Batalionul special de muncă 217

10 octombrie 2010
18 martie 1944, Baba Odochia isi scutura cojoacele grele deasupra pamantului. Fulgii albi, amestecati cu picaturi grele de ploaie, acopereau firele plapande de iarba ce se ridicau spre soarele de primavara. Deasupra Nistrului, la unison cu canonada artileriei, rasuna zangaitul ferestrailor si zgomotul ciocanelor. Morarii din Curesnita, judetul Soroca, Ivan Petrasevschi, Alexei Bulat, Filip Revenco si altii pregateau morile de apa plutitoare pentru noul sezon. In acel timp o barca de oameni s-a desprins de malul stang. Partizanii sovietici treceau Nistrul. Intrand in sat, partizanii cereau mancare: paine, oua, carne, vin. Dupa partizani, Nistrul a fost fortat de armata regulata. Satenii nici nu au apucat sa reactioneze la acele evenimente ca s-au si pomenit in spatele frontului: luptele se duceau deja undeva prin partile Baltiului.

Cam peste o luna satele din imprejurimile Sorocii vuiau ca un stup de albine. Incepuse recrutarea in masa. Numai la Curesnita au fost recrutati vreo 270 barbati. La 13 aprilie o caravana de carute cu barbati, femei, copii, insotiti de lautarii batrani din sat, s-a indreptat spre marginea Curesnitei. La trecatoare recrutii si-au facut cruce, luandu-si ramas bun de la rude.

Iampol, padurea Pesceanka, Rusnita si vagoanele de marfa. La Bobruisk sorocenii au nimerit intr-un bombardament groaznic. Cele 8 vagone cu moldoveni au ramas, spre fericire, neatinse. La Moscova au facut baie, unde au scapat de paduchii stransi pe drum. De acolo moldovenii au fost dusi la Kungur. Prima noapte au dormit in camp deschis. Era frig, indurau lipsuri, construiau bordeie de pamant care indata au si fost luate cu asalt de plosnite. Bantuia o adevarata epidemie de raie si sorocenii se ungeau unul pe altul cu dohot.

Peste o luna au aparut noi recruti. De data aceasta erau tarani din stepa Baltului. Daca la Soroca comisia medicala efectuata de un « felcer » a fost superficiala, apoi la Kungur moldovenii au fost examinati mai minutios, trecand printr-o selectie medicala totala. Cei sanatosi au ramas in rezerva activa. Cei slabi cu sanatatea au fost trimisi pe front.

In a doua jumatate a lui august, recrutii, ramasi la Kungur, au fost imbarcati in vagoane si expediati la Murmansk. In trei zile si trei nopti, fara nici un popas, esalonul cu moldoveni a parcurs calea Kungur – Murmansk. Apoi a urmat repartizarea. Oamenii au primit imbracaminte si munitii. Mare a fost bucuria multor consateni cand au aflat ca au nimerit impreuna in « Batalionul special de munca 217 ». Au urmat zile intregi de pregatire militara si munca, munca, munca…

In cursul celui de-al doilea razboi mondial, orasul Murmansk devine obiectul unor lupte permanente. Armata germana, nefiind in stare sa cucereasca orasul din 1942, il supune mereu unor bombardamente intense ale aviatiei cu scopul de a scoate din functie portul maritim. Pana in ultima zi de razboi aviatia germana s-a straduit sa taie caile de comunicatie ce legau Murmanskul cu Anglia si Extremul Orient.

O mare contributie la fuctionarea portului au avut-o moldovenii din batalioanele speciale de munca. In afara de comunicatiile maritime externe, un rol important in viata regiunilor de nord ale URSS il aveau si caile maritime interne. Multe marfuri erau aduse spre Extremul Orient, spre porturile Dudinka, Igarka, Tiksi. Se transportau marfuri industriale si alimentare, iar inapoi se aducea materie prima. In decursul razboiului 2 milioane tone de marfuri au fost prelucrate in portul Murmansk si aceasta s-a facut datorita taranilor din Curesnita, Holosnita, Cosauti, Voloave, Trifauti – tarani recrutati de la coarnele plugului.

Erau mereu in miscare: descarcau convoaiele maritime, incarcau vagoanele, iar apoi corabiile care plecau din port. Au marturisit ca, de la inceput, le venea greu, erau slabiti si nu aveau putere, ii dureau mainile si spatele, mereu isi doreau un pic de odihna.

Vestea victoriei au primit-o pe cand se aflau in cazarmi, prin vuietul sirenelor si strigatele « ura ». Aparuse o speranta de a fi lasati la vatra, la plug. Dar urmeaza inca o selectie medicala si o parte din moldoveni din batalioanele speciale de munca au fost incarcati in vagoane spre Extremul Orient.

In 1945 din Murmansk se pregatea un convoi spre Antarctica. Din cauza unor retineri neprevazute aparuse primejdia esecului expeditiei. In timp ce toate corabiile stateau in raza portului gata de plecare, una din ele astepta sa fie incarcata. Expeditia intarzia. Cu fiecare zi iarna polara se apropia tot mai mult. Si iata ca si atunci si-au spus cuvantul moldovenii ramasi in Murmansk. Intr-un ritm continuu de 32 ore ei au incarcat corabia cu mainile, facand un lucru care in conditii normale se infaptuia intr-o saptamana. Pentru munca depusa moldovenii care au incarcat corabia au primit cate 300 ruble.

In 1945, dupa terminarea razboiului, doar o parte din moldoveni au fost lasati la vatra, printre ei fiind si Alexei Bulat. El le-a fost indrumator in cei doi ani de « serviciu ». Alexei Bulat stia multe, a participat si la primul razboi mondial, facuse armata in Tarskoe Selo.

Intorcandu-se in sat, cei mai varstnici s-au apucat din nou de coarnele plugului. Cei tineri au ramas sa-si continue servicul militar la Murmansk. Tocmai in primavara anului 1950 feciorii de tarani s-au intors deja in RSSM. Multi din ei aveau pe piept medalii « Pentru munca vitejeasca in anii Marelui Razboi pentru Apararea Patriei », « Pentru biruinta asupra Germaniei ».

Vremea este nemiloasa: unul naste, altul moare…



(N. Bulat, « Judetul Soroca, file de istorie »)

1 comentarii:

Alex Postolache spunea...

Curesnita,.. satul de bastina a parintilor mei,..."Ivan Petrasevschi, Alexei Bulat, Filip Revenco" - cele mai des intilnite nume in povestirile bunicii despre anii copilariei si razboi,...

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: