Maturizarea politică – unica soluţie pentru soluţionarea crizei politice

7 septembrie 2010
Lovitură (ne)aşteptată: populaţia s-a arătat insensibilă la apelurile liderilor AIE şi nu a participat la circul numit „referendum”. Ţapul ispăşitor a fost identificat imediat: poporul este cel care face clasa politică mereu să “sufere”, pentru că fiind o „bâdlă”, „masă needucată”, „nedemocrată” şi “neconformă cu standardele europene” nu se conformează “mai marilor locului”. Mai mare este mirarea când ne este dat să auzim asemenea cuvinte anume din gura celor care mai ieri au lăudat cu înflăcărare acea „voce a poporului”, care a adus la guvernare pe cei care mai ieri mâncau posmagi în opoziţie. Să înţelegem că poporul este „bun”, „deştept” şi “util” doar atunci când satisface micile capricii ale „corifeilor” liberali? Oare poporul este cel care nu înţelege voinţa guvernanţilor sau, totuşi, guvernanţii sunt cei care nu înţeleg (sau nu vor să înţeleagă) durerile poporului?

Lipsa scenariului

Se pare că liderii AIE într-adevăr au fost încrezuţi că masele populare sunt la picioarele sale şi că referendumul va fi, în cele din urmă, validat. Aceasta speranţă a fost alimentată şi de sondajele extrem de optimiste pe care le-au prezentat câteva instituţii de cercetare în ajunul referendumului.

Acest optimism extrem a şi determinat partidele aflate la guvernare să se concentreze pe promovarea propriului candidat la funcţia de preşedinte al ţării şi nu la un mesaj care ar convinge electoratul să voteze în favoarea modificării constituţiei. În loc să muncească în campanie, liderii AIE au preferat să împartă blana ursului care încă nu a fost ucis.

Dar nu acesta este cea mai gravă eroare. Cea mai mare gafă ai liderilor AIE constă în lipsa unui scenariu care ar presupune varianta invalidării referendumului. Această situaţie este trădată de ezitarea, iraţionalitatea şi incoerenţa mesajului pe care îl transmit opiniei publice liderii alianţei de guvernare şi prin modul în care îşi justifică eşecul electoral, care îi apropie tot mai mult de un faliment politic.

Cine este vinovatul?

Cei care au iniţiat referendumul neagă vehement vina pentru rezultatele slabe. În condiţiile în care au antagonizat la extrem societatea, era culmea ca partidele de dreaptă să aştepte ca electoratul comunist să susţină iniţiativa de modificare a constituţiei, cu atât mai mult că nici electoratul AIE nu a ieşit la urnele de vot. Luând în consideraţie abuzurile electorale pe care le exercită orice guvernare pe calea administrativă, rezultatul referendumului este chiar foarte pozitiv pentru alianţă. Ne-am fi putut aştepta la un sfârşit mult „mai dramatic”. Într-un referendum nu pot exista „vinovaţi” şi „perdanţi”, există un rezultat electoral concret, care în pofida capriciilor şi orgoliilor personale, trebuie luat în consideraţia, pentru că aşa sunt regulile jocului.

Ce-i de făcut?

Ne întoarcem de la ceea ce am început: clasa politică trebuie să găsească un numitor comun, care s-ar exprima prin alegerea în unanimitate a unui şef de stat. Să nu uităm că preşedintele ţării este un garant al echilibrului politic, respectiv, politicienii trebuie să înveţe să găsească acest punct comun, care se numeşte „interesul naţional”. Liberalii trebuie să înţeleagă, în cele din urmă, că ţara nu poate fi guvernată de un grup care reprezintă doar 30 la sută din populaţie, ci de un grup care reprezintă opţiunea întregii societăţi. Republica Moldova nu poate fi o ţară „fără comunişti”, pentru că Partidul Comuniştilor este cel care mai reprezintă un segment electoral, chiar dacă ne-am fi dorit cu toţii o altă situaţie. Nu este posibilă o apocalipsă în versiune liberală sau comunistă. Iată de ce AIE şi PCRM sunt obligaţi să renunţe la interesele personale şi de grup şi să strângă mâna unul altuia, cel puţin, de dragul soluţionării actualei crize politice, dacă sintagma „interesul naţional” sună prea pompos.

Avantajul republicii parlamentare constă anume în faptul că liderii politici sunt siliţi să “înveţe”, să “deprindă” ce înseamnă a deosebi interesul personal de interesul naţional. Nu mecanismul de alegere a preşedintelui este cauza crizei politice, ci politicienii însuşi, care nu vor să renunţe la bucata de caşcaval, pentru că doar în acest fel se poate da dovadă de responsabilitate şi maturitatea politică.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Asta si in conditia cand politicienii sunt independenti in deciziile lor )
(Noi mai avem si problema ca exista cineva cu biciul la spate, cu vreun dosar, vreo datorie neachitata la mana, etc care derijeaza "alesii nostri".)

(De sigur, daca "alesii" nostri ar incepe a renunta la functia de stat din cauza propriului "lobbism" de interese straine - am intra in vreo carte a recordurilor ) )

Anonim spunea...

mare branza

Anonim spunea...

"mare branza" - asta bun comentariu, n'est-ce pas..

Anonim spunea...

si cum pot fi numiti si considerati cei ce stau acasa atunci cind isi pot exprima optiunea, iar apoi cer de la guvernare drepturi si implicare si se pling de saracie.. sa fim intii constienti si sa ne facem partea noastra de treaba ca si cetateni si apoi si ei si le-or face pe ale lor ...

Anonim spunea...

1. La 29 iulie 2009, cetatenii si-au facut datoria?
2. Dupa 29 iulie 2009, politicienii si-au respectat promisiunile?

Anonim spunea...

Optiune nu exista, exista "oferta limitata" (propusa, sa zicem, de detinatorul franchising-ului politic in rM).

"sa fim intii constienti si sa ne facem partea noastra de treaba ca si cetateni si apoi si ei si le-or face pe ale lor ..." - Chiar exista vreo legatura cazuistica? (legatura de cauza si efect am in vedere).
Daca lovesc mingea - da, se rastogoleste; daca merg la referendum - hm.. merg la referendum...

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: