Cine se declară român e criminal ! „Evanghelia” după… Dodon

22 iulie 2010

Moto: Am fost, suntem şi rămânem a fi moldoveni. Aşa a fost voia Domnului. Şi trebuie să ne asumăm această voinţă a Lui. (Ig. Dodon)
Poate din cauza căldurii ucigaşe, poate din altă cauză, dar faptul e fapt: în ultima săptămână, unii moldoveni care au fost miniştri se ţicnesc întru Domnu’, devin purtători de mesaje mesianice şi, dându-se drept cunoscători ai voinţei divine, fac nişte descoperiri pe care nu le-au putut face nici părinţii Bisericii lui Hristos, nici armata de teologi şi mucenici care au trudit la înălţarea acesteia. Primul s-a produs fostul ministru al Apărării şi director al SIS Valera Pasat, care a publicat în unele ziare de vineri un fel de tratat de misticism şi mesianism moldovenesc cu pronunţate accente electorale. După el, a venit Ig. Dodon, fostul ministru comunist al economiei roşii, care a publicat pe un blog „reflecţiile” sale despre neamul moldovenilor, aspirând astfel la gloria dublă de urmaş al lui Miron Costin, dar şi al sfinţilor evanghelişti. 

Textul său, intitulat magistral de academic „Moldova-moldoveni-moldovenesc - apel către elite”, este de o stupiditate ştiinţifică greu de imaginat. Aşa se întâmplă când un frizer analfabet începe să-l înveţe carte pe autorul teoriei relativităţii. Textul e redactat într-o limbă română imposibilă, dovadă că a fost scris în rusă şi apoi tradus în „moldoveneasca” lui Dodon. În afară de greşeli de topică (topica frazelor e rusească), „studiul” foieşte de greşeli lexicale şi de logică de genul „insinuări rău intenţionate”, de parcă ar exista şi insinuări bine intenţionate, binevoitoare… Dorinţa de a apărea drept un om serios şi deştept, gânditor şi savant, îl pedepseşte rău pe proaspătul „evanghelist”: un moldovean normal nu va înţelege nici în ruptul capului sensul formulărilor „savante” ca cele de genul „prezentul factologic din Republica Moldova”, „să ne ghidăm în primul rând după acele caracteristici ale reprezentărilor psihosociale” ş.a. 


Ca şi fraţii săi întru doctrină, „specialişti în istorie” (V. Stati, V. Stepaniuc), Dodon este îngrijorat că unii indivizi care „experimentează în exterior, dar şi în interior, pe seama denumirii generale a poporului nostru” şi se denumesc... „basarabeni”, sau chiar „români”, folosind în exprimare asemenea sintagme criminale ca „Basarabia - pământ românesc”, „RM - al doilea stat românesc”, „teritoriu pruto-nistrean”. „Micul Iorga” este convins că „a încerca să demontezi identitatea moldovenească… este o crimă împotriva poporului”. Aici a vrut să ajungă Dodon! Să declare conştiinţa românească drept o crimă, iar pe purtătorii ei - criminali! De aici vine şi rezolvarea simplă şi eficientă a chestiunii statalităţii moldoveneşti - ca ea să înflorească trebuie lichidaţi criminalii români! 

În definitiv, care-i noutatea, cu ce vine nou Ig. Dodon în materie de… voinţă divină? Am citit Biblia (de mai multe ori) de la un capăt la altul şi nu am aflat nicăieri despre voinţa lui Dumnezeu vizavi de… moldoveni. Despre alte popoare da, despre moldoveni nu. Poate e vina mea, păcătosul de mine, că Cel de Sus nu a dorit să am revelaţia pe care a avut-o Ig. Dodon. Numai că mă întreb: dar care-i revelaţia? Ce e nou în faptul că suntem moldoveni? Da, suntem moldoveni şi, graţie acestui fapt, suntem români şi punctum! Ce-i nou în asta? De ce lui Ig. Dodon i-a trebuit să se suie pe această roată, ca să ne spună povestea toată?

Vă spun de ce: vin alegerile. Şi ce o să le spună Ig. Dodon moldovenilor ca să-i aburească? N-o să se apuce doar să le povestească cum au guvernat comuniştii opt ani de zile. Sau să le mărturisească ce afaceri a făcut el prin 2006? (Mă refer la faptul că proaspătul „istoric” Dodon, pe când era ministru al Economiei, „a secătuit bugetul statului cu cel puţin 3,5 mln. lei prin intermediul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică al Academiei de Ştiinţe şi Ministerului Economiei. Deşi n-a prestat nicio zi activitate ştiinţifică la institut, ministrul a beneficiat de un salariu de 6000-7000 lei/lunar, plus suplimente consistente”. Am citat dintr-un material al colegei mele Valentina Baciu, pe care am s-o rog frumos să revină la acest text pentru a le împrospăta memoria moldovenilor de a căror identitate Dodon are o grijă atât de adâncă…). Revin la subiect. Ca să-i prostească pe moldoveni, Dodon a trecut în zona celor sfinte… Biata lume, bătută de călduri şi calamităţi naturale, devine mai sensibilă la cele identitare când îl invoci pe Sfântul Dumnezeu… Sinistraţilor din lunca Prutului n-o să le spui, de exemplu, de ce comuniştii, timp de opt ani, n-au consolidat digurile, dar le spui altceva, care-i va unge la suflet: că sunt moldoveni nu din întâmplare, ci pentru că aşa a fost voinţa lui Dumnezeu. Reiese că nu numai evreii, dar şi noi, moldovenii, suntem „poporul ales” al lui Dumnezeu! Şi când le zici asta moldovenilor, ei te votează cu ambele mâini. O spun fără să comit vreo insinuare… intenţionată. 

De ce i-am acordat atâta atenţie acestui Dodon? Din două motive. Primul: din câte am aflat, sapă adânc mormântul politic al lui Voronin şi, mâine-poimâine, ar putea să devină liderul PCRM, spre infinita ciudă a lui Iura Muntean, altă muscă roşie care aşteaptă moartea leului… Al doilea: dacă Procuratura ar fi vrut să afle în ce fel de afaceri s-a încurcat Ig. Dodon la Academie, alte „studii” ar fi scris acesta, şi în altă parte. 

Cu adevărat, somnul Procuraturii naşte… „evanghelişti”.

C. Tanase, Timpul

1 comentarii:

Anonim spunea...

Ca adevarat graiti, dom Tanase... Respect!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: