ori a colectivelor de muncă ?

Acum, cînd multora le-au căzut la rînză unele mesaje electorale mai înverzite, îngălbenite, albăstrite , cu trei trandafiri ori populist-demagogice, iată că şi aceştia băgaţi cu hurta ori mai cîte unul, brusc şi-au schimbat percepţia publică asupra pericolului revenirii comi.. şi neocomicilor la putere.

Atîta interes a răbuhnit printre unii, că se înghesuie să fie cu-adevărat membrii „ plenipotenţiali” ai partidului „ cutărică”.

Analizînd listele electorale ale tuturor partidelor incluse în campania electorală nu m-am bucurat. Chiar m-am întristat, găsindui pe unii ,pe care îi cunosc, ca voiajori dintr-un partid în altul. Oare, atît de brusc s-au „ pervertit” ,că din comunişti s-au „ vopsit” în democraţi, umanişti, amenişti ?…

Alţii mai negociază şi locuri vacante în listele electorale şi de-ar putea ar face „ blat” şi cu portarii de pe la spatele uşilor fără acces.

Unde au fost toţi ei în aceşti ani de stagnare? Care a fost angajamentul lor politic, chiar dacă n-au lăudat şi n-au aplaudat pe la mesele festive ale barosanilor din sistem.

Dacă în unele ţări Europene, în aceste vremuri au avut loc mişcări şi proteste, au fost oameni care au avut ieşiri deschise împotriva regimului comunist, la noi—pasivitate şi apolitism.Au fost prea puţine fapte ori forme deschise în luări de atitudini politice. Prin ce s-au impus marea aceasta de oameni cu carte bună, care acum se înghesuie în partide? Vorba vine:–mulţi eroi după război.

Prea puţini au fost acei ce s-au expus pericolului, acei care au protestat prin mijloacele de care dispuneau atunci împotriva regimului. Dacă să vorbim de dizidenţia moldovenească din aceşti ani avem puţine exemple pentru a ne compara cu Europa. Acei , puţini, care au fost şi-au rămas în istoria neamului, atunci n-au fost susţinut masiv, au fost singuri în luptă şi-au rămas singuri în uitare. Cine a încercat să-şi ridice fruntea, chiar şi-n singurătate, a fost mai mult blamat, decît susţinut măcar moral.Să-mi zic că nu era momentul?

Cu siguranţă era cu mult mai comod să fii nepătat, onest şi foarte confortabil în pasivitatea acea de mormînt de atunci. Pentru ce-aşi deranja sistemul, gaşca comunistă centrală şi locală, dacă n-am nimic de cîştigat din aceasta. Iată mentalitatea noastră,

care astăzi, cică, s-a mai trezit. Să fie cu-adevărat realitatea de astăzi? Poveşti, îmi zic. Poveşti, pe care, precis copii noştri, acei tineri care au ieşit paşnic în stradă pe 7 aprilie , nu le prea cred.

Dacă ăştea, din moda nouă, de a întra cu hurta în partide, atunci, pe vremea cînd nu aveau un bilet la mînă, ar fi deranjat acel sistem autoritar şi dictatorial, astăzi nu mai era nevoie de atîta fanfaroană patriotică.

Cine a trecut prin regimul comunist totalitar cunoaşte multe din situaţiile jignitoare în care erai impus de slugoii acestui regim. Mulţi dintre noi, am trecut prin aceasta, dar prea puţini am fost în stare să ieşim din indignarea şi nemulţumirea noastră lăuntrică pentru a ne uni în lupta cu balaurul roşu. Nu ştiu, dacă se va mai repeta acel entuziasm patriotic şi sincer din anii 1989-90. Ne-a costat mult şi trădarea acelui ideal curat pînă la lacrimi…

Astăzi, înghesuiţi la poarta unor partide politice, care apar şi dispar, care deviează între punţi . poduri şi trasee, care nu ne văd o comunitate civilizată unită între nişte strategii clare pentru ţară, ne vrem eroi doar cu carnet de membru. Poate, o fi şi aceste carnete un suport moral pentru exteriorizarea nemulţumirilor noastre. Poate, unii dintre noi mai au nevoie şi de astfel de suporturi morale…

În acei ani, încărcaţi de comunism nu puteai gîndi şi decide personal. Totul era scris în program. Un program unic, cu o singură lozincă, dar cu un sistem bîcşit de oamenii programaţi ce şi cum să facă, să spună ori cel mult… să tacă.

Lucrurile se derulau în aşa mod că erai impus de către sistem să strîngi toate problemele lîngă tine şi să încerci a le rezolva de unul singur. Partidul unic cu sistemul lui oligarhic, gîndea strategic la problemele noaste pe unde să ne mai ducă. Mărunţişurile erau lăsate pentru noi, cei mărunţi.

Astăzi, unii din aceşti mărunţi dau busna ca la autografe, pentru a se lăuda prea poate, că au luptat într-o listă, într-un partid, sub o lozincă răsunătoare şi de neuitat. La alţii, dintre aceştea, poate le mai curge prin sînge acele retrăiri lăuntrice ale părinţilor, de pe vremea cînd făceau coadă după orişice, neştiind ,ca atare, ce se vinde acolo…

autor: Maria Herța