Lupta sistemelor - partea II. Rostul.

În articolul anterior am scris principii generale despre ROST şi importanţa formulării acestuia de către popor. De această dată aş vrea să mă opresc mai mult la această temă de o covîrşitoare importanţă pentru români. Nu voi repeta cele spuse ci voi dezvolta tema dată.

ROSTUL este cauza care declanşează direcţia în care se îndreaptă poporul şi de care depinde destinul nu doar a unei generaţii ci a tuturor generaţiilor care vor gîndi în acelaşi sistem ca şi înaintaşii săi. Dar la rîndul său, ROSTUL este şi o consecinţă a sistemului de gîndire şi indică dimensiunea la care gîndeşte poporul. De exemplu, dacă menirea unui neam este bunăstarea, atunci toate energiile creatoare, toată forţa mintală, fizică şi spirituală va fi îndreptată spre asigurarea bunăstării oamenilor iar celelalte aspecte ale unei societăţi – moralitatea, demografia, ecologia vor fi trecute pe un plan inferior. În cazul în care bunăstarea este pe prim-plan atunci însăşi existenţa neamului ca entitate independentă nu mai are rost deoarece pentru asigurarea acesteia, poporul se poate organiza în uniuni cu alte popoare care îi vor asigura bunăstarea (de exemplu UE). Dacă rostul unui neam este securitatea atunci iarăşi, toate forţele vor fi direcţionate spre asigurarea securităţii statului şi se va îndeplini aceasta cu orice preţ, chiar şi la lipsirea oamenilor de drepturile sale fundamentale (de exemplu URSS); atunci cînd o entitate etnică nu va putea să îşi asigure de sinestătător securitatea, ea va adera la organizaţii internaţionale (NATO, ONU etc.). Ceea ce se vrea a spune este că pentru rostul său, în care neamul îşi vede sensul existenţei, acesta va face orice posibilul ca să îl îndeplinească, de altfel acest organism complicat – entiatea etnică – va deveni debusolată şi vulnerabilă în faţa rosturilor din exteriorul său. Albinele cu două picioare îşi vor asigura toate mecanismele necesare care vor acţiona ca nişte anticorpi spre apărarea stupului de orice intrus din exterior.

Dar în sine, ce este ROSTUL, de unde vine şi cu ce se mănîncă? ROSTUL, cum spuneam, depinde de dimensiunea la care gîndeşte poporul şi se află în Sistemul primordial al oricărui agregat uman, sistemul ultimelor sensuri – SISTEMUL SPIRITUAL. În realitate, ROSTUL există de sine stătător şi existenţa sa nu depinde de felul în care omul percepe viaţa în general ci de felul în care omul se raportează la lumea văzută şi nevăzută. De aceasta depinde dacă omul va putea conştientiza menirea sa metafizică sau se va limita la dimensiunea fizicului din care îşi va face un SCOP. Dacă cineva crede că ROSTUL depinde de fiecare popor în parte atunci greşeşte, SENSUL EXISTENŢEI este definit de Civilizaţia din care face parte poporul. Fiecare popor are particularităţile sale în sistemului spiritual. Acestea se manifestă în sistemele inferioare (în sistemul cultural, social, politic, economic etc.) şi sunt dictate de procesele de etno-geneză, de expierenţa istorică a poporului, de memoria istorică etc. Totuşi ROSTUL este de o dimensiune metafizică şi de o complexitate prea mare încît să încapă doar într-o matrice etno-culturală, Civilizaţia fiind matricea spirituală. O dată ce ROSTUL este definit de sistemul spiritual, aceasta înseamnă că Civilizaţiile sunt definite de felul în care percep existenţa, felul în care înţeleg viaţa, felul în care definesc noţiunea de „om” etc. Toate acestea indică la faptul că o entiate etnică este formată în primul rînd de sistemul spiritual (care este fundamentul) şi substituirea acestuia cu un sistem spiritual străin schimbă felul în care va percepe poporul existenţa şi MENIREA sa. De exemplu !dacă vom substitui românilor dimensiunea spirituală creştină cu dimensiunea spirituală hindusă, atunci românii pur şi simplu vor înceta a mai fi români căci vor pierde esenţa românismului – axul valoric care stă la fundamentul etno-genezei poporului român. În cel mai bun caz poporul va rămîne cu numele de „român” şi pe o perioadă limitată cu o cultură „naţională” care va fi alterată pînă la dispariţia sa.!

La moment nu putem vorbi despre o formulare a vre-unui SENS pentru poporul român. Aceasta, cum spuneam, nu pentru că nu avem vre-un ROST ci pentru că neamul românesc a uitat să gîndească la nivelul acestui ROST. Românii dintre Prut şi Nistru nu au formulat ROSTUL său nici în declaraţia de independenţă, nici în constiuţie şi nici măcar în Codul Penal . Chiar şi statului, care este un instrument al neamului, nu i s-a formulat menirea pentru care a fost creat. Astfel forţele de care dispune poporul român sunt împrăştiate în direcţii care cel puţin sunt neutre, adică nu produc NIMIC.

Deci, pentru a vorbi despre ROSTUL poporului român, trebuie să ne întoarcem în trecutul cel mai apropiat în care poporul român ştia sensul existenţei sale. Vom descoperi, pentru unii chiar va fi un şoc, că scara la care trebuie să cercetăm este de aproximativ 1300 de ani. Dacă mai exact, atunci din anii 500 (cînd se definitivează caracterele de bază ale poporului român) pînă în anii 1700. De unde vom şti că atunci românii ştiau rostul iar acum ei nu şi-l cunosc? Foarte simplu, vom judeca la nivel de procese care aveau loc şi care au loc în interiorul poporului românesc raportînd aceasta la Civilizaţia din care face parte şi la SISTEMUL SPIRITUAL românesc.

(va urma…)

sursa: http://toravic.wordpress.com