Rusia își reface imperiul

Cu toate problemele interne, Rusia nu neglijează obiectivele externe, prioritară fiind „politica de vecinătate“. Fostele state ex-sovietice aflate la frontierele ruse sunt în „atenţia“ Moscovei, decisă să facă totul pentru refacerea zonei sale de influenţă.

Profitând de o criză mondială care a deturnat atenţia Statelor Unite spre interior şi a plasat Uniunea Europeană într-un context financiar dificil, Moscova pare decisă să-şi restaureze influenţa asupra a ceea ce consideră a fi zona sa – spaţiul postsovietic, prins într-o încrengătură de organizaţii politice (CEI, Uniunea de stat cu Belarus), economice (CEEA, Uniunea vamală) şi militare, toate având în comun centrarea asupra Rusiei.

Sub regimul lui Vladimir Putin, Rusia s-a reconsolidat în interior şi s-a recentralizat politic, după care a început reconstituirea zonei-tampon, iritată de apropierea de frontierele sale a NATO şi UE.

În timp ce Occidentul s-a implicat în războaie în Irak şi Afganistan, Rusia a considerat că a venit momentul pentru a respinge influenţa occidentală în Asia şi la frontierele sale.

Liderii ruşi au ştiut să conserve şi să întărească influenţa Rusiei în ţări frontaliere ca Belarus şi Kazakhstan, au demonstrat Occidentului dificultatea de a militariza spaţiul frontalier cu Rusia – este vorba despre războiul din Georgia – şi au marcat puncte cruciale în Ucraina, unde patru candidaţi la ultimele alegeri erau proruşi, îngropând definitiv „perioada portocalie“.

Criza mondială persistă, datele se schimbă. SUA au intrat într-o fază centripetă marcată de o îngheţare temporară a proiectelor mondiale şi de o dezangajare din Irak până în Europa de Est.

Chiar desfăşurarea scutului american antirachetă în Europa, proiect care multă vreme a cristalizat tensiunile ruso-americane, a fost modificată şi tergiversată, iar interesul şi susţinerea revoluţiilor colorate au slăbit, falia fiind ocupată de Rusia.

Distrugerea revoluţiilor „portocalii“

Cazul Ucrainei este elocvent. De la înfrângerea candidatului „portocaliu“, Iulia Timoşenko, la alegeri, Rusia şi Ucraina lui Viktor Ianukovici (candidatul prorus) se află într-o adevărată lună de miere. Unul dintre simboluri este acordul „flotă contra gaz“, constând în prelungirea termenului staţionării flotei ruse în portul Sevastopol de la Marea Neagră până în 2042 (ceea ce a declanşat protestul opoziţiei, care a acuzat guvernul că afectează suveranitatea ţării) contra unei reduceri substanţiale a preţului gazului rusesc livrat Ucrainei.

Ambele dosare erau motiv de tensiune între Kiev şi Moscova sub precedentul preşedinte ucrainean, prooccidentalul Viktor Iuşcenko. S-a reluat difuzarea canalelor TV ruseşti, iar premierul Putin a propus fuzionarea companiilor energetice ale ambelor ţări, Naftogaz şi Gazprom.

Lucrurile evoluează la fel pe frontul georgian, unde Moscova aşteaptă schimbarea puterii, aşa cum a făcut cu Iuşcenko în Ucraina. În aşteptarea alegerilor, influenţi reprezentanţi ai opoziţiei georgiene defilează la porţile moscovite pentru a pregăti perioada „post-Saakaşvili“.

Rusia a desfăşurat rachete de apărare antiaeriană S-300 în Abhazia, pentru a doborî orice avion care ar intra în spaţiul aerian al acestei regiuni separatiste proruse a Georgiei şi a amplasat alte mijloace de apărare antiaeriană în Osetia de Sud, alt teritoriu separatist georgian, vecin cu cel rus.

Georgia, prooccidentală de la venirea la putere în 2003 a preşedintelui Mihail Saakaşvili, a reacţionat subliniind că Rusia foloseşte aceste teritorii ocupate ca platformă militară pentru proiecte mai vaste decât cele care vizează Georgia. şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, a cerut omologului său rus, Serghei Lavrov, ca observatorii europeni aflaţi în Georgia să poată accede în cele două republici secesioniste georgiene, dar a fost refuzat.

Rusia a recunoscut independenţa acestor teritorii după războiul ruso-georgian din august 2008 şi a instalat imediat baze militare, o sursă din Kremlin precizând că încă de acum doi ani Moscova a desfăşurat rachete S-300 în regiune.

În mod repetat, oficialii ruşi au declarat că Rusia susţine politic, economic şi militar Abhazia.

Duel geopolitic ruso-american

Vântul s-a schimbat şi în Asia Centrală, făcându-se simţit jocul Rusiei de destabilizare programată.

O lovitură de stat a provocat căderea preşedintelui Kurmanbek Bakiev, care a iritat autorităţile de la Moscova pentru că a încasat un ajutor rusesc de două miliarde de dolari cu promisiunea de a închide o bază americană aflată pe teritoriul kirghiz. Bakiev a trădat Rusia autorizând menţinerea acelei baze militare.

Prestigios centru de atracţie, UE este mai îndepărtată ca oricând de unul dintre obiectivele sale strategice: ralierea a şase foste republici sovietice (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina) la zona sa de influenţă în cadrul programului „Parteneriat Estic“, cu o componentă de ajutor financiar.

Din cauza crizei financiare prelungite, Europa riscă însă să se dezangajeze din această regiune, al doilea vid după cel lăsat de SUA, iar Rusia profită.

Pentru că, deşi slăbită şi ea de criză, Rusia, a cărei economie a suferit un profund declin în siajul căderii preţului materiilor prime, iese din furtună într-o poziţie invidiată de alte state – un deficit bugetar limitat la 4%, un excedent comercial imens şi o previziune de creştere de 3,1% în 2010.

Transnistria, cheia de control al Moldovei

Recentele evenimente din Republica Moldova arată că Moscova are scenarii pentru fiecare dintre „ţintele“ sale.

Referendumul organizat de Chişinău privind alegerea prin vot direct a preşedintelui a fost invalidat, eşecul întărind poziţia comuniştilor şi a formaţiunilor promoscovite care au cerut boicotarea lui.

Partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), alternativa democratică a comuniştilor lui Vladimir Voronin, nu au reuşit să contracareze tactica proruşilor.

Conform Constituţiei, Parlamentul este dizolvat automat în cazul unui dublu eşec de alegere a unui preşedinte, şi cum comuniştii au ajuns la 50% în sondaje şi presează pentru alegeri anticipate, se profilează o revenire a acestora la conducerea ţării, spre mulţumirea Moscovei.

Interesul Rusiei pentru Republica Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, este motivat de Transnistria. Regiunea separatistă cu 500.000 de locuitori a câştigat cu ajutorul Rusiei un scurt război de independenţă după prăbuşirea URSS în 1991, dar nu a fost recunoscută de comunitatea internaţională.

Rusia foloseşte Transnistria pentru a controla ansamblul vieţii politice moldave. După ţările baltice, Georgia şi Ucraina, Moscova nu mai lasă altă ex-republică sovietică să iasă din sfera sa de influenţă. Pentru Rusia, Republica Moldova şi Transnistria sunt elemente în cadrul unui context geopolitic pentru a negocia cu UE şi SUA când este vorba de surse energetice şi de stabilitate în regiune. Este o zonă de influenţă. Rusia spune: ce oferiţi în schimb dacă slăbesc puţin laţul?

În Transnistria, care nu reprezintă nimic ca ţară, Moscova marchează puncte, ruşii fiind singurii interlocutori pentru a reglementa statutul acestei fâşii de pământ de două ori mai mare decât Luxemburgul.

Igor Smirnov, „preşedintele“ transnistrean, este primit la Kremlin ca un adevărat prieten. Pentru că Rusia nu plăteşte doar pensii şi factura energetică a republicii separatiste, ci are mii de militari ai Armatei a 14-a, rebotezată „grup operaţional al forţelor ruse“, staţionaţi aici ca fiind o parte a trupelor de menţinere a păcii prezente de la încetarea focului în 1992.

Prezenţa militară rusă este o problemă extrem de delicată, nici UE nici OSCE nedorind să ofere cifre. Omniprezenţa rusă de la debutul conflictului în Transnistria, care doreşte alipirea de Rusia, este relevantă pentru politica dusă de Moscova.

Rusia profită de conflict pentru a-şi asigura prezenţa militară în această regiune strategică. Un general rus declara că „Transnistria este cheia Balcanilor“. Dacă Rusia se retrage, pierde această cheie, în acelaşi timp cu influenţa în regiune.

Zonă de influenţă

În categoria ţărilor în care Rusia doreşte să-şi reconsolideze total influenţa se află Belarus, Kazahstan, Ucraina şi Georgia. Aceste ţări protejează Rusia de Vestul Europei şi de Asia şi oferă Moscovei acces la Marea Neagră şi Caspica.

Există alte şase state în care Rusia vrea să-şi recapete influenţa dacă ar avea oportunitatea de a o face, înainte ca Washingtonul să se refocalizeze asupra Asiei Centrale: cele trei state baltice, plus Azerbaidjan, Turkmenistan şi Uzbekistan.

Ele nu sunt necesare Moscovei, dar dacă basculează în orbita Occidentului, l-ar plasa în apropierea Rusiei.

Fără duşmani puternici

Puterea rusă are în vedere un alt grup alcătuit din state ce nu au aparţinut fostului bloc sovietic, dar asupra cărora consideră că poate avea influenţă: Germania, Turcia, Franţa şi Polonia.

Kremlinul vrea să evite un contencios cu acestea şi le transmite mesajul necesarei sale influenţe în fostul spaţiu sovietic.

În plus, aceste ţări sunt membre NATO şi au relaţii „complexe şi particulare“ cu Statele Unite. Marele joc pentru Moscova va fi de a se asigura că aceste state nu-i vor deveni „adversari“ sau chiar „duşmani“.

Gabriela ANGHEL